Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 1085/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 1085/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1085/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1085/A/2015

Ședința publică din data de 04 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător C. Ț.

Grefier R. M. ȘOFRONICI

Pe rol se află soluționarea apelului civil, privind pe apelanții S. C., S. A. și S. F. M. împotriva sentinței civile nr. 8084/27.05.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, în dos. nr._ în contradictoriu cu intimat FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA-CULTUL MOZAIC COMUNITATEA EVREILOR DIN TIMIȘOARA, având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată avocat Mleziva A. în substituirea avocatului O. A., lipsă fiind apelanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Potrivit disp. art. 131 al. 1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța supune discuției excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu, având în vedere că apelanții au fost citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, iar la acest termen s-a constatat că aceștia nu s-au conformat dispoziției instanței în acest sens.

Intimata prin reprezentant solicită admiterea excepției netimbrării cererii de apel, cu cheltuieli de judecată dacă sunt dovedite.

Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 8084/27.05.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, constată următoarele:

Prin sentința nr. 8084/27.05.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._ prima instanță a admis acțiunea civilă formulata de reclamanta FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA –CULTUL MOZAIC/COMUNITATEA EVREILOR DIN TIMIȘOARA în contradictoriu cu pârâții S. C.-C., S. A. și S. F. S..

A dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, . .5 . Jud T., înscris în CF_-C1-U5 Timișoara sub nr topografic nr. 226/1/XXII. A obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ /2013 reclamanții au declanșat procedura specială de evacuare prevăzută de Titlul XI, art. 1033-1044 din Codul de procedură civilă, solicitând evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, . .5 . Jud T. .

În acest sens reclamanții au atașat la cererea de chemare în judecată, conform art 1038 C.p.civ., notificarea nr 55/15.11.2013, notificarea fiind comunicată pârâților la data de 19.11.2013 prin executorul judecătoresc C. C., după cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosar, prin care au solicitat pârâților ca, în termen de 30 zile de la primirea notificării să elibereze imobilul, fiind îndeplinită astfel cerința notificării prealabile demarării procedurii speciale prevăzută de art. 1038 din Codul de procedură civilă, apărările pârâților care susțin că nu au primit notificarea urmând să fie înlăturată de către instanță.

Din proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv din extrasul de carte funciară pentru informare depus la dosar, instanța a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, . .5 . Jud T.

Din analiza contractului de închiriere spațiu locativ nr. 476/06.07.2013 instanța a reținut că, acesta a fost încheiat între reclamantă și pârâtul S. C. C. pe o perioadă de un an, din data de 01.07.2012 până în data de 30.06.2013, prelungirea contractului fiind posibilă, prin act adițional, la cererea scrisă a locatarului formulată cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei de închiriere. Or, în prezenta speță, din actele dosarului rezultă că na a fost prelungit prin act adițional, încetând astfel la data de 30.06.2013

Potrivit art. 1033 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.”

În conformitate cu prevederile art. 1033 alin. 2 lit. e din Codul de procedură civilă, termenul de ocupant are următoarea semnificație: „ oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.”

Prin urmare, procedura specială prevăzută de Titlul XI din codul de procedură civilă se aplică nu numai în situația în care între părți a fost încheiat un contract de locațiune, ci și în cazul în care imobilul este ocupat fără drept de o persoană, cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.

Instanța a constatat că pârâții au calitatea de ocupanți al imobilului situat în Timișoara, . .5 ., întrucât aceștia locuiesc în imobil fără mai să dețină în prezent un drept de folosință asupra imobilului, dreptul acestora de folosință a imobilului încetând la data de 30.06.2013.

Potrivit art. 555 C.civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

Ori de câte ori sunt încălcate unele din atributele dreptului de proprietate, titularul dreptului are posibilitatea de a recurge la mijloace juridice indirecte de apărare a acestui drept real. Astfel, atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate asupra imobilului poate fi valorificat de titularul dreptului pe calea acțiunii în evacuare a persoanei care ocupă fără titlu bunul.

În cauză, potrivit mențiunilor cuprinse în cartea funciară, reclamanta deține dreptul de proprietate asupra imobilului în situat în Timișoara, ..5 . Jud T. astfel că aceasta are calitate procesuală activă pentru a solicita evacuarea pârâtului care are calitatea de ocupant în sensul dispozițiilor art. 1033 alin. 2 lit. d din Codul de procedură civilă.

Cât privește apărările pârâților potrivit cărora reclamanta nu și-ar fi îndeplinit față de aceștia anumite obligații stabilite prin statut, instanța reține că a fost chemată să se pronunțe strict în limitele în care fost investită, fără a putea verifica aceste aspecte invocate de pârâți, care sunt nerelevante în prezenta cauză

Petenții nu pot invoca o excepție de neexecutare a contractului câră vreme între părți nu există în prezent raporturi contractuale.

În cazul în care pârâții apreciază că reclamanta și-a încălcat obligațiile stabilite prin statut au posibilitatea să apeleze la alte mijloace legale pentru a solicita constatarea acestor încălcări și să solicite acordarea facilităților la care pretind că sunt îndreptățiți.

În concluzie, din probele administrate în cauză instanța a reținut că pârâții ocupă fără drept imobilul situat în Timișoara, . .5 . Jud T. imobil ce aparține reclamantei, în calitate de titulară a dreptului de proprietate, astfel că în baza art. 555 și art. 703 C.civil coroborat cu art. 1033-1044 din Codul de procedură civilă, instanța a admis acțiunea promovată de reclamantă

În consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, . .5 ., înscris în CF_-C1-U5 Timișoara sub nr topografic nr. 226/1/XXII

În baza art 453 Cod pr civilă instanța a obligat pârâții în solidar la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei din care 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 400 lei onorariu parțial de avocat, acesta fiind proporțional cu complexitatea cauzei.

Împotriva sentinței civile nr. 8084/27.05.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, au declarat apel S. C., S. A. si S. F. M., pe care o apreciază ca netemeinica si nelegală.

În motivarea cererii se arată că prin sentința pronunțata nu s-a ținut cont de probele din dosar și de prevederile Codului civil, care explicit prevăd că un contract rămâne valabil chiar dacă termenul lui de valabilitate este depășit, dacă niciuna dintre părți nu-l denunță și dacă se continuă executarea lui, situație ce reiese clar din probele depuse la dosar.

Astfel, conform prevederilor Contractului de închiriere nr. 476/06.07.2012, valabilitatea lui expira la 30.06.2013, dar nimeni nu a denunțat aceasta, reclamantul invocând ca temei legal al acțiunii sale neplata chiriei.

Consideră că reclamantul putea să ceară rezilierea contractului pe același temei, dar aceasta însemna o alta acțiune în instanță pe care nu a întreprins-o și implicit contractul de închiriere este încă valabil. Concluzia este că prima instanță a interpretat greșit probele din dosar și a pronunțat o hotărâre nelegală.

Un alt motiv de critica, îl reprezintă faptul că nu li s-a răspuns în nici un fel la cererea de a constata faptul că reclamantul nu a îndeplinit toate cerințele procedurii civile privind declanșarea unei acțiuni de evacuare.

De asemenea, în mai 2012 între pârâți și conducerea Comunității Evreiești Timișoara au avut loc negocieri prealabile ce au condus la încheierea Contractului de închiriere 476/2012 privind ap. 22 din .. 5.

Concluziile acestor negocieri sunt recunoscute de prevederile legii civile în materie ca un contract în sine. Astfel, pe lângă decizia mai sus menționată, s-a mai hotărât ca, chiriașii să execute reparații ale apartamentului având în vedere stare avansată de degradare a acestuia, iar Comunitatea urma să le deconteze aceste sume investite prin compensare cu plata chiriei.

În acest scop urma ca după încheierea contractului de închiriere să se întocmească o anexă cu precizări și sarcini clare pentru ambele părți, dar, întocmirea acestei anexe era dependentă de întocmirea Procesului verbal de predare-preluare a apartamentului care urma să releve ce anume se impunea să fie reparat.

Pârâții au insistat să se introducă în contractul de închiriere întocmirea unui proces verbal de predare-preluare, a se vedea în Cap. I Definiții al Contractului.

Cu toate acestea acel proces verbal de predare-preluare a apartamentului nu s-a mai încheiat niciodată, și implicit anexa prin care urma ca investițiile pârâților în reparații să fie compensate cu sumele datorate de ca plata chiriei.

La refuzul repetat al reclamantei intimate au recurs la oprirea plății chiriei, drept conferit de prevederile legii civile în materie, dacă una din părți nu-și îndeplinește obligațiile contractuale cealaltă parte poate recurge și ea la neonorarea obligațiilor contractuale.

În concluzie, neplata chiriei nu poate constitui temei legal pentru această acțiune de evacuare intentată de Comunitatea Evreiască și solicităm respingerea ei ca nefondată.

Intimata Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul mozaic/ Comunitatea Evreilor din Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului in principal ca lipsit de interes si in subsidiar ca nefondat.

În considerentele întâmpinării se arată conform art. 3.1 din contract, a fost încheiat pe o perioada de un an, pana la data de 30.06.2013. Conform art.3.2 din contract, prelungirea contractului se putea face doar prin act adițional.

Menționează că pe întreaga durata de închiriere pârâții nu și-au respectat obligația de a plați chiria aferenta contractului, și având in vedere ca durata de închiriere a expirat si parații nici măcar nu au achitat chiria pe perioada închirierii, aceștia au ocupat fara drept spațiul, proprietatea reclamantei intimate.

În conformitate cu prevederile art.1033 a procedat la notificarea acestora prin executor judecătoresc însa aceștia nu a părăsit spațiul.

Prin sentința civila nr. 8084/27.05.2014, instanța în mod temeinic si legal a admis cererea de evacuare.

Având in vedere ca apelanții pârâți au părăsit imobilul proprietatea reclamantei, așa cum reiese din procesul-verbal de constatare din 28.11.2014, aceștia nu mai au niciun interes actual si legitim pentru susținerea apelului, sens în care solicită admiterea excepției și respingerea apelului.

Pe fond, arată că apelul este si nefondat, apelanții au ocupat abuziv imobilul fara a deține un titlu valabil si au fost notificați conform legii sa părăsească spațiul.

Cererea de apel a apelanților pârâți nu a fost timbrată odată cu depunerea cererii de apel, apelanților pârâți fiindu-le comunicată obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

În cauză apelanții pârâți nu au formulat cerere de reexaminare și nici cerere de ajutor public judiciar.

La primul termen de judecată apelanții pârâți nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite.

Instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a apelului declarat in cauza.

Cererea introductiva de instanța are ca obiect evacuare potrivit procedurii speciale prevăzute de art.1033 și urm. Noul cod procedură civilă aceasta cerere fiind supusă unei taxe judiciare de timbru calculate potrivit disp. art.6 alin. 3 din OUG 80/2013 în valoare de 100 lei.

Pentru exercitarea apelului, apelanții aveau obligația legală potrivit art. 23 din OZG 80/2013 de a achita o taxă de timbru de 50% din taxa datorată pentru cererea evaluabilă în bani.

Această obligație a fost pusă în vedere apelanților pârâți și nu a fost îndeplinită până la primul termen de judecata așa cum se prevede la art. 470 al. 3 NCPC astfel că, văzând prevederile art. 32 din OUG 80/2013 și art. 197 Noul Cod de Procedură Civilă se va admite excepția de netimbrare și se va anula ca netimbrat apelul.

Constatându-se că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata de către intimata reclamantă Tribunalul nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării cererii de apel invocată de către instanță din oficiu.

Anulează apelul declarat în cauză de către apelanții pârâți S. C.-C., S. A. și S. F. S. toți cu ultimul domiciliu cunoscut în Timișoara, ..5 . Jud T., în contradictoriu cu intimata reclamantă FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA –CULTUL MOZAIC/COMUNITATEA EVREILOR DIN TIMIȘOARA cu sediul în Timișoara . 5, . sediul procedural ales în Timișoara, ., . civilă de Avocatură O. și Asociații împotriva sentinței civile nr.8084/27.05.2014 a Judecătoriei Timișoara ca netimbrat.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 04.11.2015.

Președinte,

R. A.

Judecător,

C. Ț.

Grefier,

R. M. ȘOFRONICI

Red. AR ./Tehno. Ș.R.M. 10 Noiembrie 2015

Judecător în prima instanță:R. R. I.

Red. 7 ex; .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 1085/2015. Tribunalul TIMIŞ