Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8593/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8593/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1090/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1090/2015
Ședința publică din data de 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte I.-A. D.
Judecător L. D.
Grefier F. L. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul M. N. I. împotriva sentinței civile nr.8593/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ /2014 în contradictoriu cu intimatul M. G. TUȚA, având ca obiect suspendare executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică si la a doua strigare nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanție că s-a solicitat judecarea cauzei si în lipsa părților.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Hotărârea apelată.
Prin sentința civilă nr.8593/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ /2014 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite pornita în dosarul execuțional nr.115/2015 al B. C. C., formulata de petentul M. N. I., având CNP_, în contradictoriu cu intimatul M. G. T., fără cheltuieli de judecata.
Considerentele reținute de prima instanța pentru pronunțarea acestei soluții:
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate si a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului de împrumut si ipoteca imobiliara autentificat de BNP S. M. A. prin încheierea 1253/22.10.2012 petentul în calitate de garant ipotecar a garantat restituirea împrumutului în suma_ EURO contractat de S. U. de la M. G. T. cu imobilele situate in Timișoara, ., CF._ - C1-U4 Timișoara;CF._-C1-U9Timișoara,CF._ - C1-U6 Timișoara, CF._ - C1-U5 Timișoara; CF._, C1-U7 Timișoara, CF._ - C1-U3 Timișoara, CF._ -Cl-Ul Timișoara, CF._ ~ C1-U2 Timișoara, CF._ – C1-U8 Timișoara.
Prin încheierea civila nr.5405/08.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, s-a dispus investirea cu formula executorie a contractului menționat mai sus, pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de_ EURO, suma la care au fost obligați prin Titlu executoriu în sensul ca aceasta creanța este certa, lichida si exigibila.
Prin încheierea de încuviințare a executării silite emisa de B.E.J. C. C. cu nr.1737/28.04.2015 în dosarul execuțional nr.115/2015 s-a dispus admiterea cererii de executare silita a creditorului M. G. T. împotriva petentului ca si debitor garant ipotecar si împotriva debitorului S. U. în temeiul Titlului executoriu reprezentat de Contract de împrumut si ipoteca imobiliara nr.1253/22.10.2012, pentru recuperarea unei creanțe in cuantum de_ EURO cu titlu de împrumut nerestituit.
Prin încheierea din data de 29.04.2015 au fost stabilite de către executorul judecătoresc si cheltuielile de executare silita si la aceeași data a fost emisa si somația cu nr. 1776, către petent în ce privește achitarea debitului in termen de 15 zile de la primirea somației.
La data de 30.04.2015, executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de situație nr. 115 prin care a identificat imobilele menționate în acesta, proprietatea debitorului garant ipotecar M. N. I..
In motivarea cererii de suspendare a executării silite, petentul a invocat faptul ca a înțeles sa formuleze plângere penala împotriva creditorului, respectiv intimatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune si camăta si faptul ca intimatul a încheiat si cu alte persoane astfel de contracte de împrumut, care in realitate sunt fapte penale.
Potrivit art. 718 alin. 1 NCPC, pana la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea parții interesate si numai pentru motive temeinice instanța competenta poate suspenda executarea.
Instanța a constatat ca în speța petentul nu a făcut dovada unor motive temeinice in vederea suspendării executării silite întrucât motivul ca creditorul a întocmit acte de împrumut si cu alte persoane, fapt nedovedit de altfel, nu poate constitui un motiv temeinic in acest sens.
Totodată, instanța a reținut ca deși din adresa de la fila 8 din dosar rezulta ca plângerea penala formulata împotriva numitului M. G. T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune si camăta, formează obiectului dosarului cu nr. 2565/P/2015, in speța nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale conform art. 305 Noul Cod de procedura penala, astfel ca instanța constata ca simpla plângere penala formulate de către debitor împotriva creditorului, fără a fi începuta urmărirea penala împotriva acestuia din urma în legătura cu obiectul executării silite, nu poate constitui un motiv temeinic in accepțiunea legii pentru suspendarea executării silite.
De asemenea, fata de motivele invocate de către petent în precizările depuse odată cu răspunsul la întâmpinare, prima instanța a reținut că simpla contestare a debitului de către debitor, nu poate constitui un motiv temeinic în ce privește suspendarea executării silite, iar in ce privește aspectele referitoare la valoarea imobilului supus executării, invocata a fi cu mult mai mare decât valoarea debitului, instanța reținând că petentul nu a făcut nicio dovada în acest sens.
Fața de cele arătate mai sus, prima instanță a reținut ca petentul nu a făcut dovada unor motive temeinice pentru ca instanța sa considere întemeiata cererea de suspendare a executării silite, astfel ca văzând prevederile art.718 alin.1 NCPC, a respins cererea de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestației la executare ca neîntemeiata.
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cererea de apel
Împotriva acestei hotărâri apelantul M. N. I. a formulat apel care a fost înregistrat la Tribunalul T. la data de 29.07.2015 în dosarul nr._, solicitând admiterea apelului si pe cale de consecință admiterea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._/325/2015. Arata ca a învederat instanței ca intimatul practica în mod uzual cămătăria, având 29 dosare pe rolul Judecătoriei Timișoara în acest sens depunând listingul de pe portalul instanței din care se deduce indubitabil că executările silite sunt realizate în baza unor acte ce au caracter penal.
Pentru a nu fi favorizata o situație infracționala si pentru a nu se crea posibilitatea de a se vinde un imobil care valorează de cel puțin 10 ori mai mult, solicita admiterea apelului si pe cale de consecință admiterea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației din dosarul nr._/325/2015.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466, 468, 470 NCPC.
Întâmpinarea.
Intimatul prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului, consideră ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 718 NCPC, solicitând respingerea acțiunii formulata de reclamant ca imorala, ilegala, nefondata fiind făcută cu rea credință.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 178 NCPC si art. 1270 C.civ.
Tribunalul, analizând apelul prin prisma motivelor invocate precum si în baza art. 476 – 478 C. proc. civ. din 2010, constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel reține că în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de apelant în temeiul dispozițiilor art. 718 alin. 1 C. proc. civ. din 2010 întrucât în cauză nu există motive temeinice care să justifice luarea unei asemenea măsuri.
În ceea ce privește plângerea penală formulată de apelant cu privire la presupusa activitatea infracțională desfășurată de creditor care a avut drept rezultat încheierea contractului de împrumut contestat în prezentul litigiu, tribunalul constată că această plângere penală a fost formulată de apelantul debitor în data de 09.06.2015 (f. 53), după data înregistrării prezentei cereri pe rolul instanței de judecată în data de 18.05.2015.
Deși contractul de împrumut este încheiat în anul 2012, abia după ce a fost începută procedura de executare silită de către creditor și după declanșarea prezentului litigiu, debitorul a formulat o plângere penală împotriva creditorului.
În aceste condiții formularea plângerii penale nu constituie motiv temeinic de suspendare a executării silite.
Apelantul nu a invocat alte motive temeinice care să justifice suspendarea provizorie a executării silite în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. proc. civ. din 2010, instanța de apel va respinge apelul formulat de apelant ca neîntemeiat.
Cheltuieli de judecată
În temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010 instanța de apel va obliga apelantul să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul M. N. I., CNP_, cu domiciliul în Timișoara . nr.2, . domiciliul procedural în Timișoara, .. 21, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 8593/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ /2014 în contradictoriu cu intimatul M. G. T., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., jud. T..
Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 Noiembrie 2015.
Președinte, I.-A. D. | Judecător, L. D. | |
Grefier, F. L. C. |
Red. D.I.A. 18.11.2015
Tehnored. F.C.
5ex
Prima instanță Judecătoria Timișoara Jud. C. L.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul TIMIŞ | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Decizia nr. 1085/2015. Tribunalul... → |
|---|








