Fond funciar. Decizia nr. 252/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 252/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 252/R
Ședința publică din data de 29 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. B.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenți S. J. T. V. si F. W., împotriva sentinței civile nr._/05.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, în contradictoriu cu parații intimați C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR S., intimat P. S., P. C. S., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR - PREFECTURA T., având ca obiect, fond funciar
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22 septembrie 2015, când din lipsă de timp pentru în baza art. 260 Cod procedura civila, s-a amânat pronunțarea la 29 septembrie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele :
Prin sentința civilă nr._/5.11.2007pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții S. J. T. V. și F. W. în contradictoriu cu pârâta P. C. S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală. A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții S. J. T. V. și F. W. în contradictoriu cu pârâtul P. C. S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții S. J. T. V. și F. W. în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor S., jud. T. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T., având ca obiect plângere în baza Legii nr.18/1991, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această sentință prima instanța a reținut că:
Prin cererea înregistrată la P. comunei S. cu nr. 22/12.09.2005, reclamanții S. I. T. V. și F. W. au solicitat, în baza Legii nr. 247/ 2005, restituirea suprafeței de 43 ha teren, proprietatea familiei S. I. și E.. Cererea reclamanților a fost respinsă atât de către C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor S., cât și de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T. cu motivarea că nu se face dovada cetățeniei române.
Din actele de stare civilă depuse la dosar de către reclamanți, inclusiv certificatul de moștenitor nr. 97 din 22.11.2005 eliberat de notar public A. A. C., rezultă că reclamantul S. I. T. V. este fiul lui S. I. (născut la 19.08.1898, decedat la 25.10.1976) și S. E. (născută Karbach, la 04.03.1900, decedată la 26.02.1977). S. I., tatăl reclamantului, figurează în CF nr.1341 Carani, CF nr.1450 Carani și cu o cotă de ½ în CF nr.1037 Carani. S. E., mama reclamantului, figurează în CF nr.1974 S. și cu o cotă de 3/8 în CF nr.190 S..
Bunicul reclamantului din partea tatălui, Szilier P. (născut la 18.02.1867, decedat la 05.07.1944, căsătorit cu Wanderer Catharina) figurează cu o cotă de ½ în CF nr. 1037 Carani. Bunicii reclamantului din partea mamei, Karbach Iozsef și Karbach K., figurează în CF nr.190 S. cu o cotă de 4/8, respectiv 1/8.
Reclamantul F. W. este fiul numitei F. Wilhelmine, sora reclamantului S. I. T. V.. Cei doi reclamanți au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după părinții, respectiv bunicii lor, S. I. și S. E., având calitatea de moștenitori legali ai acestora din urmă.
Instanța a apreciat că, față de dispozițiile art. 44 alin. 2 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, conform cărora „cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală”, problema este aceea de a cunoaște dacă reclamanții, moștenitori legali ai numiților S. I. și S. E., au dobândit dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut autorilor lor.
Transmiterea moștenirii are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare economică și care au aparținut defunctului. Pentru ca reclamanții să dobândească dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, este necesar ca autorii lor, dacă ar fi fost în viață, să fi avut ei înșiși calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Aceasta deoarece moștenitorii pot dobândi prin reconstituirea dreptului de proprietate doar atât cât ar fi putut dobândi autorul lor dacă ar fi fost în viață.
În speță, autorii reclamanților, S. I. și S. E., nu aveau la data decesului cetățenie română, aspect necontestat de părți, astfel încât aceștia, dacă ar fi fost în viață, nu ar fi putut solicita reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar coroborate cu art.44 alin.2 din Constituție. Neputând solicita ei înșiși reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanții nu puteau dobândi prin moștenire un drept pe care autorii lor nu l-au avut. Comisiile de fond funciar nu au făcut decât să dea efect legii privitoare la proprietatea funciară și dispozițiilor constituționale, în virtutea cărora dreptul de restituire este condiționat de împrejurarea ca proprietarul deposedat (art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000) să dețină cetățenia română.
Susținerea reprezentantei reclamanților din concluziile pe fond, în sensul că pentru cea mai mare parte a suprafeței de teren obiect al notificării reclamanților nu se pune problema reconstituirii, întrucât la data apariției Legii nr. 18/1991 se afla în proprietatea antecesorilor reclamanților, nu poate fi primită pentru următoarele considerente. Deși în extrasele de carte funciară depuse la dosar figurează antecesorii reclamanților, nefiind înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra acestor terenuri, din extrasele eliberate de Arhivele Naționale (filele 64, 65 dosarul din recurs) reiese că terenurile aparținând antecesorilor reclamanților au fost expropriate, iar printre excepțiile de la efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, prevăzute de art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, se numără și cazul dobândirii dreptului real prin expropriere.
În sprijinul afirmațiilor reclamanților a fost invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare Curtea), însă instanța constată că, potrivit acestei jurisprudențe (Cauza Bock și P. împotriva României din 15 februarie 2007) speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, astfel încât, chiar în situația în care susținerile reprezentatei reclamanților ar fi fost întemeiate, nu s-ar fi putut considera că aceștia din urmă au fost lipsiți de dreptul de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul antecesorilor lor.
Împrejurarea, prevăzută de lege, că titlul de proprietate se emite direct pe numele moștenitorilor nu dă naștere unui nou drept de proprietate în patrimoniul acestora, distinct de dreptul antecesorilor, iar Curtea a subliniat constant că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează decât bunurile deja existente și nu dreptul de a obține bunuri.
Astfel, în cauzele Brezny și Brezny împotriva Slovaciei (4 martie 1996) și Joseph Polacek și Libuse Polakova împotriva Republicii Cehe (10 iulie 2002), în care reclamanților, care nu erau cetățeni slovaci, respectiv cehi, li se respinseseră cererile de restituire a proprietăților confiscate de către stat pentru că nu îndeplineau una din condițiile impuse de legea națională pentru a beneficia de restituire – dovada cetățeniei statului respectiv, C. și Curtea au declarat că procedurile contestate de către reclamanți nu se referă la „bunuri existente” și că aceștia nu acționau ca proprietari ai bunurilor în cauză, ci doar ca solicitanți. Instanța europeană a analizat dacă reclamanții aveau măcar o „speranță legitimă” apărată de Protocolul nr.1 și a statuat astfel: „convingerea că legea în vigoare va fi schimbată în avantajul reclamanților nu poate fi considerată ca fiind o speranță legitimă în sensul art.1 din Protocolul nr.1. Curtea consideră că există o diferență între simpla speranță de restituire, oricât de rezonabilă ar fi ea și speranța legitimă, care trebuie să aibă o natură mai concretă decât simpla speranță și trebuie să fie întemeiată pe o dispoziție legală sau o hotărâre judecătorească”.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000, art. 44 alin. 2 din Constituție, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții S. J. T. V. și F. W. în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor S. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 18/1991, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta P. C. S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală, iar acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. C. S. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S. J. T. V. și F. W., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacată, în sensul admiterii plângerii împotriva Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar T. nr. 69/39/14.09.2006 astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, anularea ca nelegale Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T. nr. 69/39 adoptată în ședința din data de 14.09.2006 precum și Hotărârea Comisiei Locale de fond funciar S. de respingere a Notificării înregistrate la P. C. S. sub nr. 22/12.09.2005; admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor după antecesorii noștri defuncți; emiterea titlurilor de proprietate pentru suprafațele de teren care au format obiectul cererii înregistrate sub nr. 22/12.09.2005 la P. C. S..
În motivarea recursului se arată că potrivit art.304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea pronunțată este nelegală atunci când e lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În mod greșit, instanța fondului a interpretat prevederile legii speciale în materia constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul său de reglementare, precum și normele constituționale relativ la calitatea de persoană îndreptățită" să beneficieze de aceste reglementări.
Recurenții au apreciat că instanța de fond nu a observat împrejurarea că problema juridică supusă analizei trebuia tratată distinct: astfel, pe de-o parte, într-o primă categorie se aflau terenurile care la data apariției Legii 18/1991 au aparținut antecesorilor recurenților și care nu părăsit niciodată patrimoniul acestora, iar, pe de altă parte, se află terenurile care au aparținut de asemenea autorilor lor dar care au constituit obiect al exproprierii în anul 1945 în temeiul reformei agrare înfăptuite de statul român, terenuri pentru care se pune problema reconstituirii dreptului de proprietate.
Referitor la terenurile de prima categorie, acestea sunt înscrise în CF 1037 Carani nr cad 1335-1340/d/39 și 1335.1340/d/40, CF nr. 1450 Carani nr. top. 962-963, nr. top. 331/a/2, nr. top. 1723/a, nr. top. 1205/a/2b, CF 1341 Carani nr. cad. 831/b, CF 1974 S. nr. cad. 3206/2493.etc/c și CF nr. 190 S., în total o suprafața de 13,0630 ha. Aceste terenuri se aflau la data apariției Legii nr. 18/1991 în proprietatea antecesorilor lor, care figurau înscriși în cartea funciară, respectiv P. S., I. S. și E. S., având calitatea de proprietari. După toți acești antecesori reclamanții au prezentat certificatul de moștenitor nr. 97/22 noiembrie 2005 eliberat de BNP Alhu A. Caiusi Pentru aceste terenuri, nu se pune problema reconstituirii dreptului de proprietate.
Recurenții au afirmat că, în mod eronat, instanța a reținut cu privire la aceste terenuri că din extrasele eliberate de Arhivele Naționale reiese că terenurile aparținând antecesorilor reclamanților au fost expropriate de către statul român care a dobândit astfel un drept real asupra lor, cu acest titlu în realitate, aceste terenuri nu au părăsit niciodată patrimoniul defuncților proprietari tabulari, nefăcând obiect al exproprierii, astfel că pentru această categorie de imobile nu există nici un impediment pentru eliberarea titlului de proprietate pe numele reclamanților.
În acest sens este și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a calificat noțiunea de „bun". Astfel, Curtea a decis că noțiunea de „bun" se poate referi atât la bunurile actuale, cât și la valori patrimoniale cuprinzând aici creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o „perspectivă legitimă" în a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate.
În consecință, în mod eronat,prima instanță făcând trimitere la cauzele Brezny și Brezny împotriva Slovaciei și Joseph Polacek și Libuse Polakova împotriva Republicii Cehe a considerat că reclamanții aveau doar o „simplă speranță" la restituirea bunurilor.
În speță reclamanții nu tind să vadă recunoașterea supraviețuirii unui vechi drept de proprietate, ci folosința unui drept de proprietate pe care l-au moștenit de la autorii lor conform certificatului de moștenitor nr. 97/22 noiembrie 2005 eliberat de BNP A. A. C..Prin urmare, se poate concluziona că reclamanții au bunuri, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, constând în terenurile care se află înscrise în cărțile funciare pe urmele antecesorilor lor. În acest sens a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauza Bock si P. contra României.
Referitor la capacitatea reclamanților de a dobândi dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, având în vedere cetățenia germană a acestora, recurenții au precizat că această analiză se impune atât in primul caz, analizat mai sus, cât și cu privire la cea de-a doua categorie de terenuri, in care intră suprafața suplimentară expropriată în anul 1945 pentru care este incidența instituția juridică a reconstituirii dreptului de proprietate.
În ambele cazuri, titlul legal în baza căruia se dobândește dreptul de proprietate este moștenirea, cu particularitatea că în primul caz analizat, bunurile se transmit mortis causa, din patrimoniul defunctului în cel al reclamanților, iar în cea de-a doua situație terenurile trec din proprietatea statului român direct în patrimoniul moștenitorilor, prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform art. 13 al. 3 din Legea 18/1991.
Prevederile art. 44 alin. 2 din Constituția României, astfel cum a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003 statuează că: „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe DCBOM reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire
Coroborând dispozițiile constituționale citate mai sus, cu cele ale art. 13 din Legea nr. 18/1991 rep., rezultă că titlul juridic cu care se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor pe numele succesorilor persoanei căreia i-a fost preluat în mod abuziv terenul este „moștenire legală .
Particularitatea modalității de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor consta in aceea că reconstituirea acestui drept (pentru cea de-a doua categorie de terenuri) nu se tace pe numele persoanei defuncte (lipsită de capacitate civilă) de la care terenul a rost preluat in mod abuziv, pentru ca ulterior să fie transmis succesorilor acesteia prin moștenire legala, ci, în baza dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 rep., titlul de proprietate se emite direct pe numele moștenitorilor legali. Această procedură nu impietează insa cu nimic asupra titlului juridic de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor care este „moștenire legală".
Prin efectul Prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituția României revizuita prin Legea nr. 429/2003, cererea cetățenilor străini, moștenitori legali ai antecesorilor lor îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, trebuie soluționata în sensul reconstituirii acestui drept pe numele succesorilor legali, chiar daca aceștia au calitatea de cetățean străin.
De asemenea, prin Decizia nr. 408/07.10.2004 referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. alin 1 din Legea nr.54/1998, Curtea Constituționala a Românie, a statuat că prevederile art. 3 alin. (l) din Legea nr. 54/1998 nu mai sunt in vigoare in măsura în care interdicția de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor operează și în cazul cetățenilor străini și apatrizilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 44 alin. (2) din Constituția României, astfel cum a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003 (în acest sens este si opinia juridică transmisă de Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare - Cabinet Vicepreședinte nr. 4172/09.02.2006 către Instituția Prefectului jud. T., cu îndrumarea explicită de a soluționa în mod favorabil notificările cetățenilor străini).
În consecință, printr-o interpretare per a contrario, față de cetățenii străini și apatrizi care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în una dintre cele două ipoteze ale normei constituționale, interdicția de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul României operează în continuare, incapacitatea specială fiind conservată în actuala normă constituțională", interpretare care se regăsește în conținutul Deciziei nr. 408/07.10.2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3 alin.(l) din Legea nr.54/1998, a Curții Constituționale a României.
În consonanță cu rațiunea adoptării celei de-a doua ipoteze a textului constituțional enunțat este și interpretarea dată de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 630/26 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 48 din Legea Fondului funciar nr. 18/1991 care a statuat că „astfel, disp. art. 44 alin. 2 teza a 2-a din Constituție, deși nu mai prevăd, in terminis, interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemena drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale.
Potrivit normei constituționale, una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietatea asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi este moștenirea legală".
Recurenții apreciază că prevederile suscitate le sunt aplicabile, de vreme ce în cauză, la baza formulării prezentei acțiuni stă instituția moștenirii legale, în virtutea căreia sunt îndrituiți să pretindă și să valorifice drepturile, în calitate de moștenitori legali ai proprietarilor terenurilor.
Tot în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, comentată în literatura de specialitate, s-a subliniat de asemenea că, atunci când un stat contractant, după ratificarea Convenției europene a drepturilor omului, inclusiv a Protocolului nr. l, a adoptat o legislație ce prevede restituirea totală sau parțială, în natură sau în echivalent, oricare ar fi forma sau întinderea acestui „echivalent" de bunuri confiscate de un regim anterior, o asemenea legislație are a fi considerată ca făcând să se nască „un nou drept de proprietate" în patrimoniul celui îndreptățit la restituire, drept apărat de art. 1 .
Sub aceste aspecte, trimiterea făcută de cele două comisii și preluată de instanța de fond, la textul art. 48 din legea fondului funciar, ca și la art. 5 alin. (l) din Legea nr. 312/2005 este eronată.
În cauză, aserțiunile făcute pe marginea acestor texte și a calității de „persoană îndreptățită" la dobândirea terenurilor de orice fel în România exced cadrului procesual cu care a fost investită instanța de judecată, deoarece ele vizează prima ipoteză din textul art.44 alin.(2) din Constituția României revizuită prin Legea nr.429/2003, care nu ne este aplicabilă.
Prima instanța trebuia să observe că la baza declanșării litigiului a stat instituția moștenirii legale, iar drepturile derivând din transmisiunea succesorală se bucură de ocrotirea și garanția acordată și recunoscută oricărui titular, prin legea fundamentală a țării, inclusiv cetățenii străini și apatrizii.
Acestei interpretări îi corespunde și cea dată de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 640/28 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, atunci când a reținut că „De altfel, în reglementarea dată de Codul Civil moștenirea se transmite de drept asupra succesorilor din momentul decesului autorului lor, legea recunoscând nelimitat drepturile acestora, drepturi identice cu cele ale fostului proprietar la a cărui succesiune sunt chemați, nefiind prevăzută nici o derogare de la normele de drept comun referiotoare la procedura succesorală."
Prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 97/22 noiembrie 2005 eliberat de BNP A. A. C., care atestă drepturile succesorale în virtutea cărora am pretins terenurile în litigiu, condiția impusă de teza finală a textului art. 44 alin. 2 din Constituția României revizuită, este îndeplinită.
Instanța de fond trebuia să dea eficiență textului constituțional pe care se sprijină valorificarea drepturilor succesorale după autorii comuni și să constate nelegalitatea hotărârii contestate, pronunțată de comisia de specialitate înființată în temeiul legii fondului funciar, astfel că solicită admiterea recursului.
Analizând recursul declarat de reclamanții recurenți, prin prisma motivelor căii de atac prin raportare la probele administrate in fata judecatoriei, cu aplicarea corespunzatoare a art. 304 ind.1și 312 alin.1 /C.pr.civ., tribunalul constată următoarele :
Criticile recurenților - cu privire la eronata aplicare a legislației în materia fondului funciar - sunt neîntemeiate.
Legea fondului funciar conferă vocația la retrocedarea terenurilor agricole de care foștii proprietari au fost deposedați în perioada comunistă, acestora ori moștenitorilor acestora, prin declanșarea procedurii nejurisdicționale prevăzută de art. 8 alin. 3 din Legea nr.18/1991 republicată și modificată; dar această lege specială cu caracter reparator exclude, de la operațiunea de reconstituire a proprietății, cetățenii străini, așa cum rezultă printr-o interpretare per a contrario din prevederile art. 48 din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată coroborate cu art. 30 din Legea nr.1/2000, care prevăd că „Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia română, indiferent dacă și-au stabilit sau nu domiciliul în țară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole (…), în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art.9 alin.3-9”; și că „în aplicarea prevederilor legii fondului funciar nr.18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.169/1997, precum și a prezentei legi, cetățenii români au aceleași drepturi, indiferent dacă la data înregistrării cererii aveau domiciliul în țară sau în străinătate”.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituția României revizuită proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.
Interpretând acest text constituțional, Curtea Constituțională a statuat că această dispoziție „deși nu mai prevede in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale. Așa fiind, norma constituțională are în vedere, într-o primă ipoteză, posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin acte juridice inter vivos, în condițiile legii organice, de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor cu care au fost încheiate tratate internaționale, precum și de către apatrizii domiciliați pe teritoriile acestora, în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană sau din încheierea de către țara noastră a unor tratate internaționale, pe bază de reciprocitate. Curtea constată că momentul intrării în vigoare a revizuirii Constituției nu coincide cu momentul de la care incapacitatea specială nu mai operează, ridicarea interdicției fiind condiționată de aderarea la Uniunea Europeană sau de încheierea unui tratat internațional, pe bază de reciprocitate.
A doua ipoteză o reprezintă prevederea potrivit căreia cetățenii străini și apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin moștenire legală. Astfel exprimată, voința legiuitorului constituțional nu permite decât o interpretare univocă, această ipoteză fiind de imediată aplicare, din momentul intrării în vigoare a revizuirii Constituției, respectiv numai pentru situațiile în care succesiunea în legătură cu care se exercită calitatea de moștenitori legali s-a deschis după această dată.
În consecință, printr-o interpretare per a contrario, față de cetățenii străini și apatrizi care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în una dintre cele două ipoteze ale normei constituționale, interdicția de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul României operează în continuare, incapacitatea specială fiind conservată în actuala normă constituțională”.
Or, în speță, succesiunea în legătură cu care se exercită calitatea de moștenitori legali s-a deschis anterior revizuirii Constituției, astfel că reclamanții nu legitimează vocația de a accede la beneficiul legii fondului funciar. Autorii reclamanților, S. I. și S. E., nu aveau la data decesului cetățenie română, aspect necontestat de părți, astfel încât aceștia, dacă ar fi fost în viață, nu ar fi putut solicita reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar coroborate cu art.44 alin.2 din Constituție. În mod corect a reținut prima instanță că neputând solicita ei înșiși reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanții nu puteau dobândi prin moștenire un drept pe care autorii lor nu l-au avut.
Tribunalul reține că în ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constată în a considera că în asemenea situații nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului de proprietate. Curtea a statuat, cu valoare de principiu, faptul că dispozițiile Convenției nu garantează posibilitatea obținerii unei reparații pentru prejudiciul a cărui cauză inițială nu constituie o consecință a încălcării unui drept pe care ea îl protejează. Instanța europeană a precizat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili pentru statele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția; dispozițiile acestui text nu impun statelor contractante nici o restricție în exercițiul libertății lor de a determina domeniul de aplicație a legislației pe care ele pot să o adopte în materia restituirii de bunuri trecute în orice mod în proprietatea lor și în a stabili condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie dreptul de proprietate asupra unor bunuri de care au fost deposedate. In special, statele contractante dispun de o amplă marjă de apreciere cu privire la oportunitatea excluderii unor categorii de foști proprietari de la recunoașterea unui drept de restituire. În situația în care există categorii de proprietari astfel excluși, o cerere de reconstituire făcută de unul dintre ei nu este de natură să confere acestuia baza unei „speranțe legitime” care ar atrage aplicarea garanțiilor prevăzute de art. 1 Protocolul nr. 1.
Tribunalul reține că afirmația recurenților privind existența unei discriminări în tratamentul aplicat moștenitorilor cetățenilor români, în funcție de cetățenie este neîntemeiată, raportat la dispozițiile legale și la jurisprudența invocată anterior. Or, Curtea Drepturilor Omului a stabilit faptul că articolul 14 al Convenției nu interzice orice diferențiere de tratament în exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Articolul respectiv protejează persoanele (inclusiv cele juridice) care sunt “în situații similare” împotriva oricăror diferențieri de tratament, iar în conformitate cu prevederile articolului 14 al Convenției, o diferențiere de tratament este discriminatorie doar dacă “nu are o justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește “un scop legitim” sau nu există o “legătură rezonabilă de proporționalitate dintre măsurile aplicate și scopul ce urmează a fi realizat”. Mai mult, Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în evaluarea situației care justifică o diferențiere de tratament în conformitate cu prevederile legale, luând în considerație diferențieri de tratament aplicate în alte situații similare; scopul acestei marje de apreciere va varia în conformitate cu circumstanțele, subiectul și contextul fiecărui caz în parte .
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge ca fiind neîntemeiat recursul formulat în cauză, fără cheltuieli de judecată, necuvenite recurenților, ca părți aflate în culpă procesuală și nesolicitate de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenți S. J. T. V. si F. W., împotriva sentinței civile nr._/05.11.2007, pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, in contradictoriu cu parații intimați C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar S., P. S., P. C. S., C. Județeană de Fond Funciar - Prefectura T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
C. P. D. B. A. C.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./tehnored. A.D.
2 ex. - 19.10.2015
Prima instanță: judecător R. N.
| ← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 29-09-2015,... | Pretenţii. Sentința nr. 7979/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
