Obligaţie de a face. Decizia nr. 293/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 293/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 293/2015
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte I.-A. D.
Judecător L. D.
Judecător C. P.
Grefier F. L. C.
Pe rol judecarea cauzei recursului declarat de recurentul K. F., împotriva sentinței civile nr. 2542/3.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. S., B. N., B. N., S. L. C., R. V. și B. S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Mersul dezbaterilor si concluziile parților sunt consemnate în încheierea din 04.11.2015, parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru azi, 11.11. 2015.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Hotărârea recurată.
Prin sentința civilă nr. 2542/3.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul K. F., cu domiciliul in Timisoara, ..29, . în contradictoriu cu pârâții C. V., cu domiciliul in Timișoara, ste.Teiului nr.15, ., ., jud.Timis si B. S., cu domiciliul in Timișoara, Calea Torontalului, nr.78, ., ., jud.T.. F. cheltuieli de judecata.
Considerentele reținute de prima instanța pentru pronunțarea acestei soluții:
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Conform titlului de proprietate nr._/2 numitului B. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1 ha și 7500 m.p. pe teritoriul satului Ciarda Roșie, dreptul de proprietate al acestuia fiind înscris în C.f. nr._ Timișoara.
Prin înscrisurile sub semnătura privata intitulat “contract de vânzare cumpărare”, respectiv “act adițional la contractul de vânzare cumpărare” încheiate la data de 12 august 1999, numita B. N. vindea numitului S. O. pământul arabil în suprafața de 1,75 ha, pentru prețul de 1650 DM, f.8 si 9.
Cel din urma a cesionat reclamantului K. F. dreptul litigios prin contractul de cesionare de drepturi litigioase autentificat sub nr.89 din 14.01.2008 de BNP Safte C..
Prin Sentinta civila nr.7379/24.03.2011 pronuntata în dosarul nr._, instanta a constatat ca în urma def. B. I., decedat la data de 22.05.1992, au ramas ca mostenitori legali reclamantii B. S. si C. V., pârâtii din prezenta cauză, în calitate de fii, in cota de ½ parte fiecare si ca îin urma aceluiasi defunct a ramas masa succesorala compusa din terenul înscrisî CF nr._ Timisoara, sub nr.top.A1676/4/7, arabil extravilan in suprafata de 1ha si 7.500 mp., si cota de ½ din imobilul înscris în CF nr. 1494 Timisoara, compus din casa si curte in ..49 in suprafata de 280 mp., de sub nr.top.6366 si din loc de casa în suprafata de 262 mp., de sub nr.top.6365/3, s-a dispus înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra imobilelor mai sus mentionate in cotele aratate, cu titlu de mostenire.
Potrivit CF nr._ Timișoara ( provenita din conversia de pe hartie a CF nr._ Timisoara) asupra imobilului cu nr.top.A1676/4/7 constând în teren extravilan în suprafața de_ mp sunt proprietari parații B. S. si C. V., cu titlu de succesiune, fila 27 vol 2.
Instanța investita cu soluționarea cererii astfel cum a fost precizata la termenul de judecata din data de 27.05.2015, fila 207, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul descrise mai sus are obligația de a verifica condițiile de valabilitate ale convenției încheiate de parți, prin raportare la art.969 din vechiul cod civil, în vigoare la data încheierii convenției.
Potrivit art.969 C.civ.“convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante“.
Cât privește condițiile necesare pentru suplinirea consimțământului vânzătorului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, instanța le arată ca fiind următoarele: existența obligației de a vinde, obiectul derivat al obligației vânzătorului și cumpărătorului - prețul și lucrul ce se vinde să fie determinate, vânzătorul să fie proprietarul lucrului ce se înstrăinează, iar viitorul cumpărător să își fi executat obligația sau să fie gata să și-o execute.
Coroborând cele de mai sus cu înscrisurile de la dosar, respectiv sentința civila nr.7379/24.03.2011 în care s-a reținut cu putere de lucru judecat ca numita B. N. nu este succesoarea lui B. I., prima instanță a reținut ca la data încheierii convenției, numita B. N. nu avea în patrimoniu terenul în suprafața de_ mp.
Ori, în raport de dispozițiile legale, obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl reprezintă operațiunea juridica (vânzarea), iar obiectul obligației îl reprezintă prestația la care se angajează debitorul. În ce privește obiectul prestației părților, acesta este reprezentat, pentru vanzator, de lucru vândut, iar pentru cumpărător, de prețul plătit.
Bunul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil, sa existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, vânzătorul sa fie proprietarul bunului individual determinat, în caz contrar, el nu poate transmite dreptul ce face obiectul contractului: nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
Pentru considerentele de fapt si de drept menționate, instanța a respins acțiunea reclamantului K. F. formulate in contradictoriu cu pârâții C. V. si Balnean S.. Văzând ca pârâții B. S. si C. V. nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cererea de recurs.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul K. F. a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.7 C.proc.civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii si art. 304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulată si precizată de către reclamant în contradictoriu cu C. V. si B. S..
Recurentul arată că hotărârea pronunțată de către prima instanță este expeditivă, practic neexistând o motivare reală a acesteia, prima instanță reținând doar faptul ca la data încheierii convenției, numita B. N. nu avea în patrimoniu terenul în suprafață de_ mp, fără a motiva hotărârea si în raport de apărările reclamantului potrivit cărora a arătat ca a fost dobânditor de bună credință. Arata ca esențial este ca instanța de judecată să examineze si să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt si de drept care se impun în cauza dedusă judecații cu respectarea exigențelor impuse de art. 261 pct. 5 C.proc.civ. Recurentul consideră că instanța de fond nu a răspuns fiecărui motiv cu argumente atât din punct de vedere al situației de fapt cât si al aplicărilor legale incidente.
În ce privește incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ. consideră ca hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată sau încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ca instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei principiul error comunis facit jus - pe care ar fi trebuit sa-l aplice.
Arată ca prima instanță trebuia sa retină împrejurarea ca cumpărătorul a fost de bună credință la încheierea contractului, sens în care s-au făcut toate verificările ce se puteau face, respectiv la momentul încheierii promisiunii i s-au prezentat: titlul de proprietate emis pe numele defunctului B. I. pentru suprafața de 7500 mp, extras de carte funciara, extras din registrul de deces, certificat de căsătorie, acesta având reprezentarea faptelor astfel cum i-au fost prezentate si dovedite cu acte în sensul ca pârâta B. N. era singura moștenitoare a lui B. I., creându-se astfel o eroare comună si invincibila la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.
Recurentul consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut împrejurarea că la data încheierii convenției, numita B. N. nu avea în patrimoniu terenul în suprafață de_ mp si că în aceasta maniera, în speță operează principiul nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferr potest, quam ipse habet.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întâmpinarea.
Intimații au formulat întâmpinare la 7.09.2015 (fila 19) prin care solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. Intimații consideră ca în mod judicios prima instanță a motivat respingerea cererii reținând o motivare succintă, la obiect si limitat la care instanța s-a referit. Privind motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. arata ca eroarea de care face vorbire reclamantul nu a fost invocată până în acest moment al procesului, mai mult reclamantul cu bună știință a chemat în judecată pe Bălanean N. apreciind ca prin actul încheiat între reclamant si pârâtă s-a realizat transferul dreptului de proprietate de la pârâtă la reclamant.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 – 118 C. proc. civ.
Tribunalul, analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum si în baza art. 304 ind.1 C. proc. civ. din 1865, reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
I. Recurentul a invocat faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii, arătând că prima instanță nu a motivat hotărârea și în raport de apărările sale potrivit cărora a arătat că a fost dobânditor de bună credință, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.
Tribunalul reține că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie sa fie coerenta, clara si lipsita de ambiguități si de contradicții. Ea trebuie sa permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta.
De asemenea, motivarea trebuie sa exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (in special respectarea drepturilor la apărare si dreptul la un proces echitabil) și trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare si mijloacelor de apărare. Aceasta garanție este esențiala, deoarece permite justițiabilului sa se asigure ca pretențiile sale au fost examinate si deci ca judecătorul a ținut cont de ele.
Motivarea hotărârii judecătorești nu trebuie neapărat sa fie lunga. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurta si buna înțelegere a hotărârii.
Obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasa ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia in funcție de natura hotărârii. In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentințelor si hotărârilor in diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze ca judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
Recurentul reclamant a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei B. N. prin care a solicitat obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică pentru imobilul în litigiu. Întrucât pe parcursul soluționării cauzei pârâta a decedat, în proces au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia și a fost precizată cererea de chemare în judecată în sensul că s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare cumpărare autentic pentru terenul în litigiu.
În aceste condiții, prima instanță a verificat dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare. Întrucât instanța a constatat că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale pentru admiterea cererii de chemare în judecată, nu a mai analizat și îndeplinirea celorlalte condiții legale întrucât o asemenea analiză ar fi fost lipsită de finalitate practică din moment ce îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege este una cumulativă, neîndeplinirea uneia din aceste condiții ducând la respingerea cererii de chemare în judecată.
Analizând hotărârea recurată, tribunalul reține că acest motiv de recurs este neîntemeiat întrucât hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorul cauzei și-a format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
2. Recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Cu privire la acest motiv de recurs au fost invocate două aspecte. În primul rând recurentul este nemulțumit de faptul că instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei principiul error comunis facit ius, pe care ar fi trebuit să îl aplice în situația sa, și nu a reținut împrejurarea că la încheierea contractului cumpărătorul a fost de bună credință.
Tribunalul reține că în cauză nu a fost contestată buna credință a cumpărătorului în momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare. Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anterioară soluției din prezenta cauză, s-a stabilit că pârâta B. N. nu avea calitatea de succesoare a defunctului B. I. la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
Principiul error comunis facit ius și buna credință a cumpărătorului în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare se analizează în momentul în care se pune în discuție titlul de proprietar al cumpărătorului. În speță însă nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, ci doar un antecontract de vânzare cumpărare, prin urmare cumpărătorul nu a avut niciodată un titlu asupra imobilului în litigiu.
Antecontractul de vânzare cumpărare este un contract care are ca obiect o obligație de a face, nu o obligație de a da. Promitentul vânzător se obligă să vândă în viitor, nu vinde în momentul încheierii antecontractului, prin urmare bunul nu intră în patrimoniul promitentului cumpărător în momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
În cazul în care promitentul vânzător nu își îndeplinește obligația de a vinde, promitentul cumpărător poate cere obligarea primului la încheierea contractului sau pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare cumpărare dacă la acel moment bunul se află în patrimoniul vânzătorului sau poate cere daune interese pentru neexecutarea contractului.
Împrejurarea că la momentul încheierii antecontractului promitentul cumpărător, care este de bună credință, se afla în eroare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului promitent nu are ca efect dobândirea dreptului de proprietatea de către promitentul cumpărător, ci, eventual poate atrage alte consecințe juridice, în funcție de conduita promitentului vânzător.
Pe de altă parte, recurentul a invocat și faptul că prin acceptarea pur și simplu a moștenirii defunctei B. N., cei doi pârâți B. S. și C. V. au dobândit în patrimoniu obligația asumată de autoarea lor, respectiv aceea de a încheia în formă autentică contractul de vânzare cumpărare, în speță intervenind o confuziune de patrimonii întrucât bunul se află în patrimoniul celor doi pârâți ca urmare a faptului că aceștia sunt și succesorii defunctului B. I., în patrimoniul căruia s-a aflat imobilul în litigiu.
Tribunalul reține că într-adevăr cei doi pârâți B. S. și C. V. sunt în acest moment proprietarii terenului în litigiu, acesta fiind dobândit prin succesiune legală de la tatăl lor, B. I..
În ceea ce privește însă calitatea de moștenitori legali ai defunctei B. N., instanța de recurs constată că aceștia au acceptat succesiunea mamei lor, însă până în prezent această succesiune nu a fost dezbătută, existând și alți descendenți cu vocație succesorală la moștenire.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1114 alin. 2 C. civ. din 2009 „Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia”
Din interpretarea dispozițiilor art. 1155 alin. 1 coroborat cu art. 1114 alin. 2 C. civ. din 2009 rezultă că moștenitorii legali și legatarii universali și cu titlu universal sunt ținuți să răspundă de pasivul succesoral numai cu bunurile din patrimoniul succesoral și numai proporțional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia, deoarece legea instituie o decădere din dreptul de a culege bunurile ascunse sau dosite, dar nu și o decădere din obligația de a suporta pasivul succesoral. Astfel, regula este că nu operează contopirea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului, de unde rezultă că moștenitorul este ținut să răspundă de pasivul succesoral numai cu bunurile din patrimoniul succesoral și numai proporțional cu cota succesorală ce îi revine.
Prin derogare de la această regulă, art. 1119 alin. 2 C. civ. din 2009 prevede că, în cazul acceptării forțate, succesibilul de rea-credință care a devenit acceptant al moștenirii este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire (până aici conform regulii generale), dar va suporta acest pasiv inclusiv cu propriile sale bunuri, ceea ce înseamnă că, în acest caz, moștenitorul va răspunde pentru pasiv peste limitele activului moștenit conform cotei sale succesorale (din care oricum s-au scăzut bunurile cu privire la care a fost decăzut sau cu privire la distribuirea cărora nu poate participa), adică nu numai cu bunurile din partea moștenită, ci și cu bunurile sale proprii. Astfel, prin excepție de la regula generală, în acest caz operează o contopire a patrimoniului succesoral cu patrimoniul său personal.
În prezenta cauză, cei doi pârâți B. S. și C. V. nu sunt succesibili de rea credință în sensul art. 1119 C. civ. din 2009, prin urmare ei nu pot fi obligați să răspundă pentru obligațiile existente în patrimoniul defunctei B. N. cu bunurile proprii.
Prin urmare, și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ. din 1865, urmează să respingă să respingă recursul declarat de recurent ca neîntemeiat.
Cheltuieli de judecată
În temeiul art. 274 C. proc. civ. din 1865 instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată recurentului întrucât acesta a căzut în pretenții și va constata că intimații nu au făcut dovada plății unor cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul K. F., cu domiciliul în Timișoara, .. 29, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2542/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. V., cu domiciliul în Timișoara, ., ., ., jud. T., și B. S., cu domiciliul în Timișoara, Calea Torontalului nr. 78, ., ., jud. T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015.
Președinte, I.-A. D. | Judecător, L. D. | Judecător, C. P. |
Grefier, F. L. C. |
Red. D.I.A. 11.12.2015
Tehnored. F.C.
2 ex
Prima instanta Judecătoria Timișoara Jud. C. G.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2015. Tribunalul TIMIŞ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1044/2015.... → |
|---|
