Partaj judiciar. Hotărâre din 19-01-2015, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 27/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/A
Ședința publică din data de 19.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. K.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanții B. C. și B. M., împotriva Sentinței civile nr.4988/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. V. și B. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat la prima strigare a cauzei av. D. D. A. în reprezentarea apelanților, lipsă fiind intimații.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelanților solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, învederând că reclamanții sunt în imposibilitatea de a plăti taxa judiciară de timbru, pentru acest termen de judecată.
Instanța lasă cauza la ordine, pentru a se pune în discuția ambelor părți cererea formulată.
La a doua strigare a cauzei, au lipsit toate părțile.
În temeiul prevederilor art.155 ind.1 alin.2 C.pr.civ, instanța dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că reclamanții s-au conformat dispoziției instanței de a indica valoarea bucătăriei de vara și a pivniței apartamentului nr. 2, prin cererea de repunere pe rol depusă la dosar în data de 27.11.2014, reclamanții menționând că valoarea bucătăriei de vară este de 3.785 lei, iar a pivniței apartamentului nr. 2, de 3.000 lei.
Instanța respinge cererea apelanților privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 444,25 lei, constatând că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care apelanții au fost legal citați în vederea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 444,25 lei până la acest termen de judecată, iar o eventuală cererea de ajutor public judiciar nu a fost formulată în cauză.
Totodată, având în vedere că apelanții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 444,25 lei, până la termenul stabilit, instanța invocă excepția de netimbrare a apelului și reține cauza spre soluționare cu privire la această excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4988/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, a fost admisă in parte acțiunea principala formulata de reclamanții B. C. și B. M., in contradictoriu cu pârâții B. V. și B. F., având ca obiect ieșire din indiviziune.
A fost admisă in parte cererea reconvenționala formulata de parații reclamanți reconvenționali B. V. și B. F., având ca obiect rectificare carte funciara si ieșire din indiviziune, s, in consecința:
S-a dispus sistarea indiviziunii asupra construcțiilor, conform raportului de contraexpertiza specialitatea construcții parte integranta din prezenta, prin formarea a doua loturi ce au fost atribuite astfel:LOTUL I- constând in apartamentul nr.1 din casa noua (cop A) compus din 3 camere, din care una la etaj, bucătărie, hol, terasa la etaj accesul la podul casei, intrarea de la . B), compusa din 2 camere, un hol si magazie, baia nr.1 si terenul in suprafața de 593 mp., a fost atribuit in proprietate reclamanților B. C. si B. M.; LOTUL II- constând in apartamentul nr.2 din casa noua (corp A) compus din 3 camere, 1 antreu, 1 WC, 1 bucătărie, 1 pivnița cu . din curte, a fost atribuit in proprietatea paraților B. V. si B. F..
S-a stabilit ca parte ..
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârtilor in cartea funciara in conformitate cu concluziile raportului de contraexpertiza efectuat in cauza de ing.experți M. I., R. loan M. si B. loan V., parte integranta din prezenta hotărâre.
S-a dispus instituirea in favoarea paraților B. V. si B. F. a unei servituții de trecere cu piciorul pe o lățime de 2 m de la drumul public pe langa casa noua, pana la ușa de intrare din imobil proprietatea paraților.
Au fost obligați reclamanții să permită deschiderea unei a doua intrări în podul corpului principal de clădire, dinspre partea locuită de pârâți, pe cheltuiala lor, urmând; ca în caz contrar, hotărârea să suplinească consimțământul reclamanților.
A fost respinsă cererea paraților reclamanți reconvenționali B. V. și B. F. privind obligarea reclamanților de a permite efectuarea pe cheltuiala pârâților a lucrărilor de branșare separată la rețeaua de apă.
A fost respinsă cererea paraților reclamanți reconvenționali B. V. și B. F. de „înscriere in proprietate a dreptului de proprietate asupra construcției constând in garaj”.
S-a dispus demolarea constructiei-garaj-de către parații reclamanți reconvenționali B. V. și B. F..
A fost respinsă cererea reclamanților B. C. și B. M. de evacuare a paraților și a bunurilor depozitate de aceștia „într-o magazie de lemne și un coteț de păsări existente pe terenul proprietatea reclamanților”.
A fost respinsă cererea reclamanților privind demolarea unui gard efectuat pe terenul reclamanților si respectiv cererea de demolare a gardului de zidărie edificat pe terenul reclamanților cat si cererea de demolare a băii transformata de către parați din bucătăria reclamanților.
Au fost compensate cheltuielile de judecata ale pârtilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Potrivit CF nr._ Timișoara, nr.top.4607/1, imobilul situat in Timișoara, ..2 este compus din casă și grădină în suprafață de 593 mp, reclamanții fiind proprietari tabulari exclusivi ai terenului, construcțiile fiind evidențiate în CF în cote egale de proprietate pentru fiecare parte litigantă. "
Reclamanții B. C. si B. M. au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care sa dispună sistarea indiviziunii asupra imobilului situat în Timișoara ., înscris în CF nr._ Timișoara nr. top. 4607/1, prin constituirea a două unități locative și atribuirea fiecăreia dintre ele unei familii, conform modului actual de folosință, stabilirea părților comune indivize, precum și intabularea în CF a dreptului de proprietate al pârtilor, cu precizarea ca ieșirea din indiviziune sa cuprindă doar construcțiile evidențiate in cartea funciara, respectiv casa noua.
In apărare, parații au susținut că toate construcțiile de pe teren, inclusiv cele care nu sunt descrise în mod distinct în CF sunt evidențiate în planurile parcelare ale orașului, existând încă de la data când reclamanții au dobândit imobilul, că intenția părților a fost să se înstrăineze către pârâți cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra tuturor construcțiilor, și că la momentul semnării convenției terenul era încă în proprietatea Statului Român. Aceasta susținere a fost confirmata de înscrisurile anexate raportului de contraexpertiza specialitatea construcții, efectuat in cauza de ing.experți M. I., R. loan M. si B. loan V..
Astfel, prin raportul de contraexpertiza, ale cărui concluzii au fost însușite de instanța, domnii experți au arătat ca la data cumpărării, 27.06.1977, conform planului de înstrăinare executat in anul 1977 si autorizat cu nr. 368/24.05.1977 de către Consiliul Popular al municipiului Timișoara, secția de sistematizare si arhitectura, si Autorizației de înstrăinare si Deciziei de atribuire teren nr.368/24.05.1977, reclamanții au cumpărat de la B. D. . si soția născută I. Catalan, imobilul din Timișoara ., constând in corpul A si corpul B, fila 151. Cu ocazia înscrierii in cartea funciara a contractului de vânzare cumpărare mai sus arătat, sub B.4,5,si 6 s-a efectuat următoarea mențiune:,, in baza încheierii cu nr.de mai sus si actelor anexa se intabulează dreptul de proprietate asupra casei întregi parte de sub B 1-2 cu titlu de drept cumpărare ca bun comun, in favoarea lui B. C. cu soția B. M. si Statul R. asupra terenului conform - L.nr.58/1974
Prin urmare, având in vedere data edificării construcțiilor așa cum a fost reținuta prin raportul de contraexpertiza specialitatea construcții, văzând înscrisurile anexate acestuia, instanța a considerat ca in patrimoniul reclamanților au intrat la data de 27.06.1977, atât construcțiile evidențiate, cat si cele neevidențiate in cartea funciara.
Din poziția procesuala a pârtilor instanța a prezumat ca intenția reclamanților a fost să se înstrăineze către pârâți cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra tuturor construcțiilor evidențiate pe teren. Cu ocazia deplasării completului de judecata la fata locului, respectiv in Timișoara, ., s-a constata starea conflictuala dintre cele doua familii; relațiile de familie s-au deteriorat in timp, conform susținerilor pârtilor, după încheierea convenției de vânzare.
Prin același raport de expertiza s-a arătat ca pe . reclamanților se afla următoarele construcții: corpul A constând in casa noua alcătuita din doua aparatamente cu intrări separate ( apartamentul nr.1 fiind folosit de familia fratelui paratului; apartamentului nr.2 aflat in folosința paraților B. V. si B. F.), corpul B constând in casa veche compusa din 2 camere si veranda închisa (aflata in folosința reclamanților B. C. si B. M.), bucătăria de vara transformata in baie cu doua compartimente, deține instalație de apa si canalizare (baia din stânga este folosita de familia fratelui paratului, iar baia din dreapta este folosita de parați), magazia, cocini, cotete si garaj.
Experții au prezentat doua variante de ieșire din indiviziune, ținând seama de modul de folosire a acestor spatii de către parți.
In ceea ce privește garajul construit de parați in anul 2001 fara - autorizație de construire, experții au arătat ca structura de rezistenta este metalica cu pereți subțiri de cărămidă, fiind realizat in regie proprie fara a avea, pana in prezent, la baza un proiect de execuție. In prezent garajul nu este finalizat, nu deține planșeu si poarta.
Cu privire la lucrările de amenajare si extindere, realizate de parați in spatiile pe care aceștia le utilizează in exclusivitate, experții au precizat ca aceste lucrări nu conduc la un spor de valoare partajabil.
Experții au menționat ca atât parații cat si reclamanții au efectuat lucrări" de îmbunătățire care prin apartamentarea propusa deservesc fiecare parte in exclusivitate.
Cu privire la podul corpului de clădire principal, pod care constituie parte . a împărțelii, este necesar conform experților fie crearea unui chepeng amplasat in perimetru apartamentului nr.2 fie crearea unei a doua intrări de pe terasa realizata in urma extinderii din anul 2001 a .>
De asemenea domnii experți au apreciat ca nu este necesara separarea branșamentului de apa, existând posibilitatea contorizării separate a consumurilor dintr-un cămin interior, rezolvare frecventa la imobilele cu mai multe apartamente.
Prin urmare, având in vedere concluziile raportului de contraexpertiza efectuat in cauza, parte integranta din prezenta, in temeiul art.34 din Legea nr.7/1996 instanța a dispus rectificarea CF nr._ nr.top.4607/1, in sensul înscrierii la foaia A a tuturor construcțiilor existente, respectiv „casa in ..2 compusa din doua corpuri de clădire cu anexe” si anume corpul A cu 2 apartamente si corp B cu un apartament (casa veche) in loc de „casa in ..2”.
Ținând cont de modul în care actualmente părțile folosesc imobilul, in temeiul art.728 cod civil, art. 673 și următoarele c.p.c, instanța a dispus sistarea indiviziunii asupra construcțiilor, conform raportului de contraexpertiza specialitatea construcții parte integranta din prezenta, prin formarea a doua loturi ce au fost atribuite astfel: LOTUL I constând in apartamentul nr.1 din casa noua (cop A) compus din 3 camere, din care una la etaj, bucătărie, hol, terasa la etaj accesul la podul casei, . B), compusa din 2 camere, un hol si magazie, baia nr.1 si terenul in suprafața de 593 mp., ca a fost atribuit in proprietate reclamanților B. C. si B. M.. LOTUL II- constând in apartamentul nr.2 din casa noua (corp A) compus din 3 camere, 1 antreu, 1 WC, 1 bucătărie, 1 pivnița cu . din curte, ce a fost atribuit in proprietatea paraților B. V. si B. F..
Prin urmare, sistarea indiviziunii s-a efectuat prin atribuirea către parți a cotei de construcții pe care aceștia o folosesc precum si a cotei corespunzătoare din părțile comune indivize.
In temeiul art.20 din L.7/1996, instanța a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârtilor in cartea funciara in conformitate cu cele mai sus arătate.
De asemenea, instanța a obligat reclamanții să permită deschiderea unei a doua intrări în podul corpului principal de clădire, dinspre partea locuită de pârâți, pe cheltuiala lor, urmând ca în caz contrar, hotărârea să suplinească consimțământul reclamanților.
Întrucât, potrivit concluziilor raportului de contraexpertiza, nu este necesara separarea branșamentului de apa, existând posibilitatea contorizării separate a consumurilor dintr-un cămin interior, rezolvare frecventa la imobilele cu mai multe apartamente, instanța a respins cererea paraților reclamanți reconvenționali privind obligarea reclamanților de a permite efectuarea pe cheltuiala pârâților a lucrărilor de branșare separată la rețeaua de apă.
De asemenea in condițiile art.616 cod civil, văzând si concluziile dl.expert R. M. s-a dispus instituirea in favoarea paraților a unei servituții de trecere cu piciorul pe o lățime de 2 m de la drumul public pe langa casa noua, pana la ușa de intrare din imobil proprietatea paraților.
In ceea ce privește construcția constând in garaj, fata de concluziile raportului de contraexpertiza astfel cum au fost menționate mai sus, instanța a apreciat a acesta a fost edificat cu incalcarea disp.imperative ale Legii nr.50/1991, si astfel ca nu a recunoscut paraților reclamanți reconvenționali dreptul de proprietate asupra aceste construcții. Prin urmare a obligat parații la demolarea construcției.
In temeiul art.1169 c.civ. instanța a respins cererea reclamanților de evacuare a paraților și a bunurilor depozitate de aceștia „într-o magazie de lemne și un coteț de păsări existente pe terenul proprietatea reclamanților”, întrucât titularii cererii nu au dovedit faptul ca parații ocupa abuziv aceste spatii, precum si faptul ca au bunuri depozitate acolo.
Totodată, instanța a respins cererea reclamanților privind demolarea unui gard efectuat pe terenul reclamanților, si respectiv cererea de demolare a gardului de zidărie edificat pe terenul reclamanților cât și cererea de demolare a băii transformată de către parați din bucătăria reclamanților, capetele de cerere nefiind probate in sensul disp. art. 1169 Cod civil, in condițiile in care s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate in cauza pe care insa partile nu au inteles sa o achite fiind decăzute pentru acest motiv din proba.
F. de disp.art.276 c.pr.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
Împotriva sentinței civile nr. 4988/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, au formulat apel reclamanții apelanți B. C. și B. M., solicitând modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul: evacuării pârâților din bucătărie de vară din corpul vechi de clădire (corpul B), aflată în proprietatea apelanților, transformată fără acordul acestora în baie de către pârâți (baia nr.2) și excluderii din lotul II, atribuit reclamanților, a acestui spațiu, precum și includerii la părțile comune indivize a pivniței apartamentului nr.2 atribuit intimaților, având în vedere că aceasta este compusă din două boxe și că apartamentul nr.1 atribuit reclamanților nu are pivniță.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.282 și următoarele din C.proc.civ de la 1865.
Intimații B. V. și B. F. nu au formulat întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ., instanța constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele:
Prin rezoluția întocmită la primirea cererii de apel, instanța a dispus citarea apelanțilorB. C. și B. M. cu mențiunea de a preciza, până la primul termen de judecată, care este valoarea bucătăriei de vară și a pivniței apartamentului nr.2, în privința cărora hotărârea primei instanțe a fost contestată și să timbreze corespunzător acestei valori.
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 25.11.2013 (primul termen în calea de atac), instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul prevederilor art.242 alin.1, pct.2 Cpr.civ, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de 30.04.2014, apelanții au formulat cerere de repune pe rol, iar prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 23.06.2014, după ce s-a dispus reluarea judecății, instanța constatând că părțile nu s-au prezentat în instanță și că nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății în temeiul prevederilor art.242 alin.1, pct.2 Cpr.civ,.
Ulterior, respectiv în data de 24.11.2014, reclamanții au formulat o nouă cerere de repunere pe rol, în cuprinsul căreia au precizat că valoarea bucătăriei de vară este de 3.785 lei, iar a pivniței apartamentului nr. 2, de 3.000 lei.
Tribunalul, raportat la valoarea arătată a dispus citarea apelanților cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 444,25 lei, conform prevederilor art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, până la termenul de judecată din data de 19.01.2015.
Apelanții B. C. și B. M. nu s-au conformat dispoziției de timbrare a cererii de apel în cuantumul legal până la termenul stabilit și față de neîndeplinirea acestei obligații de plată, instanța în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, va admite excepția invocată și va anula, ca netimbrat, apelul formulat.
Se va lua act că nu sau fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a apelului și pe cale de consecință:
Anulează apelul formulat de apelanții B. C. și B. M., ambii domiciliați în Timișoara, ., județ T., împotriva Sentinței civile nr.4988/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. V. și B. F., ambii cu domiciliul în Timișoara, ., județ T., ca netimbrat.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.01.2015.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
Ș. L. C. P.
GREFIER:
R. K.
Red.L.Ș.
Tehnored.
6 ex.-21.01.2015
Prima instanță:
Judecător: L. A.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








