Pretenţii. Sentința nr. 444/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 444/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 444/PI
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice București, având ca obiect, pretenții.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.02.2015, cand din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea în baza art. 396 C.P.C la 17.02.2015 și la 24.02.2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra preyentei cauze, constată următoarele :
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plății) reprezentând despăgubiri morale, pentru arestarea și condamnarea pe nedrept, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare; obligarea pârâtului la plata sumei de 2.450 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul material, constând în contravaloarea veniturilor pe care le-ar fi realizat în perioada de 7 luni de zile în care a fost lipsit de libertate pe nedrept; obligarea pârâtului la plata sumei de 29.400 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul material, constând în contravaloarea veniturilor pe care le-ar fi realizat până la pensionare; să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a aratat că prin sentința penală nr. 146/04.05.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de trei ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 215 alin. 1.2,3 cod pen. cu aplicarea disp art. 41 alin.2 cod pen., la pedeapsa închisorii de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin.2 cod pen. și la pedeapsa închisorii de șase luni pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped de art. 32 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea disp art. 41 alin.2 cod pen.. iar în temeiul disp art. 33 lit.a și art. 34 lit.b cod pen., s-a dispus executarea pedepsei mai grele de trei ani închisoare cu privare de libertate și interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit.a,b.c cod pen., pe durata și în condițiile art. 71 cod pen.
În baza sentinței penale nr. 146/04.05.2007, s-a emis de către Judecătoria Sânnicolau M., mandatul de executare a pedepsei închisorii și ulterior, mandatul european de arestare.
P. cererea înregistrată la data de 03.07.2012, reclamantul a solicitat rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr._ și în temeiul disp art. 72 alin.2 din Legea nr. 302/2004, raportat la disp art. 522 indice 1 Cod proc.pen., coroborat cu disp art. 404 alin.l cod proc.pen., suspendarea executării sentinței penale nr. 146/04.05.2007, în temeiul căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 254/05.06.2007, până la soluționarea definitivă a cauzei în rejudecare.
P. sentința penală nr. 132/26.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, în baza art. 522 indice 1 Cod proc. pen., a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de reclamant, privind sentința penală nr. 146/04.05.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
Împotriva sentinței penale nr. 132/26.04.2013, s-a declarat recurs, iar prin decizia penală nr. 920/2013, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat, a casat hotărârea primei instanțe și în rejudecare, a admis în principiu cererea de rejudecare a cauzei penale ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M., a dispus trimiterea dosarului Judecătoriei Sînnicolau M. în vederea rejudecării cauzei în privința reclamantului și a respins cererea de suspendare a executării sentinței penale nr. 146/04.05.2007.
P. sentința penală nr. 254/29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar nr._ *, s-a admis cererea de rejudecare formulată de reclamant, s-a anulat sentința penală nr. 146/04.05.2007, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod proc. pen. s-a dispus achitarea reclamantului, inculpat în dosarul penal, pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat anterior.
Tot prin aceeași sentință s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 254/05.06.2007, emis de Judecătoria Sânnicolau M. in baza sentinței penale nr. 146/04.05.2006 pronunțată în dosarul nr._, iar în baza art. 350 alin. 2 Cod proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 254/05.06.2007 emis de Judecătoria Sânnicolau M..
Împotriva sentinței penale nr. 254/29.10.2013 au declarat calea de atac a apelului, P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. și D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Timișoara, apeluri respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 208/A/19.03-2014. pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Reclamantul a arătat că dispozițiile art. 540 Cod proc. pen. stabilesc criteriile privind cuantificarea daunelor, având ca punct de reper durata privării de libertate și consecințele produse asupra persoanei și a familiei celui privat de libertate.
A solicitat instanței să constate că, doctrina de specialitate a stabilit că valorile morale ale omului nu pot fi prețuite în bani, iar atingerile aduse acestora se materializează în forme concrete, judecătorul având posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească o sumă de bani în cuantumul potrivit, pentru a constitui o reparație în sensul disp. art. 538-539 Cod. proc.p.
Reclamantul a solicitat sa se constate că este îndreptățit la daune morale în suma solicitată cu titlu de reparație morală pentru condamnarea la 3 ani închisoare și consecințele produse asupra sa de condamnarea nedreaptă și arestarea pentru o perioadă de 7 luni și 6 zile, pentru stresul și deteriorarea sănătății și atingerii aduse demnității.
In perioada anterioară condamnării, reclamantul a arătat că și-a câștigat existenta în mod cinstit, fiind încadrat în muncă atât în țară, cât și în străinătate. După condamnare și arestare, reclamantul a invederat ca nu a mai reușit să se reîncadreze în muncă nici până în momentul de față, atât datorită marginalizării, cât și datorită faptului că, pe parcursul arestării și din cauza condamnării suferite, starea sănătății sale s-a deteriorat considerabil, prezentând boală cardiacă gravă, care, în final a necesitat operație pe cord deschis cu efectuarea unui triplu bypass aorto-coronarian și înlocuire de valvă mitrală. A precizat ca, urmare a acestei operații complexe, viața sa s-a schimbat complet, a trebuit să-și adapteze stilul de viață la starea sănătății care necesită periodic îngrijiri medicale post intervenție, cu evitarea stresului, efortului fizic și regim alimentar adecvat.
Reclamantul a solicitat instanței să se constate că, potrivit disp. art. 538 Cod proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv, are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată, ori că acea faptă nu există. Conform art. 5 parag. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații.
De asemenea, potrivit art.52 alin. 3 teza l-a din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Despăgubirile ce pot fi acordate pentru prejudiciile cauzate de erori judiciare pot fi materiale și morale, iar suma ce poate fi acordată cu acest titlu, trebuie să fie de natură a repara întreg prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil și la libertate, drept care trebuie analizat ca fiind efectiv și concret, iar nu teoretic și iluzoriu (CEDO cauza N. contra României).
A solicitat reclamantul să se constate ca a fost arestat și a executat in penitenciar un număr de 220 de zile, în intervalul cuprins între 23.03._13, pentru o fapta pe care nu a săvârșit-o și urmare a unui proces penal, în care judecata s-a făcut în lipsă, datorită superficialității cu care organele judiciare au tratat acest proces și implicit, au înțeles să vegheze la respectarea dreptului oricărui cetățean la un proces echitabil.
Este unanim recunoscut în jurisprudență si în practica judiciara în materie ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor în cauza suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de masuri lezează demnitatea si onoarea, dar si libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensații materiale.
Reclamantul a mai arătat că, la data arestării, era angajat în muncă ca portar, din această activitate obținea venituri suficiente pentru un trai decent, respectiv 350 EURO, iar în condițiile în care a fost arestat și lipsit ilegal de libertate pentru 220 de zile este îndreptățit să primească despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea veniturilor de care a fost privat pe perioada menționată.
De asemenea, una din consecințele arestării pe nedrept a fost și pierderea locului de muncă, loc de muncă pe care nici în prezent nu l-a mai putut redobândi și, având în vedere starea sănătății sale nu va mai putea lucra vreodată, deoarece odată cu punerea în executare a mandatului european de arestare, autoritățile spaniole au consemnat arestarea în evidențele operative, evidențe la care au acces toți angajatorii și datorită cărora, îi este refuzată orice cerere de angajare.
Pe cale de concluzie și pentru considerentele deja expuse, a solicitat să se constate că urmare a condamnării penale și a arestării pe nedrept, cursul vieții sale a fost modificat dramatic și pe lângă pierderile materiale efective, a suferit un prejudiciu moral major, context în care, doar obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale solicitate, reprezintă o reparație pecuniară justă si echitabilă a prejudiciului moral suferit în urma erorilor judiciare la care a fost supus, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat disp. art. 538, art. 539 cod proc. pen., art.l din Protocolul nr.l la CEDO. art. 5 pct. 1 CEDO. art.5 parag.5 CEDO, art.52 alin. 3 teza 1-a din Constituție, jurisprudența CEDO.
La dosar s-au depus următoarele acte: sentința penală nr. 146/04.05.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr. 258/295/2.007 - în copie, sentința penală nr. 132/26.04.201 J, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, sentința penală nr. 254/29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ *, decizia penală nr. 208/A/19.03-2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, contract de muncă pe perioadă determinată - în copie, cerere de studiu imunohematologic prechirurgical din data de 03.04.2014 raport de externare emis la data de 10.03.2014 - în copie.
P. întâmpinarea depusa de paratul Ministerul Finanțelor prin DGFP T. s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului T., raportat la prevederile art. 155 din Legea nr. 105/22.09.1992, competenta reveniundu-i Tribunalului București.
Pe fondul cauzei, paratul a arătat ca reclamantul a fost achitat și ca nu s-a reținut prin hotărârea de casare că privarea de libertate s-ar fi realizat în mod nelegal, motiv pentru care cerința textului de lege nu este îndeplinită.
Paratul a apreciat că interpretarea este corectă prin prisma prevederilor art. 507 Cod de procedura penală, prin hotărârile de achitare nu se face referire la temeinicia și netemeinicia măsurii privative de libertate, conducând la concluzia ca privarea de libertate a reclamantului nu se datorează unei erori judiciare astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Din oficiu s-a dispus atasarea dosarului nr._ * al Judecătoriei Sânnicolau M., la care este atasat dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M..
Din actele si lucrările dosarului, tribunalul retine urmatoarele :
In fapt, prin sentința penală nr. 254/29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ *, definitiva prin decizia penală nr. 208/A/19.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis cererea de rejudecare formulată de reclamant, s-a anulat sentința penală nr. 146/04.05.2007 – prin care reclamantul M. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de trei ani închisoare cu privare de libertate și interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a, b, c Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 cod pen - iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod proc. pen., s-a dispus achitarea reclamantului pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat anterior, anulandu-se mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 254/05.06. 2007 emis de Judecătoria Sânnicolau M. si s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului, de sub puterea mandatului mai sus enuntat.
Reclamantul a fost arestat și a executat in penitenciar un număr de 220 de zile, în intervalul cuprins între 23.03._13.
In drept, conform disp. art. 538 Cpp: ” (1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (3) Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel. (4) Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.”
Din activitatea organelor judiciare nu sunt excluse erorile în soluționarea cauzelor penale ori în ceea ce privește măsurile preventive privative de libertate. Nu sunt excluse nici situațiile în care organul judiciar acționează cu rea-credință, săvârșind infracțiuni contra înfăptuirii justiției, cum sunt represiunea nedreaptă și cercetarea abuzivă, prevăzute în art. 283, respectiv art. 280 NCP. Pentru a asigura o minimă reparație persoanelor care au suferit condamnări sau care au fost private de libertate pe nedrept, noul Cod de procedură penală reglementează, în titlul referitor la procedurile speciale, asemeni codului anterior, posibilitatea reparării pagubei cauzate prin erori judiciare ori prin privare nelegală de libertate.
Utilitatea dispozițiilor procedurale care reglementează repararea pagubei materiale sau a prejudiciului moral constă, în primul rând, în dezdaunarea celui nevinovat, asigurându-se prin această reglementare cadrul procesual de acordare a dezdăunării, iar finalitatea o constituie restabilirea ordinii de drept și cu privire la latura materială a consecințelor unui act de justiție declarat nedrept.
Articolele 538 și 539 NCPP instituie două cazuri în care o persoană este îndreptățită să solicite repararea pagubei materiale sau a daunei morale - eroarea judiciară și privarea nelegală de libertate.
Dispozitiile art. 538 alin. (2) NCPP consacră dreptul la repararea pagubei în ipoteza achitării după redeschiderea procesului penal. Astfel, se consacră legislativ soluțiile jurisprudențiale anterioare. Din interpretarea coroborată a disp. alin. (1), (2) și (4) ale art. 538 NCPP, rezultă că și în această ipoteză, a achitării după redeschiderea procesului în procedura prevăzută de art. 466 - 470 NCPP, soluția trebuie să se fi pronunțat în baza unui fapt nou sau recent descoperit, iar condamnatului nu trebuie să-i fie imputabilă nedescoperirea faptului în timp util. P. urmare, persoanei care s-a sustras procesului penal nu-i poate fi recunoscut dreptul la repararea prejudiciului.
Întrucât enumerarea conținută de art. 538 alin.(3) NCPP este exemplificativă, nedescoperirea în timp util a faptului nou sau recent descoperit poate să se datoreze atât acțiunii (ex: declarații mincinoase), cât și inacțiunii persoanei condamnate. Sub aspect subiectiv, nu este necesară intenția de ascundere a faptului care ar fi dus la achitare, ci este suficientă simpla culpă (neglijență în prezentarea organelor judiciare a faptului care ar fi dus la achitare).
Eroarea judiciară naște dreptul la repararea pagubei cu îndeplinirea următoarelor condiții: a) pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare; b) pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei: după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară; ori în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă; c)persoana să nu își fi determinat condamnarea prin declarații mincinoase ori în orice altfel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel; d) persoanei condamnate să nu îi fie imputabilă - în tot sau în parte - nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperii.
Se constată că, în ceea ce privește eroarea judiciară, pentru a exista dreptul la repararea pagubei, este necesar ca mai întâi să fi fost pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare - nu are relevanță modalitatea de executare ori de individualizare a pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este cu executare în regim de detenție ori cu suspendarea executării, ceea ce conduce la nașterea dreptului de reparare a pagubei este ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să se procedeze la rejudecarea cauzei și în rejudecare să fie pronunțată o soluție de achitare. De asemenea, textul prevede în mod expres că nu are relevanță dacă hotărârea a fost pusă sau nu în executare; cu alte cuvinte, nu executarea unei pedepse naște dreptul la repararea pagubei, ci condamnarea pe nedrept.
Condamnarea trebuie să fie definitivă; nu va fi despăgubită persoana care a fost condamnată în primă instanță și apoi achitată ca urmare a judecății în căile de atac.
Rejudecarea poate avea loc după admiterea unei căi extraordinare de atac - anularea se pronunță ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire, iar desființarea ca urmare a admiterii unei contestații în anulare - sau a admiterii unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate; de altfel, textul art. 538 alin. (2) NCPP face referire expresă la rejudecarea cauzei după redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.
In ceea ce privește faptul nou sau recent descoperit, el nu trebuie în mod evident să fi existat la momentul soluționării definitive a cauzei, să fi fost cunoscut de instanță la soluționarea acesteia; nu se pune problema reaprecierii probelor deja administrate, ci de situații nou-apărute, cum ar fi aceea în care se dovedește că organele judiciare au comis infracțiuni în legătură cu soluționarea cauzei ori se dovedește că declarația unui martor audiat pe parcursul judecății a fost mincinoasă.
Soluția după rejudecare trebuie să fie una de achitare, iar nu de încetare a procesului penal; de asemenea, textul nu face distincție relativ la temeiurile achitării.
O condiție importantă, neprevăzută de codul anterior, este aceea ca persoana care solicită repararea pagubei să nu fi determinat condamnarea prin declarații mincinoase ori în orice altfel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel. Spre exemplu, nu va fi îndreptățit la repararea pagubei acela care a recunoscut săvârșirea faptei în procedura de recunoaștere a învinuirii ori care a inițiat un acord de recunoaștere a vinovăției, știind că este nevinovat, dacă aceste proceduri au fost urmate prin manifestarea sa de voință neviciată. Va fi însă îndreptățit la repararea pagubei acela care a fost silit să recunoască săvârșirea faptei, deși nevinovat, ca urmare a unor acțiuni de amenințare ori șantaj provocate direct sau indirect de autorul real al faptei.
De asemenea, nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit. Spre exemplu, nu va fi îndreptățită la repararea pagubei persoana care, deși cunoștea faptul că declarația unui martor este mincinoasă, nu a învederat acest lucru organelor judiciare după ce a luat cunoștință de acest aspect.
Comparativ cu reglementarea anterioară, conținută de art. 504 C.proc.pen, în care o atare condiție nu era cerută, dreptul la repararea pagubei fiind recunoscut indiferent de atitudinea procesuală a persoanei condamnate, soluția NCPP este mult mai restrictivă. Modificările aduse instituției erorii judiciare reprezintă o preluare a prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la CEDO și dau expresie principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Instanța civilă învestită cu acțiunea în repararea prejudiciului trebuie să stabilească atitudinea procesuală a persoanei condamnate pe baza elementelor de fapt și de drept relevante în privința exercitării dreptului la apărare în procesul penal.
P. sentința penală nr. 132/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, instanța - respingând, inițial cererea de rejudecare a reclamantului a reținut că - deși nu există probe certe că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății, există probe că acesta a cunoscut existența anchetei penale împotriva sa și până în momentul reținerii de către autoritățile spaniole nu a fost interesat să se apere în fața organelor de cercetare penală sau a instanței de judecată.
Considerentele acestei sentințe penale prezintă relevanță în prezenta cauză, chiar dacă sentința a fost desființată în căile de atac, sub aspectul atitudinii condamnatului reclamant pe parcursul procesului penal, respectiv a împrejurării că a stat în pasivitate sau chiar s-a sustras procesului penal, în cadrul căruia era chemat să-și exercite drepturile procesuale.
In speta dedusa judecatii, se constata ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile legale mai sus expuse, pentru a se constata existenta unei erori judiciare, astfel solutia de achitare a reclamantului după redeschiderea procesului în procedura prevăzută de art. 466 - 470 NCPP, nu s-a produs în baza unui fapt nou sau recent descoperit, care să nu fi existat la momentul soluționării definitive a cauzei, să nu fi fost cunoscut de instanță la soluționarea acesteia.
Totodată, tribunalul reține ca, după rejudecare, in prima instanta, nu s-a administrat nici un mijloc de proba apt sa conduca la modificarea solutiei de condamnare, chiar avocatul reclamantului a indeverat instantei - la termenul de judecată din data de 25.10.2013 - ca renunță la audierea martorilor propusi, aspect consemnat in incheierea de sedinta de la acea data, astfel că soluția de achitare a fost pronunțata de către instanță prin reaprecierea probelor deja administrate și nu a unor situații nou-apărute, cum ar fi acelea în care se dovedește că organele judiciare au comis infracțiuni în legătură cu soluționarea cauzei ori se dovedește că declarația unui martor audiat pe parcursul judecății a fost mincinoasă.
Abia in apel, au fost audiate partile civile M. G., D. M., P. I. și N. A., precum si martorii Ș. Ghorghina, P. M. audiati și in faza de urmarire ce nu au relevat nici un fapt nou, necunoscut de catre instanta ce a pronuntat condamnarea.
Vazând ca nu poate fi reținută eroarea judiciară, astfel cum este definită legal, tribunalul, va respinge, apreciind ca fiind neintemeiata actiunea reclamantului, fara cheltuieli de judecata, necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. I., cu sediul ales în Sannicolau M., .. 13, . . B, parter, jud. T. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în București ., sector 5.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul T..
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2015.
PREȘEDINTE, C. P. | ||
GREFIER, A. D. |
Red. C.P./Tehnored. A.D.
5 ex./3 .
| ← Pretenţii. Decizia nr. 155/2015. Tribunalul TIMIŞ | Reziliere contract. Sentința nr. 393/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
