Rezoluţiune contract. Decizia nr. 874/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 874/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 874/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 874/A
Ședința publică din data de 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ț.
Judecător L. V.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta reclamantă ., împotriva Sentinței civile nr. 239/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. V., având ca obiect rezoluțiune contract.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.09.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art. 396 alin.2 NCPC a amânat pronunțarea prin punerea minutei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei la termenul de azi, încheierea ante-menționată făcând parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.239/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, a fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta V. V., având ca obiect rezoluțiune promisiune de vânzare-cumpărare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata de daune interese; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 5303/4399/10.09.2001 la BNP „M.-L.”, repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtului la restituirea prețului precum și obligarea acestuia din urmă la plata de daune interese reprezentând valoarea de circulație a terenului promis spre vânzare.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
În soluționarea acestei excepții, instanța reține următoarele.
În calitate de proprietar, în baza sentinței civile nr. 404/27.04.1999 pronunțată de Judecătoria D., pârâta i-a mandatat prin procură specială autentificată sub nr. 5303/4399/10.09.2001 pe Plodari A. și pe Bertolani Claudio să o reprezinte în viitor la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 2,00 ha teren agricol arabil în extravilanul localității Banloc, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 4211/11 din 01.09.1993. Vânzarea urma a se perfecta în favoarea societății reclamante, ., mandatara declarând la data semnării procurii că au încasat prețul de vânzare.
În îndeplinirea mandatului, mandatarii au fost împuterniciți să îndeplinească toate formalitățile intabulării terenului în cartea funciară, vânzarea-cumpărarea urmând a se perfecta după obținerea întregii documentații necesare.
Apreciind procura specială de mai sus ca fiind un început de dovadă scrisă, instanța a încuviințat și alte probe.
Potrivit dispoziției de plată nr. 72 din data de 10.09.2001 societatea reclamantă a plătit cu titlu de preț al terenului suma de 1440 lei pârâtei V. V.. Totodată, potrivit contractului de arendare depus la dosar de reclamantă, rezultă că aceasta a folosit terenul în discuție.
Deși actul prezentat de reclamantă îmbracă forma unei procuri autentice, analizând acest document, coroborat cu celelalte probe administrate în cursul procesului, instanța a constatat că la data semnării procurii s-a realizat acordul de voință dintre reclamantă și pârâtă pentru ca acestea să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cele 2,00 ha teren arabil evidențiate în . Titlul de proprietate nr. 4211/11 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar T..
Astfel, dat fiind că la data încheierii procurii dreptul de proprietate asupra terenului nu era înscris în cartea funciară, mandanta împuternicindu-i pe Plodari A. și Bertolani Claudio să îndeplinească formalitățile necesare intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară și apoi vânzarea acestuia către reclamantă, s-a obligat practic să transmită dreptul de proprietate asupra terenului, după intabularea acestuia în cartea funciară către reclamantă, dobândind calitatea de promitentă-vânzătoare. La rândul ei, prin plata prețului, acceptat de proprietar, la data încheierii procurii autentice, reclamanta a acceptat oferta de vânzare a terenului, urmând ca după îndeplinirea formalităților pentru intabularea acestuia în cartea funciară să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, dobândind astfel calitatea de promitent-cumpărător. De altfel, din probele de la dosar rezultă că reclamanta, de la data încheierii procurii autentice se comportă ca un adevărat proprietar, dobândind posesia terenului.
În consecință, instanța reține că la data de 29.08.2001 între reclamanta ., în calitate de promitent cumpărător și V. V., în calitate de promitent vânzător s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare prin care acestea din urmă s-a obligat să vândă reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,00 ha teren arabil evidențiată în . Titlul de proprietate nr. 4211/11 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar T..
La data de 30.08.2005 pârâta V. V. donează prin contractul de donație autentificat sub nr. 2143/30.08.2005 (f34) terenul în discuție donatarului B. M., care ulterior, la data de 21.09.2005 înstrăinează terenul prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3686/21.09.2005 numiților T. L. și T. E. M.. Aceștia din urmă își intabulează dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară la data de 22.09.2005.
Potrivit art. 201 din Legea 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Potrivit acestui act normativ, având în vedere că promisiunea de vânzare-cumpărare invocată de reclamantă a fost încheiată la data de 10.09.2001, actul normativ care reglementează prescripția extinctivă este decretul 167/1958.
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Acțiunea în rezoluțiunea contractului, urmată de repunerea părților în situația anterioară este o acțiune patrimonială, prescriptibilă în termenul general de prescripție care este de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958.
În speță instanța a analizat începutul termenului de prescripție în condițiile în care pârâtul arată că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data înstrăinării terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta susține că în toată această perioadă nu curge termenul de prescripție întrucât societatea are posesia asupra terenului.
Astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 8 din Decretul 167/1958 potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În acest sens, instanța a reținut că motivul pentru care reclamanta solicită rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare este înstrăinarea de către promitentul vânzător a terenului ce face obiectul promisiunii către o altă persoană, încheind cu acesta un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, punând astfel pe reclamantă în imposibilitate de a-și valorifica dreptul de creanță izvorât din promisiune, acela de a obliga promitentul vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Față de acest aspect și având în vedere textele de lege mai sus indicate, instanța a apreciat că momentul începerii termenului de prescripție a acțiunii în rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare și repunere a părților în situația anterioară coincide cu momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al terților dobânditori asupra terenului în suprafață de 2,00 ha ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare.
În susținerea acestei afirmații instanța a avut în vedere principiul opozabilității erga omnes a înscrierilor în cartea funciară, principiu consacrat în art. 883 alin. Cod civil, potrivit căruia „nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară”.
D. urmare, începând cu data de 22 septembrie 2009, reclamanta a putut ori trebuia să cunoască faptul înstrăinării terenului ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare de către promitentul vânzător către o altă persoană și din acel moment timp de trei ani, până la data de 22 septembrie 2012, avea posibilitatea să solicite instanței rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea promitentului vânzător, respectiv a pârâtului, la plata de daune interese.
Susținerile reclamantei referitoare la o întrerupere a cursului prescripției datorită posesiei terenului, instanța le-a apreciat ca fiind irelevante. Astfel, este adevărat că lăsarea de către promitentul vânzător a unui imobil în posesia promitentului cumpărător echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia din urmă, drept ce are ca obiect obligația proprietarului de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra imobilului prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică sau, în lipsa consimțământului promitentului vânzător, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Numai că în speță această ipoteză nu este aplicabilă întrucât, nu numai că promitentul vânzător nu a mai recunoscut în mod tacit dreptul promitentului cumpărător ci, într-un mod cât se poate de explicit, prin înstrăinarea terenului către o altă persoană care ulterior și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, promitentul vânzător a încetat să mai recunoască dreptul de creanță al reclamantei, promitent cumpărător. Mai mult decât atât, noul proprietar, fiind terț față de promisiunea de vânzare-cumpărare in discuție, nu are nici un fel de obligație față de reclamantă, acestuia din urmă neputându-i opune nici măcar posesia asupra terenului.
În consecință, apreciind că reclamanta a formulat acțiunea în afara termenului de prescripție, instanța a admis excepția invocată și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin.1 C., instanța a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în sumă de 1500 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 239/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, a formulat apel ., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacata si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât, in mod greșit aceasta a respins acțiunea ca fiind prescrisa, prima instanța judecând cauza fara a intra in cercetarea fondului, urmând a dispune instanței de fond administrarea de probe pentru a se stabili daca termenul de prescripție a acțiunii a început sa curgă împotriva lor sau care a fost acest moment.
In motivarea apelului, apelanta a arătat că în mod greșit prima instanța a dispus admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, si prin urmare a respins acțiunea fără a intra in cercetarea fondului.
Soluția instanței nu este corecta, fiind necesara administrarea unor probe pentru a se stabili daca termenul de prescripției a început sa curgă sau momentul in care a început sa curgă.
Asa cum s-a susținut si in fata instanței de fond inca de la data încheierii antecontractului, societatea reclamantă deținea posesia terenului in suprafața de 2 ha, fiind arendat de către aceasta, a achitat prețul in întregime, insa asa cum rezulta din cuprinsul extrasului de carte funciara terenul nu mai este in patrimoniul paratei astfel ca aceasta a incalcat obligația asumata prin clauzele contractuale reținute in antecontract.
Întrucât actul încheiat a dat naștere unor drepturi si obligatii intre parti, obligații pe care apelanta le-a respectat in totalitate pe când parata in mod culpabil le-a incalcat instrainand . la o terța persoana, societatea reclamantă este in imposibilitatea realizării dreptului promis si a suferit un prejudiciu considerabil.
In situația de fata, din culpa exclusiva a paratei, nu se mai poate materializa îndeplinirea exacta a obligației asumate prin antecontract, considerându-se îndreptățită sa solicite rezolutiunea antecontractului având ca obiect terenul arabil extravilan in suprafața de 2 ha situat pe raza loc. Banloc.
Rezolutiunea contractului este o sancțiune a neexecutarii culpabile a contractului constând in desființarea retroactiva a acestuia si repunerea pârtilor in situația anterioara încheierii contractului.
Apelanta reclamantă a solicitat instanței de control judiciar sa observe faptul ca se impunea respingerea excepției invocate prin intampinare - exceptia prescripției dreptului material la acțiunea privind rezolutiunea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare intrucat in opinia apelantei reclamante termenul de prescripție de 3 ani nu a inceput sa curgă la data la care se retine in hotărâre in data de 22.09. 2009, societatea deținând si in prezent posesia asupra imobilului, teren arabil extravilan inscris in CF_ Banloc nr.top.A993/9, așa cum rezulta si din contractul de arenda nr. 83/06.05.2011 înregistrat la Primăria Comunei Banloc, ./9 figurând in anexa la Contractul de arenda, contract care are o valabilitate pana la data de 30.11.2021, fapt al posesiei ce duce la întreruperea termenului de prescripție, asa cum se retine in doctrina si jurisprudența.
Astfel de la încheierea convenției cu parata si pana in prezent societatea reclamantă nu a pierdut posesia asupra imobilului.
Astfel, nu corespunde adevărului faptul ca începând cu 22.09.2009 a pierdut folosința bunului prin înstrăinarea acestuia către o terța persoana. Termenul de prescripție curge din momentul încheierii convenției, insa atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului vânzător echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, in sensul art.16 lit. a) din Decret iar in astfel de situații, cum este si cea de fata, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe sa curgă in momentul in care promitentul - vânzător se manifesta expres, in sensul negării dreptului promitentului - cumpărător.
Desi . imobilului este o alta persoana, cea care folosește in fapt . societatea reclamantă, existând persoane care cunosc aceste aspecte de fapt si care pot expune in fata instanței de judecata ce culturi am efectuat pe teren.
Totodată prin contractul de arenda înregistrat la Primăria Banloc precum si prin certificatul de atestare fiscala depus la dosarul cauzei s-a făcut dovada faptului ca se deține posesia, se folosește imobilul si se plătesc taxele si impozitele aferente la Primărie.
Astfel, apelanta a solicitat admiterea apelului asa cum a fost formulat.
In drept art. 466 si 480 alin.2 si 3 Cod procedura civila.
Intimata V. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
In motivare, s-a arătat că, prin acțiunea introductivă reclamanta . a solicitat rezoluțiunea presupusei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 5303/4399 din 10.09.2001, BNP M. L., repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării intimatei la restituirea prețului achitat precum și daune interese compensatorii până la valoarea actuală de circulație a terenului.
Prin întâmpinarea formulată în fața Judecătoriei D., a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. Arată că în data de 30.08.2005, a înstrăinat prin act autentic (încheiere de autentificare nr. 2143/30.08.2005 BNP A. B.) imobilul înscris în CF nr. 2824 Banloc, nr. top 993/9. Dobânditorul B. M., în data de 21.09.2005 a înstrăinat cu titlu oneros acest imobil către numitul T. L. (contract de vânzare cumpărare nr. 3686/21.09.2005 BNP L. C.). La data de 22.09.2005 cumpărătorul de buna credința si-a inscris in cartea funciara dreptul sau de proprietate.
Prin Sentința Civila nr. 239/25.02.2015 a fost admisa excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri in termen legal a declarat apel reclamanta. Criticile se refera la lipsa de temeinicie a hotărârii in ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, in speța fara a se clarifica situația posesiei, stare de fapt pentru a cărei dovedire, ambele parti au solicitat încuviințarea probei testimoniale.
De la data dobândirii prin act autentic, respectiv 21.09.2005, și până în prezent, cumpărătorul T. L. preia și în stăpânire faptică imobilul, cultivându-1 și culegându-i roadele.
Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut cel mai târziu în data de 22.09.2009, dată la care a avut loc o manifestare expresă a intimatei pârâtă manifestată în sensul negării dreptului reclamantei, prin aceea ca dobanditorul de buna credința cu titlu oneros T. M. si-a înscris dreptul sau de proprietate în cartea funciară.
Potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit" astfel încât, în materia prescripției extinctive, sunt aplicabile dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a NCC.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/10.04.1958 privitor la prescripția extinctivă: "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesorii." iar potrivit art 7 "Prescripția incepe sa curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silita".
Potrivit art. 3 din același act normativ aplicabil în cauză: "Termenul prescripției este de 3 ani, iar in raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni."
Dreptul reclamantei fiind un drept de creanță patrimonial ce face parte din categoria drepturilor subiective personale, supuse termenului de prescripție de 3 ani. în doctrină s-a arătat că este prescriptibilă in termenul general de 3 ani:"acțiunea de restituire a prețului plătit pentru cumpărarea unui imobil, ce n-a mai avut loc".
Tot doctrina juridică a statuat în unanimitate că restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic declarat nul, ori obținerea de daune interese compensatorii ca urmare a acestui fapt este prescriptibilă în termenul de 3 ani. Totodată se arată că: "Desigur, pentru identitate de rațiuni, aceste considerațiuni sunt, în principiu valabile și-n cazul valorificării consecințelor patrimoniale - subsecvente - ale nulității relative a unui act juridic civil (și, a fortiori în cazul valorificării consecințelor patrimoniale ale desființării sau încetării unui act juridic pentru alte motive decât nulitatea: rezoluțiune, reziliere, revocare, caducitate etc.)"
In ceea ce privește momentul la care începe sa curgă termenul de prescripție extinctivă, având in vedere faptul ca reclamanta isi motivează acțiunea pe un presupus ilicit contractual, potrivit art. 8 alin 1 din Decretul nr. 167/10.04.1958 privitor la prescripția extinctivă "Prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea".
Potrivit art. 883 lin. 3 Cod Civil: "Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru și publicitate imobiliară".
Potrivit art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara (temei legal aplicabil la data data la care cumpărătorul T. L. si-a inscris dreptul sau): "înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii."
Prin urmare, cel mai târziu la data de 22.09.2009 reclamanta trebuia, potrivit dispozițiile legale mai sus menționate sa cunoască aceasta negare a dreptului sau, termenul de presciptie extinctiva incepand sa curgă împotriva sa, inscrierea in cartea funciara fiindu-i opozabila.
Referitor la posesia exercitata asupra bunului, începând cu data de 21.09.2005, bunul este folosit cu certitudine de către subdobânditorul cu titlu oneros T. L..
În data de 21.09.2005, reclamanta a pierdut cu certitudine folosința bunului. Referitor la momentul în care a început să curgă termenul de prescripție, în practica judiciară s-a arătat: "Acest termen curge din momentul încheierii convenției, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a) din decret. În asemenea situații, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător".
Referitor la contractul de arenda depus de reclamanta la dosarul cauzei, arată că intimata pârâtă este terț fata de acest contract, in nici . parcelei ce face obiectul prezentului litigiu in cuprinsul anexei nereprezentând o dovada a recunoașterii tacite a dreptului pretins. Simpla posesie nu produce vreun efect in ceea ce privește curgerea termenului de prescripție extinctiva, atâta vreme cat ea nu este efect al recunoașterii tacite sau exprese a dreptului pretins.
În drept au fost invocate prevederile art. 205-208 C., art. 480 alin. 1 C., precum și pe normele legale mai sus amintite.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, la data de 29.08.2001, între reclamanta ., în calitate de promitent cumpărător și V. V., în calitate de promitent vânzător s-a încheiat actul juridic calificat de instanță ca fiind un antecontrac de vânzare cumpărare nr. 5303/4399/10.09.2001, prin care acestea din urmă s-a obligat să vândă reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,00 ha teren arabil evidențiată în . Titlul de proprietate nr. 4211/11 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar T..
La data de 30.08.2005 pârâta V. V. a donat prin contractul de donație autentificat sub nr. 2143/30.08.2005 terenul menționat anterior donatarului B. M., care ulterior, la data de 21.09.2005 l-a înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3686/21.09.2005 numiților T. L. și T. E. M.. Aceștia din urmă și-au intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară la data de 22.09.2005.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/10.04.1958 privitor la prescripția extinctivă (în vigoare la data încheierii încheiat antecontractului de vânzare cumpărare nr. 5303/4399/10.09.2001): "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesorii." Potrivit art. 3 din același act normativ termenul prescripției este de 3 ani iar potrivit art. 7 "Prescripția incepe sa curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silita".
Dreptul reclamantei de a cerere rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, fiind un drept de creanță patrimonial ce face parte din categoria drepturilor subiective personale, este supus termenului de prescripție de 3 ani.
Deoarece în antecontractul de vânzare cumpărare nr. 5303/4399/10.09.2001 nu a fost prevăzut un termen până la care părțile aveau obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, tribunalul apreciază că dreptul apelantei reclamante de a cerere rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare a început să curgă da la data la care aceasta a luat la cunoștință despre intenția promitentei-vânzătoare (intimata pârâtă) de a nega dreptul promitentei-cumpărătoare (apelanta reclamantă) de a cumpăra imobilul respectiv.
Prin urmare, cum la data de 22.09.2005 cumpărătorul subsecvent T. L. si-a inscris în cartea funciară dreptul sau de proprietate asupra terenului precizat în cerere de chemare în judecată, iar potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii, cel târziu de la această dată se poate aprecia că apelanta reclamantă a luat la cunoștință despre intenția promitentei-vânzătoare (intimata pârâtă) de a nega dreptul său de a cumpăra imobilul respectiv, și, prin urmare, cel târziu de la această dată s-a născut și dreptul său de a cerere rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Cum acțiunea apelantei reclamante a fost introdusă la prima instanță la data de 22.09.2014, cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani ce a început să curgă la data de 22.09.2005, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta V. V..
Referitor la posesia exercitata de către apelanta reclamantă asupra bunului, tribunalul va reține că, atâta timp cât prescripția dreptului la acțiune al apelantei reclamante a început să curgă în momentul în care promitenta-vânzătoare s-a manifestat expres în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător, simpla posesie nu va mai produce nici un efect in ceea ce privește curgerea termenului de prescripție extinctivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul 480 NCPC, tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta reclamantă ., împotriva Sentinței civile nr. 239/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. V., ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă apelată.
Având în vedere soluția pronunțată, în temeiul art. 453 NCPC, tribunalul va obliga apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 1500,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă ., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, ., nr.4B, ., împotriva Sentinței civile nr. 239/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. V., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. S. O., în D., ., ., jud. T..
Obligă apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 1500,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat în apel.
Definitivă.
Pronunțată, potrivit art. 396 alin.2 NCPC, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 23.09.2015.
Președinte, C. Ț. | Judecător, L. V. | |
Grefier, G. G. |
Red./Tehnored., C.T., L.V./G.G, 16.11.2015/19.10.2015
4 ex. – 2 . instanță:
Judecător: D. I. H.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 227/2015. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
