Sechestru judiciar. Decizia nr. 626/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 626/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 626/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 626/2015
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte I.-A. D.
Grefier F. L. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul B. A. M. în contradictoriu cu pârâta G. MĂROIOARA, având ca obiect instituire sechestru judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile .
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitata judecarea cauze în lipsa conform art. 223 alin.3 C.proc.civ., taxa judiciara de timbru în cuantum de 100 lei a fost achitata conform chitanței TMXWM_/19.03.2015, s-a depus de către reclamant prin serviciul registratură, înscrisuri în susținerea cererii de instituire a sechestru judiciar.
S-a constatat că prin același serviciu de registratură s-a depus de către pârâta cerere de amânare, copie împuternicire avocațiala si întâmpinare.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina .
Instanța constată că prezenta cerere se judecă de urgență, potrivit unei proceduri simplificate și respinge cererea de amânare formulata de pârâta prin al său apărător, având în vedere ca a depus întâmpinare prin care arata ca înțelege să se folosească în probațiune de înscrisurile existente deja la dosar, reținând cauza spre a se pronunța asupra cererii de instituire a sechestrului judiciar.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecata.
Prin cererea formulata de reclamantul B. A. M. în contradictoriu cu pârâta G. MĂROIOARA, înregistrată la Tribunalul T. la data da 20.03.2015 în dosarul nr._ se solicita instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului intabulat în C.F. nr._ Timișoara, fost CF nr. 4398 Timișoara, nr. top 163/b/l/l/1/l/l/l/l/l/l/l/59, nr. cad 163/b/l/l/l/l/l/l/l/l/l/l/59, situtat în Ghiroda, ., ce formează obiectul acțiunii în constatare simulație și rectificare carte funciară din dosarul nr._ al Tribunalului T. - Secția I Civilă .
Reclamantul arată ca a formulat acțiunea civilă din dosarul nr._, aflat în prezent pe rolul Tribunalului T., solicitând să se constatate simulat prin interpunere de persoane contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4081/06.09.2005 la B.N. S.-Noțingher din Timișoara, privind imobilul din CF nr.4398 Ghiroda, nr. cad. 163/b/l/l/l/l/l/l/l/l/l/l, să se constatate că a dobândit în cota parte de 95% dreptul de proprietate asupra imobilului din c.f. nr. 4398 Ghiroda, constând din casă familială P+1E și garaj cu teren de 864 mp, contribuind în cotă de 95% la plata prețului fundației și terenului și suportând integral costul lucrărilor de edificare a casei, să se dispună rectificarea c.f. nr. 4398 Ghiroda, în sensul radierii dreptului de proprietate exclusivă al pârâtei și al întabulării dreptului meu de coproprietate în cotă de 95%, să fie obligată pârâta la restituirea fructelor civile ale imobilului, iar în subsidiar, să fie obligată pârâtă la restituirea către subsemnatul a sumelor reprezentând contribuția mea de 95%.
Imobilul în discuție a fost dobândit cu contribuția sa în cotă de 95%, cu intenția ca și dreptul de proprietate să îi revină în cota parte corespunzătoare în patrimoniu. Pârâta a cunoscut această împrejurarea și a aceptat-o. Ea nu avea veniturile necesare care să acopere prețul fundației dobândită prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 4081/06.09.2005 și nici pentru a suporta costul lucrărilor de edificare și amenajare a construcției pe care am realizat-o pe cheltuiala mea, ulterior cumpărării fundației.
Arată că s-a aflat în relație de concubinaj cu pârâta din anul 2004, conviețuind cu aceasta până în vara anului 2011. La data cumpărării fundației și apoi a edificării și amenajării construcției realizate pe terenul imobilului în discuție se afla în relație de concubinaj, achiziționând și, respectiv, construind acest imobil cu scopul de a locui împreună în el, ceea ce au și făcut până în vara anului 2011. Mai arata că pârâta a fost angajată în anii 2005-2006, când s-a dobândit fundația imobilului, respectiv când s-a edificat și amenajat construcția, la S.C. Romcapital S.A., în baza contractului de muncă nr._, în funcția de consilier juridic. Precizează că este acționar al S.C. Romcapital S.A. cu o participație de 93,57% din capitalul social. Pârâta a mai încheiat un contract de muncă și cu S.C. Romcapital Invest S.R.L., societate unde reclamantul are calitatea de asociat.
Veniturile obținute de pârâtă de la angajatorii, nu puteau acoperi nici prețul achitat pentru fundația imobilului, nici costul lucrărilor de edificare și amenajare a construcției.
Mai arată că în data de 06.09.2005, când s-a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare, în contul pârâtei, care purta la acea dată numele de S. M., s-a virat suma de 70.600,00 lei de către S.C. Romcapital S.A..Suma de 70.600,00 lei echivala în 06.09.2005 cu 20.176,04 euro la un curs de schimb de 3,4992 lei/curo, comunicat de B.N.R. pentru data de 06.09.2005. Se poate observa din cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 4081/06.09.2005 că, la data perfectării acestuia, din prețul de 100.000,00 euro s-a achitat în numerar suma de 20.000,00 euro, iar prin virmanet bancar încă 20.000,000 euro.Restul de 60.000,00 euro din preț, urma să se plătească în două tranșe ulterioare, de câte 30.000,00 euro fiecare, una până în data de 01.02.2006, iar cealaltă până în data de 01.06.2006.
Arată că în 20.06.2006, din contul personal s-a virat suma de 30.000,00 euro în contul vânzătoarei J. C., așa cum rezultă din extrasul de cont eliberat de BRD Group Socciete Generale. Aceasta plată a reprezentat ultima tranșă de 30.000,00 euro din prețul convenit prin contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Contravaloarea facturilor emise de către reclamant societăților prestatoare de servicii pentru edificarea construcției și amenajarea acesteia s-au emis pe seama S.C. Romcapital Center S.R.L. al cărui asociat majoritar sunt subsemnatul cu o participație de 98% din capitalul social la acea dată. împrejurarea că aceste cheltuieli s-au făcut pentru imobilul în discuție și nu în interesul societății Romcapital Center S.R.L. s-a constatat de către organele de control fiscal, prin raportul de inspecție fiscală nr. 5042/17.10.2007, în cuprinsul căruia, la pag. 4 alin. 8-10, unde se arată că, în perioada aprilie-iunie 2007, societatea a achiziționat materiale de construcții cu facturile fiscale prezentate în anexa nr. 1 la raport. S-a reținut că imobilul din . c.f. nr. 4398 nu aparține societății Romcapital Center S.R.L. și, drept urmare, T.V.A. aferentă acestor facturi a fost dedusă eronat, cu încălcarea prevederilor Codului fiscal.
Arata ca rezultă din înscrisurile la care se face referire mai sus, fară putință de tăgadă, contribuția sa la dobândirea fundației și construirea și amenjarea imobilului în litigiu, în cota de 95% pe care o pretinde.
De aceea, a înțeles să formulez acțiunea din dosarul nr._ . D. urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 972 alin. 1 NCPC, potrivit cărora ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Susține că este necesară o asemenea măsură, pentru conservarea dreptului său, în condițiile în care pârâta ar putea înstrăina imobilul; de altfel, în cartea funciară a și fost notat un antecontract de vânzare-cumpărare, nota fiind radiată ulterior depunerii cererii din dosarul nr._ .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 971 și urm. NCPC.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri: acțiunea din dosarul nr._, citația emisă în dosarul nr._ pentru termenul de judecată din 08.04.2015, extras c.f. nr. 4398 Ghiroda, în original, la zi, în copie, contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 4081/06.09.2005, extrase de cont privind plățile efectuate, facturile pentru materialele, manopera, proiectul construcțiilor cu dovada plății lor, situații lucrări, raportul de inspecție fiscală nr. 5042/17.10.2007, adeverințele privind veniturile pârâtei în anii 2005-2006, ordinul de plată vizat de bancă prin care i s-a virat acesteia suma de 70.600,00 de către S.C. Romcapital S.A., dovada cursului de schimb leu-euro calculat de B.N.R. pentru anul 2005, extras de cont privind virarea de către subsemnatul către vânzătoarea J. C. a sumei de 30.000,00 euro, fișele furnizorilor care au prestat lucrările de edificare și amenajare a construcției în discuție, facturile emise de aceștia, situațiile de lucrări în baza cărora s-au emis aceste facturi.Timbreaza prezenta cerere cu 100 lei taxă judiciară de timbru. Solicita judecata în condițiile art. 223 alin. 3 NCPC.
Întâmpinarea.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca nefondată și să se ia act că înțelege să solicite cheltuielile de judecată ocazionate de acest litigiu pe cale separată.
Intimata invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea cererii de sechestru judiciar atâta timp cât chiar reclamantul indică drept persoane care au suportat cheltuielile aferente acestor achiziții și lucrări mai multe societăți comerciale - Romcapital SA, Romcapital Invest SRL și Romcapital Center SRL. Prin urmare, chiar în situația în care reclamantul ar fi deținut calitatea de asociat/acționar la aceste societăți cu o anumită cotă de participare la capitalul social sau un anumit număr de acțiuni, nu există confuziune/identitate de patrimonii între patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul asociatului/acționarului, prevederile legii nr.31/1990 rep. fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Invoca excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii.
Textul art.972 alin.l NCPC stabilește că sechestrul judiciar se poate încuviința la cererea celui interesat. Având în vedere că plățile la care face referire reclamantul în acțiune sunt probate cu înscrisuri care emană de la cu totul alte persoane juridice-Romcapital SA, Romcapital Center SRL- iar raportul de inspecție fiscală nr.5042/17.10.2007 vizează considerarea ca nedeductibile fiscal a unor cheltuieli efectuate de Romcapital Center SRL este cert că interesul în promovarea unor eventuale acțiuni cu acest petit aparține persoanei juridice Romcapital Center SRL.
Pe fondul cauzei, arata ca cererea este complet nefondată în raport de condiția imperativă impusă de prevederile art.972 alin.l teză finală NCPC, respectiv "instanța de judecată va putea să încuviințeze (...) punerea sub sechestru judiciar a bunului dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv".
Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură instituirea sechestrului este necesară pentru conservarea bunului. Stricto sensu, actul de conservare este o măsură care are ca scop ocrotirea și păstrarea unui drept patrimonial sau preîntâmpinarea pierderii lui, orice măsură necesară și urgentă prin care se urmărește păstrarea unor drepturi în patrimoniul persoanei, consolidarea și preîntâmpinarea pierderii lor.
Singura temere a reclamantului vizează doar posibilitatea, iminenta ca se va vinde acel imobil. însă, de natura, de esența sechestrului judiciar în materia bunurilor imobile este măsura de conservare și administrare a bunurilor, căci sechestrul judiciar are ca finalitate încredințarea pazei bunurilor unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 975 NCPC. Arata ca nu mai puțin important, trebuie analizat și dacă temerea reclamantului vizând o eventuală înstrăinare este reală, justificată, atâta timp cât acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T. cu termen la 08.04.2015 a fost notată în CF nr._ Timișoara(fost CF 4398 Timișoara). Notarea litigiului este opozabilă terțelor persoane fizice/juridice și împiedică oricum orice înstrăinare, nefiind justificată practic și instituirea măsurii sechestrului judiciar, ca măsură suplimentară. Arata ca nu a încheiat nici o convenție sau act secret cu reclamantul, cu Romcapital SA sau cu Romcapital Center SRL nici concomitent și nici anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4081/06.09.2005. Prezentul demers judiciar al reclamantului nu este decât o încercare abuzivă și șicanatoare de a bloca o eventuală înstrăinare a imobilului proprietatea exclusivă a intimatei, motivat de împrejurarea că între ei nu există de mai mulți ani nici un fel de relații.
In drept, îsi întemeieaza prezenta pe dispozițiile art.205-207 NCPC, art.971, art. 972 alin.2 lit.c NCPC iar în dovedirea întâmpinării înțeleg să mă folosesc de proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei .
Analizând cererea de instituire a sechestrului judiciar, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 971 alin. 1 și 2 C. proc. civ. din 2010 „(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
(2) Se va putea, de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări”.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual active și a lipsei de interes în formularea cererii de sechestru judiciar. Analizând motivarea în fapt a acestor excepții, instanța constată că el sunt în fapt apărării de fond împotriva cererii de instituire a sechestrului judiciar și le va analiza ca atare.
Reclamantul a inițiat un proces asupra proprietății cu privire la imobilul înscris în CF nr. 4398 Ghiroda, constând în casă familială P+1E și garaj cu teren de 864 mp. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 971 C. proc. civ. din 2010, el are atât calitate procesuală activă pentru a promova o cerere de instituire a sechestrului judiciar, cât și interes în a promova o asemenea cerere potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. din 2010.
Pentru a se putea dispune instituirea sechestrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 971 alin. 1 C. proc. civ. din 2010 este necesar să existe proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, condiție îndeplinită în prezenta cauză, iar punerea sub sechestru judiciar să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
În cuprinsul cererii de instituire a sechestrului judiciar se invocă mai multe motive de fapt care au legătură cu soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată și care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de instituire a sechestrului judiciar întrucât procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului.
Astfel, simpla existență pe rol a procesului, având obiectul arătat, nu este suficientă pentru a se încuviința măsura sechestrului judiciar, fiind necesar ca persoana interesată să dovedească faptul că măsura este necesară pentru conservarea dreptului.
Reclamantul invocă faptul că pârâta ar putea înstrăina mobilul, arătând că în cartea funciară a și fost notat un antecontract de vânzare – cumpărare, nota fiind însă radiată ulterior depunerii cererii de chemare în judecată cu privire la fondul dreptului.
Din extrasul de carte funciară din data de 11.03.2015 rezultă că nu mai este notată în cartea funciară nicio promisiune de vânzare cumpărare, acest motiv fiind neîntemeiat în prezent.
De altfel reclamantul și-a notat în cartea funciară cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în simulație și rectificare de carte funciară, această notare fiind opozabilă terților.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de instituire a sechestrului judiciar ca neîntemeiată.
Cheltuieli de judecată
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulată de reclamantul B. A. M. cu domiciliul în Timișoara Cl.Dorobantilor nr.3, ., . cu domiciliul procedural ales la avocat T. Acidalia în Timișoara ..1, . cu pârâta G. MĂROIOARA cu domiciliul în Ghiroda . județul T. si cu domiciliul procesual ales în C. ..47 parter la SPARL Săuleanu si Asociații, județul D..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul T., în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publica din 01.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. D. F. L. C.
Red. D.I.A.
Tehnored. F.C. 03.04.2015
4ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 310/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








