Rectificare carte funciară. Sentința nr. 395/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 395/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 395/2015
Ședința publică din data de 25 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea cererii privind pe reclamanta U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM TIMIS în contradictoriu cu pârâta S. C. FEDERALCOOP TIMIS, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av C. B., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru pârâta lipsă se prezintă avocat V. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei invocă excepția necompetentei materiale a Tribunalului T., având in vedere faptul ca reclamanta a introdus prezenta acțiune in rectificare de carte funciara la Tribunalul T., fără ca mai întâi sau concomitent sa introducă si o acțiune prin care sa solicite constatarea nevalabilității înscrierii pârâtei in cartea funciara, Tribunalul T. potrivit art. 908 cod civil este necompetent material sa soluționeze ca prima instanța speța dedusa judecații deoarece acțiunea in rectificare de carte funciara indiferent de valoarea obiectului se soluționează in toate cazurile de către judecătorie ca prima Instanța.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției ridicate, conform practicii judiciare depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea excepției de necompetență materială a Tribunalului T..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 22.10.2014 reclamanta U. Județeană a Cooperației de Consum T.(UJCC T.) a chemat în judecată pârâta S. C. Federalcoop T. solicitând rectificarea CF nr._ Timișoara și CF_ Timișoara ambele provenite din conversia de pe hârtia a CF nr._ Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor construite și a dreptului de folosință asupra terenului cu înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și a dreptului de folosință asupra terenului.
În motivare, pe scurt, reclamanta arată că în baza Legii 1/2005 federalele teritoriale, fosta Federalcoop, era obligată să se reorganizeze în una din formele de asociere prevăzute de Legea 1/2005.
În speță fosta Federalcoop s-a reorganizat prin înființarea Uniunii Județeană a Cooperației de Consum T. (reclamanta ) și S. C. Federalcoop T. (pârâta). Prin reorganizarea Federalcoop au rezultat astfel două entități juridice distincte care au preluat fiecare în parte ,parte din patrimoniul fostei Federalcoop.
În ceea ce privește imobilele în litigiu acesta susține reclamanta că au fost atribuite prin Hotărârea A. nr.1/2005 către reclamantă astfel că înscrierile din cartea funciară sunt caduce.
S-a invocat de asemenea efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. Art.33 din Legea 7/1996, art.907-910 Noul cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârâtă aceasta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. în soluționarea prezentei cauze .
La termenul de judecată din 25.02.2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale invocate de către pârâtă prin întâmpinare .
În temeiul art. 132 Noul Cod pr. civ. tribunalul va analiza cu precădere excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. invocată de către pârâtă în termen legal pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Astfel,Tribunalul apreciază că în cauză reclamanta solicită rectificarea înscrierii de carte funciară în baza constatării caducității înscrierii de carte funciară.
Tribunalul reține din cererea de rectificare a reclamantei că aceasta tinde la înscrierea unui drept de proprietate în favoarea acesteia .
Acțiunea în rectificare de carte funciară se judecă în primă instanță de judecătorie în temeiul art. 94 alin. 1, pct. 1 lit. j) C. pr.civ.
Tribunalul apreciază că aceasta este o acțiune patrimonială, de conținut economic, evaluabilă bănesc, prin efectul considerentelor Deciziei pronunțate în soluționarea RIL nr. 32/2008, prevederile art. 258 alin. 1, alin. 8, art. 259 alin. 7 din Codul fiscal și art. 1 alin. 1, art. 2, art. 10, art. 21 din Legea nr. 7/1996.
Astfel, instanța reține că potrivit art. 94 alin.1 lit.j) Noul cod procedură civilă judecătoriile sunt competente a soluționa cererile evaluabile în bani a căror valoare nu depășește 200.000 lei .
În speță, instanța reține din înscrisul depus la fila 97 de către reclamantă că valoarea contabilă a construcțiilor în litigiu era la momentul reorganizării de 1._ lei ROL (155.244,23 lei RON).
De aceea, instanța, in temeiul si conformându-se și imperativului art.94 alin.1 lit.f), art.129, alin.2, pct.2 Noul cod procedură civilă, urmează a admite excepția invocată si va declina competența soluționării cauzei la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului T..
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta U. Județeană a Cooperației de Consum T. în contradictoriu cu pârâta S. C. Federalcoop T. în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. A. ȘOFRONICI R.
Red AR/Tehnored ȘR
02.03.2015
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1273/2015. Tribunalul TIMIŞ | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 23-12-2015,... → |
|---|








