Uzucapiune. Decizia nr. 229/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 229/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 229/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 229/2015

Ședința publică din data de 23 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I.-A. D.

Judecător L. D.

Judecător D. J.

Grefier F. L. C.

S-a luat in examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea K. M., împotriva deciziei civile 765/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. F. S., S. F. J., S. I., S. S., având ca obiect uzucapiune - C..ÎN ANULARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea cererii de renunțate la judecata prin serviciul registratura de contestatoare.

Instanța, având în vedere data suspendării judecării prezentei cauze, temeiul de drept al acestei dispoziții, față de faptul ca prezenta cerere a rămas în nelucrare din vina parților mai mult de 1 an, în baza disp. art.137 alin. 1 si art. 248 si urm C.proc.civ, instanța invoca, din oficiu, excepția perimării prezentei cererii si retine cauza spre soluționare pe aceasta excepție.

TRIBUNALUL,

Deliberând, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul T. la 23.09.2013, în dosarul nr._, contestatoarea K. M., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile 765/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. F. S., S. F. J., S. I., S. S. .

La termenul de judecată din 23.09. 2015, tribunalul a constatat ca în prezenta cauza s-a dispus suspendarea judecații la data de 20.11.2013, conform dispozițiilor art.242 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa părților, iar pana la acest termen, cauza a stat în nelucrare din vina părților.

Cauza a fost repusa pe rol, fixându-se termen de judecata la data de 23.09. 2015, când instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării prezentei cererii.

Potrivit dispozițiilor art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Conform art. 252 cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Având în vedere ca prezenta cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina parților, față de dispozițiile legale invocate anterior, instanța constată că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea, excepția invocata fiind întemeiata, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.137 alin.1, art.248 si urm. C.proc.civ., o va admite si va constata perimata prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării .

Constată perimata contestația în anulare formulata de contestatoarea K. M., împotriva deciziei civile nr.765/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. F. S., S. F. J., S. I., S. S...

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 23.09. 2015.

Președinte,

I.-A. D.

Judecător,

L. D.

Judecător,

D. J.

Grefier,

F. L. C.

Red. D.I.A.

Tehnored.F.C. 30 Septembrie 2015/ 2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 229/2015. Tribunalul TIMIŞ