Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 780/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 780/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-03-2012 în dosarul nr. 780/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 780/PI
Ședința publică din 8 martie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. A. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamantul, lipsă, avocat Ș. O., lipsă fiind pârâtul.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror F. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 29.02.2012, a fost depusă întâmpinare de către pârâta D.G.F.P. T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, în două exemplare.
Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantei reclamantului, care învederează că nu solicită acordarea unui termen pentru studiul acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Procurorul prezent în ședință solicită respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /02.02.2012, reclamantul S. A. a chemat in judecată pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate bunicii materne a reclamantului, numita T. M. - una si aceeași cu "M.", născuta "Kasztel", fiica lui P. si E., născuta la data de 31.03.1915 in loc. Masloc, jud. Timis, de dislocare si stabilire de domiciliu obligatoriu si loc de munca obligatoriu in URSS, pe perioada 14.01._45; să se dispună obligarea paratului la acordarea de despăgubiri bănești, in suma de 100.000 euro (echivalent in lei la data plații), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral adus bunicii reclamantului prin măsura administrativa susmenționata.
In motivare, arată că, la începutul anului 1945, bunica reclamantului, numita T. M. - una si aceeași cu "M.", născuta "Kasztel", fiica lui P. si E., născuta la data de 31.03.1915 in Loc. Masloc. Jud. T., a fost ridicata din casa părinteasca, din Loc. L., Jud. T. si a fost deportat forțat in URSS, unde pana in anul 1949 a trăit in condițiile cele mai groaznice.
Drumul a fost chinuitor, in condiții inumane, . marfa.
Destinația, pe care nu a cunoscut-o decât mult mai târziu, a fost URSS, localitatea Derjinsk, fiind plasat . munca (cu nr. 1031), in minele de cărbune din zona Donbas.
A fost bătuta, exploatata pana la leșin, forțată sa muncească in condițiile cele mai drastice, in subteranul minelor de cărbune din zona, folosindu-se de brațe si spinare.
Condițiile de munca si cazare au fost mizerabile si i-au afectat sănătatea, iar urmările le-a resimțit pana la moarte. Muncea in trei ture, la niște temperaturi exterioare care ajungeau iarna pana la -30/-40 grade Celsius, printre șobolani si multa umezeala, astfel incat hainele ii inghetau pe loc atunci cand ieșea afara.
A suferit de frig, foame, boala, fara a putea beneficia de îngrijiri medicale, fiind salvata practic doar de încrederea in sine si in puterile proprii. Cu toate acestea, o mulțime de colegi de suferința au decedat in acele locuri si fiecare se trezea dimineața cu aceleași gânduri, întrebându-se daca va mai apuca ziua de mâine.
Stresul psihic era cel mai greu de suportat, având in vedere ca nu aveau nici un indiciu despre ce avea sa se întâmple, daca sau când aveau sa revină in tara.
Toata perioada deportării nu a avut posibilitatea sa comunice cu familia sa. A scris numeroase scrisori, care nu au ajuns niciodată la destinație.
Deportarea a afectat in mod iremediabil viata personala, familiala si comunitara a tuturor celor care au trăit cu propriile simțuri aceasta experiența, fiind supuși umilinței si suferinței.
Toate aceste întâmplări suferite de persoanele deportate sunt de notorietate, iar in perioada de după Revoluție au apărut numeroase lucrări si mărturii ale celor care au indurat toate acestea, iar reiterarea amintirilor acelor perioade, chiar si pentru scopul edictat de Legea 221/2009, cauzează încă profunde suferințe.
Prin urmare măsura aplicata bunicii sale a avut un vădit caracter politic, ca tratamentele neomenoase la care a fost supusa i-a împiedicat dezvoltarea personalității, a fost împiedicata sa dobândească un statut social, sau sa evolueze din punct de vedere profesional.
Prejudiciul nepatrimonial creat bunicii sale rezulta din atingerile si incalcarile dreptului personal la libertate, fiind afectate in același timp acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație — precum se cele care se situează in domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care isi găsesc expresia cea mai tipica in durerea morala incercata in acea perioada.
In drept: art. 5 al. 1 raportat la art. 4 al. 2 din Legea 221/2009.
In baza art. 242 c.proc.civ., solicită judecarea cauzei si in lipsa de la dezbateri.
Pârâta DGFP T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare in judecata ca netemeinică si nelegala.
In motivare, se arată că in cauza se impune respingerea acțiunii formulata de către reclamant ca netemeinica si nelegala motivat de faptul ca prin publicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 1358/21.10.2010 acțiunea acestuia apare fara temei de drept.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel incat acestea nu mai pot avea efecte juridice incepand cu data de 31.12.2010. legiuitorul neintervenind pentru modificarea art.5 al.1 lit.a) din Lg. 221/2009.
La soluționarea cauzei se solicită a se avea in vedere si dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României unde se stipulează ca: "Dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale daca, in acest interval. Parlamentul sau Guvernul dupa caz nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției."
Solicita judecarea cauzei si potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor alegate jurisdicțional prin observarea exactă și riguroasă a efectelor generate pe plan procesual de admiterea demersului constituțional finalizat prin Decizia nr.1358 dată de jurisdicția de contencios constituțional la 21.10.2010 asupra dispozițiilor Lg. nr. 221/2009 ce se constituie în cauza debendi a disputei procesuale pendinte, configurate legislativ de imperativul art. 147 alin. 1 din Constituția revizuită în corelație cu alin. 3 apartenent art. 31 din Lg. nr.47/1992, instanța reține următoarele:
Uzând de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009 și prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul deja anunțatei legi reparatorii, - pretins conferită ex lege de ipotezele particularizate legislativ de lit. e apartenentă alin.1 al art.3 din legea în discuție și, respectiv, de art. 1 alin. 2 lit. a și h, ambele din legea specială - reclamantul a investit, la data de 28.10.2011, instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului S. român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pretenții constând în despăgubiri de ordin moral și material, solicitate pentru suferințele cauzate familiei sale prin măsurile represive luate contra lor de regimul comunist în perioada de referință a Lg. nr. 221/2009, 06.03._89.
În adevăr, art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009, - chemată să repare prejudiciile de ordin material și moral cauzate persoanelor fizice supuse condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative abuzive asimilate acestora în perioada comunistă -, printr-o formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a conferit legislativ vocație la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară ".
Numai că norma legală supra enunțată a fost supusă controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, reglementată de art. 29 din Lg. nr. 47/1992, context în care jurisdicția de contencios constituțional a conchis îndeajuns de tranșant că, întrucât măsura reparatorie prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, are aceeași finalitate ca și indemnizația acordată periodic sub forma unor sume de bani prin art. 4 din Decretul lege nr. 118/1990, acordată aceleiași categorii de persoane, respectiv celor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere din 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, daunele morale conferite prin Lg. nr. 221/2009 nu pot fi unele drepte, echitabile și rezonabile, din moment ce răspund aceluiași scop precum indemnizația prevăzută de art. 4 apartenent Decretului Lege nr. 118/1990.
Ceea ce, statuează pe calea aparatului argumentativ jurisdicția de contencios constituțional, nesocotește valoarea supremă de dreptate, ca valoare esențială a statului de drept, proclamată de art.1 alin.3 din Constituție și conferă caracter neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, care, ca efect al admiterii demersului constituțional, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010.
Or, în așa situație, activității jurisdicționale din cauza pendinte au a i se circumscrie exclusiv verificarea efectelor în plan procesual ale deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege sau al unei ordonanțe, prin plasarea în coordonatele art. 31 alin. 1 și 3 din Lg. nr. 47/1992 republicată –care, de altfel, preiau principiul consacrat constituțional de art. 147 apartenent Constituției revizuite - conform cărora: „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie” și „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Din interpretarea logico-sistematică a textelor legale supra enunțate, cu ușurință se identifică, așa cum constant a statuat doctrina reputată în materie (I. M. și D. C.) și cele patru efecte ale declarării neconstituționalității, respectiv: suspendarea de drept a dispozițiilor constatate neconstituționale pe o perioadă de 45 de zile; încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale după expirarea termenului de 45 de zile; inadmisibilitatea reiterării unei excepții de neconstituționalitate admise și, finalmente, nașterea posibilității (și nu obligației) Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederea respectivă cu dispozițiile Constituției.
Devenind astfel obligatorie și concluzia, raportat la exigențele imperativului art. 31 alin. 3, - care conferă entităților statului cu atribuții de legiferare posibilitatea și nu obligația de a examina prevederea respectivă și de o pune în acord cu dispozițiile Constituției - că nevalorizarea acestei posibilități atrage inexorabil încetarea efectelor juridice ale normei legale invalidate constituțional.
Așa stând lucrurile, cum prin deja anunțata Decizie nr. 1358/2010 a fost declarată neconstituțională norma legală conținută de art. 5 alin. 1 lit. a care conferea legitimitate pretențiilor pecuniare reclamate în condițiile Lg. nr. 221/2009 și cum anunțata decizie are forță generală obligatorie consacrată constituțional prin art. 147, bucurându-se de efectul opozabilității erga omnes, cu puterea evidenței se conturează și concluzia că pretențiile ce-și găsesc fundamentarea în dispozițiile Lg. nr.221/2009 rămân fără suport legislativ.
Și aceasta, pentru că norma legală declarată neconstituțională conferea legislativ chiar vocația de a accede la beneficiul legii. Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia cu nr.12/2001, a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
În atare situație, soluționarea celui dintâi petit - vizând constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate bunicii materne a reclamantului, numita T. M., se privește a fi lipsit de interes, de vreme ce petiționarul nu mai poate accede la beneficiu legii pentru obține o reparație patrimonială.
De aceea, reluând recapitulativ cele deja spuse, tribunalul găsește acțiunea nefondată, context în care o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat N. N., în Timișoara, ., nr. 1, ., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara, .. 9B, județul T..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 martie 2012.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/09.04.2011
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 398/2012. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1156/2012.... → |
|---|
