Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2311/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2311/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 2311/2014
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR.2311
Ședința publică din 03.10.2014
PREȘEDINTE – M. R.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol se afla solutionarea cererii de chemare în judecată formulata de reclamantul T. C. G. in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal, lipsa fiind paratul.
Se prezinta din partea Ministerului Public-P. de pe langa Tribunalul Timis- procuror O. Tent.
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier, dupa care reclamantul solicita incuviintarea urmatoarelor cereri in probatiune:-proba cu inscrisurile depuse, proba testimoniala cu trei martori pentru a dovedi existenta imobilelor confiscate si caracteristicile lor (suprafetele, materialele de constructii), proba cu expertiza topo pentru a calcula diferenta intre terenurile confiscate si cele restituite, proba cu expertiza evaluatorie a imobilelor confiscate (constructii si terenuri), a imobilelor prin destinatie confiscate, solicitand ca numirea expertilor sa fie facuta dupa audierea martorilor.
Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea cererilor in probatiune ca nefiind utile, invederand ca nu s-a dovedit raportul de cauzalitate intre masura administrativa si confiscare.
Instanta, in deliberare, in temeiul art.167 C.p.c. respinge cererile in probatiune ca nefiind utile solutionarii pricinii.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul pe fond, cu referire si la decizia Curtii Constitutionale.
Reclamantul solicita admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata, acordarea despagubirilor materiale conform inscrisurilor depuse si invedereaza ca renunta la daunele morale.
Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea cererii de acordare a despagubirilor materiale si sa se ia act de renuntarea la daune morale.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea formulata la data de 08.06.2012, inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr._, reclamantul T. C. G. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sa se constate caracterul politic al măsurii administrative luate de organele fostei miliții sau securități in primăvara anului 1949, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu al bunicilor sai in localitatea C., obligarea paratului la plata sumei de 404.120 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data efectuării plații, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, bunuri care nu i-au fost restituite nici in natura si nici prin despăgubiri in echivalent in temeiul legilor privind restituirea proprietăților si obligarea paratului la plata sumei totale de 5000 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data efectuării plații, cate 2500 euro pentru fiecare dintre bunici, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care bunicii sai au fost supuși de regimul comunist timp de peste 14 ani.
Reclamantul a aratat ca bunurile confiscate bunicilor sai sunt următoarele: conac (145.000 euro), grajdi pentru vite mari (30.000 euro), grajdi si cocina din cărămida nearsa (7000 euro), magazie suprapusa (15.000 euro), casa cu opt camere si doua bucătarii (50.000 euro), casa cu doua camere si bucătărie ( 20.000 euro), patul (cotarca)-( 3000 euro), șopron din lemn parțial inchis (1500 euro), șopron acoperit (1000 euro), magazie pe stâlpi pentru utilaje agricole ( 600 euro), fântâna de langa casa cu 8 camere (1500 euro), fântâna de lângă grajdiul pentru vite mari (1500 euro), staborul fântânii (partea de deasupra solului) si cumpăna pentru fântâna de langa conac, (250 euro), cruce din piatra (600 euro) suprafața de 27 hectare nerestituite (in total 59.400 euro), un tractor in stare buna (8000 euro), 52 metri panzeturi(200 euro), un costum de haine (100 euro), 3 metri stofa (10 euro), 20 camasi bărbătești (200 euro), 3 bucati piei Astrahan(60 euro), un palton de piele căptușit cu blana (100 euro), o trăsura (2000 euro), o batoza pentru treierat paioase (9000 euro), o locomobila pentru treierat (3500 euro), un elevator (600 euro), 3 carute si camioane pentru cai (in total 1500 euro), 4 sănii (in total 1600 euro), 4 pluguri (in total 2000 euro), 2 seceratori legatori (in total 1600 euro), o cositoare (850 euro), o rarita (1000 euro), 12 cai ( in total 9600 euro), 2 boi (in total 1600 euro), 10 vaci (in total 7000 euro), 35 oi (in total 3500 euro), 14 porci (in total 2100 euro), mobilier complet pentru trei camere (in total 3600 euro) si mobilier complet pentru doua bucătarii (in total 900 euro), culturi agricole in valoare de 5100 euro.
In fapt, reclamantul a aratat ca in perioada 1919-1949 bunicii sai au fost proprietarii Moșiei T., situata in satul F., ., precum si a unor terenuri situate in localitățile Jebel si Teremia M.. M. T. era alcătuita intre altele, din peste 113 hectare de teren, conac si doua case pentru angajați, toate complet mobilate, magazie din cărămida, magazie pe stâlpi si doua soproane pentru utilajele agricole, doua grajdiuri, patul (cotarca) pentru depozitarea recoltei, trăsura, inventar agricol modern (tractor, batoza, locomobila pentru treierat, carute, camioane pentru cai, sănii, alte utilaje), animale (cai,boi, vaci, porci, oi, etc), culture agricole.
. primăvara anului 1949, ca efect al aplicării Decretului 83/1949, la conacul bunicilor sai s-au prezentat organe ale miliției inarmate. Întreaga sa familie, respectiv bunicii sai, împreuna cu părinții sai, cu matusa sa și cu reclamantul (care avea atunci vârsta de sub doi ani), au fost transportați . in localitatea Jebel, apoi . Timișoara, Prefectura județului T.-Torontal. In momentul ridicării de la moșie organele miliției au permis doar luarea unor bunuri strict necesare, toate celelalte bunuri rămânând in locul in care se aflau.
Dupa câteva zile in care au fost deținuți in clădirea Prefecturii județului T.-Torontal părinții sai impreuna cu reclamantul au fost eliberați, iar bunicii sai au fost strămutați in mod abuziv in localitatea C., unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu.
Din adresa nr. 258/C /03.05.2005 emisă de Ministerul Justiției -Tribunalul M. Teritorial -Serviciul Arhiva (fila 13) reiese ca bunicii sai "nu au fost judecați sau condamnați", "ci li s-a aplicat o măsura administrativa abuziva" (fixarea domiciliului obligatoriu in C.), "ca foști moșieri, de către fostul Minister al Administratiei si Internelor".
Măsura administrativa luata de organele fostei miliții in primăvara anului 1949, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu a bunicilor sai in localitatea C. a avut caracter politic, datorandu-se faptului ca aceștia au fost moșieri. Din inscrisurile provenind din dosarele deschise de fosta securitate pe numele bunicilor sai (cu numerele I 6271 si I 6272) eliberate de C.N.S.A.S. (filele 6-9) reiese ca bunicii sai au fost luați in evidenta si urmăriți deoarece au avut calitatea de "foști exploatatori".
De asemenea, din adresa nr. 241/05.05.1949 emisa de Miliția T. Torontal- Serviciul înscrieri si Evidenta Populației (fila 15) reiese că bunicul sau a fost membru de frunte al Partidului Liberal-Bratienist, aspect care contravenea politicii Partidului Comunist, care a promovat conducerea tării de către un partid unic. Caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu reiese si din faptul ca prin aceeași adresa s-a menționat despre bunicul sau ca "acest moșier isi lucra mosia cu țărănimea săraca din . contravenea politicii instaurate dupa anul 1945, motiv pentru care li s-a acordat aviz "nefavorabil" pentru reîntoarcerea in Timișoara sau Teremia M..
In adresa nr. 72/_/09.02.1961 emisa de Ministerul Afacerilor Interne, Regiunea Banat, Secția Raionala de Securitate D. (fila 11) s-a consemnat faptul ca bunicul sau a domiciliat in . anul 1949, cand pentru faptul ca a fost declarat moșier este ridicat de la domiciliu si i s-a fixat domiciliul forțat in C., unde se află in prezent". De asemenea, in Adeverința nr. 43/09.02.1961 emisă de Sfatul Popular al comunei F. (fila 10) s-a menționat ca bunicii sai au fost "dizlocati (...) pentru faptul ca au fost moșieri"", reiesind fara echivoc caracterul politic al măsurii administrative de fixare a domiciliului obligatoriu.
Restricțiile domiciliare le-au fost ridicate bunicilor sai după mai mult de 14 ani, in data de 09.08.1963, prin Ordinul M.A.I. nr._/1963 (adresa nr. 137/C /21.03.2005 emisa de Ministerul Justiției - Tribunalul M. Teritorial -Serviciul Arhiva)- (fila 12).
Pentru aceste motive a solicitat admiterea primul capăt de cerere si sa se constate, in temeiul art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009, caracterul politic al măsurii administrative luate impotriva bunicilor sai de organele fostei miliții sau securități in primăvara anului 1949, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu in localitatea C.
Ca efect al dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu in localiatea C. a avut loc confiscarea, respectiv preluarea tuturor bunurilor fără plată de către stat. Aceste masuri au fost luate atat prin diverse acte administrative, cat si în fapt, fără a se intocmi vreun act administrativ în acest sens.
Din interpretarea Legii nr. 221/2009 in ansamblu si a art. 5 alin. 1 lit. b din aceasta lege reiese că persoanele care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, respectiv descendenții pana la gradul al II-lea ai acestora, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 si a altor legi privind restituirea proprietăților.
Aceasta interpretare a fost reținuta si in cosiderentele deciziei civile nr. 1097/05.10.2011 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara (publicata in rezumat pe portalul instanțelor), decizie in care se arata ca "dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) nu pot fi interpretate în sensul că intră în categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despăgubiri în echivalent doar bunurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cum greșit a reținut prima instanță, întrucât această interpretare adaugă la lege, ceea ce nu poate fi admis."
Trimiterile legiuitorului în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 au fost făcute cu scopul de a excepta acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au primit despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr.247/2005, pentru a evita o dublă despăgubire.
Cu alte cuvinte, textul nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru că nu se impune această interpretare din punct de vedere gramatical și logic, ci trebuie interpretat în sensul că persoanele care au făcut obiectul unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce !e-au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005".
Bunurile confiscate ca efect al măsurii administrative, bunuri care nu i-au fost restituite nici in natura si nici prin despăgubiri in echivalent in temeiul legilor privind restituirea proprietăților, precum si estimarea sa cu privire la valoarea acestora sunt următoarele:
Clădiri in prezent demolate, a căror descriere reiese din schița anexa la referatul emis de Sfatul Popular al Comunei F. (filele 17-18) cu privire la naționalizarea imobilului situat in ., CF 597/F., proprietatea lui T. C. si soția născuta Muller E.:
- conac - casa din cărămida arsa cu fundație din piatra, pardoseala din scândura de rasinoase, acoperit cu țigla, compus din trei camere, doua bucătarii si dependințe, pivnița adânca, cu apa si WC inauntru, patru sobe de teracota, pentru doua familii, in suprafața de 217mp, valoare estimata 145.000 euro;
- grajd pentru vite mari, din cărămida nearsa,cu doua incaperi si doua intrări, in suprafața de 170 mp, valoare estimata 30.000 euro;
- grajd si cocina din cărămida nearsa, cu doua incaperi, in suprafața de 48 mp, valoare estimata 7000 euro;
- magazie din cărămida arsa, suprapusa, schelet din lemn esența tare, acoperita cu țigla solzi, in suprafața de 45 mp, valoare estimata 15.000 euro.
Clădiri in prezent demolate, care au fost preluate de stat fără intocmirea vreunui act administrativ în acest sens, pentru existenta si descrierea cărora la momentul confiscării a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si a probei cu martori:
- casa pentru angajați, cu doua intrări, opt camere si doua bucătarii, din cărămida arsa, acoperita cu țigla, in suprafața de aproximativ 160 mp, valoare estimata 50.000 euro, CF nr. 458/F., nr. top 551/a, 550/b-3, casa a cărei existenta reiese si din încheierea de legalizare copie arhiva nr. 9028/19.05.1995 emisa de notariatul de Stat local D. (fila 24):
- casa pentru angajați cu doua camere si bucătărie, din cărămida arsa, acoperita cu țigla, in suprafața de aproximativ 55 mp, valoare estimata 20.000 euro;
- pătul având cocini la nivelul solului, pentru depozitarea cerealelor la etaj, construita din lemn, fundație din piatra in suprafața de aproximativ 35mp, valoare estimata 3000 euro;
- șopron din lemn, acoperit, parțial inchis pentru trăsura si tractor si parțial deschis pentru carute, camioane pentru cai si sănii, in suprafața de aproximativ 60 mp, valoare estimata 1500 euro;
- șopron acoperit pentru batoza, elevator, locomobila, seceratori-legatori, alte utilaje, in suprafața de aproximativ 50 mp, valoare estimata 1000 euro;
- magazie pe stâlpi pentru utilaje agricole (locomobila pentru treierat, pluguri, prăsitoare, mașini de semănat, rarita) in suprafața de aproximativ 55 mp, valoare estimata 600 euro;
- fântâna de langa casa cu 8 camere, valoare estimata 1500 euro;
- fântâna de langa grajdul pentru vite mari, valoare estimata 1500 euro;
- staborul fântânii (partea de deasupra solului) si cumpăna pentru fântâna de langa conac, valoare estimata 250 euro;
- cruce din piatra (600 euro).
Cu privire la descrierea si suprafața conacului, magaziei, fântânii de langa conac si a grajdului pentru vite mari a solicitat a lua in considerare si copiile din arhiva IAS Liebling (care a administrat terenul si construcțiile confiscate pana dupa anul 1989), eliberate de S.C.A. Select S.A. Liebling, cu privire la "Casa T.", "magazia de furaje de la T.", "grajdul de la T."si "fântâna la T." (filele 19-23).
Reclamantul a precizat faptul ca in temeiul Legii 10/2001 a formulat notificări prin care a solicitat acordarea de despăgubiri bănești cu privire la construcțiile demolate (exceptând fântânile, crucea din piatra si magazia pe stâlpi pentru utilaje agricole), notificări care nu au fost soluționate pana in prezent.
Reclamantul a arătat că următoarele terenuri arabile nu i-au fost restituite in temeiul legilor privind restituirea proprietăților:
- suprafața de 22.5 hectare in satul F., . 2200 euro/ hectar, total 49.500 euro;
- suprafața de 4.5 hectare in . 2200 euro/ hectar, total 9.900 euro;
A precizat faptul ca suprafața totala de teren expropriata bunicilor sai in satul F., . de peste 113 hectare, suprafața din care a fost restituita suprafața de 91.5 hectare in temeiul Legii 18/1991 si al Legii 1/2000 si suprafața de 0.35 hectare in temeiul Legii 10/2001. De asemenea, in . de teren expropriata bunicilor sai a fost de peste 9 hectare, din care suprafața de 4.5 hectare este in curs de restituire in temeiul Legii 274/2005.
Bunuri mobile enumerate in tabelele nominale privind exproprierea bunurilor moșierilor conform Decretului 83/1949, potrivit Certificatului nr. C-249/19.04.2000 emis de Direcția Generala a Arhivelor Statului-Directia Județeană T. (fila 16): un tractor in stare buna (8000 euro), 52 metri panzeuri(200 euro), un costum de haine (100 euro), 3 metri stofa (10 euro), 20 camasi bărbătești (200 euro), 3 bucati piei Astrahan(60 euro), un palton de piele căptușit cu blana (100 euro).
Bunuri mobile care au fost preluate de stat fără intocmirea vreunui act administrativ în acest sens, confiscate in fapt ca efect al măsurii administrative abuzive, pentru existenta si descrierea cărora la momentul confiscării a solicitat administrarea probei cu martori si a probei cu înscrisuri sunt următoarele: o trăsura (2000 euro), o batoza pentru treierat paioase (9000 euro), o locomobila pentru treierat (3500 euro), un elevator (600 euro), 3 căruțe si camioane pentru cai (in total 1500 euro), 4 sănii (in total 1600 euro), 4 pluguri (in total 2000 euro), 2 seceratori legatori (in total 1600 euro), o cositoare (850 euro), o rarita (1000 euro), 12 cai ( in total 9600 euro), 2 boi (in total 1600 euro), 10 vaci (in total 7000 euro), 35 oi (in total 3500 euro), 14 porci (in total 2100 euro), mobilier complet pentru trei camere (in total 3600 euro) si mobilier complet pentru doua bucătarii (in total 900 euro).
Culturi agricole in valoare de 5100 euro, evidențiate in planul de cultura al moșiilor expropriate, respectiv 3.45 ha floarea soarelui, 2 ha cânepa, 2.3 ha sfecla de zahăr, 1.74 ha fanete, 0.57 ha legume, 2 ha orz, 2.5 ha ovaz, 6.68 ha porumb, 1.53 ha tutun, 3 ha alte culturi, astfel cum reiese din tabelele nominale privind exproprierea bunurilor moșierilor conform Decretului 83/1949, potrivit Certificatului nr. C-249/19.04.2000 emis de Direcția Generala a Arhivelor Statului-Directia Județeană T. .
In ceea ce privește confiscarea de la bunicii sai a acestor bunuri mobile, in completarea depozițiilor martorilor care vor fi audiați, a aratat ca din adresa nr. 241/05.05.1949 emisa de Miliția T. Torontal- Serviciul Înscrieri si Evidenta Populației (fila 15) reiese ca moșierul T. C. a fost proprietarul unei ferme cu "inventar agricol modern". De asemenea, din certificatul C-559/07.04.1998 emis de Direcția Generala a Arhivelor Statului-Directia Județeană T. (fila 14) reiese ca in Ancheta Agricola a Mijloacelor de Producție din . 1942, la poziția 252, figurează T. Cstin cu 43 de vite (19 cai, 4 boi, 20 vaci) si inventar agricol mort constând din 4 pluguri, una mașina de semănat paioase, una mașina de semănat porumb, 4 prăsitoare, una rarita, una cositoare, una batoza de treierat paioase, una locomobila pentru treierat, 3 carute si camioane pentru cai.
De asemenea, in adresa nr. 72/_/09.02.1961 emisa de Ministerul Afacerilor Interne, Regiunea Banat, Secția Raionala de Securitate D. (fila 11), in care se face referire la bunurile deținute de bunicul sau in anul 1949, s-a consemnat faptul ca a posedat "o garnitura de treer (treierat) si alte utilaje agricole".
In susținerea celor arătate a solicitat a lua in considerare si declarațiile autentificate ale numiților F. R., F. A., Zarits N. si O. P., primii trei care au si locuit in casele angajaților de pe moșie, persoane care nu mai pot fi audiate ca martori deoarece au decedat datorita vârstei inaintate.
A precizat ca bunurile confiscate au fost in realitate mult mai numeroase (cereale, livada cu nuci si pomi fructiferi, pasări, nenumărate bunuri mobile care au făcut parte din inventarul agricol al moșiei si al celor trei case.). Daunele materiale solicitare se justifica si prin proasta gestiune a bunurilor confiscate a statului parat, dezinteresul acestuia, proasta gestiune ce a dus la disparitia totala a unei intreprinderi funcționale si rentabile, la imposibilitatea restituirii in natura a cladirilor,subminarea modului de producție local tradițional.
Pentru dovedirea valorii bunurilor confiscate a solicitat administrarea probei cu expertiza in specialitatea construcții si in specialitatea bunuri mobile.
Având in vedere cele arătate, in temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 a solicitat admiterea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale in valoare de 404.120 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data efectuării plații.
În ceea ce privește capatul de cerere privind acordarea daunelor morale, reclamantul a învederat că datorita faptului ca bunicilor sai li s-a fixat timp de 14 ani domiciliu obligatoriu in localitatea C. pentru ca au făcut parte din asa numita "clasa exploatatoare" aceștia au suferit numeroase suferințe psihice. Astfel, au fost ridicați din casa in toiul nopții, li s-a restrâns posilbilitatea de a se bucura de viata, de apropierea familiei, de a trai in condiții decente, de a desfășura o viata sociala normala. In toti cei 14 ani au fost urmăriți de informatori ai Securității si li s-au respins numeroase cereri de a se intoarce acasă. De asemenea, bunicii sai au suferit si dupa ridicarea domiciliului forțat, fiind marginalizati, nevoiți sa trăiască in sărăcie si departe de proprietățile lor. Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale contravine articolului 5 din Convenția europeană a drepturilor omului și articolului 8 din Declarația universală a drepturilor omului, motiv pentru care, in temeiul art. 20 din Constituția României au prioritate reglementările internaționale.
Având in vedere cele arătate, in temeiul art. 5 alin. 1 lit. a si a/1 din Legea 221/2009, raportat la art. 20 din Constituția României, a solicitat a obliga paratul la plata sumei totale de 5000 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data efectuării plații, cate 2500 euro pentru fiecare dintre bunicii sai, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care au fost supuși de regimul comunist timp de peste 14 ani ca urmare a măsurii administrative abuzive.
In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, raportat la art. 20 din Constituția României.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat intampinare, invocand excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. T., citata in nume propriu in calitate de parata pentru primul termen de judecata.
In subsidiar, referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii luate impotriva bunicilor reclamantului in perioada 1949 – 1963, pe cale de excepție a solicitat constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantului in ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor luate impotriva antecesorilor reclamantului, învederând că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, pot solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora exclusiv persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative iar nu rudele acestora: "Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător. "
A menționat faptul ca dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 nu stabilesc faptul ca prevederile art. 4 alin. 1 teza a II-a din lege s-ar aplica in mod corespunzător, in ceea ce privește introducerea cererii de constatare a caracterului politic de către orice persoana fizica sau juridica interesata sau din oficiu de către P. Județean si in cazul masurilor administrative, drept pentru care susțin ca, dupa moartea persoanei, introducerea cererii de constatare a caracterului politic de către orice persoana fizica sau juridica interesata sau din oficiu de către P. Județean poate fi făcuta doar in cazul condamnărilor penale pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din lege.
Pe fondul cererii in constatare, a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiată.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței constatarea caracterului politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicandu-se in mod corespunzător.
Iar in conformitate cu prevederile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțata in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor impotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la acțiuni de impotrivire cu arme si de răsturnare prin forța a regimului comunist instaurat in România, aprobata cu modificări si completari prin Legea nr. 568/2001, cu nodiflcarile si completările ulterioare."
Art.2 alin.1 din OUG nr. 214/1999, actualizata, prevede următoarele:
"Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației si a pluralismului politic;"
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale pana la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;".
c/1) acțiunea de împotrivire cu arma si răsturnare prin forța a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale;"
e) înlăturarea masurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine sociala."
Or, reclamantul nu a facut dovada faptului ca măsura stabilirii domiciliului obligatoriu in C. a bunicilor reclamantului s-ar fi luat din cauza activităților desfășurate de aceștia care sa fi avut drept scop unul dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, actualizata.
Referitor la petitul privind acordarea despăgubirilor pentru daunele morale formulat in temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, a solicitat onoratei instanțe de judecata sa se constate ca acest capăt de cerere este neinterneiat, având in vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 1358/21.10.2010 (publicata in MO. nr. 761/15.11.2010), potrivit căreia prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.
Mai arata ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 au rămas fara efecte juridice incepand cu data de 31.12.2010, având in vedere ca legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea acestui text legal, constatat ca fiind neconstitutional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010.
Mai mult, a invocat si considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 având in vedere ca, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate in cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. In aceste condiții, atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituție, si se impun cu aceeași forța tuturor subiectelor de drept.
De asemenea, a invocat Decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțata in dosarul nr. 14/2011 de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul in interesul legii (publicata in M.O. nr. 789/07.11.2011), prin care a fost admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca, urmare a Deciziilor Curții Constitutionale nr. 1358/2010 si 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic centru cauzele nesolutionate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial.
Mai mult, fata de jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului sub aspectul aplicabilității art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție, in situația declarării ca neconstitutionale a unei legi care dădea dreptul la despăgubiri pentru privarea de proprietate suferita in timpul comunismului Curtea s-a pronunțat in cauza Slavov si alții impotriva Bulgariei (cererea nr._/02, decizia asupra admisibilității din 02.12.2008), considerând necesara o analiza detaliata in legatura cu existenta in cauza a "speranței legitime". Sub acest aspect, Curtea a considerat semnificativ faptul ca dreptul la compensații nu decurgea din lege, ci era condiționat de depunerea unei cereri si de aprobarea acesteia de către autoritatea administrativa competenta. In consecința, reclamanții nu se puteau aștepta sa-si vada materializat dreptul la despăgubiri inainte de finalizarea procedurii administrative in cursul căreia autoritățile ar fi verificat daca reclamanții îndeplineau anumite condiții.
În acest sens, Curtea a observat ca unii reclamanți au formulat cereri in timp ce era in curs procedura in fata Curții Constitutionale, in timp ce alti reclamanți au formulat astfel de cereri dupa ce s-a pronunțat Curtea Constituționala. F. de niciunii dintre reclamanți Curtea de la Strasbourg nu a retinut existenta unei "speranțe legitime", dat fiind faptul ca este rezonabil sa se creadă ca toti reclamantii au fost conștienți de existenta unei proceduri in fata Curții Constituționale, care limita asteptarile lor.
Mai important de atat, Curtea a reținut ca nu se poate susține ca o legislație care a fost contestata in fata Curții Constituționale poate fi considerata o baza juridica solida. In consecința, Curtea a reținut ca reclamanții nu pot susține ca au o "speranța legitima" ca cererile lor sa fie soluționate in temeiul unei legi dupa invalidarea acesteia. De asemenea, reclamanții nu pot spera ca soluționarea cererii lor de compensații sa se faca in temeiul unei legi in forma de la data introducerii cererii, iar nu in forma de la data soluționării.
De asemenea, reținând ca autoritățile sunt obligate sa acționeze . si coerenta in ce privește chestiunile de interes general, Curtea a subliniat insa ca acorda o importanta deosebita faptului ca dispozițiile legale nu au fost anulate printr-un mecanism extraordinar, ad-hoc, ci ca urmare a unei operațiuni normale a exercitării controlului de constituționalitate. S-a accentuat si faptul ca schimbările au avut loc in contextul unei dificile tranziții la economia de piața, iar in aceste condiții statul are o larga marja de apreciere in ceea ce privește adoptarea legilor prin care se urmărește indreptarea erorilor comise in timpul regimului anterior.
Având in vedere toate aceste argumente, Curtea a considerat ca reclamanții nu aveau o "speranța legitima" sa obtina despăgubiri, cererea lor fiind incompatibila rationae materiae cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
Totodată, in cauza Unedic impotriva Franței (cererea nr._/04, hotărârea din data de 18.12.2008) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat asupra faptului ca exigentele principiului securității raporturilor juridice nu consacra un drept la jurisprudenta constanta (paragraful 74 din hotărârea menționata). In speța, Curtea a constatat existenta unui reviriment de jurisprudenta al Curții de Casație cu privire la o chestiune legata de drepturile salariale ale unor salariați disponibilizati dintr-o societate supusa procedurii reorganizării judiciare. Revirimentul de jurisprudenta al Curții de Casație a ținut seama de echilibrul tuturor intereselor in joc si de consecințele financiare ale noii orientări a jurisprudentei. Noua practica judiciara urma sa se aplice cu efect retroactiv tuturor situațiilor care nu fuseseră in mod definitiv soluționate. In cauza, Curtea a acordat importanta cuvenita faptului ca nu s-a pus problema repunerii in discuție a unor drepturi definitiv câștigate.
Referitor la petitul privind acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca neinterneiat, intrucat din interpretarea teleologica a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 se desprinde faptul ca aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile confiscate si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, fapt desprins din condiționarea acordării despăgubirilor de nerestituirea bunurilor, in natura sau in echivalent, in condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Aceasta soluție rezulta f ara echivoc in cazul consultării expunerii de motive a proiectului Legii nr. 221/2009.
Astfel, din Secțiunea a II-a "Motivul emiterii actului normativ", descriind situația actuala, legiuitorul arata ca, citeaza: "In ceea ce privește repararea prejudiciului material Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, prevede restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natura politica, prevăzute de legislația penala, săvârșite ca manifestare a opoziției fata de regimul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de către art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, ca fiind imobile preluate in mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in vârsta care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pana la aceasta ora vreo despăgubire concreta. "
Iar la subsectiunea 2, intitulata "Schimbări preconizate" se menționează: "prin derogare de la prevederile Legii nr. 20/2001, persoana in cauza, precum si soțul sau descendenții pana la gradul al II-lea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecata a unor despagubiri bănești care sa acopere valoarea bunurilor confiscate. "
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului agricol, pentru animale, inventar agricol sau recoltele neculese si nici măcar pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii 10/2001 si nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție in corpul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Având in vedere aceste considerente, nu pot fi acordate despăgubiri in condițiile Legii nr. 221/2009 pentru bunurile mobile ori pentru terenurile ce formează obiectul legilor in materia fondului funciar. Aceste terenuri vor urma procedura de restituire prevăzuta de legislația funciara speciala, iar eventualele despăgubiri pentru bunurile mobile, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului, pentru animale, inventar agricol si recoltele neculese puteau fi solicitate in baza acțiunii in despăgubire intemeiata pe art. 998 - 999 din Codul civil, in termenul legal de prescripție, o astfel de cerere de despăgubire intemeiata pe art. 998 - 999 din Codul civil fiind insa prescrisa in prezent.
Pe de alta parte, susținand ca aceste pretenții materiale sunt nedovedite in condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele cuprinse in Codul de procedura civila, respectiv nu s-a făcut dovada faptului ca ar fi fost confiscate bunuri ale familiei reclamantului natura inventarului agricol si animal sau recolta neculeasa a anului 1951 ca efect al măsurii administrative de dislocare si stabilire a domiciliului obligatoriu in C.: "Art.5 (...) b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, (...) ".
Nu in cele din urma, a contestat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, acesta fiind total nedovedit si supraestimat raportat la bunurile mobile pretins confiscate.
Pentru termenul de judecata din data de 22.10.2012 reclamantul a precizat capătul de cerere privind obligarea paratului la acordarea de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, in sensul ca a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 434. 858 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data efectuării plații.
A aratat modificările privind numărul bunurilor mobile confiscate pentru care a solicitat acordarea de despăgubiri:
- 6 pluguri mici, cu o brazda (total 2000 curo) si 2 pluguri mari, cu doua brazde (total 1500 euro), fata de 4 pluguri solicitate inițial;
-6 boi (total 4800 euro), fata de 2 boi solicitați inițial;
-13 vaci (total 9100 euro), fata de 10 vaci solicitate inițial;
-100 de oi (total_ euro), fata de 55 oi solicitate inițial;
-25 de porci (total 3750 euro), fata de 14 porci solicitați inilial;
-8 carute si camioane pentru cai (totul 4000 euro), fata de 3 solicitate inițial.
Completare cu privire la alte bunuri mobile confiscate pentru care a solicitat acordarea de despăgubiri:
1 trior (800 euro), 4 grape (total 2600 euro), 4 prăsitori (total 2400 euro), 10 sape ( total 70 euro), 5 coase (total 75 euro), 3 butoaie (total 225 euro), 3 covoare ( total 600 euro), 10 tone grau ( total 2300 euro), 5 tone porumb (total 1250 euro), 110 kg preparate din carne ramase de la cei aproximativ 10 porci taiati ( total 308euro), copaci pentru lemne, diverse specii- pădure pe aproximativ 1 hectar (tatal 2000 euro), pomi fructiferi, diverse specii, pe aproximativ 0,7 hectare (total 840 euro), 7,5 ha culturi de grau înființate (total 2250 euro), 4 scroafe (total 720 euro), 40 gaste ( total 480 euro), 20 rate ( total 200 euro), 10 curci ( total 130 euro), 30 gaini, cocosi ( total 270 euro), 3 pauni ( total 270 euro), 1 ceas de perete ( total 600 euro).
Reclamantul a învederat totodată că celelalte doua capete de cerere raman nemodificate.
In dovedirea cererii, respectiv in aparare, instanta a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, respingand cererile reclamantului de incuviintare a probei testimoniale si de efectuare a unei expertize evaluatorii ca nefiind utile justei solutionari a cauzei.
Prin sentinta civila nr.1287/12.04.2013, Tribunalul Timis a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. C. G. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP Timis, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca bunicilor reclamantului, T.(u) C. (C.) si T.(u) E., le-a fost fixat domiciliu obligatoriu in localitatea C., la data de 02.03.1949, in baza Decretului 83/1949, dupa cum rezulta din copiile dosarelor CNSAS si din adresele 137/C/21.03.2005 si 258/C/03.05.2005 emise de Tribunalul M. Teritorial. La data de 09.08.1963 le-au fost ridicate restrictiile domiciliare, conform Ordinului MAI nr._/1963.
Reclamantul a solicitat sa fie constatat caracterul politc al masurii administrative privind stramutarea bunicilor sai in localitatea C..
Sub acest aspect, tribunalul a retinut ca, intrucat masura administrativa luata nu se incadreaza intre masurile administrative ce au de drept caracter politic, prevazute de art. 3 din Legea 221/2009, aceasta trebuie analizata din perspectiva art. 4 al. 2 din aceeasi lege, conform caruia persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot solicita instantei sa constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 al. 3 aplicandu-se in mod corespunzator.
Din interpretarea dispozitiilor legale anterior mentionate rezulta ca, pentru a avea caracter politic, masura administrativa trebuie dispusa in perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 pentru savarsirea unor fapte prin care s-a urmarit unul din scopurile prevazute la art. 2 al. 1 din OUG 214/1999. Conform art. 2 al. 1 din OUG 214/1999, fapta savarsita de cel stramutat si care a stat la baza luarii masurii administrative abuzive trebuie sa urmareasca unul dintre urmatoarele scopuri:
„a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.”
Or, in speta, bunicii reclamantului nu au savarsit niciuna dintre faptele anterior mentionate. Din inscrisurile depuse la dosar si din sustinerile reclamantului rezultand ca bunicii sai au fost stramutati pe motivul ca erau mosieri.
Astfel fiind, masura dispusa impotriva bunicilor reclamantului nu poate fi considerata o masura administrativa cu caracter politic in sensul prevazut de art. 4 al. 2 din Legea 221/2009.
Neconstituind o masura administrativa cu caracter politic, masura luata impotriva antecesorilor reclamantului nu deschide calea la despagubiri in baza Legii 221/2009, instanta a respins ca nefondata intreaga cerere de chemare in judecata, in baza art. 4 al. 2 si art. 5 din actul normativ anterior mentionat.
Prin decizia civila nr.326/01.04.2014, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamantul T. C. G. împotriva sentinței civile nr. 1287/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă pe care a casat-o si a trimis-o spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, curtea a retinut că singurul argument pe baza căruia a fost respinsă acțiunea reclamantului a fost cel care se referă la lipsa caracterului politic – în sensul Legii nr. 221/2009 – al măsurilor administrative dispuse de fostul regim comunist împotriva bunicilor reclamantului ceea ce face inadmisibilă – în accepția instanței de fond – nu numai recunoașterea acestui fapt (ce constituie primul petit al acțiunii reclamantului) ci și soluționarea petitului în realizarea dreptului (respectiv acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de la bunicii reclamantului).
Curtea a constatat, în raport cu actele depuse ca probe noi în recurs, că în cauză este demonstrat caracterul politic al acestor măsuri.
În concret, s-a dovedit în cauză că bunicilor reclamantului le-au fost expropriate bunurile în baza Decretului nr. 83/1949, că au fost strămutați din localitatea de domiciliu și că apoi li s-a fixat domiciliul obligatoriu în localitatea C., datorită statului lor de moșieri, interdicțiile domiciliare fiind ridicate ca urmare a Ordinului M.A.I. nr._/1963.
Deși pe baza datelor existente la dosarul de fond s-a stabilit în mod corect, în considerarea lor dar și a dispozițiilor exprese și limitative ale art. 3 și ale art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009 că măsurile menționate nu au, de drept, sau nu pot fi stabilite judiciar a avea caracter politic în sensul legii întrucât nu au fost întemeiate pe vreunul din actele normative enunțate în lege, probele noi depuse în recurs dovedesc situația contrară.
Astfel, din Nota de studiu nr._/14.12.1967 întocmită de Consiliul Securității Statului – Serviciul „C” rezultă – printre altele – că dizlocarea și fixarea domiciliului obligatoriu pentru persoanele cărora li s-a aplicat Decretul nr. 83/3.02.1949 (cum au fost și bunicii reclamantului) reprezintă măsuri administrative îndreptate împotriva lor ca persoane considerate a reprezenta un pericol pentru securitatea statului comunist.
În aceeași Notă menționandu-se faptul că întrucât Decretul nr. 83/1949 nu prevedea expres măsurile dizlocării și fixării domiciliului obligatoriu și pentru a exista un temei legal, s-a emis H.C.M. nr. 1154/1950 (modificat, parțial, ulterior prin H.C.M. nr. 1344/1951).
Întrucât Decretul nr. 1154/1950 emis în vederea punerii în aplicare a Decretului nr. 83/1949 face parte din categoria actelor normative consacrate de Legea nr. 221/2009 ca reper pentru stabilirea caracterului politic al măsurilor dispuse în baza lui (art. 3 lit. b) și pentru că bunicii reclamantului T. C. G. au fost supuși măsurilor dizlocării și stabilirii domiciliului forțat în baza Decretului nr. 83/1949, rezultă că în cauză este dovedită natura politică a acestor abuzuri.
Constatarea acestui fapt în recurs nu permite însă admiterea, în această fază procesuală, a acțiunii reclamantului pentru că ea a fost întregită și cu un petit în realizarea dreptului (cel constând în acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale rezultate din confiscarea bunurilor ce au aparținut bunicilor reclamantului) care nu a fost analizat de instanța de fond câtă vreme s-a reținut excepția inadmisibilității acțiunii datorate neîncadrării pretențiilor reclamantului în cadrul special al Legii nr. 221/2009.
P. a fost reînregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr._, la data de 06.05.2014.
Cu prilejul rejudecarii, instanta a pus in vedere reclamantului sa faca dovada urmarii procedurii prevazute de Legea 10/2001 si Legea 18/1991 pentru restituirea imobilelor, dupa cum a aratat in cererea de chemare in judecata, precum si a modului de solutionare a acestor proceduri, reclamantul depunand in acest sens o . inscrisuri. Cu acelasi prilej, reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile depuse, a probei testimoniale cu trei martori pentru a dovedi existenta imobilelor confiscate si caracteristicile lor (suprafetele, materialele de constructii), proba cu expertiza topo pentru a calcula diferenta intre terenurile confiscate si cele restituite, proba cu expertiza evaluatorie a imobilelor confiscate, cerere in probatiune respinsa ca nefiind utila solutionarii cauzei.
Analizand materialul probator administrat in cauza, din perspectiva si a deciziei instantei de recurs, obligatorie conform art. 315 C., tribunalul retine urmatoarele:
Reclamantul a sesizat instanta cu o cerere de constatare a caracterului politic al masurii dispuse in privinta bunicilor sai, care au fost strămutați din localitatea de domiciliu și li s-a fixat domiciliul obligatoriu în localitatea C., precum si cu o cerere de acordare a despagubirilor materiale (respectiv contravaloarea bunurilor imobile si mobile) si morale, urmare a masurii dispuse.
Prin decizia de casare, Curtea de Apel Timisoara a statuat ca măsura dizlocării și stabilirii domiciliului forțat in privinta bunicilor reclamantului în baza Decretului nr. 83/1949 are caracter politic, chestiune care se opune instantei de trimitere cu puterea lucrului judecat.
Cat priveste cererea de acordare a despagubirilor morale, tribunalul retine ca dispozitiile art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 (care dadeau dreptul persoanelor ce au suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestor persoane, soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare) au fost declarate neconstitutionale prin Deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curtii Constitutionale.
Conform art. 31 al. 1 din Legea 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie; potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Tribunalul a constata ca Parlamentul Romaniei nu a pus de acord prevederile art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 - constatate ca fiind neconstitutionale - cu dispozitiile Constitutiei, astfel incat aceste prevederi si-au incetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor anterior mentionate ale Curtii Constitutionale, nemaiputand constitui temei juridic pentru admiterea cererii de acordare a despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica ori prin masura administrativa cu caracter politic. Modificarea operata prin art. XIII, pct. 2 din Legea 202/2010 nu a vizat dispozitiile declarate neconstitutionale, ci doar partea introductiva a art. 5 al. 1 din Legea 221/2009.
În speță se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecații în curs are caracterul unei fapte în desfășurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă” (forma legii după data de la care decizia de neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.
Într-o altă ordine de idei, dar în același sens, trebuie observat că instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei dispoziții din aceasta, doar în situațiile în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond în apel sau în recurs. Or, în măsura în care legea sau textul de lege vizate sunt declarate neconstituționale, cele stabilite prin decizia Curții Constituționale sunt obligatorii și de imediată aplicare, de la data publicării în Monitorul Oficial, atât în procesul care a determinat sesizarea Curții Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor (în fond, în apel ori în recurs) al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile legale declarate neconstituționale.
Este adevărat că instanțele trebuie să dea eficiență prevederilor Convenției, dar acest lucru este posibil doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin convenție. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituțională, ea nu mai există și prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Art. 20 din Constituția României cu titulatura „Tratatele internaționale privind drepturile omului” stabileste următoarele:
„Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Actuala ordine constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat.
Pe de alta parte, in acord cu cele statuate de Curtea Constitutionala prin Decizia 1358/21.10.2010, tribunalul apreciaza ca scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însași recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Or, prin legile reparatorii adoptate anterior Legii 221/2009 (respectiv Decretul-Lege 118/1990 si OUG 214/1999) precum si prin condamnarea publica a actiunilor represive infaptuite de regimul comunist, S. R. a recunoscut si condamnat masurile contrare drepturilor omului, acordand victimelor acestor masuri o . drepturi si facilitati de ordin material si moral.
Nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Atat art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 cat și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Nu se poate aprecia deci ca indemnizatia acordata de art. 4 din Decretul-Lege 118/1990 are o natura distincta de sumele la care dadea dreptul art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009, ambele vizand repararea daunelor morale suferite de cei persecutati politic de regimul comunist. Aceeasi concluzie se desprinde si din lecturarea expunerii de motive la Legea nr. 221/2009, care justifica instituirea acestei norme de faptul ca, "în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist".
Tribunalul apreciaza ca masurile deja acordate de S. R. victimelor regimului comunist prin Decretul-Lege 118/1990 si OUG 214/1999 sunt drepte si rezonabile, avand in vedere si aspectele anterior mentionate conform carora scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral.
Astfel fiind, Legea 221/2009 da in prezent dreptul doar la constatarea prin hotarare judecatoreasca a caracterului politic al condamnarilor pronuntate in perioada 06.03._89 pentru alte fapte prevazute de legea penala decat cele enumerate in art. 1 al. 2 din Legea 221/2009, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul din scopurile prevazute de art. 2 al. 1 din OUG 214/1999 precum si, in aceleasi conditii, la constatarea caracterului politic al altor masuri administrative decat cele prevazute la art. 3 din Legea 221/2009, dupa cum reiese din art. 1 al. 3 si art. 4 al. 1 si 2 din lege. In plus, acelasi act normativ si-a mentinut dispozitiile art. 5 al. 1 lit. b si c privind acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative – daca bunurile respective nu au fost restituite sau nu au fost acordate despagubiri prin echivalent in conditiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005 – precum si repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara.
Avand in vedere aceste considerente, cererea reclamantului de obligare a Statului R. la plata daunelor morale nu poate fi admisa.
Cat priveste cererea de acordare a unor despagubiri banesti reprezentand contravaloarea bunurilor imobile si mobile pretins preluate de stat ca urmare a masurii cu caracter politic dispuse impotriva bunicilor reclamantului, tribunalul retine ca prin decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 245 din 29 aprilie 2013, data in solutionarea recursului in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
Din lecturarea considerentelor deciziei 6/2013 a Înaltei Curti de Casație si Justiție rezulta ca pot fi acordate despagubiri materiale in conditiile Legii 221/2009 doar pentru imobilele prin natura lor si bunurile mobile devenite imobile prin destinatie care fac obiectul Legii 10/2001, astfel cum a fost aceasta modificata si completata prin Legea 247/2005, in conditiile in care partea a formulat in termenul legal cerere de restituire a acestor bunuri si nu a obtinut deja o reparatie. Aceasta concluzie se desprinde atat din faptul ca Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul General (in interpretarea caruia s-a apreciat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă exclusiv la imobile prin natura lor și la bunuri mobile devenite imobile prin destinație, raportat la dispozițiile art.6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată), cat si din considerentele care au fundamentat solutia instantei supreme. Astfel, Înalta Curte de Casație si Justiție a aratat ca, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
Potrivit art. 330 ind 7 al. 4 C.pr.civ., dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Avand in vedere ca recoltele, animalele si bunurile mobile solicitate de reclamanta prin actiune nu fac obiectul actelor normative speciale de reparatie – Legea 10/2001 si Legea 247/2005 – si tinand cont de caracterul obligatoriu pentru instanta al dezlegarii date prin decizia 6/2013 pronuntata de ICCJ, tribunalul va respinge ca nefondata cererea de chemare in judecata privind aceste bunuri.
Referitor la terenurile solicitate, reclamantii au depus la dosar (filele 7-25) o . carti funciare privind terenuri apartinand autorilor lor, toate privind insa terenuri arabile, astfel incat tribunalul apreciaza ca acestea nu pot fi incluse in categoria de bunuri pentru care Legea 221/2009 ofera masuri reparatorii. Cat priveste cartea funciara depusa la fila 26 dosar, nr. 4477 Jebel, din mentiunile ei nu rezulta ca terenurile au fost proprietatea antecesorilor reclamantilor; in plus, tribunalul apreciaza ca aceste terenuri, fiind de asemenea arabile, nu se subsumeaza dispozitiilor Legii 221/2009.
Mai mult, reclamantul nu a aratat pentru care dintre aceste terenuri a obtinut deja o reparatie, in conditiile in care, potrivit adeverintei depuse la fila 39 si sustinerilor sale din cererea de chemare in judecata, i-a fost retrocedata o suprafata de 91,5 ha in temeiul Legilor 18/1991 si 1/2000 si o suprafata de 0,35 ha in baza Legii 10/2001.
Cat priveste cererea de acordare a contravalorii constructiilor pretins preluate de catre S. R., situate pe terenurile arabile din extravilanul satului F., acestea nu fac parte din categoriile de bunuri pentru care Legea 221/2009 ofera masuri reparatorii, nefacand obiectul actelor normative speciale de reparatie – Legea 10/2001 si Legea 247/2005.
Avand in vedere aceste considerente, tribunalul va respinge cererea de acordare a daunelor materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul T. C. G. (cu dom. in Timisoara,. A, .) in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice (cu sediul procedural ales in Timisoara, ..9B, jud. Timis –la DGFP Timis ) .
Constata caracterul politic al masurii dislocarii si stabilirii domiciliului fortat dispusa in baza Decretului 83/1949 impotriva bunicilor reclamantului, Tomiciu C. si T. E..
Respinge in rest cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, azi, 03.10.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
M. R. F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
4 ex.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1176/2013.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
