Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 422/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 422/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 422/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 422 PI
Ședința publică din 7 februarie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta G. A. M. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul T., a participat la dezbateri procuror D. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apoi se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul asupra fondului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul T. a solicitat respingerea acțiunii.
I N S T A N T A
În deliberare asupra prezentei cauze, a constatat următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 31.05.2011, reclamanta G. A. M. a chemat în judecată pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă constând în deportarea soțului său G. O. N.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 14.01,1945 soțul său a fost ridicat noaptea de către organele de represiune de la acea vreme și obligat să părăsească domiciliul fiind deportat în URSS.
La data de 27.07.1955 i s-au ridicat restricțiile domiciliare și astfel a putut să se întoarcă în țară.
Mai arată reclamanta că soțul său a formulat cerere în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990, recunoscându-i-se astfel drepturile legale prin Hotărârea nr. 1940/16.11.1990.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 998, art. 999 C.civ., art. 2 și art. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 5 și urm. din Legea nr. 221/2009, art. 274 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la DGFP T., în numele Ministerului Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, se arată că împotriva soțului reclamantei s-a dispus măsura de strămutare cu domiciliul forțat, iar aceasta este una ce are caracter politic în condițiile aplicării disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel că nu mai este necesară constatarea de către instanță a caracterului politic a măsurii administrative luate în acea perioadă.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale se arată că: art. 5 alin. 1 lit. a,b,c arată că „ Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, soțul sau descendenți acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Din textul de lege mai sus arătat se înțelege că despăgubirile pentru prejudiciul suferit de soțul reclamantei pot fi acordate în principiu numai dacă a fost vorba de vreo condamnare, iar în cazul din speță atât autoarea acțiunii cât și soțul acesteia nu au suferit o măsură de condamnare ci doar una administrativă privind stabilirea de domiciliu obligatoriu într-o altă localitate.
De asemenea se arată că, deși reclamanta solicită de la S. Român sume de bani cu titlu de daune materiale și morale, în momentul de față, doar în baza documentelor depuse la dosar, nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor solicitate câtă vreme nu este depus la dosar un certificat de moștenitor de către autorul cererii de chemare în judecată.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamanta Golovătai A.-M. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, defunctul său soț – Golovătăi O. N. – fiind deportat în URSS, dovedind, prin actele de stare civilă depuse la dosar legătura de căsătorie cu persoana menționată în cererea introductivă.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Se poate conchide că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul reține că reclamanta legitimează calitate procesual activă în cauză ca și soție supraviețuitoare.
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată, raportat la împrejurarea că autorul său a beneficiat de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind titularul indemnizației prevăzute de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, care are același scop cu disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece – deși le-a solicitat - reclamanta se află în culpă procesuală, conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., iar pârâtul nu a pretins aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. A. M. cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., . la Cabinet Avocat T. I. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. cu sediul în Timișoara, .. 9 B, județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2012.
P., GREFIER,
C. P. B. E.
Red.C.P./Tehnored. E.K.
5 ex./3 .
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1073/2016. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 575/2012.... → |
|---|
