Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 838/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 838/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 838/R
Ședința publică din 28 iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: Z. H.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea Pătrui P. împotriva deciziei civile nr. 1363/R/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Pătrui O., Pătrui E., N. M. și S. I..
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 iunie 2012, când instanța, în baza art. 146 C.proc.civ., raportat la art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 iunie 2012, când
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 1247 Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare formulată de reclamanții P. O., P. E. și P. P., împotriva paratilor S. I. și N. M.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de parata N. M.; a constatat că reclamanții Pătrui O. și Pătrui E. au cumpărat de la paratul S. I. în calitate de moștenitor al defunctului S. I. prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 07.05.2008 suprafața de 1 Ha teren reprezentând . 724/1/16 înscrisă în titlul de proprietate nr._ /46 din data de 12.09.1996, prezenta hotărâre, ținând loc de contract autentic de vânzare- cumpărare între părți privind această suprafață; a indreptatit reclamanții să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe în cartea funciară; a respins capătul de cerere privind reclamanta Pătrui P. în contradictoriu cu parata N. M. privind pronunțarea unei hotărârii care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare; a admis cererea reconvențională formulată de parata N. M. împotriva paratei reconvenționale Pătrui P. și dispune rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare din datele de 10.04.1996 și respectiv 29.04.1996 privind suprafața de 2,87 Ha teren, înscrisă în titlul de proprietate nr. 2/78/2.04.2008, cu repunerea părților în situația anterioară; a obligat reclamanta reconvențională N. M. la achitarea în termen de 60 zile de la data prezentei a contravalorii a cate 5000 DM/Ha, conform clauzei rezolutorii inserate în convenții către reclamanta principală Pătrui P. si a respins in rest în rest acțiunea principală, cât si cererea reconvențională.
Pentru a pronunta aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele.
La data de 07.05.2008, paratul S. I. a fost de acord să vândă reclamanților Pătrui O. și Pătrui E. suprafața de 1 Ha teren arabil înscris în titlul de proprietate_/46 emis la data de 12.09.1996, reprezentând nr. top. ..
Reclamanții Pătrui O. și Pătrui E. prin cererea dedusă judecății au solicitat pronunțarea unei hotărârii care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru această suprafață cu motivarea că paratul refuză încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare.
Legal citat, paratul S. I. nu a formulat întâmpinare în cauză, astfel că față de prevederile Titlului X al 5 din Legea 1/2000, instanța urmează a admite acțiunea cu privire las acest capăt de cerere, iar în temeiul art. 22 din Legea 7/1996 a dispune înscrierea dreptului de proprietate al acestora în Cartea Funciară.
În ceea ce privește parata N. M. s-a constatat că prin înscrisurile sub semnătură privată încheiată la datele de 10.04.1996 și respectiv 29.04.1996, aceasta s-a obligat să vândă reclamantei Pătrui P. suprafața totală de 2,87 Ha teren, înscrise în titlul de proprietate nr.2/78/2.04.2008, reprezentând parcelele cu nr. top. 839/1/1 în suprafață de 1,87 Ha, și respectiv nr. top 835/1/3.
Prețul vânzării în valoare totală de 5.500.000 lei ROL a fost achitat integral în momentul încheierii convențiilor.
În fiecare dintre aceste convenții a fost inserată o clauză rezolutorie prin care parata s-a obligat ca în cazul în care nu este de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare să o despăgubească pe reclamanta P. P. cu suma de 5000 DM/Ha în cel mult 60 zile de la anularea actului.
Ca atare invocată fiind această clauză rezolutorie, instanța de a fond a constatat existenta clauzei și a dispus rezoluțiuna convențiilor, urmând ca parata să achite suma pentru care s-a obligat prin contract.
Împotriva sentinței civile nr. 1247/26.11.2010 a formulat recurs parata N. M., solicitand admiterea acestuia.
In motivare arata ca instanța de fond a reținut in mod corect ca in înscrisurile sub semnătura privata a fost introdusa o clauză rezolutorie prin care parata N. M. își rezerva dreptul de a refuza autentificarea acestor acte, motiv pentru care s-a dispus rezolutiunea antecontractelor solicitate prin cererea reconvenționala, insă prima instanța in mod greșit a dispus ca parata negru M. sa achite reclamanților despăgubiri in valoare de 5000 marci/hectar ca urmare a rezoluțiunii antecontractelor, având in vedere ca in speța de fata reclamanții nu au solicitat despăgubiri, astfel prima instanța si-a depășit atribuțiile judecătorești, fiind încălcate prevederile art. 129 al. 6 cod procedura civila.
Recurenta a arătat ca prima instanța trebuia sa statueze omnia petita, adică sa se pronunțe cu privire la tot ceea ce s-a cerut, dar, in același timp, numai cu privire la ceea ce s-a cerut, fără a avea posibilitatea sa dea mai mult decât s-a solicitat, ori sa se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate; chiar mai mult acordarea despăgubirilor nu are nici un temei legal deoarece instanța de fond a dispus rezolutiunea antecontractelor de vânzare cumpărare si in situația in care pretențiile reclamanților ar fi avut ca obiect drepturi bănești, trebuia taxat, conform art. 2 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
In final s-a arătat ca prima instanța nu a motivat si nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecata pe care le-a avut recurenta.
Recurenta N. M. a depus la dosar precizare si întregire a motivelor de recurs, arătând că exista motive de nelegalitate în sensul în care prin hotărârea judecătorească amintită anterior a fost obligată să achite suma de 5000 DM/hectar solicitând instanței de recurs respingerea obligării sale la achitarea sumei arătată.
S-a arătat că a formulat cerere reconvenționala care i-a fost admisă în parte și a fost respins capătul de cerere al reclamantei P. P. privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.
S-a admis cererea reconvenționala si s-a dispus rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătura privata datate în 10.04.1996 și 29.04.1996 privitor la suprafața de 2,87 ha teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 2/78/02.04.2008, cu repunerea părților în situația anterioara.
Așa cum s-a arătat în dispozitivul sentinței civile nr. 1247/26.11.2010 a judecătoriei Sânnicolau M. recurenta a arătat că a fost obligată la achitarea în termen de 60 zile de la data pronunțării a sumei de 5000 DM/HA, conform clauzei rezolutorii inserate în contractele de vânzare-cumpărare sub semnătura privata către reclamanta P. P..
Instanța de judecată, respectiv Judecătoria Sânnicolau M., în mod corect a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare din datele de 10.04.1996 și 29.04.1996 privind suprafața de 2,87 ha teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 2/78/02.04.2008 cu repunerea părților în situația anterioara, cu atât mai mult recurenta-reclamanta P. P. și-a asumat riscul cumpărării înainte de eliberarea titlului de proprietate nr.2/78/02.04.2008.
S-a menționat că în ambele antecontracte a fost inserată o clauză de dezicere care având valoarea unei clauze rezolutorii este la îndemâna recurentei pârâte și drept urmare, acceptând clauza de mai sus, recurenta-reclamanta si-a asumat riscul ca la autentificarea vânzării convenția să poată fi desființată unilateral de către parata, nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 1021 cod civil și cele prevăzute în clauză de dezicere, instanța de fond pronunțând rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare menționate în scris.
De asemenea parata recurenta a aratat că cele două convenții încheiate, ambele consemnate în înscrisuri sub semnătură privată sunt nule ca vânzare cumpărare pentru lipsă formei autentice respectiv pentru lipsa calității de proprietar (titlul s-a eliberat în anul 2008) a transmițătorului însă prin conversiune valorează antecontract de vânzare cumpărare.
S-a solicitat a se observa că prin acțiunea introductivă a recurentei-reclamante P. P., intimatului-reclamant P. O. și intimatei reclamante P. E., aceștia nu au investit instanța de judecată cu o acțiune în dezdăunare nefăcând referire nici la rezoluțiunea contractelor și nici la clauza rezolutorie inserată în contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
În cauza de față recurenta și intimații nu au avut aceste capete de cerere respectiv rezoluțiunea contractelor și acțiune în dezdăunare conform art. 1073 Cod civil, ci obiectul acțiunii a fost formulat ca pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Având în vedere aspectele relatate instanța de judecată, în speță Judecătoria Sânnicolau M., a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut fiind de aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 pct. 6 cod procedura civila. Deși condiția rezolutorie fiind subînțeleasă, tocmai existența convențiilor și forța juridică a acestora între părți impune un anumit cadru juridic al acțiunii și la investirea cu capete de cerere distincte a instanței de judecata a părților participante în cadrul unui proces.
Parata consideră că obligarea sa la achitarea în termen de 60 zile de la data pronunțării a sumei de 5000 DM/hectar conform clauzei rezolutorii inserate în contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privata nu este justificată, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Reclamanta Pătrui P. a formulat note scrise prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 1247/26.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sânnicolaul M. în dosarul nr._, în sensul respingerii cererii reconvenționale în tot și admiterii așa cum a fost formulată a acțiunii introductive, în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic și pentru suprafețele de teren indicate în antecontractele de vânzare-cumpărare din 10.04.1996 și, respectiv, 29.04.1996, încheiate între N. M. (vânzător) și Pătrui P. (cumpărător), cu cheltuieli de judecată.
In motivare s-a arătat că fată de faptul că prezenta cauză singura cale de atac este recursul, potrivit art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, cauza trebuie să fie examinată sub toate aspectele de către instanța de recurs.
In fapt, între Pătrui P. și N. M. au fost încheiate două antecontracte de vânzare-cumpărare: primul, la 10 aprilie 1996, prin care promitenta-vânzătoare N. M. s-a obligat față de promitenta-cumpărătoare Pătrui P. ca, în termen de maxim două luni de la primirea titlului de proprietate, să perfecteze vânzarea-cumpărarea suprafeței de teren arabil de 1,87 ha situat în linia a IlI-a drumul spre Gotlob, cu nr. top. 839/1/1, având ca vecini pe C. N. Șpre sud și drumul ce delimitează două parcele topografice spre nord; prețul vânzării a fost achitat integral la data încheierii antecontractului; iar cel de-al doilea, la 29 aprilie 1996, prin care promitenta-vânzătoare N. M. s-a obligat față de promitenta-cumpărătoare Pătrui P. să perfecteze vânzarea-cumpărarea suprafeței de teren arabil de 1 ha, nr. top. 835/1/3, deținute în proprietate conform Adeverinței nr. 266/30.05.1991; prețul vânzării a fost achitat integral la data încheierii antecontractului.
Ambele parcele de teren au fost înscrise în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtei N. M. nr. 2/78/02.04.2008 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor.
Promitenta-cumpărătoare a intrat în posesia și folosința bunului de la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, achitând toate impozitele și taxele aferente, comportându-se ca un adevărat proprietar - fapt necontestat în fața instanței de fond.
Părțile au prevăzut expres în cuprinsul celui de-al doilea act că, de la momentul încheierii sale, vânzătorul nu mai poate avea nici un drept asupra bunului vândut.
Cele două antecontracte de vânzare-cumpărare cuprind și o clauză contractuală, stabilită [exclusiv în favoarea cumpărătorului. Din modul de redactare al clauzei rezultă că doar cumpărătorul este cel care are dreptul să o invoce, în situația în care ar avea interes.
Părțile au stabilit această clauză cu următorul conținut, în ordinea încheierii actelor fiind prezentate: - vânzătorul se obligă în cazul când din diferite motive cumpărătorul nu poate dobândi dreptul legal de proprietate să restituie cumpărătorului suma de 5000 DM (mărci germane) în maxim de două luni de la anularea prezentului contract de vânzare-cumpărare, iar în caz de abatere în defavoarea cumpărătorului sau de renunțare la prezentul contract
Cel care este obligat la executarea unei obligații nu se poate prevala de o clauză în situația când din culpa sa exclusivă nu-și execută această obligație. Clauza contractuală de genul celor menționate anterior trebuie interpretate în favoarea cumpărătorului, fiind stipulate în interesul acestuia, în sensul că cumpărătorului îi revine legitimitatea activă de a o invoca.
S-a susținut că prima instanța în mod greșit a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta N. M., deoarece potrivit art. 1021 cod civil, debitorul obligației neexecutate nu va putea solicita niciodată rezoluțiunea. Pârâta N. M. nu este "partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat", ci este chiar debitorul obligației neexecutate. Mai mult, pârâta nu este nici în situația de a fi gata să-și execute obligațiile.
Admiterea unei cereri în rezoluțiune a unui act juridic implică în mod obiectiv îndeplinirea următoarelor condiții: - una din părți să nu-și fi executat obligațiile contractuale; neexecutarea să nu fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația si debitorul să fi fost pus în întârziere în condițiile prevăzute de lege.
Condițiile admiterii acțiunii în rezoluțiunea contractului nu sunt îndeplinite, deoarece reclamanta a solicitat executarea obligației, si-a îndeplinit obligațiile contractuale, potrivit înțelegerii contractuale, nefiind incidență nici o altă cauză de neexecutare a contractului. Arată că executarea obligației de către pârâtă este posibilă în orice moment, însă aceasta nu mai dorește, motiv pentru care a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Nefiind îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii în rezoluțiune, nici în privința părții care poate să o ceară (instanța a reținut că a fost investită cu cererea reconvențională având ca obiect rezoluțiunea celor două antecontracte pentru suprafața de 2,87 ha teren cu repunerea părților în situația anterioară), nici în privința cauzelor rezoluțiunii, pârâta arătând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 1021 cod civil, apreciază că instanța de fond a admis (chiar și în parte) în mod greșit și nelegal cererea reconvențională formulată de pârâtă.
S-a considerat că cererea reconvențională nu poate fi admisă doar în parte, în privința eficienței clauzei finale. Aceasta deoarece niciuna din părți nu a investit instanța cu această cerere (reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, iar pârâta a solicitat rezoluțiunea cu repunerea părților în situația anterioară).
Neexistând nici un impediment de drept sau de fapt care să nu facă posibilă îndeplinirea exactă a obligațiilor contractuale, rezultă logic și juridic că este admisibilă cererea de chemare în judecată în forma în care a fost introdusă.
În mod cu totul subsidiar, în ceea ce privește considerarea clauzei finale din cele două antecontracte de vânzare-cumpărare ca având natura juridică a unei clauze penale, potrivit art. 1066-1072 cod civil în condițiile în care s-ar considera că pârâta prin cererea reconvențională ar fi solicitat să se dea eficiență exclusiv clauzei de dezicere/penale, fără a se fi solicitat și rezoluțiunea antecontractelor, arată că: existența clauzei penale nu transformă obligația inițială într-o obligație alternativă; debitorul nu poate opta între executarea în natură și plata sumei prevăzută în clauza penală.
Instanța de fond a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei, în sensul că a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare, cu repunerea părților în situația anterioară, și a dat eficiență clauzei finale. Ori, condițiile rezoluțiunii nu sunt îndeplinite, iar condițiile clauzei finale/penale nu sunt întrunite.
În schimb, sunt îndeplinite condițiile pronunțării de către instanță a unei hotărâri care țină loc de act autentic: lucrul se găsește în patrimoniul vânzătorului (dreptul de proprietate aparține acestuia in condițiile legii).
Pentru considerentele de mai sus, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale în tot și admiterii așa cum a fost formulată a acțiunii introductive, în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic și pentru suprafețele de teren indicate în antecontractele de vânzare-cumpărare din 10.04.1996 și respectiv, 29.04.1996, încheiate între N. M. (vânzător) și Pătrui P. (cumpărător), cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1363/R/07.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. in doisar nr._, au fost admise recursurile formulate de recurentele N. M. și Pătrui P. împotriva sentinței civile 1247/2010, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul_, în contradictoriu cu intimații Pătrui O., Pătrui E. și S. I., sens în care:
A fost modificată în parte sentința recurata și, rejudecând:
S-a constatat că prin actul sub semnătură privată, încheiat la 29 aprilie 1996 reclamanta Pătrui P. a cumpărat de la pârâta N. M. un hectar de teren din suprafața totală de 5 ha, înscrisă în Titlul de proprietate nr. 2/78/02.04.2008.
S-a dispus ca prezenta hotărâre ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 1 ha de teren cumpărată de reclamanta P. Petreonela de la pârâta N. M..
A fost autorizată reclamanta să își întabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate astfel obținut.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanta reconvențională N. M. împotriva pârâtei reconvenționale PĂtrui P., având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de ele la 29.04.1996.
Înlătură din dispozitivul sentinței recurate obligația reclamantei reconvenționale N. M. de a-i plăti pârâtei reconvenționale Pătrui P. câte 5000DM/ha, cu titlu de despăgubiri.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în recurs.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 67 al. 1 din Legea 18/1991, în forma pe care o avea în 1996: „Terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeței, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică”.Această formă autentică reprezenta o condiție de validitate a contractului. Prin urmare, atât contractul de vânzare cumpărare din 10 aprilie 1996, cât și cel din 29 aprilie 1996, încheiate între Pătrui P. și N. M., fiind încheiate prin acte sub semnătură privată, nu au transmis proprietatea, astfel că, în realitate, reprezintă antecontracte de vânzare cumpărare.
Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că ambele antecontracte de vânzare cumpărare conțineau și o clauză de dezicere.
Astfel, în antecontractul din 10 aprilie 1996 s-a stipulat: „vânzătorul se obligă în cazul că din diferite motive cumpărătorul nu poate dobândi dreptul legal de proprietate să restituie cumpărătorului suma de 5000 DM”.
Conform art. 977 c. civ.: „Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, iar art. 982 c. civ. prevede că: „Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg”.
De asemenea, potrivit art. 980 c. civ.: „Dispozițiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul”.
Dezicerea, renunțarea unilaterală la contract este un motiv subiectiv, ce ține de voința părții care o invocă.
Deși clauza menționată folosește sintagma „diferite motive”, ea nu exclude posibilitatea neîncheierii contractului prin dezicere din partea vânzătorului.
Totodată, neîncheierea contractului de vânzare cumpărare din motive obiective, străine de răzgândirea vânzătorului care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, este legată de nedobândirea de către vânzător a dreptului de proprietate.
În antecontract părțile au stabilit ca încheierea contractului de vânzare cumpărare să aibă loc în maxim 2 luni de la obținerea de către vânzătoare a titlului de proprietate asupra terenului.
Însă, din dosarul cauzei tribunalul a reținut că vânzătoarea N. M. era deja validată cu o suprafață de 5 ha de teren, deținând adeverința de proprietate 266/30.05.1991.
De asemenea, vânzătoarea cunoștea și amplasamentul terenului său, așa cum rezultă din chiar antecontractul de vânzare cumpărare, nr. top. 839/1/1 fiind înscris și pe titlul de proprietate, eliberat lui N. M. în 2008.
Prin urmare, în speță, nu se pune problema respingerii cererii lui N. M. de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel că neîncheierea contractului de vânzare cumpărare se putea datora doar răzgândirii vânzătoarei.
În antecontractul de vânzare cumpărare din 29 aprilie 1996, încheiat la nici 3 săptămâni după primul, s-a stipulat expres ca motiv al neîncheierii contactului: „în caz de abatere în defavoarea cumpărătorului sau de renunțare la prezentul contract din parte vânzătorului”, împrejurare care confirmă obiceiul locului (art. 980 c. civ.).
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că și dreptul vânzătorului de renunțare la încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare nu este perpetuu. Părțile pot prevedea în antecontractul de vânzare cumpărare un termen înlăuntrul căruia acest drept să poată fi exercitat.
În speța de față, tribunalul a reținut că în antecontractul de vânzare cumpărare din 10 aprilie 1996 părțile nu au prevăzut expres un termen în care vânzătoarea putea să se răzgândească, astfel că se aplică termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 al. 1 din Decretul 167/1958, termen care a început să curgă chiar de la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, în lipsă de stipulație contrară.
Din acest punct de vedere, tribunalul a reținut că vânzătoarea N. M. nu mai poate renunța la încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare. În schimb, în antecontractul de vânzare cumpărare din 29 aprilie 1996 s-a stipulat expres ca încheierea contractului de vânzare cumpărare să aibă loc în maxim 2 luni de la obținerea de către vânzătoare a titlului de proprietate asupra terenului.
Prin urmare, de la data eliberării titlului de proprietate în favoarea vânzătoarei cumpărătoarea putea cere încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare și, de la aceiași dată, vânzătoarea își putea exercita dreptul de a activa clauza de dezicere. Actul de proprietate al lui N. M. a fost eliberat în 2008, iar cererea de rezoluțiune a antecontractului de vânzare cumpărare din 29 aprilie 1996 a fost formulată în 2010, astfel că în mod corect prima instanță a dispus rezoluțiunea acestuia.
Tribunalul a reținut, însă ca fiind întemeiată critica recurentei N. M. în ceea ce privește obligarea sa la plata sumelor de 5000 DM prevăzute în cele două antecontracte de vânzare cumpărare. Astfel, potrivit art. 129 al. 6 c. pr. civ.: „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Ori, reclamanta Pătrui P. nu a avut un petit privind obligarea pârâtei N. M. la plata sumelor de 5000 DM în situația în care contractele de vânzare cumpărare nu pot fi încheiate din cauza răzgândirii vânzătoarei.
Reclamanta Pătrui P. a susținută că repunerea în situația anterioară a fost cerută chiar de către reclamanta reconvențională N. M..
Însă, Tribunalul a reținut că reclamanta reconvențională N. M. nu a precizat expres că este de acord cu plata sumelor de 5000 DM stipulate în cele două antecontracte de vânzare cumpărare. Apoi, repunerea părților în situația anterioară presupune restituirea prestațiilor, în speță - restituirea posesiei bunului, respectiv restituirea prețului, iar nu acordarea de despăgubiri.
În consecință, în temeiul art. 592 al. 1 din noul cod civil, tribunalul a admis cele două recursuri, a modificat în parte sentința recurata și, rejudecând, a constatat că prin actul sub semnătură privată, încheiat la 29 aprilie 1996 reclamanta Pătrui P. a cumpărat de la pârâta N. M. un hectar de teren din suprafața totală de 5 ha, înscrisă în Titlul de proprietate nr. 2/78/02.04.2008.
S-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 1 ha de teren cumpărată de reclamanta P. Petreonela de la pârâta N. M..
Tribunalul a autorizat reclamanta să își întabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate astfel obținut.
Tribunalul a reținut că părțile nu au identificat terenul de 1 ha în antecontractul de vânzare cumpărare, însă acesta este identificabil, întrucât face parte din cele 5 ha înscrise în titlul de proprietate nr. 2/78/02.04.2008, eliberat de Comisia județeană de fond funciar T. în favoarea lui N. M..
A respins cererea formulata de reclamanta reconvențională N. M. împotriva pârâtei reconvenționale Pătrui P., având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat de ele la 29.04.1996.
A înlăturat din dispozitivul sentinței recurate obligația reclamantei reconvenționale N. M. de a-i plăti pârâtei reconvenționale Pătrui P. câte 5000DM/ha, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 276 c. pr. civ. tribunalul a compensat cheltuielile de judecată ale părților în recurs.
Contra acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatoarea Pătrui P.-
În susținerea acesteia s-a reiterat situația de fapt, după care critică instanța de recurs în sensul că, deși a constatat că în mod corect prima instanță a dispus rezoluțiunea contractului din 29 aprilie 1996 însă pronunță o hotărâre de vânzare cumpărare pe acest antecontract și în antecontractul în care constată că nu mai poate renunța la acest drept cel din 10 aprilie 1996 nu se pronunță.
Pentru aceste motive având în vedere dispozițiile art.322 pct. 1,2,7 se solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii principale in totalitate și respingerii acțiunii reconvenționale a numitei N. M., având în vedere și faptul că instanța Sânnicolaul M. a admis ca pârâta reconvențională să fie obligată la plata sumei de 5000 DM/ha având în vedere că Tribunalul a respins numai cererea privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în 29 aprilie 1996 și plata sultei nu se poate face într-o monedă care nu mai este în circulație.
Având în vedere că din motivarea deciziei Tribunalului reiese faptul că pe antecontractul din 10 aprilie 1996 vânzătoarea nu mai poate renunța la antecontractul de vânzare cumpărare conform motivării Tribunalului considerăm că s-a făcut o greșeală de către instanță cu privire la antecontracte.
Față de această situație se solicită modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale a reclamantei și respingerii în totalitate a acțiunii reconvenționale având în vedere că, chiar dacă instanța Sânnicolau M. a admis cererea reconvențională, nu există o posibilitate de repunere a părților în situația anterioară având în vedere că pârâta reconvențională N. M. nu a folosit niciodată acest pământ, nu a achitat niciodată taxele și impozitele pe el, și nu mai există posibilitatea de a rezilia aceste antecontracte, și pentru faptul că s-ar crea un prejudiciu enorm reclamantei care de 16 ani lucrează și plătește taxele la acest imobil iar clauza inserată în contract nu mai poate fi aplicată, fiind vorba despre o monedă neexistentă pe piețe.
In drept: disp.art. 318 Cod procedură civilă.
La solicitarea expresă a instanței s-a precizat de către contestatoare că prezenta cerere se arată a fi o contestație în anulare, iar nu o cerere de revizuire, cum rezultă din considerente.
În deliberare asupra admisibilității unui așa demers judiciar, tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia, părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești pentru nesocotirea unor norme procedurale (în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege), iar nu și pentru netemeinicie.
Dispozițiile art. 318 c. pr. civ. invocate de contestator reglementează contestația în anulare specială (privește numai hotărârile irevocabile pronunțate în recurs) care este admisibilă în două situații: când s-a făcut o greșeală materială determinantă pentru soluționarea cauzei sau când instanța admițând în parte sau respingând recursul, a omis să cerceteze unul din motivele de casare sau de modificare.
Susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs ar fi săvârșit o eroare materială, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: eroarea materială la care se referă art. 318 alin.1 teza întâi cod procedură civilă presupune o eroare de fapt, care nu implică aspecte ce țin de fondul cauzei (cum ar fi anularea unui recurs ca netimbrat deși la dosar existau dovezi în sensul achitării taxelor de timbru și timbru judiciar).
Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că motivele invocate de contestatoare (vizând greșita reținere a situației de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, ori interpretarea eronată a unor instituții juridice) nu se încadrează în cele strict și limitativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei așa căi extraordinare de atac, reprezentând în realitate critici cu privire la modul de soluționare a cauzei pe fond, iar nu erori materiale în accepția art. 318 teza întâi din codul de procedură civilă.
De altă parte, se observă că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la toate motivele de recurs, sintetizându-le și analizându-le prin considerente comune. Ceea ce nu poate fi echivalat cu omisiunea de a se pronunța asupra unui motiv de recurs. Abstracție făcând de faptul că se face confuzie între cele două căi extraordinare de atac prevăzute de codul de procedură civilă.
Față de cele menționate mai sus, în temeiul art. 320 cod procedură civilă, instanța urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea Pătrui P. contra deciziei civile nr.1363/R/07.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. in dosar nr._ în contradictoriu cu intimații N. M., Pătrui O., Pătrui E. și S. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Pătrui P. contra deciziei civile nr. 1363/R/07.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. in dosar nr._, în contradictoriu cu intimații N. M., Pătrui O., Pătrui E. și S. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.06.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. Z. H. D. D.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. I.B./A.T.
Ex. 2/04.07.2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1651/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2699/2012.... → |
|---|
