Grăniţuire. Decizia nr. 1/2012. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-01-2012 în dosarul nr. 1/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1/A
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2012
P.: A. A.
JUDECĂTOR: S. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții-reclamanți C. D. și C. N. împotriva încheierii civile nr.4536/30.08.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr._, in contradictoriu cu intimații-pârâți I. M., I. M., B. G. și B. E..
La apelul nominal făcut in ședință publică, s-au prezentat intimata I. M., personal, asistată de avocat A. M. D., reprezentantă și a intimatului, lipsă, I. M., lipsă fiind celelalte părți. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimaților I. M. și I. M. depune împuternicirea avocațială și chitanța cu nr. 043/09.01.2012 reprezentând onorariul avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimaților I. M. și I. M. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată că:
Prin încheierea civilă nr.4536/30.08.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale a Sentinței civile nr. 4536 din 31.03.2009 formulată de petentii C. D. și C. N. in contradictoriu cu pârâții I. M., I. M., B. G. și B. E..
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că în cauza de față nu este vorba despre alte erori materiale, ci de o nouă judecată, în care se solicită instanței să ia în calcul un alt aliniament prin care reclamanții să nu fie expropriați de terenul la care fac referire prin mutarea gardului de pe aliniamentul CD.
Acest lucru nu este cu putință, câtă vreme instanța s-a pronunțat în dosarul de față pe baza probelor administrate aflate în cuprinsul său, iar prin decizia 1057/R din 14.12.2010 Curtea de apel Timișoara a menținut soluția instanței de fond, respingând apelul petenților din cauza de față.
Cum procesul civil se bazează pe principiul disponibilității părților și pe obligația ca, în temeiul art. 1169 c.civ., să depună probe în suținerea celor afirmate, instanța nu va putea da soluția sugerată de petenti, deoarece nu ne aflăm în prezenta unei îndreptări de eroare materială, nefiind incidente dispozițiile art. 281 și urm c.pr.civ., deoarece s-ar proceda la o nouă judecată.
Împotriva acestei încheieri, petiționarii C. D. și C. N. au declanșat calea de atac a apelului, solicitând admiterea acesteia, modificarea încheierii apelate și admiterea cererii lor de îndreptare a erorii materiale astfel cum a fost formulată.
În susținerea căii de atac, apelanții au reiterat argumentele ce le-au fundamentat cererea inițială, învederând că dintr-o gravă eroare, judecătoria, în dispozitivul sentinței civile cu rn.4536/31.03.2009 a stabilit linia de hotar pe aliniamentul CD, conform raportului de expertiză în care s-au greșit toate suprafețele și planurile. Datorită acestei erori materiale, apelanții se considera expropriați în fapt în mod nelegal, și vor suferi grave prejudicii prin mutarea gardului pe aliniamentul CD. Se mai arată că instanța de fond a copiat concluziile raportului de expertiză fără a verifica dacă acestea sunt corecte sau nu, eroare preluată și de instanțele de control judiciar.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma particularității procedurii reglementate de dispozițiile art. 281 din codul de procedură civilă, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi nefondate pentru considerentele reținute de aceasta, la care se adaugă cele ce succed.
Tribunalul constată, în acord cu prima instanță, că în temeiul dispozițiilor art. 281 c. pr. civ care reglementează îndreptarea erorilor materiale, pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la numele calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Or, în speță, petiționarii tind, ca pe calea sumară a acestei proceduri, să remedieze o pretinsă greșeală de judecată constând în schimbarea liniei de hotar stabilită irevocabil pe aliniamentul CD, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din sentința civilă nr. 4536/31.03.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/_ (modificată în apel prin decizia civilă nr. 511/A/18.06.2010 a Tribunalului T. care, în adevăr, stabilește linia de hotar pe aliniamentul AB dorit de către petiționarii-apelanți) rămasă irevocabilă prin decizia civilă cu nr.1057/R/14.12.2010 dată de Curtea de Apel Timișoara (prin care se revine la aliniamentul inițial al liniei de hotar - CD). Ceea ce, raportat la particularitățile procedurii în discuție este inadmisibil.
În alți termeni, nu le este îngăduit petiționarilor-apelanți a repune în discuție fondul pretențiilor deduse judecății pe calea cererii de remediere a unor pretinse erori materiale ce se verifică a avea configurația unor veritabile greșeli de judecată, fără a încălca autoritatea de lucru judecat atașată unei hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă. Fiind evident că schimbarea aliniamentului liniei de hotar ce a făcut obiectul verificării instanțelor de control judiciar presupune o nouă judecată în fond, și nicidecum o simplă eroare materială susceptibilă a fi îndreptată pe calea acestei proceduri.
Context în care, tribunalul, în temeiul art. 296 raportat la art.281 c. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți C. D. și C. N. împotriva încheierii civile nr.4536/30.08.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr._, in contradictoriu cu intimații-pârâți I. M., I. M., B. G. și B. E..
În temeiul art. 274 c. proc. civ. incident în speță potrivit art. 298 c. proc. civ., întrucât apelanții C. D. și C. N. sunt în culpă procesuală, vor fi obligați la plata către intimatul I. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în calea de atac a apelului constând în onorariu avocațial achitat cu chitanța nr. 043/.9.01.2012 depusă în original al dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții-reclamanți C. D. și C. N., ambii cu domiciliul procedural ales la cabinet de Avocat B. M., în Timișoara, .. 5, ., județul T., împotriva încheierii civile nr. 4536/30.08.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr._, in contradictoriu cu intimații-pârâți I. M., I. M., ambii cu domiciliul în Timișoara, ., județul T., B. G. și B. E., ambii cu domiciliul în Moșnița Nouă, nr. 165, județul T..
Obligă apelanții la plata către intimatul I. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în calea de atac a apelului.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. A. S. B.
GREFIER,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex.8/31.01.2012
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1510/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 307/2012.... → |
---|