Legea 10/2001. Sentința nr. 398/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 398/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 398/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 398/2012
Ședința publică de la 07 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier C. T.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. R. G. S. în contradictoriu cu pârâții P. M. TIMIȘOARA, P. M. TIMIȘOARA prin PRIMAR, C. L. MUNICIPAL TIMIȘOARA prin PRIMAR, U. A. TERITORIALA A M. TIMIȘOARA prin PRIMAR, S. R. prin C. L. AL M. TIMIȘOARA, S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, U. „P.” TIMIȘOARA, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 07.02.2012.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 17.04.2009 sub nr. dosar_ //2009 reclamantul P. R. G. Ș. a chemat în judecată pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, S. R. prin C. L. al M. Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că reclamantul, moștenitor după defuncții P. G. și P. G., persoana indreptatita conform Legii 10/2001, la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi, imobil situat în Timișoara, ., inscris inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, cu nr. top. 9269, constând . teren de 675 mp, și-a exprimat acordul si a optat pentru acordarea de masuri reparatorii cu privire la acest imobil, prin compensare cu un alt bun imobil, de aceeași valoare, iar în cazul existentei unei diferente, partea căreia-i revine imobilul de valoare superioară, sa fie obligată sa plătească diferența (sulta) în bani celeilate parti (reclamantul asumandu-și obligația plații unei sulte daca imobilul acordat în compensație va avea valoare de circulație stabilita pe baza de expertiza, mai mare decât a imobilului preluat abuziv de la autorii săi).
Pe cale de consecința, a solicitat să se dispună în principal, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pentru imobilul susmenționat, de care au fost deposedați abuziv antecesorii săi, sa i se acorde masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil ce va fi identificat în patrimoniul paraților (orice bun din patrimoniul entității investite cu notificarea, din patrimoniul unității administrativ teritoriale sau din domeniul privat al statului roman – aflat în raza M. Timișoara), în caz de refuz, bunul respectiv urmând a fi individualizat si comparat prin expertiza sau alte mijloace de probe, în vederea acordării sale ca măsura compensatorie pentru bunul preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi.
În subsidiar, a solicitat sa se dispună ca entitatea investita cu notificarea si P. M. Timișoara, sa procedeze la identificarea unui bun imobil din patrimoniul paraților chemați în judecata, respectiv sa faca oferta privind acordarea de masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun sau alte bunuri imobile în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 si punctul 1.7 din H.G.250/2007, pentru imobilul situat în Timișoara, ., constând . teren de 675 mp, obligând parații sa acorde efectiv măsura reparatorie prin restituire în natura prin compensare cu un alt bun imobil din patrimoniul lor, cu obligarea la plata unei sulte, de către partea a cărui imobil este de valoare mai mica, în favoarea părtii a cărui imobil este de valoare mai mare.
Reclamantul a mai solicitată să se dispună (ca o consecința a acordării masurilor reparatorii prin compensare în echivalent cu un alt bun imobil) rectificarea cărtii funciare aferenta bunului imobil ce i se va acorda în compensație, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului actual din CF -ul aferent bunului imobil ce i se va acorda în compensație, si inscrierea în respectiva carte funciara, cu privire la imobilul pe care-l va dobândi cu titlu de măsura reparatorie compensatorie, a dreptului de proprietate al reclamantului.
Totodată, reclamantul a solicitat a se dispune obligarea paraților si la cheltuieli de judecata.
În motivare, reclamantul a arătat că este persoana indreptatita conform Legii nr. 10/2001 la restituirea imobilulului menționat în petitul acțiunii, imobil pentru care a depus notificarea inregistrata cu nr. 727/10.08.2001 prin executor judecătoresc.
Calitatea sa de moștenitor rezulta conform actelor de stare civila depuse la dosar, situația moștenirii dupa defuncții autori ai săi deposedați abuziv de imobil nefiind una complexa, sens în care a învederat faptul ca potrivit art. 4.2 din Hotărârea Nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, această analiză și calificare (a calității de moștenitor) a fost lăsata la aprecierea unității deținătoare sau a entității investite cu soluționarea notificării.
Astfel, a învederat că la dosarul adminsitrativ a depus acte de stare civila, dupa cum urmează: Certificat de Naștere .. nr._ emis de Sfatul Popular al orașului Timișoara pentru P. R. G.; Extras din Registrul de Naștere nr. 3137 din 30.07.2001 emis de Primăria Cenei pentru POPECZ G.; Extras din Registrul de Căsătorie nr._ emis de Primăria Timișoara, intre P. G. si CHIRICI G.; Extras din Registrul de Deces nr._ din 26.07.2001 emis de Primăria Timișoara pentru P. G.; Extras din Registrul de Deces nr._ din 24.07.2001 emis de Primăria Timișoara pentru P. G..
Referitor la dovada proprietății, reclamantul a motivat că o face cu extras CF. 2817 Timișoara nr. top. 9269 si cu CF._ Timișoara nr. top. 9269, arătând că inițial imobilul a fost inscris si descris în CF. 2817 Timișoara nr. top. 9269 la poziția - nr. curent - 3 a Părtii I-a privind imobilul. În aceeași carte funciara, Partea a II-a, privind proprietatea - la poziția nr. curent 1 si 2, a fost inscris, la data preluării abuzive a imobilului de către statul totalitar, dreptul de proprietate al antecesorilor săi în drepturi „P. G. si soția nasc. CHIRICI G., cu titlu de cumpărare nr. 2064 din 27 august 1945, Nr. 2848 din 6 mai 1940, nr. 2484 din 03.10.1945”.
Ulterior preluării abuzive a imobilului de la antecesorii săi în drepturi, prin Încheierea CF nr. 4509/11 septembrie 1969 s-a dispus ca: „imobilul nr. top. 9269 se deslipeste din aceasta C.F. si se transcrie cu starea CF neschimbata în C.F. nr._ ca proprietate a statului în administrarea operativa a Universității din Timișoara”. În C.F._ Timișoara, imobilul cu nr. top. 9269 în suprafața de 675 mp a fost inscris la poziția nr. curent 4, fiind practic unul si același imobil cu cel inscris în C.F. 2817 Timișoara, la data la care a intervenit preluarea sa abuziva, iar terenul în suprafața de 675 mp, inscris la poziția nr. curent 4 în C.F._ Timișoara, cu nr. top. 9269, este parțial ocupat de o construcție, suprafața neafectata fiind necesara construcției respective.
Cu privire la culpa entității investite cu notificarea, care nici pana în prezent nu a solutionat-o, desi a fost obligata în acest sens printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă, reclamantul a învederat că a depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate si la calitate la dosarul administrativ, care a fost de competenta Primăriei M. Timișoara. De altfel, entitatea investita cu notificarea, Primăria M. Timișoara, a soluționat inițial, cu mai mulți ani în urma, cererea de restituire prin Dispoziția 1537/19.02.2008 în sensul respingerii solicitarii si înaintării notificării si dosarului administrativ Universității din Timișoara.
A precizat că a contestat, în termen, Dispoziția 1537/19.02.2008 a Primăriei M. Timișoara, contestația fiindu-i admisa prin sentința civila nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar nr. 829/C/2003 al Tribunalului T., rămasa definitiva si executorie prin decizia civila nr. 166/07.11.2003 pronunțata în dosar 7859/C/2003 al Curții de Apel Timișoara, respectiv irevocabila prin decizia civilă nr. 6301/ 12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila, pronunțata în dosar nr. 9339/2004. Prin hotărârile susmenționate s-a stabilit obligația Primăriei M. Timișoara - de a emite si comunica dispoziția prevăzuta de Legea nr. 10/2001, în sfidarea legii si justiției, ceea ce a omis pana în prezent, eludând cu buna știința a executa obligația ce-i incumba.
A arătat că, deși a făcut mai multe reveniri prin care a solicitat expres soluționarea într-un mod sau altul a notificărilor depuse, respectiv, notificarea nu a fost soluționata nici pana în prezent.
A mai precizat că notificarea si intreaga documentație se afla la dosarul administrativ, fiind depuse de mai multa vreme, iar termenul prevăzut de lege pentru soluționarea notificărilor a fost depășit. Or, în pofida faptului ca dosarul a fost complet si ca a solicitat soluționarea sa, atat verbal cat si în scris, nici pana în prezent nu s-a dat curs cererilor și nu s-a procedat la emiterea dispoziției prevăzuta de legi.
Cu privire la imposibilitatea restituirii în natura a imobilului preluat abuziv de stat si acordul reclamantului comunicat expres entității investite de a i se acorda masuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri imobile în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și punctul 1.7 din H.G. nr. 250/2007, reclamantul a motivat că pentru imobilul litigios care nu poate fi restituit în natura, întrucat a format obiect al unor construcții edificate pe o parte a suprafatei sale, solicită obligarea entității investite sa i se acorde masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil ce va fi identificat în patrimoniul pârâților, iar în caz de refuz al acestora, bunul respectiv urmând a fi individualizat si comparat prin expertiza sau alte mijloace de probe, în vederea acordării sale ca măsura compensatorie.
În caz ca unitatea deținătoare nu va indica astfel de bunuri, a precizat că va indica în probatiune bunurile si locația acestora, care pot forma obiectul ofertei solicitate.
A mai menționat că, daca în temeiul legii si a situației bunurilor care i se acorda, va fi necesara plata unei diferente, este de acord sa achite sumele care vor fi stabilite în sarcina sa.
În drept, s-a prevalat de dispozițiile art. 2, 4 alin. 2 si 3, art. 21, art. 25 si celelalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003, H.G. nr. 250/2007, art 6 din Legea nr. 213/1998, Decizia nr. XX/19 martie 2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - în dosar nr. 37/2006, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764/_, Constituția României, Tratatatul de P. dintre România si Puterile Aliate de la Paris 1947 - ratificat de România, Decretul nr. 92/1950, Convenția pentru Apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale Omului, Protocoalele Adiționale la Convenție, Declarația Universala a Drepturilor Omului, orice documente programatice în materie de drepturile Omului, precedentul CEDO si Legile nr. 303/2004 si nr. 304/2004, conform cărora magistrații romani au obligația de a cunoaște, a-si insusi si a aplica practica CEDO în hotărârile pe care le vor pronunța.
D.G.F.P T. în reprezentarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În motivare, cu privire la pretențiile reclamantului, pârâta a invocat art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, apreciind calitatea procesuală pasivă a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind incidentă doar în situația în care unitatea deținătoare a imobilului revendicat nu a fost identificată. Or, în speța de față unitatea deținătoare a imobilului revendicat este, în accepțiunea reclamantului, Municipiul Timișoara, iar, conform unității administrative așa cum rezultă din Dispoziția nr. 1537/19.12.2002, U. de Vest din Timișoara.
Ca atare, Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului R. nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și scoaterea din cauză a acestui pârât.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 C.proc.civ., precum și textele de lege mai sus indicate.
Pârâtul P. M. Timișoara, prin reprezentanții săi legali, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, referitor la primul petit al cererii de chemare în judecată, respingerea acestuia ținând cont de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale H.G. nr. 250/2007, invocând în acest sens cap. I pct. 1 lit. a și art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Privind petitul 2 al cererii, s-a solicitat instanței respingerea, întrucât în patrimoniul Primăriei M. Timișoara nu figurează bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare. Astfel, în baza dispozițiilor art. l alin. 5 din Legea nr. 10/2001, conform procesului verbal de afișare nr.SC.2009-_/03.08.2009 a Direcției Patrimoniu, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, instituția afișează la loc vizibil anunțul cu următorul conținut: „Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare”, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente.
Pârâtul a mai motivat că pentru a da curs notificării cu care instituția a fost sesizată, notificatorului i s-a solicitat prin adresa nr. D06X2-2503/21.01.2009 să prezinte o . înscrisuri pe care acesta nu a înțeles să le comunice, iar pentru acest motiv notificarea nu a putut fi soluționată până în prezent.
Ca o consecință a solicitării de respingere a primelor două petite ale cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat respingerea și a petitului privind solicitarea reclamantului de înscriere în cartea funciară a vreunui imobil cu titlu de măsură reparatorie compensatorie.
Reclamantul a formulat precizare a acțiunii la termenul de judecată din data de 13.04.2010, solicitând în principal, să i se acorde măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil ce va fi identificat în patrimoniul paraților, în caz de refuz, bunul respectiv va fi individualizat si comparat prin expertiza sau alte mijloace de probe, în vederea acordării sale ca măsura compensatorie pentru bunul preluat abuziv.
În subsidiar, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună ca entitatea investita cu notificarea si P. M. Timișoara, sa procedeze la identificarea unui bun imobil din patrimoniul paraților chemați în judecata, respectiv sa facă oferta privind acordarea de masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun sau alte bunuri imobile în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 si punctul 1.7 din H.G. nr. 250/2007, pentru imobilul situat în Timișoara, ., înscris inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, cu nr. top. 9269, constând . teren de 675 mp, obligând parații sa acorde efectiv măsura reparatorie prin restituire în natura prin compensarea cu un alt bun imobil din patrimoniul lor, cu obligarea la plata unei sulte de către partea a cărui imobil este de valoare mai mica, în favoarea părții a cărui imobil este de valoare mai mare, sau, în caz contrar parații 2, 4 și 5 să fie obligați la plata către reclamant a valorii de piața a imobilului care a fost preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi, stabilită pe baza de expertiză întocmită potrivit coeficienților și standardelor internaționale în materie de despăgubiri.
Ca o consecința a acordării masurilor reparatorii prin compensare în echivalent cu un alt bun imobil, reclamantul a solicitat rectificarea cărții funciare aferenta bunului imobil ce i se va acorda în compensație, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului actual din CF si înscrierea în respectiva carte funciara a dreptului său de proprietate cu privire la imobilul pe care-l va dobândi cu titlu de măsura reparatorie compensatorie.
Prin note de ședință pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P T. a solicitat respingerea petitului vizând acordarea de despăgubiri constând în valoarea de piață a imobilului preluat ca inadmisibil, întrucât reclamantul, în calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 nu poate beneficia de prevederea cuprinsă în art. 50 indice 1 din actul normativ antecitat. Potrivit ipotezei legale, persoanele care au dreptul la plata prețului de piață sunt foștii proprietari ai acestor imobile ale căror contracte au fost desființate prin hotărâri irevocabile. Proprietari în sensul articolului sunt foștii chiriași care au devenit proprietari prin cumpărarea acestor imobile în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru termenul de judecată din 04.10.2011 reclamantul a formulat precizare fată de împrejurarea că a luat la cunoștință, urmare a obiecțiunilor pârâtului Municipiul Timișoara si a răspunsului la obiecțiuni al expertului, ca terenul solicitat în compensare (parte din . nr. 9267) este susceptibil de a face parte din domeniul public.
În raport de aceasta, a precizat că solicită să se dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 1.7. din Hotărârea nr. 250/7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 obligarea paraților în ceea ce privește imobilul solicitat în compensare, constând în partea (echivalenta) din . 9267, înscrisa în CF_ Timișoara, de a efectua procedura de dezafectare si trecere a acesteia în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să-i fie atribuit de pârâți, prin compensare ca măsură reparatorie, conform dispoz. art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportat la dispoz. art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, pentru eventuala diferența urmând a se acorda alte despăgubiri în condițiile legii.
În acest sens, a solicitat a se observa ca pârâtul Municipiul Timișoara pretinde că în anul 2009, conform H.G. nr. 849/2009, . 9267, înscrisa în CF_ Timișoara, ar fi trecut din domeniul privat în domeniul public al M. Timișoara. Or, faptul ca un teren solicitat în compensare ar face parte din domeniul public, nu reprezintă un impediment legal în ceea ce privește posibilitatea acordării sale ca măsura reparatorie conform Legii nr. 10/2001.
Prin serviciul registratură, în data de 20.10.2011 reclamantul a depus pentru termenul de judecată din 15.11.2011, precizare a acțiunii, prin care, în ceea ce privește capetele de cerere pe care le-a formulat atât în cadrul acțiunii introductive, cat si prin precizările ulterioare, a redat și expus forma completa a obiectului acțiunii, incluzând si prezenta completare - precizare pe care o aduce acțiunii sale, sens în care a arătat că înțelege sa solicite, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate ca este moștenitor după defuncții P. G. si P. G. și ca persoana îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la acordarea de masuri reparatorii, a solicitat, în primul rând, sa i se restituie în natura imobilul - preluat abuziv de S. R. si deținut în prezent de U. TIMIȘOARA înscris inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, cu nr. top. 9269, în mod integral, daca acest lucru este posibil, sau în mod parțial, daca imobilul este afectat si ocupat parțial de construcții sau alte lucrări edificate ulterior preluării. În aceasta ultima ipoteză, a solicitat să i se restituie în natura, suprafața de teren libera din imobilul litigios, iar pentru eventuala diferența să se acorde alte despăgubiri în condițiile legii;
- să se dispună, dacă imobilul face parte din domeniul public al statului, obligarea pârâților de a efectua procedura de dezafectare si trecere a terenului (sau părții din terenul liber), neafectat de construcții sau alte amenajări de utilitate publica, din proprietatea publica, în proprietatea privată a statului sau unității administrativ-teritoriale, pentru a fi restituit în natura, iar pentru eventuala diferența să se acorde alte despăgubiri în condițiile legii.
În al doilea rând, în considerarea capetelor de cerere formulate anterior, și-a menținut solicitările din cuprinsul acestora, în sensul si formularea care succede:
1) Sa se constate că, în calitatea sa de moștenitor după defuncții P. G. si P. G., ca persoana îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la acordarea de masuri reparatorii, pentru imobilul preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi, imobil situat în Timișoara, ., înscris inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, cu nr. top. 9269, constând . teren de 675 m.p. pentru eventualitatea imposibilității restituirii în natura (integrale sau parțiale), și-a exprimat acordul si a optat pentru acordarea de masuri reparatorii cu privire la acest imobil, sau a părții din acest imobil care eventual nu ar mai putea fi restituită în natură, prin compensare cu un alt bun imobil, de aceeași valoare, iar în cazul existentei unei diferențe, partea căreia-i revine imobilul de valoare superioara sa fie obligata sa plătească diferența (sulta) în bani celeilalte părți (asumându-și obligația plații unei sulte daca imobilul acordat în compensație va avea valoare de circulație stabilita pe baza de expertiza, mai mare decât a imobilului preluat abuziv de la autorii săi).
2) Pe cale de consecință, pentru situația acordării de masuri reparatorii în compensație, a solicitat a se dispune:
A) În principal, pentru partea imposibil de restituit în natura din imobilul litigios, sa i se acorde masuri reparatorii prin compensare cu orice alt bun imobil ce va fi identificat în patrimoniul paraților aflat în raza M. Timișoara, iar în caz de refuz, bunul respectiv va fi individualizat si comparat prin expertiza sau alte mijloace de probe, în vederea acordării sale prin hotărârea instanței, ca măsura compensatorie pentru bunul preluat abuziv.
B) În subsidiar, sa se dispună ca pârâții (entitatea investita cu notificarea), sa procedeze la identificarea unui bun imobil din patrimoniul pârâților chemați în judecata), respectiv să-i facă ofertă privind acordarea de masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun sau alte bunuri imobile în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 si punctul 1.7 din H.G. nr. 250/2007, obligând pârâții la acordarea efectivă a măsurii reparatorii, prin restituire în natura prin compensare cu un alt bun imobil și cu obligarea la plata unei sulte de către partea a cărui imobil este de valoare mai mica în favoarea părții a cărui imobil este de valoare mai mare, în caz contrar pârâții Primăria M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, S. R. prin C. L. al M. Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, U. „P.” Timișoara să fie obligați la plata valorii de piața a imobilului preluat abuziv, stabilită pe baza de expertiza întocmita potrivit coeficienților si standardelor internaționale în materie de despăgubiri.
3) Să se dispună rectificarea cărții funciare aferenta bunului imobil ce i se va acorda în compensație, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului actual din CF și înscrierea dreptului său de proprietate.
Reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtei U. „P.” Timișoara.
În fapt, referitor la primul capăt de cerere, reclamantul a precizat că, o dată cu ocazia verificărilor efectuate la fata locului, în ceea ce privește terenul preluat abuziv, precum si cu privire la un alt imobil care s-ar putea acorda în compensație, a constatat si a rezultat că imobilul nu este ocupat în întregime de construcții sau alte utilități, sens în care a considerat că o parte din acesta poate fi restituit chiar în natura. O atare soluție este susținuta de principiul de baza care guvernează aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, respectiv cel al prevalentei restituirii în natura a imobilelor preluate abuziv, fiind soluția juridică și morală cea mai simplă și cea mai economică, întrucât prin restituire în natura nu sunt afectate bugetele statului sau altor entități.
Cu privire la admisibilitatea acestui capăt de cerere, chiar si în cazul în care terenul ar face parte din domeniul public, a menționat că nu are nicio relevanta daca imobilul în prezent ar face parte din domeniul public sau privat al statului roman, irelevanța apartenenței terenului preluat abuziv la domeniul public sau privat al statului, este data atât de dispozițiile legale în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv, cat si de jurisprudența consacrată cu privire la acest aspect. În susținerea afirmației a invocat prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 prin coroborare cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a mai argumentat că diferențierea apare doar atunci când se solicita un alt imobil, ca măsura reparatorie prin echivalent în compensare pentru imobilul preluat abuziv, ipotetic, imposibil de restituit în natura. Or, pentru aceasta situație, capătul de cerere având un asemenea obiect, este de asemenea admisibil, cu deosebirea fata de prima ipoteza, că, în atare al doilea caz, este necesara obligarea pârâților de a efectua procedura de dezafectare si trecere a terenului acordat în compensare din proprietatea publica în proprietatea privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit de pârâți, prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite, conform dispoz. art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportat la dispoz. art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, iar pentru eventuala diferența să se acorde alte despăgubiri în condițiile legii.
Cu privire la necesitatea sau oportunitatea introducerii în cauză în calitate de pârât a Universității Timișoara, reclamantul a invocat principiul disponibilității, argumentând că în prezent, deși în CF terenul susmenționat figurează a fi în proprietatea statului roman si ca deținător ar fi U. Timișoara, prin adresa emisa de Primăria Mun. Timișoara - Direcția Patrimoniu, nr. ..05.2011, se tinde a se susține si demonstra ca terenul solicitat în compensare (nr. top 9267 Timișoara), ar aparține domeniului public al M. Timișoara.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 raportat la particularitățile cauzei prin prisma pronunțării unor hotărâri anterioare (irevocabile), reclamantul a motivat că acest act normativ se refera la obligația unității deținătoare de a soluționa notificarea privind acordarea de masuri reparatorii, numai că în speță, trebuie să se aibă în vedere mai multe particularități.
În primul rând, a arătat că a înaintat notificarea 727 din 10.08.2001 prin B. D. D. & J. C., fiind soluționată prin Dispoziția nr. 1537/19.02.2008 a Primăriei Mun. Timișoara. Ulterior, a atacat, în termen, dispoziția cu contestație, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, care a format obiectul dosarului 829/C/2003 al Tribunalului T., contestația fiind admisă prin hotărâre irevocabilă.
A precizat că în speță au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, respectiv sentința civila a Tribunalului T. nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar 829/C/2003, decizia civila nr. 166/07.11.2003 a Curții de Apel Timișoara pronunțata în dosar nr. 7859/C/2003 prin care hotărârea primei instanțe a devenit definitiva si executorie, decizia civilă nr. 6301/12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila pronunțata în dosar nr. 9339/2004, prin care hotărârea primei instanțe a devenit irevocabilă.
În acest sens, cu autoritate de lucru judecat, instanța a dispus anularea Dispoziției nr. 1537/19.02.2008 emisa în temeiul Legii nr. 10/2001 de P. M. Timișoara, prin care a fost înaintata Universității Timișoara cererea contestatorului de acordare a despăgubirilor si, în consecința, a obligat Primăria M. Timișoara în calitate de entitate investita, sa soluționeze cererea menționata.
În atare situație, a considerat ca exista autoritate de lucru judecat sub aspectul calității părților si a raportului juridic dedus judecății.
Cu privire la alte considerente care implica atribuirea calității si obligațiilor în sarcina pârâților inițial introduși în cauză, reclamantul a mai adus un alt argument în sensul ca Primăria M. Timișoara este entitatea care are obligația de a efectua procedura prevăzuta de art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, respectiv că pârâta - Primăria M. Timișoara invocă faptul ca terenul solicitat în compensare face parte din domeniul public, conform H.G. nr. 849/2009, arătând că există rezerve în acest sens, întrucât din examinarea conținutului H.G. nr. 849/2009 nu rezulta si nu se confirma apartenența imobilului solicitat în compensare la domeniul public al M. Timișoara. În acest sens, a apreciat că se impun cercetări si verificări suplimentare conform art. 129 C.proc.civ., în sensul prevenirii si evitării oricăror greșeli cauzate de eventuala comunicare necorespunzătoare de către parați a unor date si informații referitoare la imobilul susmenționat, adresa emisă de Primăria M. Timișoara nefiind și neputând fi primita ca proba absoluta în dovedirea situației de mai sus.
Reclamantul a solicitat ca pârâții să facă demersurile necesare în vederea susținerii celor expuse în adresă, arătând că, în premisa în care s-ar adeveri a fi adevărate susținerile acestora, în sensul că imobilul aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale, competenta si obligația de a efectua procedura prevăzuta de art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007 aparține tot pârâților introduși ab initio în cauză, ca unitate deținătoare al imobilului.
Or, în speță, entitatea obligata la restituire, conform sentinței civile a Tribunalului T. nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar nr. 829/C/2003 este Primăria M. Timișoara si nu U. Timișoara, sub acest aspect existând si funcționând autoritatea de lucru judecat (sau măcar puterea de lucru judecat). În plus, în speța se aplica si principiul «cine poate mai mult, poate si mai puțin» fiind evident ca daca Municipiul Timișoara are un drept de proprietate asupra terenurilor în speța (așa cum pretinde cu referire la H.G. 849/2009) aceasta situație juridica a sa este superioară celei a Universității Timișoara, în caz ca acesteia din urma i-ar reveni doar un drept de administrare.
În atare situație, a considerat că, în raport de coroborarea dispozițiilor art. 1.7 ale H.G. nr. 250/2007 cu prevederile Legii nr. 213/1998, rezultă ca entitatea din domeniul public al căreia ar face parte imobilul solicitat în compensare este cea căreia-i revine competenta de a efectua procedura prevăzuta de art. 1.7, respectiv pârâții inițial introduși în cauză. A invocat cuprinsul art. 1, 2 și 10 din Legea nr. 213/1998.
Cu toate acestea însă, a solicitat introducerea în cauză ca parat si a UNIVERSITĂȚII «P.» TIMIȘOARA, urmând a se stabili de către instanța, în urma examinării aspectelor susmenționate daca pentru aceasta entitate, în speța poate fi reținuta calitatea procesuala pasiva.
La termenul de judecată din data de 10.01.2012 reclamantul a depus note scrise de ședință prin care a arătat că înțelege să-și restrângă acțiunea la următoarele capete de cerere, prin care solicită sa se dispună:
- Obligarea pârâților P. M. Timișoara, în nume propriu, cat si în calitate de reprezentant al următorilor parați, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritoriala Municipiul Timișoara, să emită si sa comunice în termenul legal de 60 de zile de la data la pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, o dispoziție conform Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilele înscrise în CF_ Timișoara, constând în terenul în suprafața de 171 m.p. cu nr. top 9269/1 si terenul de 184 m.p., cu nr. top. 9269/3, dezlipite (dezmembrate) din ..p., înscrisă inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, având nr. top. 9269, preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi;
- Obligarea paraților P. M. Timișoara, în nume propriu, cat si în calitate de reprezentant al următorilor pârâți, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritoriala Municipiul Timișoara, ca de îndată ce hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța în speța va deveni irevocabila, să procedeze la disjungerea notificării în ceea ce privește imobilul înscris în CF_ Timișoara, constând în terenul în suprafața de 320 m.p. cu nr. top 9269/2 si trimiterea acesteia pârâtului U. «P.» Timișoara, în vederea soluționării sale de această din urma entitate, în termenul legal de 60 de zile de la primirea dosarului administrativ si a notificării de la parații menționați, respectiv pentru ca, U. «P.» Timișoara să emită o dispoziție privind imobilul înscris în CF_ Timișoara, constând în terenul în suprafața de 320 m.p. cu nr. top 9269/2.
În motivarea precizării constând în restrângerea acțiunii, a învederat următoarele:
În urma formulării solicitării introducerii în cauza a Universității «P.» Timișoara, aceasta si-a declinat calitatea de proprietar a suprafeței de 320 m.p. cu nr. top 9269/2 care provine prin dezlipire (dezmembrare) din ..p., înscrisă inițial în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF 2817 Timișoara, având nr. top. 9269, preluat abuziv de la antecesorii săi în drepturi.
În acest sens, . m.p. înscrisa inițial în CF nr. 4089, ulterior transcrisa în CF 2817 Timișoara, având nr. top. 9269, a fost dezmembrată în 3 parcele după cum urmează:
- .. 9269/1 constând în terenul în suprafața de 171 m.p., înscrisă în CF_ Timisoara, în care proprietar este menționat S. R., iar titular al dreptului de administrare directa - U. (de Vest) Timișoara;
- .. 9269/3 constând în terenul în suprafața 184 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, în care proprietar este menționat S. R., iar titular al dreptului de administrare directa - U. (de Vest) Timișoara;
- .. 9269/2 constând în terenul în suprafața 320 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, în care proprietar al acesteia este menționată U. «P.» Timișoara.
Din aceste 3 parcele, au rămas în proprietatea Statului R. doar parcelele cu nr. top. 9269/1 constând în terenul în suprafața de 171 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara și cu nr. top. 9269/3 constând în terenul în suprafața 184 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, ambele având ca proprietar S. R., iar ca titular al dreptului de administrare directa - U. (de Vest) Timișoara.
Reclamantul a învederat că, după cum se observa din mențiunile CF_ Timișoara, partea a II-a poziția (nr. curent) 5, referitor la . 320 mp, rezulta ca aceasta «se transcrie în CF_ în fav. UNIV. POLI T-șoara». Așadar, pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritoriala Municipiul Timișoara pot soluționa notificarea privind acordarea de masuri reparatorii pentru ..p., preluata abuziv, numai în ceea ce privește parcelele cu nr. top. 9269/1 constând în terenul în suprafața de 171 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara și cu nr. top. 9269/3 constând în terenul în suprafața 184 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, ambele având ca proprietar S. R., iar ca titular al dreptului de administrare directa - U. (de Vest) Timișoara.
Pentru . în CF_ în fav. UNIV. POLI T-șoara», reclamantul a motivat că aceasta din urma este si proprietar si unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, sens în care competența si obligația de soluționare a notificării sale aparține Universității «P.» Timișoara.
În sensul celor ce preced, s-a solicitat a se avea în vedere că, daca instanța va lua act si va da curs prezentei restrângeri a acțiunii, drept urmare, pentru restul capetelor de cerere, reclamantul înțelege sa renunțe la judecata, insa nu si la dreptul pretins.
În ceea ce privește dispozițiile sentinței civile irevocabile a Tribunalului T. nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosarul nr. 829/C/2003, reclamantul a solicitat a se observa că nu au fost avute în vedere, cu ocazia judecării acelei cauze, circumstanțele relevate supra, neexistând identitate de obiect. De asemenea, nu a fost avut în vedere la soluționare nici faptul că pentru .. 9269/2 constând în terenul în suprafața 320 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, proprietar al acesteia, în urma dezmembrării si retranscrierii în alta carte funciara decât cea inițiala, este menționat U. «P.» Timișoara.
Prin întâmpinarea depusă la fila 181 dosar volumul doi pârâta U. „P.” Timișoara a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de introducere a sa în cauză, motivat de faptul că imobilul notificat de reclamant nu mai exista la momentul transmiterii notificării către Primăria M. Timișoara, 10.08.2001, acesta fiind dezmembrat în alte trei imobile diferite începând cu 14.02.2001, situație pe care reclamantul ar fi trebuit să o cunoască la data depunerii notificării. În prezent, două dintre imobilele rezultate sunt în proprietatea Statului și în administrarea operativă a Universității din Timișoara, iar al treilea se află în proprietatea pârâtei. Din acest motiv, procedura de notificare trebuia îndeplinită și cu pârâta U. „P.” Timișoara, nu numai cu Primăria M. Timișoara.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, OUG nr. 10/2003.
Prin încheierea de la termenul din 25.05.2010 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P T..
La termenul din 13.12.2011 pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritoriala Municipiul Timișoara au invocat excepția tardivității precizării de acțiune, în ceea ce privește petitele având ca obiect să i se restituie în natura, suprafața de teren libera din imobilul litigios, iar pentru eventuala diferența să se acorde alte despăgubiri în condițiile legii; să se dispună, dacă imobilul face parte din domeniul public al statului, obligarea pârâților de a efectua procedura de dezafectare si trecere a terenului (sau părții din terenul liber), neafectat de construcții sau alte amenajări de utilitate publica, din proprietatea publica, în proprietatea privată a statului sau unității administrativ-teritoriale, pentru a fi restituit în natura, iar pentru eventuala diferența să se acorde alte despăgubiri în condițiile legii. Instanța a admis excepția la termenul din 31.01.2012, când a admis și tardivitatea invocată de aceiași pârâți cu privire la petitele aflate la file 208 dosar, constând în obligația pârâților P. M. Timișoara, în nume propriu, cat si în calitate de reprezentant al următorilor parați, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritoriala Municipiul Timișoara, să emită si sa comunice în termenul legal de 60 de zile de la data la pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, o dispoziție conform Legii nr. 10/2001, precum și să procedeze la disjungerea notificării în ceea ce privește imobilul înscris în CF_ Timișoara, constând în terenul în suprafața de 320 m.p. cu nr. top 9269/2 si trimiterea acesteia pârâtului U. «P.» Timișoara, în vederea soluționării sale de această din urma entitate, în termenul legal de 60 de zile de la primirea dosarului administrativ si a notificării de la parații menționați, respectiv pentru ca, U. «P.» Timișoara să emită o dispoziție privind imobilul înscris în CF_ Timișoara, constând în terenul în suprafața de 320 m.p. cu nr. top 9269/2.
În probațiune s-au depus: adresa din 21.01.2009, din 06.02.2007, declarația autentificată, carte de identitate, adresa din 29.09.2006, din 28.04.2006, din 18.04.2006, decizia civilă nr. 166/07.11.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 7859/C/2003, sentința civilă nr. 543/17.06.2003 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 829/C/2003, dispoziția nr. 1537/19.12.2002 emisă de P. M. Timișoara, referat privind cererea de acordare de despăgubiri bănești, pașaport, certificat de moștenitor nr. 2017 din 20.10.1986, proces verbal de impunere din anul 1952, notificare, proces verbal pentru impunere venituri 1947/1948, contract de vânzare cumpărare din 26.03.1945, cf nr._ Timișoara, cf nr. 2817 Timișoara, acte de stare civilă, încheiere de carte funciară, chitanțe privind achitarea impozitului, decizia civilă nr. 6301/12.11.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 9339/2004, HCL nr. 39/2006, adeverință din 16.02.2010, cf nr._ Timișoara în extras, plan de amplasament și delimitare, plan de încadrare, procura specială, extras din HG nr. 829/2009, a fost efectuată o expertiză evaluatorie, raportul fiind depus la filele 64-99 din volumul al doilea, și completat cu răspunsul la obiecțiuni de la filele 119-120.
La termenul din 31.01.2012 instanța a respins cererile în probațiune cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, cu depunerea avizului unic.
La același termen pârâții prin reprezentant au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că terenul solicitat în compensare este deținut în prezent de U. „P.” Timișoara.
Deși în conformitate cu art. 137 C.proc.civ. există pentru instanță obligația de a analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în speță și rămasă nesoluționată, tribunalul apreciază că anterior se impune prezentarea obiectului cererilor cu care a rămas învestit, urmare a numeroaselor precizări de acțiune depuse de reclamant și a admiterii excepției tarditivății unora dintre noile petite.
Din actele și lucrările dosarului rezultă în fapt, că în esență, reclamantul solicită să i se acorde măsuri reparatorii cu privire la imobilul de care antecesorii acestuia au fost deposedați în mod abuziv, arătând că este persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea imobilului situat în Timișoara ., imobil pentru care a depus notificare prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată cu nr. 727/10.08.2001.
Inițial, scopul acțiunii introduse de reclamant care se consideră persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a obține un alt bun imobil în compensare.
Trebuie menționat că anterior s-a pronunțat Dispoziția 1537/19.02.2008 prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul menționat, notificarea fiind înaintată spre competentă soluționare Universității din Timișoara, fila 45 dosar volumul I. Prin sentința civila nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar nr. 829/C/2003 al Tribunalului T., rămasa definitiva si executorie prin decizia civila nr. 166/07.11.2003 pronunțata în dosar 7859/C/2003 al Curții de Apel Timișoara, respectiv irevocabila prin decizia civilă nr. 6301/ 12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila, pronunțata în dosar nr. 9339/2004 s-a dispus anularea dispoziției, obligarea Primăriei M. Timișoara, în calitate de entitate învestită, să soluționeze cererea de despăgubiri.
În considerente, s-a stabilit că U. nu este o entitate învestită cu soluționarea notificării în sensul arătat în Capitolul II art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 498/2003. Imobilul ce a aparținut antecesorilor reclamantului P. R. G. Ș. se înscrie în prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/_, astfel încât, potrivit art. 33 din același act normativ, cererea de restituire prin echivalent se adresează Primăriei în a cărei rază s-a aflat imobilul, iar, potrivit alin.2 din același articol, măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.( filele 43, 44 dosar volumul I)
Prin urmare, prin hotărârile menționate s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la persoana care trebuie să soluționeze notificarea formulată de reclamantul P. R. G. Ș.. Este vorba despre P. M. Timișoara, iar nu U. Timișoara.
Mai trebuie precizat faptul că în dosarul respectiv s-a avut în vedere cererea de acordare de despăgubiri, pentru imobilul ce a aparținut autorilor săi, fiind exclusă ipoteza restituirii în natură a bunului, pentru că în această modalitate a înțeles reclamantul să formuleze notificarea.
După acordarea unor termene numeroase și efectuarea de ample demersuri, reclamantul a identificat un bun imobil care a fost și expertizat. Urmare a precizării făcute de pârâții P. M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara în sensul că imobilul aparține domeniului public, reclamantul a completat acțiunea introductivă solicitând în principal, restituirea în natură a părții din terenul preluat de stat, în caz de imposibilitate, obligarea pârâților să dezafecteze imobilul identificat ca fiind liber conform art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Pârâții P. M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara prin reprezentant au invocat tardivitatea acestei precizări, pe care instanța a admis-o, având în vedere faptul că cele două noi petite au fost formulate după administrarea unui probatoriu vast, dispozițiile art. 132 C.proc.civ. și opoziția pârâților.
În plus, tribunalul mai arată că dezafectarea imobilului din proprietatea publică nu este admisibilă pentru că textul invocat de reclamant nu instituie o obligație a unității deținătoare, ci este necesar ca inițiativa trecerii imobilului în domeniul privat să îi aparțină. Prin urmare, și din acest punct de vedere se impune respingerea petitului respectiv.
Mai constatăm în acest context și faptul că în speță s-a dovedit că imobilul identificat de reclamant și solicitat a fi acordat în compensare face parte din domeniul public al M. Timișoara. Astfel, la fila 126 se află adresa emisă de Direcția Patrimoniu care face vorbire despre HG nr. 829/2009, având atașat extras din anexa tabel cu poziția la care se regăsește imobilul în litigiu; reclamantul, deși a contestat realitatea actelor invocate, nu a dovedit contrariul, extrasul de la fila 144 și următoarele nefiind o probă credibilă din cauza faptului că nu prezintă sursa de unde actul a fost preluat.
Deși nu se pronunțase soluția pe excepția invocată față de precizarea de acțiune, reclamantul a înțeles să restrângă obiectul acesteia.
Așa cum s-a precizat în încheierea din 31.01.2012, nu a fost vorba despre o renunțare la pretențiile inițiale, ci o modificare radicală a acțiunii. Prin noile petite de la fila 208 reclamantul a lăsat practic fără nicio eficiență vastul probatoriu administrat în cauză, aducându-se problema de drept înapoi în anul 2003, când s-a solicitat emiterea unei dispoziții motivate în baza Legii nr. 10/2001 de către P. M. Timișoara, drept obținut prin sentința civila nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar nr. 829/C/2003 al Tribunalului T., rămasa definitiva si executorie prin decizia civila nr. 166/07.11.2003 pronunțata în dosar 7859/C/2003 al Curții de Apel Timișoara, respectiv irevocabila prin decizia civilă nr. 6301/ 12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila, pronunțata în dosar nr. 9339/2004, așa cum am arătat anterior.
Tribunalul observă că această atitudine denotă o vădită rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale, prin urmărirea unor scopuri contrare procesului civil, cerințelor de soluționare a notificărilor din Legea nr. 10/2001, dintre care au relevanță celeritatea, securitatea rarpoturilor juridice civile, realizarea dreptului revendicat în conformitate cu dispozițiile legale incidente. De altfel, prin acțiunea introductivă însuși reclamantul a arătat că termenul prevăzut de lege pentru soluționarea notificărilor a fost depășit, astfel că instanța trebuie să soluționeze în mod direct cererea de reparație. Tot reclamantul este acela care afirmă că prin hotărârile susmenționate s-a stabilit obligația Primăriei M. Timișoara - de a emite si comunica dispoziția prevăzuta de Legea nr. 10/2001, dar în sfidarea legii si justiției, s-a omis pana în prezent, P. M. Timișoara eludând cu buna știința a executa obligația ce-i incumba.
Aceste argumente sunt un plus în sensul soluției de respingere a petitelor noi, pe lângă acela al tardivității reținute în încheierea din 31.01.2012 în conformitate cu art. 132 C.proc.civ. și opoziția manifestată de pârâți.
Prin urmare, după eliminarea petitelor tardive și în același timp inadmisibile, așa cum s-a arătat supra, tribunalul a rămas învestit cu următoarele petite pe care le va analiza pe fond după soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității: acordarea imobilului identificat în compensare cu plata unei sulte, rectificarea cărții funciare, în subsidiar, despăgubiri la valoarea de piață, cheltuieli de judecată.
Petitul privind constatarea opțiunii în sensul reparației cuvenite nu reprezintă o cerere veritabilă, ci un motiv de fapt al acțiunii, astfel că va fi tratat ca atare.
Trebuie menționat că deși reclamantul a solicitat despăgubiri la valoarea de piață ce ar trebuie acordate de pârâții Primăria M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, S. R. prin C. L. al M. Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, U. „P.” Timișoara, nu este exclusă varianta stabilirii dreptului la despăgubiri în condițiile legii speciale. Aceasta pentru că suntem în procedura specială administrativă, faza judiciară, în care instanța poate soluționa direct notificarea, sens în care poate dispune acordarea de despăgubiri bănești în cazul în care celelalte modalități prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu sunt posibile în cauză.
În acest context, cum la momentul formării dosarului era posibilă identificarea unui bun în patrimoniul pârâților P. M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, Primăria M. Timișoara rezultă că aceste persoane au calitate procesuală pasivă, fiind obligate în raportul dedus judecății în sensul acordării bunurilor în compensare, dacă acțiunea se admite în această parte. De asemenea, acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII are loc doar în contradictoriu cu pârâtul P. M. Timișoara, așa cum rezultă din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rezultă că excepția invocată de pârâți este neîntemeiată, mai ales că s-a stabilit că imobilul identificat este în domeniul public al M. Timișoara.
În ce privește inadmisibilitatea invocată de pârâta U. „P.” Timișoara, tribunalul a constatat că ea reprezintă o apărare de fond, astfel că va fi avută în vedere la analiza cererilor, apărărilor formulate de părți și a probelor administrate.
Trecând așadar la fond, tribunalul constată că pârâtul P. M. Timișoara nu a soluționat notificarea depusă de reclamantul P. R. G. Ș. întrucât nu s-au depus la dosarul administrativ înscrisurile solicitate prin adresa nr. D06X2-2503/21.01.2009.
Din conținutul adresei depuse la fila 22 dosar volumul întâi rezultă că actele solicitate sunt act de identitate valabil, în copie legalizată, certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, după foștii proprietari P. G. și P. G., dispoziția administrativă sau hotărârea judecătorească pronunțată în temeiul Decretului nr. 111/1951. Actele au fost completate în fața instanței, la solicitarea acesteia, aflându-se depuse la fila 28 dosar volumul întâi, 191 și următoarele dosar, același volum.
Tribunalul apreciază că nu este necesară depunerea de către reclamant a actului de preluare, pentru că dovada titlului statului se realizează prin mențiunea din cartea funciară. Acolo se regăsește trimiterea la Decretul nr. 111/1951, fapt care coroborat cu edificarea unor lucrări noi pe teren atestă preluarea imobilului de către stat, care se nu se poate prevala de lipsa actului administrativ pentru a se respinge notificarea reclamantului. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat abuziv în perioada comunistă.
De asemenea, nu este necesară prezentarea certificatului de moștenitor, întrucât legea specială nu prevede o astfel de condiție, fiind suficient să se prezinte dovada legăturii dintre proprietarul tabular și notificator, legea operând prin cererea de reparare a prejudiciului produs ca o repunere în termenul de acceptare a moștenirii. În acest sens, amintim dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul este persoană îndreptățită, întrucât este fiul proprietarilor tabulari de la care s-a preluat în mod abuziv imobilul situat în Timișoara, . înscris în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF nr. 2817 Timișoara nr. top 9269, teren în suprafață de 675 mp.
Identitatea de persoane rezultă din faptul că numele tatălui a fost consemnat ca fiind P. G. în registrul de căsătorie nr._/24.07.2001, extrasul de carte funciară nr. 2817 Timișoara în partea a II a privind proprietatea, la poziția 1, același nume a fost consemnat Popecz G. în extrasul din registrul de naștere 3137/30.07.2001, dar elementele comune constau în faptul că atât în cartea funciară, cât și în certificatul de naștere se face referire la căsătoria cu mama sa, G., după cum există identitate între registrul de naștere și acela de căsătorie cu privire la data nașterii, 06.10.1909, și locul nașterii, loc. Cenei.
De asemenea, numele mamei a fost consemnat P. G. în extrasul din registrul de deces_/24.07.2001, Chirici G. în extrasul din registrul de căsătorie_/24.07.2001, G. Ghisici în extrasul din registrul de naștere ne. 3137/30.07.2011, Chiriciu G. în extrasul de carte funciară 2817 Timișoara. Elementele comune sunt că atât în cartea funciară, cât și certificatul de căsătorie se face referire la căsătoria cu tatăl P. G., existând identitate în actele menționate și cu privire la data nașterii, 20.04.1911, locul nașterii, loc. Șiria, numele părinților ei, I. și P..
În ceea ce privește modalitatea de reparare a prejudiciului produs prin preluarea bunului imobil, tribunalul apreciază că așa cum s-a stabilit și prin sentința civila nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosar nr. 829/C/2003 al Tribunalului T., rămasa definitiva si executorie prin decizia civila nr. 166/07.11.2003 pronunțata în dosar 7859/C/2003 al Curții de Apel Timișoara, respectiv irevocabila prin decizia civilă nr. 6301/ 12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila, pronunțata în dosar nr. 9339/2004, reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Deși reclamantul a identificat imobilul din Timișoara ., înscris în CF nr._ Timișoara, fost CF 6213, nr. top 9267, iar expertul B. T. D. a propus acordarea în compensare a suprafeței de 563 mp din terenul menționat, fila 69 dosar volumul al doilea, tribunalul nu poate da curs cererii, pentru că această variantă presupune plata unei sulte, fapt ce nu a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001 atunci când a prevăzut posibilitatea de compensare cu bunuri sau servicii. Un argument în plus este acela că nici nu s-ar putea stabili obligația de compensare cu un imobil în sarcina unui pârât și aceea de plată a sultei în sarcina altui pârât. De altfel, reclamantul P. R. G. Ș. nici nu a precizat și nu a motivat cine ar fi debitorul obligației respective, după cum nu există un temei legal pentru a considera că unitatea administrativ teritorială sau reprezentanții săi ar datora suma respectivă.
În al treilea rând, nu este posibilă acordarea unui imobil în compensare atâta timp cât el se află în domeniul public, iar unitatea deținătoare nu a înțeles să inițieze demersurile pentru trecerea lui în proprietatea privată. Astfel, dispozițiile art.6.1. alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 arată că se poate restitui imobilul aflat în proprietatea publică fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, dar dispoziția este valabilă doar în cazul imobilelor preluate și revendicate.
Fiind o prevedere specială, aplicarea acesteia nu poate fi extinsă la alte cazuri, cum este situația în care imobilul este revendicat prin compensare. Pentru această situație avem art. 1 p.7 din Norme, așa cum s-a arătat la începutul considerentelor, dar acordarea bunului nu este posibilă fără prealabila dezafectare.
În ceea ce privește cererea subsidiară de acordare a despăgubirilor bănești, tribunalul are în vedere decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, cărora le asimilăm și pe acelea soluționate conform deciziei nr. XX/2007, S. R. nu are calitate procesuală pasivă. Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei, conform art. 329 C.proc.civ., este posibilă înlăturarea dispoziției adoptate de această instanță la termenul din 25.05.2010, prin încheiere de ședință.
De asemenea, tot Înalta Curte a stabilit cu putere obligatorie că acțiunea în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură, și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție este inadmisibilă.
Cum reclamantul a apelat la cele două căi de reparare a prejudiciului produs în perioada comunistă, rezultă că cererea trebuie respinsă în privința aceleia îndreptate pe calea dreptului comun.
De asemenea, excepția inadmisibilității invocată de pârâta U. „P.” Timișoara este valorificată în speță atât ca urmare a reținerii puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 543/17.06.2003 pronunțate în dosar nr. 829/C/2003 al Tribunalului T., rămasa definitiva si executorie prin decizia civila nr. 166/07.11.2003 pronunțata în dosar 7859/C/2003 al Curții de Apel Timișoara, respectiv irevocabila prin decizia civilă nr. 6301/ 12.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția civila, pronunțata în dosar nr. 9339/2004, cât și a dispozițiilor art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare a legii speciale de reparație.
Reclamantul a solicitat înlăturarea puterii de lucru judecat, motivând că în ceea ce privește dispozițiile sentinței civile irevocabile a Tribunalului T. nr. 543/17.06.2003 pronunțata în dosarul nr. 829/C/2003, nu au fost avute în vedere, cu ocazia judecării acelei cauze, circumstanțele relevate supra, constând în caracterul de teren liber a unei părți din imobilul revendicat, astfel că nu ar exista identitate de obiect. De asemenea, nu a fost avut în vedere la soluționare nici faptul că pentru .. 9269/2 constând în terenul în suprafața 320 m.p., înscrisă în CF_ Timișoara, proprietar al acesteia, în urma dezmembrării si retranscrierii în alta carte funciara decât cea inițiala, este menționat U. «P.» Timișoara.
Nu se poate valida această susținere, pentru că dacă elementele de fapt de mai sus nu au fost avute în vedere, este culpa reclamantului, care a solicitat de la început despăgubiri bănești, care putea și trebuia să cunoască situația terenului la momentul apariției Legii nr. 10/2001, având în vedere caracterul public al cărții funciare, după cum o hotărâre judecătorească, chiar eronată de ar fi, nu poate fi schimbată ulterior rămânerii sale irevocabile. Se opun dispozițiile art. 6 din Convenție, care instituie în cadrul dreptului la un proces echitabil și necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice civile.
Prin urmare, tribunalul va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul P. R. G. Ș. în contradictoriu cu pârâtul P. M. Timișoara.
Va obliga pârâtul P. M. Timișoara să emită o dispoziție de acordare de despăgubiri bănești către reclamant în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Timișoara, . înscris în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF nr. 2817 Timișoara nr. top 9269, teren în suprafață de 675 mp.
Va respinge ca neîntemeiate cererile de acordare a măsurilor reparatorii prin compensare cu un alt imobil, de obligare a pârâților să facă oferta privind acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil contra unei sulte, formulate în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara prin Primar, C. L. Municipal Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, U. „P.” Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Va respinge ca neîntemeiate cererile de rectificare a cărții funciare, de întabulare în cartea funciară formulate în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara prin Primar, C. L. Municipal Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, U. „P.” Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Va respinge ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâților Primăria M. Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, U. „P.” Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de piață a imobilului.
În baza art. 274 C.proc.civ. va obliga pârâtul P. M. Timișoara la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în parte din onorariul avocațial achitat conform chitanței depuse la fila 183 volumul I al dosarului, corespunzător pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara prin Primar, C. L. Municipal Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara.
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul P. R. G. Ș., domiciliat în Sibiu, ., .. Sibiu în contradictoriu cu pârâtul P. M. Timișoara.
Obligă pârâtul P. M. Timișoara să emită o dispoziție de acordare de despăgubiri bănești către reclamant în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Timișoara, . înscris în CF nr. 4089, ulterior transcris în CF nr. 2817 Timișoara nr. top 9269, teren în suprafață de 675 mp.
Respinge ca neîntemeiate cererile de acordare a măsurilor reparatorii prin compensare cu un alt imobil, de obligare a pârâților să facă oferta privind acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil contra unei sulte, formulate în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara prin Primar, C. L. Municipal Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, toți cu sediul în Timișoara, bvd. C. D. L., nr. 1, jud. T., U. „P.” Timișoara, cu sediul în Timișoara, Piața V. nr. 2, jud. T., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., Sector 5.
Respinge ca neîntemeiate cererile de rectificare a cărții funciare, de întabulare în cartea funciară formulate în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara prin Primar, C. L. Municipal Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, U. „P.” Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâților Primăria M. Timișoara prin Primar, U. A. Teritoriala a M. Timișoara prin Primar, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, U. „P.” Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de piață a imobilului.
Obligă pârâtul P. M. Timișoara la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2012.
Președinte, Grefier,
A. CRĂINICEANUCĂTĂLIN T.
Red. A.C.
Tehnored.: I.B. + A.C. 20.02.2012
10 ex.
SM 1 ex. / Comunicat 8 ex.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 17/2012. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 780/2012.... → |
|---|
