Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 306/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 306/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 27-01-2012 în dosarul nr. 306/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 306
Sedinta publica din 27 ianuarie 2012
P.: M. R.
GREFIER: F. S.-H.
Pe rol se afla solutionarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul B. I. in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, avand ca obiect despagubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul, lipsind reprezentantul paratului.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F., din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
Procedura completa.
A fost expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza depunerea la dosarul cauzei de catre parat, prin serviciul registratura al instantei, a unei intampinari la precizarea de actiune, un exemplar fiindu-i comunicat reclamantului.
Reclamantul arata ca nu solicita termen pentru a lua cunostinta de intampinare, depune la dosar un raspuns la intampinare si solicita incuviintarea probei testimoniale cu 2 martori, pentru a face dovada preluarii bunurilor.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca nu se opune cererii de probatiune.
Avand in vedere deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curtii Constitutionale si decizia nr. 12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta apreciaza ca nu se mai impune complinirea probatoriului in dovedirea cererii de chemare in judecata, administrarea altor probe nefiind utila pentru solutionarea cauzei, potrivit art. 167 C.p.c.
Instanta pune in discutie exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, acordand cuvantul atat asupra acestei exceptii cat si asupra fondului cererii de chemare in judecata astfel cum a fost precizata, pentru situatia in care exceptia invocata va fi respinsa, precum si asupra interesului reclamantului in formularea capatului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnarii.
Reclamantul solicita admiterea actiunii astfel cum a fost precizata.
Reprezentantul Ministerului Public formuleaza concluzii de admitere a exceptiilor si de respingere a actiunii.
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata la data de 26.10.2011 pe rolul Tribunalului Timis, reclamantul B. I. l-a chemat in judecata pe paratul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul politic al deportarii reclamantului si a tatalui domniei sale si să oblige paratul la plata sumei de 195.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentand valoarea bunurilor proprietatea tatalui care au ramas la data deportarii in localitatea de domiciliu si care au fost confiscate sau distruse ulterior.
In fapt, reclamantul a aratat ca la data de 18.06.1951, împreună cu parintii sai, au fost obligati sa plece din casa lor, fiind deportați din localitatea Podul - G. în . Bărăganului, lasand in localitatea de domiciliu intreaga gospodărie, cu toate bunurile aferente.
In drept, reclamantul a invocat prevederile Legii 221/2009.
La data de 21.11.2011 reclamantul si-a precizat actiunea, solicitand acordarea de despagubiri in suma de_ lei, reprezentand valoarea urmatoarelor bunuri: doua case in valoare de_ lei, doua magazii in valoare de_ lei, doua patule in valoare de_ lei, un grajd in valoare de_ lei, un sopron, o caruta, o sanie, o trasura si o sareta in valoare de_ lei, animale in valoare de_ lei, 4 hardoane, 8 butoaie din lemn, din care doua pline cu 480 litri tuica si 3 butoaie cu 1560 litri de vin in valoare de_ lei, o batoza actionata de locomobila aferenta si un cazan din cupru in valoare de_ lei, 15 ha teren agricol, 1 ha de vie, o livada de pomi fructiferi de 1 ha, 2 ha de pomi cu salcami si 1 ha foioase de stejar in valoare de_ lei, un plug de arat, o tarsitoare, o rarita, o grapa si un car cu patru roti, in valoare de_ lei.
Paratul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T. a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, avand in vedere dispozitiile Deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1354/2010 si 1358/2010.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 115 C.p.c.
La termenul de judecata din data de 27.01.2012 paratul a formulat intampinare la precizarea de actiune, solicitand respingerea actiunii ca prescrisa, inadmisibila, neintemeiata si nelegala.
De asemenea, la acelasi termen reclamantul a formulat raspuns la intampinare, aratand, in esenta, ca decizia 12/2011 a ICCJ si deciziile Curtii Constitutionale, invocate de parat, se refera la daunele morale, insa actiunea are ca obiect doar repararea prejudiciului material.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar o . inscrisuri, proba incuviintata si administrata in cauza.
De asemenea, reclamantul a solicitat si incuviintarea probei testimoniale, proba respinsa de instanta pentru motivele aratate in practicaua prezentei hotarari.
Paratul nu a propus probe in apararea sa.
Avand in vedere deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curtii Constitutionale si decizia nr. 12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta a apreciat ca nu se mai impune complinirea probatoriului in dovedirea cererii de chemare in judecata, administrarea altor probe nefiind utila pentru solutionarea cauzei, potrivit art. 167 C.p.c.
Pentru analizarea cererii de chemare in judecata din perspectiva tuturor temeiurilor juridice invocate in sustinerea sa, tribunalul apreciaza ca se impune expunerea prealabila a evolutiei art. 5 alin 1 al Legii 221/2009, text normativ ce a constituit cauza promovarii tuturor cererilor de chemare in judecata intemeiate pe dispozitiile Legii 221/2009.
Astfel, pana la data de 01.07.2010, art. 5 al. 1 lit. a din Legea 221/2009 prevedea ca „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”, aratand totodata ca la stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-Lege 118/1990 si al OUG 214/1999.
La data de 01.07.2010 au intrat in vigoare modificarile aduse textului normativ anterior mentionat prin OUG 62/2010, astfel incat art. 5 al. 1 lit. “a” a prevazut, incepand cu aceasta data, plafonarea despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, de pana la 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I si de pana la 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea. Aceeasi ordonanta de urgenta a introdus si o . criterii exemplificative care sa fie avute in vedere de catre instante la stabilirea cuantumului despagubirilor, precum durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare, consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-Lege 118/1990 si al OUG 214/1999, aceste criterii fiind enumerate in al. 1¹ al art. 5.
Totodata, inca de la aparitia sa, art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009 prevede ca persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestor persoane, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu le-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005; litera „c” a aceluiasi articol arata ca aceleasi persoane au dreptul de a solicita in termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară. Aceste prevederi ale art. 5 al. 1 lit. b si c din Legea 221/2009 nu au suferit modificari de la aparitia legii si pana in prezent.
In privinta art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 (care dadea dreptul persoanelor ce au suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestor persoane, soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare), tribunalul arata ca aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin Deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curtii Constitutionale.
Conform art. 31 al. 1 din Legea 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie; potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Tribunalul constata ca Parlamentul Romaniei nu a pus de acord prevederile art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 - constatate ca fiind neconstitutionale - cu dispozitiile Constitutiei, astfel incat aceste prevederi si-au incetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor anterior mentionate ale Curtii Constitutionale, nemaiputand constitui temei juridic pentru admiterea cererii de acordare a despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica ori prin masura administrativa cu caracter politic, astfel cum s-a statuat recent si prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii. Modificarea operata prin art. XIII, pct. 2 din Legea 202/2010 nu a vizat dispozitiile declarate neconstitutionale, ci doar partea introductiva a art. 5 al. 1 din Legea 221/2009.
Pe de alta parte, in acord cu cele statuate de Curtea Constitutionala prin Decizia 1358/21.10.2010, tribunalul apreciaza ca scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însași recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Or, prin legile reparatorii adoptate anterior Legii 221/2009 (respectiv Decretul-Lege 118/1990 si OUG 214/1999) precum si prin condamnarea publica a actiunilor represive infaptuite de regimul comunist, S. R. a recunoscut si condamnat masurile contrare drepturilor omului, acordand victimelor acestor masuri o . drepturi si facilitati de ordin material si moral.
Nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Atat art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 cat și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Nu se poate aprecia deci ca indemnizatia acordata de art. 4 din Decretul-Lege 118/1990 are o natura distincta de sumele la care dadea dreptul art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009, ambele vizand repararea daunelor morale suferite de cei persecutati politic de regimul comunist. Aceeasi concluzie se desprinde si din lecturarea expunerii de motive la Legea nr. 221/2009, care justifica instituirea acestei norme de faptul ca, "în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist".
Tribunalul apreciaza ca masurile deja acordate de S. R. victimelor regimului comunist prin Decretul-Lege 118/1990 si OUG 214/1999 sunt drepte si rezonabile, avand in vedere si aspectele anterior mentionate conform carora scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral.
Astfel fiind, Legea 221/2009 da in prezent dreptul doar la constatarea prin hotarare judecatoreasca a caracterului politic al condamnarilor pronuntate in perioada 06.03._89 pentru alte fapte prevazute de legea penala decat cele enumerate in art. 1 al. 2 din Legea 221/2009, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul din scopurile prevazute de art. 2 al. 1 din OUG 214/1999 precum si, in aceleasi conditii, la constatarea caracterului politic al altor masuri administrative decat cele prevazute la art. 3 din Legea 221/2009, dupa cum reiese din art. 1 al. 3 si art. 4 al. 1 si 2 din lege. In plus, acelasi act normativ si-a mentinut dispozitiile art. 5 al. 1 lit. b si c privind acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative – daca bunurile respective nu au fost restituite sau nu au fost acordate despagubiri prin echivalent in conditiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005 – precum si repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara.
Referitor la cererea de constatare a caracterului politic al condamnarii sau al masurii administrative, aceasta poate fi primita doar in cazul in care priveste alte fapte, respectiv alte masuri administrative decat cele considerate a avea de drept un caracter politic, dupa cum reiese din prevederile art. 1 al. 3 si 4 respectiv art. 4 al. 2 din Legea 221/2009. Aceste dispozitii legale sunt firesti, cata vreme reclamantul nici nu ar avea vreun interes sa solicite instantei a-i constata caracterul politic al unei condamnari ori masuri administrative cu privire la care insasi legea (respectiv art. 1 al. 2 si art. 3 din Legea 221/2009) prevede ca are un caracter politic. Astfel fiind, cata vreme faptele evocate de reclamant se incadreaza intre cele enumerate la art. 1 al. 2 sau la art. 3 din Legea 221/2009, acesta nu obtine vreun folos practic prin formularea capatului de cerere privind constatarea de catre instanta a caracterului politic al masurii, caracter prevazut de insasi Legea 221/2009.
Cat priveste acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, din interpretarea articolului 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009 se desprinde faptul ca aceste despagubiri vizeaza doar bunurile imobile si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii 10/2001, fapt desprins din conditionarea acordarii despagubirilor de nerestituirea bunurilor – in natura sau prin echivalent – in conditiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005, acte normative ce reglementeaza situatia imobilelor preluate abuziv. Trebuie remarcat deci ca art. 5 al. 1 lit. b nu a vizat nici macar restituirea terenurilor, intrucat nu a conditionat acordarea despagubirilor de nerestituirea terenurilor in conditiile Legii 18/1991 sau ale Legii 1/2000.
Aceasta solutie rezulta fara echivoc daca se consulta expunerea de motive a proiectului Legii 221/2009 (http://www.cdep.ro/proiecte/2008/400/00/0/em400.pdf).
Astfel, in Sectiunea a II –a- -Motivul emiterii actului normativ, descriind situatia actuala, legiuitorul arata ca „In ceea ce priveste repararea prejudiciului material, Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de regimul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de catre art. 2 al. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, ca fiind imobile preluate in mod abuziv. Totusi, dificultatile legate de procesul de punere in aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in varsta care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pana la aceasta ora vreo despagubire concreta.”
La subsectiunea 2, intitulata „Schimbari preconizate”, se mentioneaza: „prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, persoana in cauza, precum si sotul sau descendentii pana la gradul al II –lea, inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de catre instanta de judecata a unor despagubiri banesti care sa acopere valoarea bunurilor confiscate”.
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despagubiri pentru bunurile mobile confiscate si nici pentru alte imobile decat cele care fac obiectul Legii 10/2001 si nici nu a prevazut vreo astfel de dispozitie in corpul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Bineinteles, acordarea despagubirilor este conditionata de depunerea in termen a notificarilor potrivit Legii 10/2001, fapt desprins din prevederile art. 5 al. 5 din Legea 221/2009, care arata ca acordarea de despagubiri pentru bunurile confiscate atrage incetarea de drept a procedurilor de solutionare a notificarilor depuse potrivit Legii 10/2001 sau Legii 247/2005. Or, în speta nu s-a dovedit depunerea in termen a acestor notificari.
Avand in vedere aceste considerente, nu pot fi acordate despagubiri in conditiile Legii 221/2009 pentru bunurile mobile ori pentru terenurile ce formeaza obiectul legilor in materia fondului funciar; aceste terenuri vor urma procedura de restituire prevazuta de legislatia funciara speciala, iar eventualele despagubiri pentru bunurile mobile puteau fi solicitate in baza actiunii in despagubire intemeiata pe art. 998-999 Cod civil, in termenul legal de prescriptie. O astfel de cerere de despagubire pentru bunurile mobile intemeiata pe art 998-999 cod civil este insa prescrisa in prezent.
Astfel, conform art. 3 al. 1 teza I din Decretul 167/1958, termenul de prescriptie este de 3 ani, iar conform art. 8 din acelasi decret, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Conform art. 25 din Decretul 167/10.04.1958, dispozitiile acestui decret sunt aplicabile si prescriptiilor neimplinite la data intrarii sale in vigoare, in care caz termenele de prescriptie prevazute in decret vor fi socotite ca incep sa curga de la . acestui decret.
Potrivit art. 26 din Decretul 167/1958, pe data intrarii in vigoare a acestui decret se abroga orice dispozitii legale contrare, in afara de cele care stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decat termenul corespunzator prevazut prin Decretul 167/1958. Astfel fiind, odata cu . Decretului 167/1958 au fost implicit abrogate si dispozitiile Titlului XX (art. 1837 si urmatoarele), precum si celelalte dispozitii din Codul civil privitoare la prescriptia extinctiva.
Art. 18 din Decretul 167/1958 obliga instanta judecatoreasca la a cerceta, din oficiu, daca dreptul la actiune este prescris.
In cazul condamnarilor cu caracter politic si al masurilor administrative cu un astfel de caracter, curgerea termenului de prescriptie extinctiva comporta anumite aspecte specifice, legate de faptul ca, pana la caderea regimului comunist, in 22.12.1989, persoanele condamnate politic sau cele care au facut obiectul unor masuri administrative politice au fost in imposibilitate de a promova actiuni in instanta prin care sa incrimineze faptele savarsite de regimul comunist si sa solicite despagubiri pentru acestea. Aceasta imposibilitate insurmontabila de a promova actiunea in raspundere civila delictuala impotriva statului in regimul comunist poate fi asimilata fortei majore si acceptata drept cauza ce a condus la suspendarea cursului prescriptiei, conform art. 13 lit. a din Decretul 167/1958.
Odata cu prabusirea regimului comunist, la data de 22.12.1989, aceasta imposibilitate de a actiona in instanta a fost inlaturata, astfel incat termenul de prescriptie a inceput sa curga cel tarziu la data anterior mentionata, implinindu-se in 22.12.1992.
Chiar daca prin adoptarea Legii 221/2009 S. R. a recunoscut dreptul la acordarea unor masuri reparatorii persoanelor ce fac obiectul acestei legi, o astfel de recunoastere nu poate fi considerata ca repunand in termenul de prescriptie pentru acordarea despagubirilor morale si nici ca intreruptiva de prescriptie, in sensul art. 16 lit. a din Decretul 167/1958.
Astfel, cat priveste repunerea in termenul de prescriptie, acesta poate fi facuta printr-o prevedere legala expresa (astfel cum s-a intamplat in cazul Legii 18/1991, Legii 112/1995 ori al Legii 10/2001, care au aratat in mod expres ca mostenitorii sunt repusi in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce formeaza obiectul acestor legi) sau poate fi dispusa de catre instanta de judecata, in conditiile art. 19 din Decretul 167/1958.
Tribunalul constata ca Legea 221/2009 nu contine o astfel de prevedere privind repunerea in termenul de prescriptie, iar dispozitiile legilor speciale reparatorii mentionate in paragraful precedent, constituind exceptia de la regula consfintita de art. 19 din Decretul 167/1958, sunt de stricta interpretare si aplicare.
Cat priveste art. 19 din Decretul 167/1958, acesta prevede ca instanta judecatoreasca poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea actiunii, cererea de repunere in termen putand fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie. Or, in speta, nu au fost invocate si dovedite cauze temeinic justificate pentru care termenul de prescriptie a fost mult depasit, pentru a se putea dispune repunerea in termen.
Revenind la dispozitiile art. 16 al. 1 lit. a din Decretul 167/1958, acesta prevede ca recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia (in speta S. R.) are efect intreruptiv de prescriptie. Pentru a avea insa un astfel de efect, recunoasterea trebuie facuta in cadrul termenului de prescriptie, iar nu dupa expirarea acestuia, cum s-a intamplat in speta.
Avand in vedere aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul va respinge cererea de chemare in judecata astfel cum a fost precizata.
F. de modalitatea de solutionare a cererii, tribunalul apreciaza ca cercetarea exceptiilor invocate de parat prin intampinare a devenit superflua, nemaimpunandu-se a fi facuta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul B. I., domiciliat in Timisoara, ., ., ., impotriva paratului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procedural ales la DGFP Timis, in Timisoara, .. 9B, astfel cum a fost precizata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.01.2012.
P. GREFIER
M. R. F. S.-H.
Red. M.R.
Tehnored. MR
08.02.2012
5 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 307/2012.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 17/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
