Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 773/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 773/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 773/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 773/A

Ședința camerei de consiliu din 03.09.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: C. B.

GREFIER: A. T.

S-a luat în examinare apelul civil declanșat de către apelantul B. G. L. împotriva încheierii civile nr. 8198/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, având ca obiect învestire cu formulă executorie.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul, personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost acvirat dosarul nr._ .

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului promovat în cauză.

Apelantul solicită admiterea apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 02.06.2015, sub nr._, creditorul avocat B. G. L. a solicitat instanței investirea cu formulă executorie a Contractului de asistență juridică nr. 23/01.08.2013.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În cauză a fosta administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de creditor.

Prin încheierea civilă nr. 8198/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de creditorul avocat B. G. L., cu sediul ales în Timișoara, ., C.I.F._.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătoria a reținut următoarele:

Prin contractul de asistenta juridica nr. 23/01.08.2013 clientul I. M. V. s-a obligat sa plătească suma de 800 lei onorariu avocatului B. G. L., dintre care 200 lei avans, diferența urmând a se achita la terminarea procesului (f. 3).

Conform art. 31, alin. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, contractul de asistenta juridica legal încheiat este titlu executoriu, insa creditorul nu a dovedit terminarea procesului pentru care s-a convenit onorariul.

Deoarece nu s-a probat conform art. 249 si art. 663 al. 4 C.pr.civ. exigibilitatea creantei neplatite din titlul executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică nr. 23/01.08.2013, in baza art. 641 al. 3 C.pr.civ. prima instanța a respins ca nefondata cererea de investire cu formula executorie a acestuia.

Contra încheierii civile nr. 8198/2015 din 10.06.2015, pronunțata in dosarul sus menționat, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului creditorul avocat B. G. L., solicitând admiterea apelului, si rejudecand, schimbarea in tot a încheierii civile apelate in sensul admiterii cererii de investire cu formula executorie.

În susținerea căii de atac, apelantul a învederat că, în fapt, a solicitat Investirea cu formula executorie a Contractului de Asistenta Juridica nr. 23/01.08.2013, ca urmare a refuzului clientului I. M. V. de a achita diferența de onorariu in cuantum de 600 lei.

Menționează apelantul ca in cererea de investire adresata primei instanțe a arătat data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești pronunțate in dosarul in care a reprezentat clientul, in Dosar nr._ proces câștigat prin Sentința Civila nr. 389/2014 din 22.01.2014, rămasa definitiva prin Decizia Civila nr. 2131/25.03.2015. Motivarea instanței pentru respingerea cererii o consideră netemeinica întrucât din 25.03.2015 creanța sa a devenit exigibila.

Pentru complinirea acestei neregularitati, apelantul depune in copie hotărârile judecătorești care atesta finalizarea procesului si implicit exigibilitatea creanței.

In drept, apelantul a invocat disp. art. 466 si urm. NCPC.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul constată următoarele.

În adevăr, raportat la actele aflate în compunerea dosarului de fond, nu rezultau condițiile cerute de art. 663 pentru creanța constatată prin Contractul de Asistenta Juridica nr. 23/01.08.2013. În calea de atac, apelantul a complinit lipsurile constatate de judecătorie depunând copii conforme cu originalul după Sentința Civila nr. 389/2014 din 22.01.2014 dată de Tribunalul T. rămasa definitiva prin Decizia Civila nr. 2131/25.03.2015 a Curții de Apel Timișoara.

Totodată, din consultarea celor două dosare acvirate, tribunalul observă că, în adevăr, petentul l-a reprezentat pe intimatul I. M. V. în litigiul soluționat prin actele jurisdicționale supra anunțate, împuternicirea avocațială aflată la fila 8 în dosarul nr._ al Tribunalului T. - Secția de C. Administrativ, fiind emisă în temeiul Contractului de Asistenta Juridica nr. 23/01.08.2013.

În atare situație, cum litigiul pentru care s-a încheiat contractul de asistență juridică a fost soluționat irevocabil, iar creanța consemnată în titlul executoriu (potrivit art. 31 alin. 3 din legea cu nr. 51/1995) întrunește condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ. va admite calea de atac pendinte declanșată și va modifica încheierea apelată în sensul că va admite cererea formulată de petiționarul-apelant.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 641 c. proc. civ. va dispune învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică cu nr. 23/1.08.2013 încheiat cu numitul I. M. V. în limita sumei de 600 lei rămasă de achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declanșat de către apelantul B. G. L., cu sediul în Timișoara, ., județul T., împotriva încheierii civile nr. 8198/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Modifică încheierea apelată în sensul că admite cererea formulată de petent și-n consecință

Dispune învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică cu nr. 23/1.08.2013 încheiat cu numitul I. M. V. în limita sumei de 600 lei rămasă de achitat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.

Președinte, Judecător,

A. A. C. B.

Grefier,

A. T.

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul (Contractul de asistență juridică nr. 23/01.08.2013) pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de învestire cu formulă executorie. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Președinte complet,

A. A.

Grefier,

A. T.

Red. A.A.

Tehnored. A.T.

Ex. 3/30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 773/2015. Tribunalul TIMIŞ