Partaj judiciar. Sentința nr. 8599/2015. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 8599/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 781/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 781/A
Ședința publică din 04.09.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantii-reclamanti A. V. si A. V. împotriva sentintei civile 8599/03.07.2013, pronuntata de Judecătoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimatii-parati K. F. L., F. I., C. L. al Comunei Ortisoara reprezentat prin Primar si . Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsa partile.
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier, dupa care instanta, din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 137 C.p.c. rap. la art. 248 al.1 si art. 252 C.p.c., invoca exceptia perimarii si o retine spre solutionare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.8599/03.07.2013, pronuntata in dosarul_ Judecătoria Timisoara a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. V. și A. V., în contradictoriu cu pârâții K. F. L. și F. I., C. L. al Comunei Orțișoara reprezentată prin Primar și . Primar, având ca obiect ieșire din indiviziune; a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă înscris sub A1.1 din CF_ Orțișoara și atribuirea în întregime a imobilului către reclamanți, a obligat reclamanții să achite cu titlu de sultă pârâtei F. L. suma de 11.937,5 lei iar pârâtului F. I. suma de 5968,75 lei, a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților în cotă de 1/1, numai asupra imobilului casă înscris sub A1.1 din CF_ Orțișoara cu titlu de ieșire din indiviziune, a respins în rest acțiunea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, din extrasul de carte funciară nr._ Orțișoara (f. 33 prima instanta ) instanța a reținut că asupra imobilului situat în Seceani nr. 435 sunt proprietari: 1. asupra casei cu nr. 435 reclamanții în cotă de 1/4, pârâta F. L. în cotă de 2/4 și pârâtul F. I. în cotă de 1/4; 2. asupra terenului în suprafață de 1151 mp pârâta F. L. în cotă de 2/4, pârâtul F. I. în cotă de 1/4 și Statul Român în cotă de 1/4.
În temeiul art.728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, iar potrivit art.6735 al.2 c.pr.civilă, împărțeala se va face de regulă în natură, însă dacă împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar caza o scădere importantă a valorii acestuia ori i–ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, în temeiul dispozițiilor art 67310 Cod de procedură civilă îi va atribui întregul bun cu obligația de a plăti celuilalt coproprietar o sultă corespunzătoare cotei sale de proprietate.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de domnul expert ing. P. M. (f. 238prima instanta) rezultând că imobilul casă nu se poate partaja în natură.
Împotriva concluziilor raportului de expertiză pârâții nu au formulat obiecțiuni.
Ținând cont de faptul că numai reclamanții au solicitat atribuirea în natură a imobilului instanța a dispus în temeiul celor mai sus precizate, atribuirea în natură a întregului imobil la reclamanți.
Potrivit aceluiași raport de expertiză valoarea imobilului casă este de 23.875 lei, stabilită potrivit metodei comparațiilor de piață (f. 238 prima instanta ).
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți, domnul expert P. M. a evaluat imobilul și potrivit metodei valorii de înlocuire la suma de 57.838 lei (f. 287 prima instanta ).
Având însă în vedere că sulta care urmează a fi stabilită trebuie să corespundă valorii reale a imobilului, care este dată de valoarea de circulație a acestuia, instanța a apreciat că valoarea reală a imobilului este de 23.875 lei, stabilită potrivit metodei comparațiilor de piață.
Prin urmare sulta care se cuvine pârâtei F. L. pentru cota sa de proprietate de 2/4 din imobil este de 11.937,5 lei iar sulta care se cuvine pârâtului F. I. pentru cota sa de proprietate de 1/4 din imobil este de 5968,75 lei .
În privința terenului în suprafață de 1151 mp, instanța a constatat că reclamanții nu au niciun drept de proprietate, coproprieteri fiind doar pârâții. Cum potrivit dispozițiilor art 728 cod civil condiția esențială pentru admiterea unei acțiuni de ieșire din indiviziune este starea de coproprietate a reclamanților asupra imobilului, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de sistare a stării de indiviziune asupra terenului, reclamanții nefiind coproprietari.
Având în vedere aceste considerente instanța, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996 a admis în parte și capătul de cerere privitor la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților în cotă de 1/1, numai asupra imobilului casă înscris sub A1.1 din CF_ Orțișoara cu titlu de ieșire din indiviziune.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art.274 a constatat că nu sau solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva hotararii au declarat apel reclamantii, solicitand refacerea ori completarea probelor administrate la prima instanță, in sensul administrării unei noi expertize tehnice judiciare (sau o contraexpertiză), care să stabilească valoarea reală atât a imobilului casă cât și a terenului intravilan, având în vedere faptul că expertul a refuzat să evalueze imobilul prin metoda valorii de înlocuire și a folosit doar metoda comparațiilor de piață care este utilizată numai atunci când există exemple de tranzacții certe pentru imobile identice sau puțin diferite, și nu luând în considerare niște anunțuri de oferte de pe internet din anul 2011, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive și dispunerea ieșirii din indiviziune și asupra imobilului-teren intravilan în suprafață de 1151 m.p., așa cum apare în cartea funciară nr.653 Seceani nr.top.469-470, prin atribuirea în natură reclamanților a acestui teren, cu obligarea reclamanților la achitarea sultei corespunzătoare dreptului de proprietate asupra terenului intravilan al pârâților, să se dispuna intabularea în favoarea reclamanților a dreptului de proprietate în cotă de 1/1 în C.F. 653 Seceani nr.top.469-470 si asupra terenului intravilan în suprafață de 1151 m.p.
In motivarea apelului, reclamantii apelanti au aratat ca instanța de fond în mod greșit a reținut că metoda folosită de către expert pentru evaluarea casei și terenului este cea mai corectă și le-a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize de către un alt expert (sau o contraexpertiză) care să stabiliească valorile reale ale celor două imobile prin utilizarea mai multor metode, în special a metodei valorii de înlocuire si în mod greșit le-a respins petitul privind ieșirea din indiviziune cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1151 m.p.
In drept reclamantii apelanti si-au intemeiat apelul pe dispozitiile art. art.282, art.284, art.295, art.296, art.298 Cod pr.civ. coroborat cu art.728, art.480 Cod civil 1865.
Prin incheierea de sedinta din 22.11.2013, tribunalul a dispus, în temeiul art.242, pct. 2 C.proc.civ., suspendarea judecatii, avand in vedere lipsa partilor legal citate si faptul ca niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea in lipsa.
P. a stat în nelucrare până la data de 02.07.2015, când, din oficiu, a fost dispusa citarea partilor, in vederea discutarii perimarii.
La termenul astfel acordat, tribunalul, din oficiu, în temeiul art. 137 C.proc.civ. raportat la art. 248 alin. 1 și art. 252 C.proc.civ., a invocat excepția de perimare.
Deliberând asupra acestei excepții, tribunalul reține că judecata a fost suspendată prin încheierea de ședință din 22.11.2013, în temeiul art. 242 pct.2 C.proc.civ. și de la această dată și până la termenul de azi a stat in nelucrare din vina părților, neefectuându-se niciun act de procedura in vederea judecății.
Potrivit disp. art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an in materie civilă sau de 6 luni în materie comerciala.
Conform art. 252 C.proc.civ., perimarea se constată din oficiu sau le cererea părții.
Întrucât pricina a rămas in nelucrare din culpa părților, instanța apreciază că sunt întrunite cerințele legale, constatând perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia perimarii apelului.
Constata perimat de drept apelul declarat de apelantii-reclamanti A. V. si A. V. împotriva sentintei civile 8599/03.07.2013, pronuntata de Judecătoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimatii-parati K. F. L., F. I., C. L. al Comunei Ortisoara reprezentat prin Primar si . Primar.
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. R. A. C.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
2 ex/15.09.2015
Prima instanță – jud. Ș. R.
← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 773/2015.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
---|