Obligaţie de a face. Decizia nr. 1019/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 1019/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1019/A
Ședința publică din 16.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta M. A. N. împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelanta, personal, intimata B. M., personal.
S-a prezentat martora K. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, în baza art. 318 raportat la art. 323 C.proc.civ., procedează la audierea martorei K. E., sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosarul cauzei.
La interpelarea intimatei, de ce nu sunt audiați și martorii propuși de ea, instanța îi învederează că a dispus din oficiu, în virtutea rolului activ, audierea a martorilor cu care se mai învecinează apartamentul apelantei. În alți termeni, martorii au fost propuși de instanță, din oficiu, iar nu de către apelantă, situație în care, în vederea respectării principiilor dreptului la apărare și al egalității de arme s-ar fi impus și audierea unor martori propuși de intimată.
Apelanta depune, în 2 exemplare, tabelele cu cheltuielile de întreținere aferente lunilor iulie și august 2015, pentru a dovedi că intimata nu locuiește în imobil, precum și adeverința medicală cu nr. 1177/20.03.2015, din care rezultă că mama sa este nedeplasabilă.
În replică, intimata învederează că locuiește în imobil, că a lucrat grădina și că nu consumă deloc apă caldă și rece.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului promovat în cauză.
Apelanta solicită admiterea apelului, pentru motivele încorporate căii de atac, fără cheltuieli de judecată.
Intimata solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, învederând că nu există acordul majorității proprietarilor din imobil, că animalul în discuție este mare și o deranjează, ea locuind sub apartamentul reclamantei și că mama celei din urmă nu poate avea grijă de el. Depune încă un exemplar al înscrisurilor depuse prin Serviciul Registratură în data de 08.10.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara la data de 09.09.2014 reclamanta M. A. N. in contradictoriu cu parata B. M., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord expres pentru deținerea animalului de companie cățel taie mică, rasa metis, cod de identificare_ (Conf. carnet. de sănătate).
Mai solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamanta arată că la data de 10.05.2014 a achiziționat cățelul rasa metis în vârstă de 6 săptămâni. După achiziționarea câinelui în conformitate cu dispozițiile art. 66 lit. b din Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fară stăpân din municipiul Timișoara și a animalelor de companie a obținut acordul scris al Asociației de proprietari precum și acordul expres al proprietarilor de pe scara A din . Primăria mun.Timișoara - Direcția de mediu.
Reclamanta menționează că pârâta locuiește la un apartament limitrof (apartament inferior) și refuză în mod nejustificat, din rea credință să-i dea acordul expres. Mai mult o șicanează formulând plângeri la Primăria Timișoara că deține acest câine, deși câinele niciodată nu a deranjat-o deoarece este permanent supravegheat de mama sa care este pensionară.
Reclamanta precizeaza că mai sunt pe scară 3 proprietari deținători de câini la care le-a dat acordul, numai ei refuză să-i dea acordul.
In drept, reclamanta invoca art.66 din Regulament și HCL nr.371/2007.
In probatiune reclamanta a anexat copie acord asociația de proprietari, copie tabel nominal, copie carnet de sănătate a câinelui, copie acord Primăria Timișoara, copie Regulament fila nr.1 și 10.
Parata a formulat intampinare prin care a arătat locuiește la etajul al II-lea apartamentul nr. 11, că reclamanta din luna mai 2011 are un câine și de atunci până în prezent tulbură liniștea, fuge prin apartament în galop, latră încontinuu iar pentru că pereții sunt foarte subțiri toate mișcările se aud, că reclamanta în loc să îl stăpânească mai și îndeamnă să facă cât mai mare gălăgie ca să o supere la fel ca băiatul acesteia. Pârâta arată că a avut motive suficiente să se adreseze organelor competente, să facă reclamație, că făceau o gălăgie insuportabilă, că o lună de zile a așteptat că poate se va schimba situația însă nu s-a schimbat. Pârâta arată că este pensionară, că a lucrat 40 de ani în schimburi, că are dreptul la liniște.
Pârâta arată că s-a prezentat în instanță la termenul de judecată din data de 09.12.2014 și a arătat faptul că nu este de acord cu admiterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. N. în contradictoriu cu pârâta B. M..
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În privința deținerii câinelui de către reclamantă, prima instanță a reținut că potrivit înscrisului intitulat "declarație" (fila nr. 5), la data de 04.08.2014 un număr de 13 familii (fără cea a reclamantei) din totalul de 20 de familii din blocul în cauză și-au exprimat acceptul privind deținerea câinelui în cauză de către aceasta. Pârâta în calitate de proprietară a apartamentului limitrof celui al reclamantei nu a fost de acord cu deținerea de către reclamantă a unui animal de companie în imobilul în care locuiește.
Din cuprinsul carnetului de sănătate depus de către reclamantă (filele nr. 8-9) s-a reținut că în cauză este vorba despre un câine rasa metiș de culoare bej alb născut la 31.03.2014.
Potrivit art. 66 lit. b din Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân din municipiul Timișoara și a animalelor de companie este interzisă deținerea animalului de companie în apartamente fără acordul scris și ștampilat al Asociației de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, în baza acordului expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe (apartamentul superior, inferior și a celor învecinate de pe același etaj apartamentului de deținere al animalului de companie).
Or, din tabelul depus de reclamantă rezultă că nu toți proprietarii și-au dat acordul pentru deținerea unui cățel, printre care și pârâta în calitatea de proprietar al apartamentului limitrof astfel că reclamanta nu întrunește condițiile legale pentru a deține un câine în apartamentul de . pune problema dacă refuzul pârâtei de a fi de acord cu deținerea de către reclamantă a unui câine în apartamentul în care locuiește este sau nu justificat.
Pârâta a învederat instanței faptul că este deranjată în mod continuu de câinele pe care reclamanta îl deține în apartamentul său, iar acest aspect s-a concretizat în formularea mai multor sesizări către Primăria Timișoara, în urma cărora reclamanta a fost sancționată.
În aceste condiții, reclamanta solicită ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină locul consimțământului pârâtei pentru deținerea animalului de companie menționat.
Instanța a apreciat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada faptului că prezența animalului de companie pe care îl deține nu este deranjantă și nu creează disconfort pentru pârâtă. Aceasta cu atât mai mult cu cât regulamentul anterior invocat condiționează deținerea animalului de companie de acordul expres al proprietarilor apartamentelor limitrofe tocmai pentru a oferi protecție unor astfel de persoane și în ideea de a evita o astfel de împrejurare în care o persoană ar fi obligată să accepte o atare situație.
Instanța a apreciat că refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru deținerea de către reclamantă în apartamentul său a unui animal de companie este justificat, aceasta neputând fi obligată să accepte în continuare un trai în comun în care să fie în permanență tulburată de lătratul câinelui reclamantei.
Așadar prima instanță a apreciat că pârâta nu-și exercită în mod abuziv dreptul de a refuza exprimarea acordului pentru deținerea animalului de companie de către reclamantă și într-o atare situație, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Instanța a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului reclamanta M. A. N., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În susținerea căii de atac, apelanta a învederat că soluția primei instanțe este neîntemeiată.
Așa cum a dovedit cu actele depuse la dosar, respectiv tabelul de la fila 8, majoritatea proprietarilor de apartamente și-au dat acordul pentru deținerea câinelui (cu excepția pârâtei, cei care nu au semnat fiind plecați în străinătate), iar dintre proprietarii apartamentelor limitrofe numai pârâta a refuzat.
Apelanta a învederat că nu există nici o probă în dosar din care să rezulte că pârâta este deranjată de prezența cățelului sau că acesta latră. Dimpotrivă, așa cum reclamanta a dovedit, în blocul în care locuiesc părțile din prezentul dosar există mai mulți deținători de animale de companie, iar pârâta și-a dat acordul pentru ca ceilalți vecini să dețină câini, mai puțin în ceea ce o privește pe reclamantă. Menționează că locuiește împreună cu fiul său și mama sa, iar la recomandarea medicului a cumpărat cățelul datorită stărilor depresive datorate vârstei pe care le-a traversat mama reclamantei, nevoită să stea un timp îndelungat pe parcursul zilei singură. Arată totodată că mama sa se deplasează foarte greu, nu poate să iasă singură afară din casă și era imperios necesar să îi creeze un mediu adecvat, așa cum de altfel a recomandat medicul specialist.
Mai mult, la fila 5 din dosarul primei instanțe există o adeverință a asociației de proprietari din cuprinsul căreia rezultă că cățelul nu produce gălăgie.
Mai arată apelanta că pârâta locuiește perioade scurte de timp în imobil, fiind evident că nu poate fi deranjată la maniera arătată în fața primei instanțe.
Pârâta a susținut însă nu a dovedit în nici un mod paguba pricinuită prin deținerea de către reclamantă a câinelui în cauză, limitându-se la a face simple afirmații, iar instanța s-a raportat doar la susținerile pârâtei.
Astfel, pretinsa împiedicare a folosirii propriului apartament de către pârâtă în condiții firești și decente, datorită pretinselor lătrături generate de câine nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât din probatoriul administrat în cauză a rezultat că singura persoană deranjată de câine a fost pârâta, fără ca ceilalți vecini de palier ori de . de câine.
Pe cale de consecință, o asemenea tulburare a folosinței firești a apartamentelor din blocul respectiv nu poate fi prezumată și nici apreciată în mod absolut ci de la caz la caz, reclamanta apreciind că a făcut dovada unui refuz abuziv din partea pârâtei de a-și da consimțământul, iar pârâta nu a făcut dovada nici unui prejudiciu.
În drept, apelanta a invocat disp. art. 466 și urm. NCPC.
Apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata B. M. a solicitat respingerea căii de atac, reiterând în esență apărările din cea dintâi fază a judecății. Astfel, intimata a susținut constant că este direct afectată de către câine, locuind sub apartamentul apelantei, că animalul este gălăgios și ziua și noaptea, reproșându-i apelantei că ea și familia sa nu numai că nu încearcă să-l tempereze dar că, dimpotrivă, îl agită și că nu îl scot la plimbare. Intimata apreciază că este dreptul său exclusiv să se opună și că nu își va exprima acordul, așa cum nu și l-a exprimat nici în celelalte cazuri.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, precum și a probatoriului administrat și întregit în calea de atac, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi întemeiate pentru cele ce urmează.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, prin demersul judiciar inițiat, reclamanta-apelantă tinde la a obține un act jurisdicțional care să suplinească acordul pârâtei în vederea deținerii în apartamentul său a unui animal de companie, acord necesar potrivit art. 66 lit. b din Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân din municipiul Timișoara și a animalelor de companie.
Prima instanță, într-o analiză superficială a cauzei și fără a-și exercita rolul activ instituit legislativ de art. 22 c. proc. civ, a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada unui fapt negativ - acela că animalul său de companie nu o deranjează pe pârâta-intimată; fără a-i pune însă în prealabil în vedere reclamantei, așa cum într-o justă soluționare a cauzei avea a face, să producă și alte probe pentru a se stabili finalmente, dacă refuzul pârâtei este unul justificat de pretinsul comportament gălăgios și de netolerat al câinelui, sau dimpotrivă, unul abuziv, sancționabil de legea civilă.
Din declarațiile martorilor audiați în calea de atac, și care se verifică a fi ceilalți vecini limitrofi ai reclamantei-apelante (de lângă și de deasupra apartamentului său), rezultă că animalul de companie achiziționat de către cea din urmă nu îi deranjează deloc, comportamentul acestuia nefiind de natură a face imposibilă conviețuirea în . altfel, mai există și alte asemenea animale de companie.
Mai mult, din declarația martorei K. E., coroborată cu tabelul asociației de locatari ce evidențiază cheltuielile comune datorate de proprietarii apartamentelor din imobil pe luna iunie a anului curent, rezultă că intimata-pârâtă nu locuiește efectiv și cu caracter de durată în apartamentul său, venind numai din când în când (la numărul de persoane este trecut 0, ca și în dreptul consumului de apă caldă și apă rece). Ca atare, pretinsul disconfort creat de comportamentului câinelui achiziționat de către apelantă s-ar limita numai la rarele vizite pe care le-ar efectua intimata-pârâtă la apartamentul proprietatea sa și, pe cale de consecință, nu poate avea ca rezultat imposibila conviețuire, așa cum nejudicios se încearcă a se acredita ideea.
Așa stând lucrurile, tribunalul apreciază, contrar primei instanțe, că refuzul intimatei de a-și exprima acordul în vederea deținerii de către reclamantă-apelantă a animalului de companie cățel taie mică, rasa metis, cod de identificare_ (Conf. carnet. de sănătate) nu este nici legitim și nici justificat, și, ca atare, îmbracă forma abuzului de drept, sancționabil jurisdicțional din perspectiva art. 15 din Noul Cod Civil, potrivit căruia „Niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori . si nerezonabil, contrar bunei-credințe.” și care se cere a fi pus în corelație cu art. 14 ce definește buna-credință astfel: ”Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Buna-credință se prezumă până la proba contrară.”.
De altfel, în doctrina clasică în materie s-a statuat că expresia „abuz de drept” înseamnă o „depășire a hotarului dreptului subiectiv”, încercându-se a se determina existența abuzului de drept pornind de la criterii obiective (a se vedea P. P., Practică judiciară civilă comentată și adnotată, 1999, pag. 22).
Numai că limitele anormale ale exercițiului dreptului subiectiv circumscriu, în cadrul conceptului general de vinovăție, orice faptă culpabilă, prin care titularul dreptului îl deturnează de la scopul său economic și de la normalitatea funcționalității sale, cauzând prin aceasta vecinului o atingere a dreptului subiectiv - oricare ar fi el materializată în existența unui prejudiciu (material sau/și moral). Cu toate că nu se pot identifica criterii riguroase de delimitare, tribunalul conchide, în acord cu doctrina clasică antecitată, că faptele trebuie să întreacă, în materialitatea lor, prin gravitate, limitele unei vecinătăți tolerabile.
Or, în speță, așa cum supra s-a demonstrat, se verifică o atare situație, de natură a conduce la încălcarea limitelor de exercitare a drepturilor subiective ale celorlalți proprietari din imobil (a reclamantei-apelante). Context în care refuzul pârâtei-intimate de a-și da acordul la deținerea de către reclamanta-apelantă a animalului de companie cățel taie mică, rasa metis, cod de identificare_ (Conf. carnet. de sănătate) se privește a fi unul excesiv, abuziv și nerezonabil, în accepția art. 15 apartenent noului cod civil.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. (1) c. proc. civ. va admite calea de atac formulată pendinte declanșată și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea formulată de către reclamanta M. A. N. în contradictoriu cu pârâta B. M..
Pe cale de consecință, va dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de acord al pârâtei în vederea deținerii de către reclamantă a animalului de companie cățel talie mică, rasa metiș cod de identificare_.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declanșat de către apelanta-reclamantă M. A. N., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., ., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. M., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., ., ., jud. T..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea formulată de către reclamanta M. A. N. în contradictoriu cu pârâta B. M..
Dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de acord al pârâtei în vederea deținerii de către reclamantă a animalului de companie cățel talie mică, rasa metiș cod de identificare_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2015.
Președinte, Judecător, A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/11.11.2015
Prima instanță: jud. V. E. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1755/2013.... → |
|---|
