Obligaţie de a face. Decizia nr. 694/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 694/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 694/A
Ședința publică din 21.08.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare apelul civil declanșat de către apelantul-reclamant P. A. C. contra sentinței civile nr._/22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru apelantul, lipsă, avocat S.-H. A., în substituirea avocatei B. C., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta apelantului depune delegația de substituire.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declanșării căii de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) și art. 468 alin. (1) - apartenente toate noului cod de procedură civilă, cu consecința constatării nulității actelor de procedură efectuate peste termen și acordă cuvântul asupra excepției.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ reclamantul P. A.-C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. C., obligarea pârâtului să predea autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare 1D7HU18Z23S127895, înmatriculat în Florida sub nr. BDT2C - Florida - US Army și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
În susținerea cererii de chemare în judecată reclamantul P. A.-C. a arătat că, prin Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.04.2010 în Timișoara, a cumpărat de la pârâtul B. C. autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare lD7HU18z23sl27895, înmatriculat în Florida sub nr. BDT2C - Florida - US Army, la prețul de 8.000 lei.
Reclamantul susține că la puțin timp după vânzare pârâtul B. C. l-a rugat să-i dea autoturismul să-l folosească pe perioada șederii sale în România și reclamantul i l-a dat pentru că îi este prieten mai ales că nu putea să-l folosească întrucât nu cunoștea exact condițiile în care era înmatriculat în Florida și nici nu dispunea de sumele de bani necesare pentru înmatricularea în România.
Ulterior, arată reclamantul, a solicitat restituirea bunului dar pârâtul B. C. a invocat anumite defecțiuni ale autoturismului și s-a obligat să le remedieze pe cheltuiala sa. Astfel, autoturismul a rămas în posesia acestuia până la remedierea defecțiunilor deși reclamantul susține că i-a adresat numeroase solicitări de restituire a bunului însă nici până în prezent nu l-a restituit.
În drept reclamantul P. A.-C. a invocat dispozițiile art. 1073 și urm. Cod civil, art. 1314, 1316 și urm. Cod civil.
În probațiune reclamantul P. A.-C. a depus în copie, cartea de identitate, contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit; Certificate of Title (cartea de identitate a autovehiculului - pe care o dețin în original);
Deși legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii K. R. Sigfried și K. L..
Prin sentința civilă nr._/22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. A. C., având CNP_, domiciliat în Timișoara . județul T., în contradictoriu cu pârâtul B. C. domiciliat în Timișoara .. 8, județul T..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 16.04.2010 pârâtul B. C. a vândut reclamantului P. A. C. autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare 1D7HU18Z23S127895 pentru prețul de 8.000 lei
Din Certificate of Title prima instanță a reținut că autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare 1D7HU18Z23S127895 este înmatriculat în Florida pe numele numiților C. D. B. și O. D. B..
Din declarația martorilor K. R. Sigfried și K. L. instanța a reținut că aceștia au declarat că reclamantul P. A. C. a cumpărat de la pârâtul B. C. autoturismul Doge Ram înmatriculat în America în luna aprilie 2010 și autoturismul a fost predat reclamantului. Martorii au declarat că ulterior pârâtul i-a solicitat reclamantului autoturismul să-l folosească și nu i l-a mai restituit; pârâtul circulă în oraș cu autoturismul și nu necesită reparații.
Art. 1073 cod civil în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății și invocat de reclamant prevede „Creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
Art. 1314 și art. 1316 Cod civil reglementează predarea lucrului vândut cumpărătorului care se poate face sau prin tradițiunea reală sau prin remiterea cheilor clădirii.
Art. 948 Cod civil prevede „Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.”.
Art. 969 Cod civil prevede la alin. (1) Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”.
Prin urmare pentru a se naște obligația de predare a lucrului convenția dintre părți trebuie să fie valabil încheiată între părți motiv pentru care prima instanța trebuie să analizeze în primul rând valabilitatea acesteia.
Prin urmare prima instanță a reținut din cartea de identitate a autovehiculului că acesta este proprietatea a două persoane, respectiv pârâtul B. C. și numita O. D. B. care nu este parte a contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 16.04.2010 și reclamantul nu a dovedit cu nici un mijloc de probă că aceasta a consimțit la această înstrăinare.
Art. 1 din OG nr. 78 din 24 august 2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România prevede „(1) Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.”.
Art. 4 din OG nr. 78/2000 prevede „(1) Omologarea individuală a unui vehicul rutier se acordă pentru:
b) vehiculele rutiere utilizate care nu au mai fost înmatriculate în România, cu excepția vehiculelor rutiere prevăzute la art. 1 alin. (5);”
Art. 6 din OG nr. 78/2000 prevede „(1) Este interzisă comercializarea unui vehicul rutier care nu a fost omologat, de tip sau individual, ori căruia nu i s-a eliberat cartea de identitate a vehiculului de R.A.R. potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.”.
În consecință instanța reține că în lipsa consimțământului ambilor proprietari ai autoturismului ,a dovezii de omologare a autoturismului și certificării autenticității acestuia convenția dintre părți nu este valabil încheiată .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1073, art. 1314, 1316 Cod civil, art. 1, art. 4, art. 6 din OG nr. 78/2000 prima instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. A. C. în contradictoriu cu pârâtul B. C..
În temeiul principiului „accesorium sequitur principale”, respingând principalul, instanța a respins și capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată solicitate, în speță nefiind reținută în sarcina pârâtului o culpă procesuală care să permită aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului reclamantul P. A. C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se dispună obligarea pârâtului să-i predea autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare 1 D7HU18z23s127895, înmatriculat în Florida sub nr. BDT2C - Florida - US Army.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu atât în primă instanță cât și în apel.
În susținerea căii de atac, după reiterarea situației de fapt, apelantul a arătat că,în fapt, prin hotărârea apelată, prima instanță a respins acțiunea promovată de reclamant cu motivarea că actul de vânzare nu a fost valabil încheiat, nefiind semnat de ambii proprietari, lipsind și dovada omologării autoturismului împreună cu certificarea autenticității acestuia.
Apelantul apreciază nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond, având în vedere următoarele argumente:
1. Prin Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.04.2010 în Timișoara, reclamantul a cumpărat de la pârâtul B. C. autoturismul marca DODG, tip TK, cu numărul de identificare 1D7HUT8z23s127895, înmatriculat în Florida sub nr. BDT2C - Florida - US Army. la prețul de 8.000 lei.
Contractul a fost încheiat la data de 16.04.2010, urmând ca, în funcție de aceste date să analizeze dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art. 35 din Codul familiei, se prezumă existența mandatului tacit reciproc astfel că în situația în care unul dintre soți vinde un bun mobil proprietate comună, convenția este legal încheiată, legea prezumând existența consimțământului celuilalt soț.
Acțiunea îl are ca pârât doar pe soțul care a semnat contractul de vânzare-cumpărare întrucât acesta are în prezent folosința bunului, acesta urmând a fi obligat la predare.
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract consensual, încheindu-se în mod valabil prin simplul consimțământ al părților, nefiind necesară ca o condiție ad validitatem tradițiunea/predarea bunului de la cumpărător la vânzător și nici încheierea actului într-o anumită formă. Potrivit art. 1314 C.civ., vânzătorul are obligația de a preda bunul cumpărătorului, iar în cazul în care acesta refuză, cumpărătorul are deschisă calea acțiunii în justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1073 C.civ., „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare”.
În ceea ce privește lipsa dovezii de omologare a autoturismului precum și lipsa certificatului de autenticitate, apelantul apreciază că inexistența acestor documente nu afectează valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, urmând ca ele să fie efectuate după predarea autoturismului.
În mod greșit instanța a avut în vedere dispozițiile legale în vigoare la data promovării acțiunii.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România în vigoare la data semnării actului de vânzare-cumpărare, „(1) Vehiculele rutiere pot fi înmatriculate sau înregistrate in România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, denumita în continuare R.A.R., organism tehnic specializat ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Se poate observa că dispoziția legală în vigoare la data semnării actului se referea doar la ÎNMATRICULAREA sau ÎNREGISTRAREA vehiculelor fără a exista dispoziția cu privire la COMERCIALIZAREA vehiculelor, aspect ce rezultă din simpla lecturare a textului legal, lipsind atât din componența titlului ordonanței cât și din componența art. 1, mențiunea referitoare Ia comercializarea vehiculelor.
Potrivit art. 6 din aceeași Ordonanță, „Este interzisă comercializarea unui vehicul rutier care nu a fost omologat, de tip sau individual, ori căruia nu i s-a eliberat cartea de identitate a vehiculului de către R A. R. conform prevederilor prezentei ordonanțe”.
În nici un caz lipsa acestor documente nu poate afecta valabilitatea actului încheiat intre părți, ele putând fi obținute doar după ce cumpărătorul a intrat in stăpânirea bunului, pentru a-l supune verificărilor de către instituțiile statului, conform prevederilor OG 78//2000, in conținutul legii nefiind prevăzută sancțiunea nulității actului juridic încheiat intre părți.
Mai mult, dispozițiile legii se referă doar la situația în care autoturismul achiziționat urmează să fie utilizat în România. Pentru situația în care autoturismul urmează a fi utilizat într-un alt stat, se vor aplica dispozițiile legale ale statului unde vehiculul va fi folosit.
In drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 146 și următoarele din NCPC.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Deliberând cu precădere asupra excepției tardivității introducerii căii de atac, invocată de instanță din oficiu, din perspectiva prevederilor art. 468 alin. (1) în corelație cu art. 185 alin. (1) - apartenente noii legi procedurale civile, tribunalul constată următoarele.
Din actele și lucrările dosarului se observă că sentința civilă supusă pendinte reformării a fost comunicată pârâtului-apelant la data de 28 martie 2014 (fila 33 din dosarul de fond).
Cum apelantul-reclamant P. A. C. a declanșat calea de atac la data de 30 aprilie 2014 (fila 8 din dosarul pendent), la mai mult de 30 zile de la comunicarea sentinței, depășind astfel termenul imperativ prevăzut de art. 468 alin. 1 c. pr. civ. - care, făcând aplicația regulii înscrise în art. 181 alin.1 pct. 2 c. pr. civ., se calculează pe zile libere -, devine îngăduită și concluzia că acesta este decăzut din dreptul de a mai efectua vreun act procedural peste termen, cu consecința constatării nulității efectuării unui astfel de act (în speță a căii de atac pendinte declanșată). Și aceasta întrucât se opune imperativul art. 185 apartenent și el noii legi procedurale civile și care spune că „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. (1) în corelație cu art. 185 alin. (1) și art. 468 alin. (1) - apartenente toate noului cod de procedură civilă, va anula calea de atac pendinte declanșată după expirarea termenului legal, fără a se mai preocupa a analiza motivele de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul declanșat de către apelantul-reclamant P. A. C., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat B. C., în Timișoara, P-ța Ț.-V., nr. 1, ., județul T., contra sentinței civile nr._/22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. C., cu domiciliul în Timișoara, .. 8, județul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 august 2014.
Președinte, Judecător,
A. A. A. C.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/25.08.2014
Prima instanță: jud. Mana R. A. A.
| ← Succesiune. Decizia nr. 481/2014. Tribunalul TIMIŞ | Evacuare. Decizia nr. 659/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
