Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 970/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.970/A
Ședința publică din data de 29.10.2014
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta apelantă A. DE P.. PTA. V. NR. 6 împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtele intimate . ( fostă . SRL ) și . & DESSERTS SRL, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică s-a prezentat pentru apelantă, avocat C. Ghe.P., iar pentru intimate a răspuns avocat Acidalia T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de 28.10.2014, prin serviciul registratură, intimatele au depus la dosar un set de acte în probațiune, un exemplar fiind comunicat reprezentantului apelantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, anularea sentinței apelate, cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond. Precizează că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în cauză, respectiv soluțiile vizând admiterea acestor excepții trebuiau să apară și în dispozitivul hotărârii. Apreciază că judecătoria a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere actele depuse în probațiune la dosar. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, arată că instanța de fond și-a depășit limitele investirii sale. Menționează că hotărârile ulterioare emise de reclamantă sunt temeinice și legale, fiind adoptate cu cvorumul prevăzut de lege.
Reprezentanta intimatelor solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Arată că excepțiile invocate în cauză și admise de instanța de fond sunt excepții peremptorii, care conduc la respingerea cererii ca efect al admiterii acestora. Arată de asemenea, că aceste excepții le putea invoca doar pârâta, precum și că, raportat la art.480 C.civ., art.555-556 NCPC, reprezentând temeiurile de drept invocate de reclamantă, rezultă că aceasta nu este proprietara terenului litigios, respectiv că nu are calitate procesuală activă în cauză. Consideră că în mod corect instanța de fond admis excepțiile invocate de pârâte.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ la data de 29.01.2013, reclamanta A. DE proprietari TIMISOARA PIATA V., NR. 6 în contradictoriu cu pârâtele . SRL si .&DESSERTS SRL a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtelor să demoleze și să evacueze în întregime materialele rezultate din demolare și orice alte bunuri, pe cheltuiala lor, de pe terenul care constituie curtea interioară a imobilului din Timișoara, Piața V. nr.6, înscris în CF colectivă nr._ - CI (nr.vechi :CF nr. 197 Timișoara) nr.top.1 186 - pentru construcții și în CF nr._ Timișoara, nr.top.1 186 - pentru terenul în suprafață de 832 mp; să oblige pârâtele să îi redea în folosință, liber, terenul constituind curtea interioară a imobilului identificat mai sus și să închidă ușa existentă în imobilul din Piața V. nr.8, proprietatea pârâtei de rang 1) cu acces spre această curte; să o autorizeze pe reclamanta să execute, pe cheltuiala solidară a pârâtelor, obligațiile arătate la petitele de mai sus, în cazul în care pârâtele vor refuza executarea lor; în subsidiar, reclamanta solicită obligarea pârâtelor să sisteze funcționarea și folosirea si să dezafecteze definitiv camera si instalațiile frigorifice existente în construcția amplasată în curtea interioară a condominiului identificat la primul petit; reclamanta solicită și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că asociația este constituită din proprietarii apartamentelor, cu părțile comune indivize aferente, situate în construcția - condominiu din Timișoara, Piața V. nr.6, înscrisă în CF colectivă nr._ - CI (c.f. vechi nr.197 Timișoara), nr.top. 1186. Terenul în suprafață de 832 mp, pe care se află condominiul, este înscris în CF nr._ Timișoara, nr.top. 1186 și constituie proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului local al municipiului Timișoara și în folosința pe cote-părți a proprietarilor apartamentelor, conform înscrierilor din cartea funciară. Terenul face parte din părțile comune indivize (indiviziune forțată) ale imobilului, așa cum rezultă din înscrierile în CF nr._-Cl Timișoara nr.top. 1186. Apartamentele au fost cumpărate de către actualii proprietari de la Statul român în baza Legii nr. 112/1995, anterior ei deținându-le în baza unor contracte de închiriere încheiate cu acesta, contractele incluzând și terenul aferent, care, însă, nu a fost cumpărat odată cu apartamentele, continuând regimul de închiriere.
Constituirea și funcționarea Asociației au fost autorizate prin încheierea nr. 597 din 09.12.2003 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr.585/PI/2003), Asociația fiind înregistrată fiscal și fiindu-i atribuit codul de înregistrare fiscală_. Proprietarii apartamentelor din condominiul situat în Piața V. nr.6 sunt titularii unui drept real de superficie asupra terenului, acesta rezultând, chiar dacă nu este numit ca atare, din vânzarea de către fostul proprietar al întregului imobil, Statul român, numai a dreptului de proprietate numai asupra construcției și a părților comune indivize, cu păstrarea pentru vânzător a dreptului de proprietate asupra terenului. Pentru terenul primit în folosință proprietarii apartamentelor din condominiu plătesc Primăriei municipiului Timișoara taxa de folosință prevăzută în hotărârile Consiliului local.
S. C. „B. C. & DESSERTS” S.R.L. Timișoara - deține dreptul de proprietate asupra spațiului cu altă destinație (cofetărie) situat în Timișoara, Piața V. nr.8 (imobil învecinat cu imobilul reclamantei, clădirile fiind alipite), așa cum rezultă din CF colectivă nr._-Cl Timișoara (nr.vechi: c.f.nr.196 Timișoara) nr.top. 1192, în care dreptul de proprietate este înscris în Partea II (Foaia de proprietate) la poz. Unitate individuală nr. SAD 1 în favoarea S.C. „CASATA” S.R.L., care este denumirea anterioară a pârâtei nr.1.
S.C. „G.’S C. & DESSERTS” S.R.L. Timișoara - are dreptul de folosință asupra spațiului cu altă destinație SAD 1 din Timișoara, Piața V. nr.8 în baza unui contract de închiriere încheiat cu .” SRL Timișoara.
S-a menționat faptul că pârâta nr. 1 a construit, cu mai mulți ani în urmă, fără autorizație și fără acordul membrilor reclamantei, în curtea interioară a imobilului din Piața V. nr.6, curte asupra căreia membrii Asociației au drept de folosință, două clădiri cu caracter provizoriu, alipite și sprijinite de peretele imobilului reclamantei. In aceste construcții provizorii, pârâta de rang 2 ,care desfășoară activități de comerț în spațiul închiriat de la pârâta de rang 1, situat în Piața V. nr.8 - depozitează mărfuri și are o cameră și instalații frigorifice cu un nivel de zgomot foarte ridicat pe timpul funcționării, afectând substanțial liniștea și confortul persoanelor care locuiesc în clădire și producând vibrații care pun în pericol securitatea clădirii Asociației. Pe de altă parte, aceste construcții au o stare de îngrijire precară și un aspect care nu este compatibil cu locul în care sunt ridicate (centrul orașului Timișoara). Prin cele două construcții pârâta de rang 1), în calitate de constructor și pârâta de rang 2), în calitate de utilizator, încalcă și restrâng fără temei și fără acordul Asociației, dreptul membrilor acestuia de folosință atât asupra terenului, cât și asupra clădirii și părților comune ale acesteia (construcțiile fiind sprijinite - lipite - de clădirea Asociației). In scopul folosirii celor două construcții, pârâta de rang 1) a făcut o ușă în peretele dinspre curtea interioară a reclamantei, al spațiului proprietatea sa, ușa fiind destinată în exclusivitate folosirii de către pârâte a celor două construcții neautorizate.
Reclamanta a arătat că a somat-o pe pârâta proprietară de mai multe ori – în scris si verbal – despre aceste împrejurări, cerându-i să demoleze construcțiile și să îi redea folosința terenului, dar aceasta a refuzat. Reclamanta a sesizat mai multe instituții publice cu atribuțiuni în lămurirea amiabilă a situației, dar demersurile acesteia, în ciuda unor măsuri, mai degrabă paliative, dispuse de instituțiile sesizate, s-au blocat de reaua-credință a pârâtelor, care nu s-au conformat măsurilor dispuse. Reclamanta a considerat că, prin construirea si folosirea celor două construcții provizorii, pârâtele au săvârșit un abuz de drept, extinzându-și nepermis, fără vreo autorizare legală și fără aprobarea sa dreptul de proprietate deținut în imobilul de la nr.8 asupra terenului aferent imobilului de la nr.6 (imobilul Asociației), restrângând dreptul reclamantei de folosință fără vreun temei legal și adăugând construcțiile în litigiu la construcția reclamantei, fără a avea vreo aprobare din partea acesteia. Abuzul de drept trebuie sancționat ca atare, iar sancțiunea nu poate fi alta decât încetarea acestui abuz prin desființarea construcțiilor neautorizate menționate.
Față de capătul de cerere solicitat în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la sistarea funcționării și folosirea camerei si a instalațiilor și să le dezafecteze definitiv, întrucât produc poluare fonica si vibrații peste limitele permise de lege, tulbura liniștea persoanelor care locuiesc în clădire și afectează siguranța acesteia.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art.3 și art. 54 alin.2 din Decr.nr.31/1954 (privind limitele folosinței drepturilor civile și abuzul de drept, respectiv dreptul instanței de a-l obliga pe autorul faptei săvârșite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare spre a se ajunge la restabilirea dreptului atins); art.480 C.civ. de la 1864, respectiv art.555, 556 C.civ. (în ce privește limitele exercitării dreptului de proprietate); art.998, 999 Cod civ.1864, respectiv art.1349, 1357 C.civ. (în ce privește răspunderea pentru fapta ilicită și repararea prejudiciului); art.3 și 30 din Legea nr.23 0/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari; art. 2 lit.i) din Legea nr.114/1996 privind locuințele (definiția condominiului); art.274 C.proc.civ. S-a susținut că dispozițiile Codului civil de la 1864, precum și ale Decr.nr.31/1954 sunt aplicabile situațiilor juridice născute înainte de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Codului civil; Dispozițiile Codului civil în vigoare sunt de asemenea aplicabile, deoarece situațiile juridice născute sub imperiul vechiului cod civil continuă sau, după caz, produc efecte și după . acestuia (cu trimitere la dispozițiile art.5 alin.2 din Legea nr.71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil).
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția vizând atât capetele principale de cerere, cât și cel subsidiar.
Pârâtele au susținut că, așa cum reclamanta însăși arată și cum reiese din evidența de carte funciară, respectiv din c.f. nr._ Timișoara (rezultată din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 197 Timișoara), proprietar al terenului de 832 mp, din Timișoara, P-ța V. nr. 6, este Statul Român. Totodată, conform c.f. nr._- C1 Timișoara, proprietarii apartamentelor din imobilul-construcție situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6, sunt titularii unui drept de folosință asupra terenului aferent. In atare situație, numai proprietarul terenului justifică legitimare procesuala activă pentru cererea în obligare la demolarea construcțiilor de pe terenul în discuție și la evacuarea materialelor de construcție astfel rezultate, de pe acesta. Or, proprietarul terenului nici nu este parte în prezentul proces, la fel cum nu sunt parte în proces nici titularii dreptului de folosință asupra terenului, proprietari ai apartamentelor din imobilul-construcție, situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6. Asociația de proprietari nu are niciun fel de drept asupra terenului în discuție, nici de proprietate, nici de folosință. D. consecință, ea nu are calitate procesuală activă în cererea de obligare la demolare, la evacuare, la Iăsarea în liberă folosință a terenului, cu atât mai mult cu cât înțelege să își intemeieze aceasta cerere pe dispozitiile art. 480 C.civ., respectiv art. 555-556 din N.C.Civ.
A. de Proprietari P-ța V. nr. 6 nu are calitate procesuală activă nici în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii introductive. Prejudiciul care pretinde că i s-ar fi adus prin poluare fonică nu poate afecta decât persoane fizice. Asociația care nu constituie decât o ficțiune juridică, neavând o existență propriu-zisă, nu poate pretinde prejudicierea prin poluare fonică, respectiv prin atingerea adusă unui simț (auzului) specific persoanei umane și incompatibil cu ideea de asociație căreia i se recunosc anumite prerogative prin lege. Or, în cauză, nu figurează ca reclamant nicio persoană fizică, proprietară a vreunui apartament din imobilul-construcție situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6, ci exclusiv Asociația de proprietari.
Prin întâmpinare, pârâtele au invocat si excepția de inadmisibilitate a cererii introductive întemeiată pe următoarele argumente: nu există dovada respectării prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 230/2007, pentru adoptarea hotărârii Asociației de proprietari P-ța V. nr. 6 privind promovarea prezentului litigiu. La dosarul cauzei s-a depus un extras din procesul-verbal al adunării generale a proprietarilor din 04.10.2012, semnat de președintele asociației și de numita E. A., despre care se susține în cuprinsul respectivului extras, că ar avea calitatea de contabil. Or, art. 25 alin. 4 din Legea nr. 230/2007 prevede că hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor. D. consecință, pe de o parte, reclamanta avea obligația de a depune la dosarul cauzei dovada consemnării hotărârii adunării generale din 04.10.2012 în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, precum și procesul-verbal al adunării generale din 04.10.2012 semnat de toți membrii comitetului executiv și dovada comunicării acestuia, în scris, tuturor proprietarilor. Pe de altă parte, având în vedere că adunarea generală a proprietarilor a avut loc în 04.10.2012, iar cererea de chemare în judecată s-a depus la instanță în data de 29.01.2013, pârâtele consideră că era necesar a se face dovada menținerii hotărârii adunării generale privind promovarea litigiului de față.
Pârâtele au apreciat că era necesar a se face dovada întrunirii condițiilor de cvorum pentru adunarea generală a proprietarilor din 04.10.2012, conform art. 24 din Legea nr. 230/2007, precum și dovada adoptării hotărârii cu votul majorității prevăzute de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.
Totodată, s-a învederat că invitația la concilierea prealabilă a fost formulată de către reclamanta pentru data de 09.04.2012, 6 luni înaintea hotărârii adunării generale a proprietarilor din 04.10.2012, așadar în lipsa oricărui mandat în acest sens.
Pârâtele au invocat si excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiunea în obligare la demolare. Se arată faptul că, construcțiile la care face referire reclamanta au fost edificate cu mult timp în urmă, ele fiind deținute cu titlu de închiriere, iar apoi cumpărate în condițiile Legii nr. 550/2002 de către antecesoarele paratelor. Obligarea la demolare și evacuarea materialelor de construcții, precum și obligarea la dezafectarea camerei și a instalațiilor frigorifice sunt supuse termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Or, așa cum s-a arătat mai sus, construcțiile în discuție, inclusiv camera frigorifică, există din anii 1990 sau chiar dinainte, termenul de prescripție extinctivă pentru obligațiile de a face pe care le invocă reclamanta fiind demult împlinit.
Pe fondul cauzei, pârâtele au susținut că cererea de chemare în judecată este lipsită de temei. Nu corespunde realității faptul că societățile pârâte ar fi realizat construcțiile în discuție fără autorizație de construire si fără acordul reclamantei. Aceste construcții există încă dinainte de vânzarea spațiului paratelor către antecesoarele acestora, respectiv înainte de vânzarea apartamentelor din imobilul-construcție din P-ta V. nr. 6 către dobânditorii lor în temeiul Legii nr. 112/1995. Construcțiile în discuție au format cu titlu de anexe obiect al închirierii de care au beneficiat antecesoarele pârâtelor cu privire la spațiile comerciale din Timișoara, P-ța V., apoi au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 550/2002. Așadar, nu se poate pune problema demolării lor, la cererea asociației de proprietari care nu are niciun drept real nici asupra terenului, nici asupra vreunei construcții. Cu privire la pretinsa poluare fonică despre care se face vorbire în cererea introductivă, pârâtele arata că au luat măsuri în vederea remedierii oricăror deficiențe, astfel încât pretenția reclamantei la dezafectarea camerei și a instalațiilor frigorifice este nefondată.
La termenul de judecată din data de 10.10.2014, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și asupra excepției inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr._/24.10.2013 Judecătoria Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta A. DE PROPRIETARI TIMISOARA PIATA V., NR. 6, în contradictoriu cu pârâtele . SRL si .&DESSERTS SRL, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria, analizând excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei si inadmisibilității acțiunii, a constatat că din evidența de carte funciară, respectiv din c.f. nr._ Timișoara (rezultată din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 197 Timișoara), rezultă că proprietar al terenului de 832 mp, din Timișoara, P-ța V. nr. 6, este Statul Român, precum și că din c.f. nr._- C1 Timișoara, rezultă că proprietarii apartamentelor din imobilul-construcție situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6, sunt titularii unui drept de folosință asupra terenului aferent.
Față de această situație juridică a imobilului, instanța de fond a reținut că numai proprietarul terenului justifica legitimare procesuala activă pentru cererea în obligare la demolarea construcțiilor de pe terenul în discuție și la evacuarea materialelor de construcție astfel rezultate, de pe acesta.
Or, proprietarul terenului nici nu este parte în prezentul proces, la fel cum nu sunt parte în proces nici titularii dreptului de folosință asupra terenului, proprietari ai apartamentelor din imobilul-construcție, situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6. Asociația de proprietari nu are niciun fel de drept asupra terenului în discuție, nici de proprietate, nici de folosință.
Așadar, instanța de fond a considerat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cererea de obligare la demolare, la evacuare, la Iăsarea în liberă folosință a terenului, cu atât mai mult cu cât înțelege să își întemeieze această cerere pe dispozitiile art. 480 C.civ., respectiv art. 555-556 din N.C.Civ.
Prima instanță a conchis că A. de Proprietari P-ța V. nr. 6 nu are calitate procesuală activă nici în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii introductive, având în vedere că prejudiciul care pretinde că i s-ar fi adus prin poluare fonică nu poate afecta decât persoane fizice, iar Asociația care nu constituie decât o ficțiune juridică, neavând o existență propriu-zisă, nu poate pretinde prejudicierea prin poluare fonică, respectiv prin atingerea adusă unui simț (auzului) specific persoanei umane.
Or, în cauză, nu figurează ca reclamant nicio persoană fizică, proprietară a vreunui apartament din imobilul-construcție situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6, ci exclusiv Asociația de proprietari.
De asemenea, prima instanță a constatat ca nu există dovada respectării prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 230/2007, pentru adoptarea hotărârii Asociației de proprietari P-ța V. nr. 6 privind promovarea prezentului litigiu, întrucât la dosar s-a depus un extras din procesul-verbal al adunării generale a proprietarilor din 04.10.2012, semnat de președintele asociației și de numita E. A., despre care se susține în cuprinsul respectivului extras, că ar avea calitatea de contabil.
Judecătoria a apreciat că, pe de o parte, reclamanta avea obligația de a depune la dosarul cauzei dovada consemnării hotărârii adunării generale din 04.10.2012 în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, precum și procesul-verbal al adunării generale din 04.10.2012 semnat de toți membrii comitetului executiv și dovada comunicării acestuia, în scris, tuturor proprietarilor. Pe de altă parte, având în vedere că adunarea generală a proprietarilor a avut loc în 04.10.2012, iar cererea de chemare în judecată s-a depus la instanță în data de 29.01.2013, era necesar a se face dovada menținerii hotărârii adunării generale privind promovarea litigiului de față.
Instanța de fond a constatat că invitația la concilierea prealabilă a fost formulata de către reclamanta pentru data de 09.04.2012, 6 luni înaintea hotărârii adunării generale a proprietarilor din 04.10.2012, așadar în lipsa oricărui mandat în acest sens.
Față de cele arătate mai sus, instanța de fond a constatat că excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilității acțiunii sunt întemeiate, motiv pentru care, le-a admis și a respins acțiunea, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel reclamanta A. DE P.. PTA. V. NR. 6, solicitând, admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, apelanta arată că instanța de fond, prin dispozitivul sentinței apelate, nu s-a pronunțat asupra excepțiilor admise în considerente, încălcând prevederile art.137 alin.1 C.proc.civ.
Astfel, apelanta apreciază că judecătoria nu s-a pronunțat asupra excepțiilor care făceau inutilă dezbaterea fondului, deși a motivat sentința în exclusivitate pe cele două excepții menționate, fără a judeca fondul cauzei.
Se arată că prin modul de formulare a dispozitivului, instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului, deși în motivarea hotărârii nu există nici o referire în acest sens.
Apelanta susține că sentința atacată este nelegală și pentru că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.261 alin.l pct.5 C.proc.civ. (1865) cu privire la motivarea hotărârii, în sensul că deși a admis excepțiile invocate de pârâte, nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei cu privire la aceste excepții, susțineri expuse, cu arătarea temeiurilor lor de drept, în „Răspunsul la întâmpinare" depus la dosar în ședința publică din 13 iunie 2013.
Se învederează de apelantă că admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a fost nelegală, având în vedere că terenul aferent construcției - condominiu din Timișoara Piața V. nr.6 este în proprietatea Statului român, iar proprietarii apartamentelor, membri ai Asociației sunt titularii unui drept de folosință asupra terenului în cotele-părți arătate în cartea funciară, așa cum temeinic a constatat și instanța de fond.
Apelanta critică faptul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că numai proprietarul terenului ar justifica legitimare procesuală activă, având în vedere că o astfel de legitimare și interes justifică în primul rând titularii dreptului de folosință, constituiți în Asociația de proprietari, al căror drept de folosință este prejudiciat de faptele intimatelor.
Apelanta consideră că dreptul de reprezentare a proprietarilor, pe aceasta îl are, izvorăște din legea însăși și are ca obiect interesele comune ale majorității membrilor săi, iar unul din interesele comune este folosința terenului aferent clădirii, respectiv a curții interioare a clădirii, invocând în acest sens art.1 și art.7 lit.d din Statutul Asociației.
În susținerea calității sale procesuale active, apelanta invocă și mandatul expres dat de adunarea generală a membrilor asociației în acest sens, cu votul unanim al membrilor prezenți (majoritatea membrilor asociației).
În consecință, se apreciază că în speță, calitatea procesuală activă a apelantei se întemeiază pe dispoziții legale și statutare și pe hotărârile adunării generale.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, apelanta conchide că aceasta a fost admisă în mod nelegal de către instanța de fond, având în vedere că nu a fost investită cu o cerere de invalidare/anulare a nici unuia din actele Asociației (nici cu anularea hotărârii adunării generale din 04.10.2012).
Analiza condițiilor de legalitate a adoptării unor hotărâri ale adunării generale se putea face numai dacă instanța era investită în mod direct cu o cerere în nulitate.
Se arată că o asemenea cerere nu a fost formulată, astfel încât prezumția de legalitate de care se bucură orice act juridic subzistă până la anularea lui printr-o hotărâre irevocabilă, mai ales că Legea nr.230/2007 prevede în mod expres căile de atac și termenele în care pot fi acestea exercitate împotriva hotărârilor adunărilor generale ale Asociațiilor de proprietari.
Apelanta menționează că a invocat, în „Răspunsul la întâmpinare", faptul că, în cadrul procesual constituit, instanța de fond nu este legal abilitată să verifice validitatea hotărârii adunării generale a Asociației, verificarea excedând obiectului cauzei, însă judecătoria nu a motivat în nici un fel cauza pentru care a înlăturat această apărare.
Se mai arată că Hotărârea adunării generale din 04.10.2012 este legală și, în plus, se bucură de prezumția de legalitate, înscrisul depus la dosar fiind o copie a hotărârii.
Apelanta învederează că adunarea generală a membrilor Asociației de proprietari, întrunită la 10 mai 2013, a confirmat și a ratificat hotărârea din 04.10.2012 a adunării generale, iar judecătoria nu a făcut nici o referire la această hotărâre, nu a arătat motivul pentru care a înlăturat proba cu înscrisul cuprinzând hotărârea de ratificare și nici cauza pentru care o hotărâre a adunării generale nu ar putea fi ratificată de o altă hotărâre a adunării generale.
Apelanta apreciază că este lipsită de orice relevanță împrejurarea că invitația la concilierea prealabilă a fost formulată cu cca.6 luni înaintea hotărârii adunării generale din 4.10.2012 sau că acțiunea a fost introdusă la cca.4 luni după această dată, întrucât instanța de fond nu a menționat un temei pentru care ar fi trebuit să se facă o dovadă în acest sens, precum și că era sarcina pârâtelor să facă dovada contrară câtă vreme au formulat susținerea respectivă.
Apelanta consideră că pentru a face o somație nu este necesară o hotărâre a adunării generale a Asociației de proprietari și nici un mandat expres, președintele asociației având drept de reprezentare generală a Asociației, judecătoria neindicând temeiul de drept al motivării sale.
În final, apelanta subliniază că perioada relativ îndelungată dintre trimiterea convocării la conciliere și introducerea acțiunii a fost justificată de solicitările repetate ale pârâtelor, prin administratorul lor, de a soluționa amiabil diferendul ivit și prin promisiunile făcute că va rezolva chestiunea celor două construcții litigioase.
În drept, au fost invocate prevederile art.297 alin.1 teza a II-a C.proc.civ.
Intimatele . ( fostă . SRL ) și . & DESSERTS SRL au formulat întâmpinare în calea de atac, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, intimatele arată că sunt lipsite de temei susținerile apelantei, în sensul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor invocate de acestea și că ar fi respins cererea de chemare în judecată pe fond.
Intimatele învederează că apelanta nu justifică nicio vătămare, în înțelesul art. 105 alin. 2 C.proc.civ., în condițiile în care nu s-a încălcat nicio normă procedurală, având în vedere că excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității sunt excepții peremptorii a căror admitere determină respingerea acțiunii, așa cum corect a procedat prima instanță.
Intimatele menționează că în cuprinsul sentinței se arată în mod explicit că cererea de chemare în judecată se respinge pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei și pentru inadmisibilitatea acțiunii introductive, context în care, judecătoria s-a pronunțat asupra excepțiilor sus arătate, cu respectarea prevederilor art.137 alin.1 C.proc.civ.
Se arată de asemenea că pârâtele intimate au invocat și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, care a rămas neanalizată, instanța de fond dând prevalență calității procesuale active și inadmisibilității, apreciind astfel că susținerea apelantei, în sensul că cererea ar fi fost respinsă pe fond este lipsită de orice temei.
Intimatele consideră că sunt lipsite de temei și susținerile apelantei, vizând faptul că prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. și că nu ar fi indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și pe cele pentru care a respins cererile părților.
În acest sens, intimatele precizează că în considerentele sentinței atacate, judecătoria a expus pe larg motivele de fapt și de drept (indicând numeroase texte de lege și redându-le conținutul) pentru care a admis cele două excepții în discuție, cu consecința respingerii acțiunii introductive.
In aceste condiții, intimatele conchid că afirmația părții adverse că soluția instanței de fond nu ar fi fost motivată în condițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. este făcută cu rea-credință și lipsită de orice temei.
Intimatele precizează totodată că în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active a Asociației de Proprietari, având în vedere că din evidența de carte funciară, respectiv c.f. nr._ Timișoara (rezultată din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 197 Timișoara), proprietar al terenului de 832 mp din Timișoara, P-ța V. nr. 6 este Statul Român. Totodată, conform c.f. nr._-C1 Timișoara, proprietarii apartamentelor din imobilul-construcție situat în Timișoara, P-ța V. nr. 6 sunt titularii unui drept de folosință asupra terenului aferent acesteia.
Demolarea unei construcții aflate pe acest teren al Statului Român are caracterul unui act de dispoziție care nu poate fi realizat decât de către proprietar. Titularul dreptului de folosință pe teren nu are atributul recunoscut proprietarului de a dispune de acesta, inclusiv sub forma demolării construcțiilor existente (atributul abusus conferit de dreptul de proprietate).
Mai menționează intimatele că textele de lege invocate de către apelantă, respectiv art. 30 alin. 1 lit. a și i din Legea nr. 230/2007, art. 2 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1588/2007 se referă în mod explicit la "interesele legate de clădire", "folosirea bunurilor aflate în proprietate comună indiviză din clădirea care alcătuiește un condominiu".
Astfel, se arată că niciun text de lege nu îi dă dreptul apelantei să dispună asupra terenului proprietatea altei persoane și nici nu ar putea să o îndreptățească la săvârșirea unor acte de dispoziție în aceste condiții, întrucât aceasta ar însemna să se încalce dreptul de proprietate protejat de norme constituționale.
In consecință, având în vedere că demolarea construcțiilor si evacuarea materialelor astfel rezultate nu poate fi solicitată decât de proprietarul terenului, care nu este parte în acțiunea de față, intimatele concluzionează că prima instanță a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale active.
Intimatele precizează că temeiul de drept al cererii introductive constă în art. 480 C.civ., respectiv art. 555-556 NCC, context în care, reclamanta apelantă însăși a înțeles să își întemeieze acțiunea pe texte de lege care se referă la dreptul de proprietate al cărei titular ea nu este, acest aspect fiind reținut în mod corect de către prima instanță.
Mai apreciază intimatele că în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active și în privința capătului subsidiar de cerere, justificat de o pretinsă poluare fonică, întrucât un prejudiciu produs prin poluare fonică nu poate afecta decât persoane fizice, iar nu persoane juridice, cum este asociația de proprietari, care nu este înzestrată cu simțul auzului, iar pe de altă parte, instalațiile frigorifice la care se referă reclamanta apelantă au fost demult dezafectate.
Intimatele consideră că în mod judicios, judecătoria a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 230/2007, privind adoptarea hotărârilor Asociației de Proprietari pentru promovarea acțiunii din dosarul de față.
Se arată că deși, apelanta încearcă să inducă ideea că această hotărâre nu s-ar putea analiza în lipsa unei acțiuni care să tindă la invalidarea ei, teza este greșită, întrucât ceea ce a analizat instanța a fost existența voinței exprimată în condițiile legii de către membrii asociației, pentru promovarea acțiunii introductive.
Or, așa cum corect a reținut instanța de fond, la dosarul cauzei s-a depus un extras din procesul-verbal al adunării generale a proprietarilor, din 04.10.2012, semnat de președinte și de numita E. A., indicată ca fiind contabil, iar art. 25 alin. 4 din Legea nr. 230/2007 prevede că hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.
Intimatele menționează că apelanta nu a depus la dosarul cauzei nici extras din registrul de procese-verbale ale adunării generale a proprietarilor privind hotărârea din 4.10.2012, nici dovada comunicării acesteia către toți proprietarii, membri ai asociației.
În final, intimatele învederează că nici pentru hotărârea din 10.05.2013, despre care apelanta susține în apel că ar fi confirmat-o pe cea din 4.10.2012, recunoscându-se implicit că prima nu întrunea cerințele legale, nu s-a depus extras din registrul de procese-verbale ale adunării generale a proprietarilor și nici dovada comunicării acestuia către toți membrii asociației.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, cum și în raport de prevederile art.294-298 C.pr.civ., tribunalul apreciază apelul ca nefondat pentru argumentele ce succed:
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, reclamanta Asociația de proprietari din Timișoara, Piața V. nr.6, prevalând prioritar dispozițiile art.480 C.civ. de la 1864 și art.555 și 556 NCC, a investit instanța în principal cu o acțiune în revendicarea terenului ce compune curtea interioară a imobilului situat în Timișoara, Piața V., nr.6, înscris în CF col. nr._ nr. top.1186 constând din construcții și teren în suprafață de 832 mp., teren cu privire la care solicită a-i fi lăsat în folosință liber de orice construcții.
Pretenția ca pârâtele să demoleze construcțiile cu caracter provizoriu și să evacueze materialele rezultate din demolare de pe teren, formulată ca petit distinct rezultă, fără doar și poate, a fi subsumată petitului principal supra menționat vizând revendicarea terenului. În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtelor persoane juridice să sisteze funcționarea și folosirea și să dezafecteze camera și instalațiile frigorifice existente în construcția a cărei demolare se pretinde, motivat de împrejurarea că acestea provoacă poluare fonică și vibrații peste limitele admise, tulburând liniștea locatarilor condominiului.
Or, invocând reclamanta o încălcare abuzivă, provenind de la pârâte, de ani buni, a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului din Piața V. nr.6, încălcare pe care o apreciază ca având caracter continuu și care are ca efect îngrădirea folosinței asociației reclamante purtând asupra curții interioare, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia potrivit cu care norma de drept substanțial incidentă este dată de prevederile Noului Cod Civil, care în al său art.6 alin.6 statuează fără echivoc că „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”
Așadar, temeiul juridic al acțiunii în revendicare, în ciuda trimiterii făcute de reclamantă la ambele coduri civile, nu poate fi altul decât cel conținut de Noul Cod Civil c, de altfel a și dat o reglementare expresă acțiunii în revendicare, ce în vechiul ambient legislativ nu își găsise o consacrare legală, ci doar una doctrinară și jurisprudențială, fiind definită ca acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În Noul Cod Civil, art.563 reglementând acțiunea în revendicare, statuează că „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Prin urmare, legiuitorul a conferit în mod expres și neechivoc legitimare procesual activă în promovarea acțiunii în revendicare exclusiv proprietarului bunului revendicat.
Or, în contextul legislativ dat, revenind la datele de speță, tribunalul constată că judicios a conchis prima instanță că reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara, Piața V., nr.6, neavând calitatea de proprietară a curții interioare la a cărei revendicare tinde, nu se legitimează procesual activ în prezenta cauză. Fiind de necontestat că proprietar al terenului în litigiu, este potrivit evidențelor tabulare Statul român și, mai exact, Municipiul Timișoara, ce nu a fost împrocesat, deși abia el justifica legitimarea procesual activă într-o acțiune în revendicare ca titular al dreptului de proprietate.
Este de remarcat că nici chiar proprietarii apartamentelor din condominiu, cumpărători, majoritatea, în temeiul Lg. nr.85/1992 și beneficiari, deocamdată, doar ai unui drept de folosință asupra cotei părți din teren aferentă fiecărui apartament, deși au prin lege vocație la dobândirea în proprietate a terenului aferent, nu justifică în prezent legitimare procesual activă în promovarea unei acțiuni în revendicare, nefiind întrunite nici în persoana lor cerințele art.563 NCC supra redate.
Cu atât mai mult atunci, Asociația de Proprietari constituită la nivel de condominiu, ca o formă de organizare și reprezentare a intereselor majorității proprietarilor din condominiu, astfel cum este definită la art.2 alin.2 din HG nr.1558/2007 conținând Normele metodologice de aplicare a Lg. nr.230/2007, nefiind deținătoarea unui drept real exclusiv și absolut asupra terenului în litigiu, nu-și justifică legitimarea procesual activă în speță, cum, de altfel, judicios a reținut și judecătoria.
Deși reclamanta apelantă susține în apel că are calitate procesual activă și interes în promovarea prezentei acțiuni având drept scop tocmai redarea către proprietarii apartamentelor și titularii folosinței terenului aferent (curtea interioară), recte, proprietarii apartamentelor constituiți în asociație, a atributului folosinței, restrâns din punct de vedere material prin construcțiile deținute de pârâte, o atare afirmație nu poate fi reținut că argument, deoarece, așa cum supra s-a arătat proprietarii apartamentelor nu dețin încă un drept de proprietate asupra cotelor părți din terenul aferent clădirii și, chiar dacă l-ar fi deținut, nu asociația, ci aceștia în nume propriu, eventual, justificau legitimarea procesual activă cerută de art.563 NCC pentru a acționa contra celor ce-l ocupau pretins fără drept.
Textul legal prevalat ca argument de reclamanta apelantă, respectiv art.2 alin.1 din HG nr.1588/2007 potrivit cu care asociația de proprietari se constituie „în scopul reprezentării și susținerii intereselor comune ale proprietarilor, legate de folosirea bunurilor aflate în proprietate comună indiviză din clădirea care alcătuiește un condominiu”, nu are nici el aptitudinea de a conferi reclamantei asociația de proprietari calitate procesual activă într-o acțiune în revendicare, deoarece face vorbire despre bunuri aflate în proprietate comună indiviză, ipoteză ce din nou nu se regăsește în speță, curtea interioară disputată nefiind în prezent proprietatea comună indiviză a proprietarilor apartamentelor, ci a unui terț față de cadrul procesul creat, Statul român.
Pentru aceleași rațiuni, nici art.7 lit.d din Statutul asociației reclamante prevede că asociația „asigură buna gospodărire a părților și instalațiilor în proprietate și folosința comună a clădirii,…, îngrijirea curților și spațiilor aferente…”, iar art.7 lit.i statuează că „inițiază sau apără în procese, în nume propriu sau în numele proprietarilor de apartamente, interesele legate de clădire”, nu reprezintă argumente de natură a susține demersul judiciar în revendicare inițiat de un neproprietar al terenului revendicat.
Deși reclamanta pretinde că acționează ca mandatar, în numele proprietarilor de apartamente, membri ai asociației, este de precizat că, întrucât ei nu dețin proprietatea asupra terenului revendicat, rezultă, prin urmare, că nu pot fi cu succes reprezentați într-o acțiune în revendicare ce poate fi demarată legal numai de proprietar.
Existența unui simplu drept de folosință pe terenul în litigiu a proprietarilor apartamentelor nu îndrituiește asociația de proprietari la promovarea unei acțiuni în revendicare, acțiune reală, petitorie care tinde la apărarea dreptului de proprietate și care poate fi inițiată doar de proprietar, potrivit cu dispozițiile imperative ale art.563 NCC; ca atare, asociația de proprietari, chiar acționând în numele proprietarilor apartamentelor și titularilor unui drept de folosință pe teren, nu poate obține pe calea acțiunii în revendicare recunoscută legal numai proprietarului, apărarea atributului folosinței din conținutul dreptului de proprietate.
Având în vedere că, în ordinea de soluționare a excepțiilor, excepția lipsei calității procesual active primează, fiind una dintre condițiile de exercițiu ale dreptului la acțiune și că aceasta a fost în mod legal apreciată de prima instanță ca fiind întemeiată, tribunalul confirmând argumentația și întregind-o, iar valorizarea excepției a generat paralizarea demersului judiciar al reclamantei, instanța de control judiciar nu se va mai preocupa de verificarea legalității soluției privind excepția de inadmisibilitate a acțiunii fondată pe nerespectarea dispozițiilor Lg. nr.230/2007 cu privire la adoptarea hotărârii asociației în vederea promovării acțiunii pendinte.
De aceea, reluând recapitulativ cele deja spuse, tribunalul găsind corectă soluția primei instanțe care a repudiat legal reclamantei calitatea procesual activă într-o acțiune în revendicare precum cea de față, va respinge apelul ca nefondat potrivit cu art.296 C.pr.civ., cu mențiunea că, deși soluția petitului subsidiar nu a făcut obiect al criticilor în apel, și aceasta este legală, asociația nejustificând legitimare în a pretinde crearea unui prejudiciu prin poluarea fonică, care semnifică producerea unei vătămări cauzată unui simț propriu exclusiv persoanei fizice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de declarat de reclamanta apelantă A. DE P.. PTA. V. NR. 6, cu sediul procedural ales în Timișoara, la av. P. & P., situat în Calea Torontalului, nr.13, ., jud. Timis împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtele intimate . SRL și . & DESSERTS SRL, ambele cu sediul procedural ales în Timisoara, P-ța. Ț.-V., nr. 1, .. T. Acidalia.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
5 ex./3 ex..
Prima instanță: jud. C. L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1334/2013. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 34/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
