Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 12/2012. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 12/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 79/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILA Nr. 79/2012

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. H.

Judecător L. D.

Grefier F. L. C.

S-a luat in examinare apelul formulat de apelanta M. G. A., împotriva sentinței civile nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ în contradictoriu cu intimata S.C. L. R. S.A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru 4 lei si timbru judiciar 0,15 lei si s-a solicitat judecarea cauzei în lisa în temeiul dispozițiilor art. 242 C.proc.civ.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civila nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ a fost respinsa plângerea formulată de către petenta M. G. A. în contradictoriu cu intimate . cu sediul în Otopeni ,Șoseaua București –Ploiești km.15,2,jud. I. ca neîntemeiată,fără cheltuieli de judecată .

Pentru a se pronunța astfel prima instantă a retinut urmatoareel:

Prin plângerea formulate si înregistrată pe rolul Judecatoriei Timisoara sub nr._ la data de 18.03.2011,legal timbrată, petenta M. G. A. a chemat in judecata intimata . solicitând admiterea plângerii împotriva încheierii de carte funciara nr.3390 din 04.02.2011,anularea încheierilor de carte funciară nr.3390/04.02.2011 și nr._/2010 și radierea din cartea funciară a notării somației de plată emisă în dosarul execuțional 749/ex/2010 solicitând ca prezenta plângere să fie notată în cartea funciară .

In motivarea plangerii petenta arată că prin închierea nr.674/24.02.2010 pronunțată de către Judecătorie B. a fost admisă cererea de investire cu formulă executorie a unui bilet la ordin despre care intimata . susține în mod fals că ar fi fost emisă de către petentă la data de 08.08.2008 pentru suma de 14.592 lei ,scadent la data de 20.11.2009.

Petenta arată că prin încheierea civilă nr.3726/ex/30.07.2010 a Judecătorie Timișoara a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de către intimata ,în baza acestei încheieri civile și a biletului la ordin fiind începută executarea silită împotriva petentei în dosarul execuționalnr.749/ex/2010 al SCPEJ J. și C. .

Prin încheierea nr._/2010 OCPI Timis Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara a dispus notarea somației de plată emisă în dosarul execuțional nr.749/ex/2010. Împotriva acestei încheieri de carte funciară petenta arată că a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă prin încheierea nr.3390 pronunțată la data de 04.02.2011.

Petenta arată că cele două încheieri de carte funciară sunt nelegale aratând că a formulat opoziție la executare împotriva executării silite demarate în baza biletului la ordin ,suspendarea executării silite nu a fost încă soluționată . Petenta arată de asemenea că a formulat și o plângere penală împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Petenta arată că notarea în cartea funciară a somației nu este legală întrucât dreptul de uzufruct asupra căruia s-a inițiat executarea silită este bun comun ,neputând fi urmărit de către un creditor personal fără a fi cerută mai întâi împărțeala.

De asemenea petenta arată că notarea în cartea funciară s-a făcut în baza unui titlu executoriu fals .

In drept petenta a invocat disp.50 și 50 indice 1 din Legea 7/1996..

Intimata . legal citată nu s-a prezentat in fata instanței si nici nu a depus întâmpinare .

La dosarul cauzei a fost depus dosarul de carte funciară mr.3390/2011.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea de carte funciară nr._ din data de 06.12.2010 a fost admisă cererea formulată de către B. J. C. privind notarea în cartea funciară nr.401028UAT Remetea M. a somației nr.749/24.11.2010 emisă în dosarul execuțional nr.749/ex/2010 al SCPEJ J. și C. pentru suma de 15.041,43 lei reprezentând debit actualizat pentru perioada 20.11._10 actualizat în continuare până la data plății efective ,1809,16 lei onorariu executare silită ,2331,2 lei cheltuieli de executare silită ,103 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil în favoarea . .

Împotriva acestei încheieri în termen legal petenta M. G. A. a formulat cerere de reexaminare ,aceasta fiind respinsă prin încheierea nr.3390/12.01.2011 a registratorului șef din cadrul OCOI timiș Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara .

Împotriva acestei încheieri petenta a formulat plângere prevăzută de disp. art.50 alin.2 indice 1 din Legea 7/1996.

Analizând plângerea petentei instanța a reținut din interpretarea coroborata a disp. art. 47-50 din Legea nr. 7/1996 ca obiectul plangerii împotriva încheierii de înscriere a unui act sau fapt juridic in cartea funciara il constituie verificarea legalității cererii de înscriere, respectiv daca emana de la o persoana îndreptățita (autoritate competenta sau titular de drept) si daca întrunește condițiile legale de forma, lucrătorul de carte funciara nefiind abilitat sa verifice in fond valabilitatea actului care sta la baza inscrieri.

In ceea ce privește aspectele arătate anterior, instanța a constatat ca SCPEJ J. și C. are calitatea de organ de executare silita în cadrul dosarului de executare silită nr.749/ex/2010, aceștia în temeiul art.497 alin.2 C.proc.civilă, fiind obligat să ia măsuri în vederea înscrierii în cartea funciară a somației privind executarea silită.

Apărările de fond ale petentei cu privire la modalitatea de urmărire silită a bunurilor, la valabilitatea sau nu a titlului executoriu pot fi analizate eventual pe calea unei contestații la executare, instanța fiind investită cu analizarea legalității încheierilor de carte funciară prin care s-a dispus notarea somației din cadrul dosarului execuțional nr.749/ex/2010, iar nu cu privire la legalitatea titlului executoriu sau a actelor de executare silită.

Avand in vedere cele aratate mai sus, deoarece inscrierea in cartea funciara a somației a fost facuta la solicitarea legala a organului de executare silita, în baza unui titlu care formal îndeplinește cerințele legale si care nu a fost desființat, instanța a respins ca nefondata plângerea formulata de petenta împotriva intimatei .

Instanța a luat act de faptul ca părțile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotarari petenta M. G. A. a formulat apel înregistrat la Tribunalul Timis in dosarul_ la data de 14.12.2011.

Petenta apelanta arata ca hotărârea primei instanțe o considera netemeinica si nelegala si solicita schimbarea în tot a sentinței civile nr._/12.10.2011, fără a motiva calea de atac .

Analizând apelul raportat la prevederile art. 292 alin.2 C.proc.civ., instanța îl va respinge pentru următoarele argumente:

Prin sentința apelata instanța de fond a respins plângerea petentei apelante formulata împotriva Încheierii nr.3390/12.01.2011 pronunțată de registratorul sef din cadrul OCPI T., Biroul e cadastru si Publicitate imobiliara Timișoara.

Tribunalul apreciază ca in mod judicios instanța a reținut legalitatea încheierii de carte funciara analizată în baza art. 47 – 50 din Legea nr.7/1996.

În mod corect instanța de fond a reținut ca apărările de fond ale petentei cu privire la modalitatea de urmărire silita a bunurilor, la valabilitatea sau nu a titlului executoriu pot fi analizate pe calea contestației la executare.

În cadrul unei plângeri de carte funciară nu pot fi invocate asemenea apărări de fond.

Prin urmare, tribunalul apreciază ca sentința apelată este temeinica si legala, astfel ca în baza art. 296 C.proc.civ., va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de petenta M. G. A. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Cimpu M. C. din Timișoara, ..13, ., împotriva sentinței civile nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. L. R. S.A., cu sediul în Otopeni, Șoseaua București – Ploiești km.15, 2, jud. I. .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2012.

Președinte,

D. H.

Judecător,

L. D.

Grefier,

F. L. C.

Red. D.H.

Tehnored. F.C./21.03.2012

4 ex.

Prima instanta Jud. A. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 12/2012. Tribunalul TIMIŞ