Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 526/2013. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 526/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 526/R
Ședința publică din 25 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Judecător: C. B.
Judecător: D. B.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare recursul declanșat de către recurenta-petentă Asociația de Locatari din Timișoara, .. 6 . civile nr. 1680/7.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea recurentei, administratorul asociației, B. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă, din oficiu, potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea lui în termenul legal și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentanta recurentei învederează că nu a reușit să depună motivele de recurs în termen.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 1680/7.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de petentă Asociația de Locatari din Timișoara, .. 6 .> Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că petenta nu s-a conformat dispoziției de a depune la dosar, dovadă cu privire la numele actual al vicepreședintelui comitetului executiv, U. M.-Radmila și dovada calității de proprietar în imobil a președintelui comitetului executiv, Karacson I. M., iar în caz contrar de a depune la dosar dovada înlocuirii acesteia.
Întrucât condițiile de legalitate imperative impuse de prevederile art. 5 alin. 1 și 21 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari nu au fost respectate, instanța de fond a respins cererea formulată.
Contra acestei hotărâri, petenta Asociația de Locatari din Timișoara, .. 6 . în termen legal recurs, fără ca înscrisul declanșator al căii de atac să cuprindă motivele de fapt și de drept ale recursului.
La termenul de judecată din 25.04.2013, instanța a invocat din oficiu excepția de nulitate a recursului ca urmare a nemotivării lui în termen, excepție întemeiată față de următoarele considerente:
Potrivit art. 303 alin. 1 C.proc.civ., recursul trebuie motivat prin însăși cererea de promovare a acestuia sau în interiorul termenului prescris prin art. 301 C.proc.civ. pentru declararea căii de atac.
Art. 306 alin. 1 C.proc.civ. sancționează cu nulitatea recursului omisiunea de motivare a acestuia în termenul legal, cu excepția cazurilor în care pot fi identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de către instanță.
Având in vedere ca dispoziția imperativa a legii nu a fost îndeplinita, de vreme ce motivarea recursului s-a făcut în speță, tardiv, cu nerespectarea imperativului art. 303 alin. 1 c. pr. civ. (potrivit căruia motivele de promovare a căii de atac se depun în interiorul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii de primă instanță), urmează a se constata că sunt incidente normele legale mai sus amintite, în temeiul cărora va fi admisă excepția invocată, conform art. 137 c.pr.civilă, iar recursul va fi constatat nul, fără a se proceda la cercetarea sa în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declanșat de către recurenta-petentă Asociația de Locatari din Timișoara, .. 6 . civile nr. 1680/7.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. C. B. D. B.
Grefier,
A. T.
Red./Tehnored. A.A.
Ex. 2/03.06.2013
Prima Instanță: Judecător B. M.
← Pretenţii. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul TIMIŞ | Anulare act. Decizia nr. 259/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
---|