Pretenţii. Decizia nr. 23/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-01-2012 în dosarul nr. 23/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/A
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: L. V.
GREFIER: N. - L. B.
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanta reclamantă H. P. și apelantul pârât P. M.. L. PENTRU COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 L. împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010 pronunțată de către Judecătoria L. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. ȘCOLAR T., GRĂDINIȚA PN NR. 6 L., ȘCOALA CU C. I-VIII NR. 1 L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă consilier juridic M. F., în reprezentarea apelantului-pârât P. mun. L., lipsă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului L., invocată de pârâtul P. municipiului L., prin nota de ședință depusă la dosar la data de 19.04.2011 și, având în vedere că nu mai există alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul și asupra apelurilor.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea excepției, pentru motivele indicate în înscrisul depus la dosar pentru termenul de judecată din 14.06.2011, iar pe fond, solicită admiterea apelului formulat de apelantul-pârât P. mun. L., cu cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea au fost dovedite, solicitând respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă.
TRIBUNALUL
În deliberare asupra apelurilor de față, în cauză, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3140/23.12.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria L. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta H. P., în contradictoriu cu P. municipiului L., Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 L., I. Școlar T., Grădinița PN 6 L. și Școala cu clasele I-VIII L., a obligat pârâtul P. municipiului L., pentru Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 L., să plătească reclamantei suma de 7448 euro, sau contravaloarea, în lei, la momentul plății, cu titlul de despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a imobilului situat în L., ., județul T. și înscris în c.f. 1741 L.G. nr. top. 716/1/a/1, pentru perioada 25.07._07, a admis excepția invocată de I. Școlar T. și a constatat că acesta nu are calitate procesuală pasivă și a obligat pârâtul P. municipiului L., pentru Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în sumă de 2031 lei, reprezentând parte din taxa de timbru și onorariul de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Reclamanta H. P. a notificat Primăria Municipiului L. prin cererea prin care a solicitat să-i fie restituit, în natură imobilul situat în L., . (grădiniță), invocând incidența Legii nr. 10/2001, imobil ce a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului 223/1974, prin Decizia nr. 215/10.02.1982 a Consiliului Popular al Județului T..
Prin adresa nr._/18.07.2001, P. Municipiului L. i-a comunicat că, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 imobilul nu poate fi restituit în natură și îi solicită să precizeze pentru care dintre categoriile de măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de lege, optează.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. la data de 30.07.2001, reclamanta a cerut anularea adresei menționate și obligarea Primăriei Municipiului L. la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, în baza decretului nr. 223/1974, susținând că atâta timp cât prin hotărâre de guvern acest imobil nu a fost declarat a nu restituibil, nu sunt incidente disp. art. 16 din legea nr. 10/2001.
În cursul judecății, reclamanta și-a modificat cererea în sensul că a solicitat anularea dispoziției nr. 1682/09.09.2002, dispoziție prin care pârâtul i-a respins cererea de restituire în natură și i-a făcut o ofertă de despăgubiri bănești.
Prin Sentința civilă nr. 1197/11.12.2002, Tribunalul T. a admis contestația reclamantei, a anulat dispoziția nr. 1682/09.09.2002 emisă de pârât și a dispus restituirea în natură a imobilului ce se identifică în c.f. nr. 1741 L.G. nr. top. 716/9/1, condiționat de restituirea de către reclamantă a sumelor de bani încasate cu titlu de despăgubiri.
În motivarea sentinței s-a reținut că bunul a cărui retrocedare se solicită a fost trecut din domeniul privat în domeniul public de către pârât în cursul procesului, anume prin HG nr. 977/24.09.2003 cu rea-credință, deși acesta avea cunoștință de faptul că se solicită restituirea acestuia.
Cum însă, acest bun nu a fost declarat a nu fi restituit în natură, în condițiile art. 16 al. 2 din legea 10/2001 și cum anexa la hotărârea mai sus arătată nu a fost comunicată reclamantei pentru ca aceasta să-și manifeste opțiunea de a o contesta sau nu la instanța de contencios administrativ, tribunalul a apreciat că se impune admiterea contestației.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Municipiului L., susținând că a fost pronunțată cu încălcarea art. 16 al. 2 din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 213/1998, bunul în litigiu, dată fiind afectațiunea sa – Grădinița P.N. 6 L., - aparținând domeniului public al localității și ca atare, nefiind restituibil în natură.
Prin Decizia Civilă nr. 38/20.03.2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a respins contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr._/18.07.2001, emisă de P. Municipiului L. în baza Legii nr. 10/ 2001, apreciind că petenta este îndreptățită la măsuri reparatorii, beneficiu ce i-a fost recunoscut prin dispoziția nr. 1682/09.09.2022, dar se reține că imobilul nu poate fi restituit în natură, întrucât aparține domeniului public al localității.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și susținând că, în cauză, condiția prevăzută de art. 16 al. 3 din Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită, anume pentru acest imobil nu a fost emisă o hotărâre de guvern prin care să se declare a fi nerestituibil în natură.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia Civilă nr._ din 07.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 2361/2003 a admis recursul declarat de reclamanta H. P. împotriva Deciziei civile nr. 38/20.03.2003 a Curții de Apel Timișoara – secția Civilă – pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 2971/10.05.2006 a fost pronunțată Decizia Civilă nr. 194/8 iunie 2006, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului L. – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva Sentinței civile nr. 1197/11.12.2002 pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._/C/2001 în contradictoriu cu intimata reclamantă H. P..
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel Timișoara a constatat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 3 din legea 10/2001 și Legea nr. 213/1998.
Astfel, s-a apreciat ca fiind dovedit că reclamanta este persoana îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în litigiu, în înțelesul art. 3 al. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, dar deși aceasta a introdus cererea dedusă judecății la 30.07.2001, pârâta a schimbat regimul juridic al acestui imobil litigios, trecându-l din proprietatea privată în proprietate publică, conform HG nr. 977/2001, cât și a Normelor Europene care statuează reparația drepturilor persoanelor care au suferit prin deposedarea abuzivă a proprietății lor, în fostul regim comunist, dispozițiile art. 16 al. 2 din Legea 10/2001 nefiind incidente în cauză, câtă vreme nu a fost adoptată o hotărâre de guvern în aplicarea legii 10/2001, prin care să se stabilească că acest imobil nu este retrocedabil în natură și că se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, ci s-a preferat eludarea legii citate, adoptându-se o hotărâre de guvern, care nu îi este opozabilă reclamantei și căreia – deși se afla în proces – nu i s-a comunicat lista anexă a bunurilor trecute în domeniul public, cu toate că ea se afla în litigiu, pentru a o putea ataca în instanță.
Această decizie civilă nr. 194 din 8 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a rămas definitivă și irevocabilă la data de 25.07.2006.
Deși această decizie civilă a rămas definitivă și irevocabilă la data amintită mai sus, respectiv 25.07.2006, P. Municipiului L., emite Dispoziția nr. 1973/06.09.2006 de retrocedare în natură a imobilului compus din teren și construcții, situat în L. ., înscris în c.f. nr. 1741 L.G. nr. cad. 716/1/a/1, către proprietara H. P., iar protocolul de predare – primire se încheie abia la data de 10.10.2007.
Instanța a apreciat că momentul de la care reclamanta H. P. este îndreptățită să primească despăgubiri este momentul rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei Civile nr. 194/8 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, respectiv 25. 07.2006 și nu 3 iulie 2005, cum reclamanta a precizat prin cererea depusă la dosar la f. 46, respectiv a solicitat a fi luată în calcul perioada 3 iulie 2005 – 10.07.2007.
Pe fondul cauzei, cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri civile pentru lipsa exercițiului dreptului de folosință asupra construcției este pe deplin justificată, doar cu privire la perioada solicitată se apreciază că momentul de la care pot fi acordate aceste despăgubiri este momentul încheierii ciclului procesual, respectiv al rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
În speța de față, judecătoria a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 480 și art. 998 – 999 Cod civil.
În raport de textele de lege invocate instanța a considerat că reclamanta, prin preluarea abuzivă a imobilului de către stat a fost lipsită de un important atribut al dreptului de proprietate și anume, exercițiul dreptului de folosință, iar aplicarea efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998 – 999 Cod civil, și anume: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare din formele prevăzute de lege.
Prejudiciul creat reclamantei constă tocmai în lipsirea acesteia de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru construcția în litigiu. Acest prejudiciu a fost evaluat de către doamna expert M. O. în cuprinsul raportului de expertiză, iar suma acordată au la bază concluziile din raport, în care se indică metoda de calcul și criteriile avute în vedere la stabilirea valorii lipsei de folosință.
În consecință, pe perioada 25.07.2006 – 10.10.2007, s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este în cuantum de 7448 € ( sau contravaloarea în lei la data plății), sumă ce urmează a fi plătită cu titlu de despăgubiri civile, de către P. Municipiului L. – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 reclamantei.
Fapta ilicită a pârâtului constă în deținerea, în continuare, a construcțiilor în litigiu și după data de 25.07.2006, data rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei civile nr. 194/8 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara și până la data de 10.10.2007, rezultând un interval de 15 luni, deși avea cunoștință de hotărârea luată de Curtea de Apel Timișoara.
Deținerea nelegală a construcțiilor se coroborează că neluarea măsurii de predare a imobilului o perioadă de 15 luni, fără ca pârâtul să justifice această întârziere.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs a fost reținută ca fiind omisiunea pârâtei de a aduce la îndeplinire hotărârile instanței de judecată, corelată cu păstrarea imobilului reclamantei pe o perioadă de 15 luni, au generat lipsirea acesteia din urmă de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
În plus, instanța de fond a apreciat că prejudiciul cauzat reclamantei, prin lipsirea de folosință nu se poate considera reparat prin restituirea bunului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001. Această lege nu conține nici un remediu pentru prejudiciul în discuție, produs în perioada între momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și momentul predării efective a imobilului.
În concluzie, în raport de textele de lege invocate și motivația cuprinsă în alineatele precedente, instanța a admis în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta H. P. în contradictoriu cu P. Municipiului L. – pentru Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 L., I. Școlar T., Grădinița P.N.- Nr. 6 L. și Școala cu clasele I – VIII Nr. 1 L. și a obligat pe pârâtul P. Municipiului L. pentru Comisia de Aplicare a Legii 1/2001 să plătească reclamantei suma de 7448 € sau contravaloarea în lei la momentul plății, cu titlu de despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a imobilului situat în L. ., Județul T., înscris în CF nr. 1741 L.G. nr. top. 716/1/a/1, pentru perioada 25.07.2006 – 10.10.2007.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean T., instanța urmează a admis-o și a constata că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că imobilul în litigiu a făcut parte din domeniul privat și mai apoi public al statului român, iar Dispoziția nr. 1973/06.09.2006 - de retrocedare a imobilului, a fost emisă de P. Municipiului L..
În baza disp. art. 274 – 276 Cod procedură civilă, a obligat pe pârâtul P. municipiului L. – Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2031 lei, reprezentând parte din taxa de timbru și onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 22.02.2011, apelantul-pârât P. municipiului L., solicitând admiterea apelului, respectiv schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii, în tot, a acțiunii.
În motivarea apelului, apelantul a considerat că instanța de fond, în mod greșit a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul la despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, pentru perioada 25.07._07, deoarece predarea posesiei în anul 2006 nu s-a putut face din vina reclamantei, care a contestat și ultima dispoziție emisă la data de 06.09.2006.
Apelantul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, deoarece acesta a procedat conform reglementărilor în vigoare la data emiterii dispozițiilor referitoare la imobilul situat în L., ., în care la momentul formulării de către reclamantă a notificării funcționa Grădinița PN 6, iar după finalizarea proceselor formulate de către reclamantă, adică la 22.07.2007, a fost mutată această grădiniță în alt imobil, iar imobilul în litigiu a fost predat reclamantei.
Cererea de apel nu a fost întemeiată, în drept.
Apelanta-reclamantă a formulat apel, la data de 25.02.2011, împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria L., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței, în sensul obligării pârâților la plata sumei totale de 14.140,90 euro, respectiv echivalentul în legi al acestei sume, la data plății și nu doar 7.448 euro, câta stabilit instanța, deci apelul privește suma de 6.692,90 euro, respectiv echivalentul în euro la data promovării apelului, 28.310,96 lei (1 euro = 4.23 lei), reprezentând despăgubiri pentru lipsire de folosință a imobilului proprietatea apelantei reclamante, situat în L., .; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 5.830 lei, făcute în fața instanței de fond, prima instanță acordând cheltuieli de judecată doar în cuantum de 2.031 lei.
Apelanta a reiterat starea de fapt din cererea introductivă și a apreciat această hotărâre ca fiind nelegală, deoarece drepturile sale la despăgubire trebuie considerate chiar de la data promovării procesului de restituire a imobilului, când operează punerea în întârziere a pârâților.
Apelanta-reclamantă a solicitat despăgubiri, de la data de 3.07.2005, deoarece față de data promovării acțiunii, respectiv 3.07.2008, se poate lua în considerare operarea prescripției pretențiilor sale.
Privitor la cuantumul pretențiilor, acesta l-a dovedit cu expertiza de specialitate făcută în cauză. Astfel, față de faptul că prin expertiză s-a stabilit un cuantum de 14.140,09 euro, pentru perioada 3.07._08 și, deoarece prin sentința instanței de fond i s-a acordat suma de 7.448 euro, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului său, pentru suma de 6.692,90 euro, respectiv echivalentul în lei la data plății.
Apelanta-reclamantă a solicitat instanței să constate că nici sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, în suma de 2.031 lei, hotărârea nu este legală.
Astfel, apelanta-reclamantă a solicitat să fie schimbată hotărârea și din acest punct de vedere, să fie obligați pârâții la plata sumei de 5.830 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată totale, și nu doar de 2031 lei, cu cheltuieli de judecată în apel.
La termenul de judecată din 19.04.2011, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-pârât P. municipiului L., solicitând respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a reiterat starea de fapt, expusă pe larg în acțiunea introductivă și a menționat că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, fiind lipsită de dreptul de a beneficia de imobil, de a putea să îl închirieze pentru a obține venituri.
Privitor la apelul Primarului mun. L., apelanta-reclamantă solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, susținerile că apelanta-reclamantă ar fi în culpă, în legătură cu restituirea imobilului, nefiind întemeiate.
La termenul de judecată din 14.06.2011, apelantul-pârât P. Municipiului L. a depus la dosar notă de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a „primarului”, în prezenta cauză.
Raportat la admisibilitatea excepției invocate, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 Cod de procedură civilă: „lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii”, consideră că poate fi invocată și în faza apelului, chiar dacă nu a fost invocată la instanța de fond. De asemenea, consideră că lipsa calității procesuale poate fi invocată pe cale de excepție, în tot cursul judecății, fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.
Calitatea procesuală constă în identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, iar sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit să-l cheme în judecată pe pârât.
Apelantul-pârât mai precizează că, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, “unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu” și, prin urmare, capacitatea de a sta în judecată aparține unității, și nu „primarului”, așa cum este prevăzut de art. 21 alin. 2 din același act normativ, este reprezentantul autorității administrative. Instituția primarului nu poate fi obligată la plata anumitor pretenții, atâta timp cât nu are personalitate juridică, buget etc. și, prin urmare, o hotărâre pronunțată eventual, în acest sens, nu poate fi pusă în aplicare.
Pentru termenul de judecată din 27.09.2011, intimatul I. Școlar Județean T. a depus la dosar un înscris, prin care și-a exprimat punctul de vedere față de excepția invocată, în sensul că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică și patrimoniu propriu, astfel, capacitatea de a sta în judecată aparține unității; în speța dedusă judecății, cadrul procesual trebuia stabilit corect, de către reclamanta-apelantă H. P., în contradictoriu cu Municipiul L. și Consiliul Local al municipiului L. și apreciază admisibilă excepția invocată de municipiul L., în „note de ședință”.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, tribunalul constatăurmătoarele :
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului Municipiului L., invocată de către apelant în prezentul apel, se reține că este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă pentru următoarele motive:
Acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se asigură protecția dreptului subiectiv civil – prin recunoașterea sau realizarea lui, în cazul în care este încălcat sau contestat – ori a unei situații juridice ocrotite de lege. Pentru exercițiul acțiunii civile trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: drept, interes, capacitate procesuală și calitate procesuală.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitatea procesuală activă – și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic – calitate procesual pasivă.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesual activă, cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului. Sancțiunea privind lipsa calității procesuale este respingerea acțiunii.
Conform disp. art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Or, în speța dedusă judecății, se constată P. municipiului L. are calitate procesual pasivă, întrucât este cel care a emis dispoziția în baza Legii nr. 10/2001 de atribuire a imobilului reclamantei.
Pe fondul cauzei, se constată că prima instanță a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale și a momentului de la care se pot pretinde pretențiile solicitate.
Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale – care se desprind din disp. art. 998-999 C.civ. sunt: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
Condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului sunt: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are ca drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în natură, sau prin echivalent. Repararea prin echivalent se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestații periodice succesive, cu caracter viager sau temporar.
În prezenta cauză, tribunalul apreciază că reclamanta este îndreptățită să solicite pretenții doar de la data la care a obligația pârâtului P. municipiului L. a fost stabilită irevocabil de către instanța de recurs.
Criticile apelantului P. municipiului L. - că judecătoria a admis în mod nelegal pretențiile reclamantei – sunt neîntemeiate. Instanța de fond a examinat în detaliu condițiile răspunderii civile delictuale, argumentând care este motivul pentru care reține fiecare condiție, astfel că tribunalul nu va mai relua motivația în apel, achiesând în întregime la considerentele sentinței apelate.
Tribunalul reține prima instanță a admis în mod legal și temeinic acțiunea introductivă, astfel că, pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge apelurile formulate de apelanții P. municipiului L. și H. P. împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010, pronunțată de Judecătoria L., în dosarul nr._ / 23.07.2008, în contradictoriu cu I. Școlar T., Grădinița PN nr. 6 L., și Școala cu clasele I-VIII, nr. 1 L..
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, deoarece – deși le-a solicitat – reclamanta apelantă este partea căzută în pretenții, conform disp. art. 274 C.pr.civ., iar celelalte părți nu le-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de apelanții P. municipiului L., cu sediul în L., Piața V., nr. 4, județul T. și H. P., cu domiciliul în L., ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010, pronunțată de Judecătoria L., în dosarul nr._ /23.07.2008, în contradictoriu cu I. Școlar T., cu sediul în Timișoara, . nr. 3, județul T., Grădinița PN nr. 6 L., cu sediul în L., ., județul T. și Școala cu clasele I-VIII, nr. 1 L., cu sediul în L., ., județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. P. L. V.
GREFIER,
N.-L. B.
Red. C.P./Tehnoredact. N.L.B.
7 ex. /5 .
Prima instanță – judecător M. B.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 180/2012.... | Uzucapiune. Decizia nr. 80/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
