Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 725/2012. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 725/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 725/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 725/PI
Ședința publică din 6 martie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul T. E.–I.- N., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru reclamant avocat O. D., lipsa fiind parații.
M. P., prin parchetul de pe langa Tribunalul T., prin procuror M. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului a solicitat respingerea acțiunii si acordarea de despăgubiri ca efect al deportării, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1358 a Curții Constituționale.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele :
Prin sentința civilă nr. 1867/29.03.2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantul T. E. – I. - N., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.fără a acorda cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul T. E.–I.-N., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin decizia civilă nr. 1881/06.12.2011, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul T. E. – I. - N. împotriva sentinței civile nr. 1867 din 29.03.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T.; a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că reclamantul a investit instanța cu cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic dispuse asupra bunicilor săi și asupra tatălui său prin dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în B., precum și constatarea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supus tatăl său.
Temeiul de drept al cererii formulate de reclamant l-a constituit dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar în subsidiar a invocat ca și temei de drept la termenul de judecată din 08.02.2011 și dispozițiile art. 998, 999, 1838, 1839 Cod civil, art. 2și 3 din Convenție, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție. La termenul de judecată din 22.03.2011 instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a soluționat cauza în raport de această excepție.
Cum, instanța nu a analizat cererea în raport de temeiul de drept invocat inițial prin cererea de chemare în judecată, a pronunțat o hotărâre nelegală, și în raport de dispozițiile art. 312 (5) C. pr. civ., hotărârea atacată a fost casată, cu consecința trimiterii spre rejudecare la Tribunalul T..
Pe rolul Tribunalului T. cauza s-a reînregistrat sub nr. dosar_ la data de 10.01.2012.
În rejudecare, părțile nu au solicitat administrarea vreunui mijloc suplimentar de probă.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul T. E. I. N. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, familia sa ( compusă din tată și bunicii paterni ) fiind deportată în B., în vecinătatea loc. Cacomeanca Nouă, raion Călărași, dovedind, prin actele de stare civilă depuse la dosar legăturile de rudenie cu persoanele menționate în cererea introductivă.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Se poate conchide că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul reține că reclamantul legitimează calitate procesual activă în cauză ca descendent de gradul I și II (după bunici și tată ).
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Dintre măsurile reparatorii, reclamantul a optat pentru despăgubirile morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
În ceea ce privește petitul vizând constatarea caracterului politic al măsurii de strămutare, în contextul în care reclamantul nu poate obține despăgubiri, acesta devine lipsit de interes actual - condiție a acțiunii civile
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. E.–I.-N., cu domiciliul în Timișoara, .. 40, județul T. și cu domiciliul ales în Timișoara, ., . la Cabinet Avocat O. D. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara, .. 9 B, județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. A. D.
Red.C.P./Tehnoredact . E.K.
6 ex./43 .
← Uzucapiune. Decizia nr. 80/2012. Tribunalul TIMIŞ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|