Pretenţii. Decizia nr. 919/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 919/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 919/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 919/R
Ședința publică din data de 19.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declanșat de către recurentul-reclamant M. G. I. contra sentinței civile nr. 4838/9.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 26.08.2013, a fost depusă întâmpinare, în două exemplare.
Recurentul depune concluzii scrise.
I se comunică un exemplar al întâmpinării.
Recurentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului promovat în cauză.
Recurentul solicită admiterea recursului, conform motivelor expuse, și admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în data de 14.02.2013 la Judecătoria Timișoara reclamantul M. G. I. a chemat în judecată pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlăturarea discriminării privind aplicarea preferențială a Legii nr. 275/2006 și a Regulamentului de ordine interioară, acordarea unei despăgubiri de 1500 lei, precum și restabilirea situației anterioare.
În motivare, reclamantul a arătat că în urma unor percheziții efectuate în penitenciar s-au găsit, în diferite camere, telefoane mobile, motiv pentru care s-au întocmit rapoarte de sancționare persoanelor care le dețineau. D. în cazul reclamantului, pentru că era responsabil de cameră, agentul P. C. i-a întocmit un raport de incidență, deși proprietarul telefonului mobil găsit a recunoscut să-i aparține. Reclamantul arată că în penitenciar nu s-au mai întâlnit cazuri în care să fie sancționat responsabilul de cameră pentru un telefon ce nu-i aparține, astfel că se consideră discriminat față de ceilalți responsabili de camere unde s-au mai găsit telefoane mobile. Mai, mult, agentul P. nu avea competența la acea dată să întocmească raportul deoarece nu era de serviciu. Prin raportul întocmit, reclamantul arată că el și familia sa au avut de suferit enorm, fiind prejudecați moral, iar scopul acestui tratament discriminatoriu este acela ca agentul respectiv să obțină de la reclamant foloase materiale și satisfacție personală.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 27 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/31.08.2000, Legea nr. 275/2006.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a formulat întâmpinare (f. 8-13) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, deoarece reclamantul a chemat-o în judecată în mod greșit, având în vedere că execută pedeapsa privativă de libertate la Penitenciarul Timișoara iar în conformitate cu art. 10 alin. 1, 3 și 4 din H.G. nr. 1849/2004 „pentru îndeplinirea atribuțiilor, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare (…); unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică.” Totodată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece obiectul acesteia, așa cum reclamantul o precizează, este anularea Hotărârii comisiei de disciplină de la Penitenciarul Timișoara, or potrivit art. 72 și art. 73 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, constatarea abaterilor disciplinare se constată de către personalul administrației penitenciare și se consemnează într-un raport de incident, care se depune la șeful secției unde este deținută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii. Procedura disciplinară se declanșează de șeful secției unde este deținută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină, care după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei alte persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul. Împotriva hotărârii comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, persoana condamnată fiind ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legale a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Totodată, art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 indică în mod expres care sunt acțiunile ce pot face obiect al acțiunii judiciare bazate pe această lege, dar având în vedere că obiectul acțiunii reclamantului este anularea sancțiunii emise de către Comisia de disciplină, acesta era obligat să urmeze căile de atac prevăzute de legea specială, respectiv Legea nr. 275/2006. Pârâta a mai invocat și excepția netimbrării cererii, având în vedere că reclamantul trebuia să timbreze cererea potrivit art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, având în vedere și jurisprudența CEDO în cauza Kupiec vs. Polonia, pârâta apreciază că cererea reclamantului este una nereală și neserioasă, pretențiile sale fiind exagerate. Pe fond, pârâta consideră că se impune respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, invocând dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 din Legea nr. 134/2010, republicată, privind Codul de procedură civilă.
În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Prin sentința civilă nr. 4838/9.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și-n consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. G. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 222 Noul cod civil „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel”.
În cazul de față, reclamantul a chemat în judecată Administrația Națională a Penitenciarelor într-o acțiune care are ca obiect angajarea răspunderii sale civile delictuale pentru un tratament discriminatoriu aplicat de un angajat al Penitenciarului Timișoara. Or, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1, 3, 4 din H.G. nr. 1849/2004 „pentru îndeplinirea atribuțiilor, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru minori și tineri, penitenciare pentru femei, centre de reeducare, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, Centrul de Formare și Specializare a Ofițerilor din Administrația Penitenciară, Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații și Subunitatea de Pază și Escortare Deținuți Transferați. Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică. Directorii acestora sunt ordonatori terțiari de credite. Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, Penitenciarul Timișoara fiind cuprins în anexa la hotărâre. D. fiind faptul că Penitenciarul Timișoara are personalitate juridică, pârâta nu poate răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acestuia, în lipsa unor dispoziții legale exprese în acest sens.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, judecătoria a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a recursului reclamantul M. G. I., solicitând admiterea căii de atac, modificarea in totalitate a hotărârii recurate si admiterea demersului său judiciar.
În susținerea căii de atac, recurentul a reproșat judecătorie, într-o formă lapidară (aflată la limita nemotivării recursului) că nu a observat că a înțeles să se judece cu funcționarul public al Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar nu cu cea din urmă instituție.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, din perspectiva soluționării incidentului procedural, reproșul ce se aduce judecătoriei nu poate fi primit pentru cele ce urmează.
Reluând recapitulativ actele și lucrările dosarului, tribunalul observă că, în adevăr, petiționarul a înțeles să se judece în contradictoriu numai cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, reprezentat, în opinia sa, de agent P. C.. Context în care, cu temei a reținut prima instanță că Administrația Națională a Penitenciarelor nu se legitimează procesual pasiv, în litigiul pendinte, ci, eventual, petiționarul avea a se îndrepta, eventual contra Penitenciarului Timișoara - instituție cu personalitate juridică - în cadrul căruia activează și persoana fizică nominalizată în acțiune.
Față de cele menționate, tribunalul găsește nefondat recursul. Motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 c. proc. civ., îl va respinge și va păstra sentința pendinte atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declanșat de către recurentul-reclamant M. G. I. contra sentinței civile nr. 4838/9.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. C. B. D. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/07.10.2013
Prima instanță: jud. M. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 918/2013. Tribunalul TIMIŞ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 284/2015.... → |
|---|
