Obligaţie de a face. Sentința nr. 659/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 659/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 659/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 659/PI
Ședința publică din 21 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta F. M. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii Nr. 9/1998, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 17.01.2013, a fost depusă de către reclamantă o cerere de repunere pe rol a cauzei, iar în data de 20.02.2013 a fost depusă de către aceeași reclamantă o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în baza art. 1591 C.proc.civ. raportat la art. 7 alin. 1 din legea cu nr. 9/1998 și la O.U.G. nr. 25/1992, invocă, din oficiu, excepția necompetenței Secției I Civile a Tribunalului T., cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Secției de C. Administrativ a aceluiași tribunal, și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
În deliberare asupra incidentului procedural, apreciază - prin raportare la particularitățile interesului litigios ce se verifica a purta asupra unor pretenții pecuniare ce-și au sorgintea în Hotărârea nr. 937/7.05.2008 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea legii cu nr. 9/1998 T. prin care s-a propus acordarea de despăgubiri petiționarei, și, mai apoi, în Decizia nr. 795/6.05.2010 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților - prin care s-a validat cea dintâi hotărâre și s-a dispus majorarea cuantumului compensațiilor bănești cuvenite aceleiași petiționare - acte ce pot fi contestate în contencios administrativ, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din art. 7 alin. 4 apartenente legii cu nr. 9/1998 (potrivit căruia hotărârile comisiei centrale date în soluționarea contestațiilor formulate împotriva hotărârilor comisiei județene sunt supuse controlul judecătoresc al secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor) și 8 din aceeași lege (care spune că „Compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, iar plățile către persoanele fizice se asigură de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.”) în corelație cu art. 6 alin. 7 apartenent OUG nr. 25/2007 (și care spune că „Prin decizie, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. În baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătorești definitive, Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților efectuează plata compensațiilor bănești.”) - că, pentru rațiuni de simetrie juridică, jurisdicția de contencios administrativ, iar nu jurisdicția civila, are căderea de a tranșa disputa procesuala pendinte. Context în care tribunalul găsește întemeiata excepția procesuala ridicata, in condițiile imperativului art. 137 c. proc. civ, din oficiu. Si aceasta pentru că jurisdicția in discuție, aceea de contencios administrativ, se circumscrie conceptului de competență materiala procesuală. Ceea ce, urmare logică a unor așa aserțiuni, trimite cu puterea evidenței și la concluzia că, nesocotirea ei atrage sancțiunea instituită legislativ de alin (1) apartenent art. 105 c. proc. civ., aceea a nulității absolute, și, nu în ultimul rând, dă posibilitatea părților a uza de calea extraordinară de atac a contestației în anulare (art. 317 alin. 1 pct. 2 c. pr. civ.).
De aceea, respectând cu rigoare disponibilitatea procesuala și, cu precădere exclusivitatea de competență, instanța civila va da eficiență chestiunii incidentale. Și, ca o consecință a primirii ei, va dispune scoaterea dosarului de pe rolul Secției civile a Tribunalului T. și trimiterea lui Secției de C. administrativ a aceluiași Tribunal T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta F. M. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii Nr. 9/1998, în favoarea Secției de C. Administrativ a Tribunalului T..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/20.03.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul TIMIŞ | Succesiune. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
