Succesiune. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul TIMIŞ

Tribunalul TIMIŞ - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 790/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 790/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 790/R

Ședința publică din 04 iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: C. B.

JUDECĂTOR: D. B.

GREFIER: A. T.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentele A. R. și C. G. împotriva sentinței civile nr. 1596/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. C., având ca obiect succesiune.

Dată fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru data de 27 iunie 2013, iar mai apoi pentru azi, 04 iulie 2013, când

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Sânnicolau M. inregistrată sub numărul_ 16.05.2010, reclamantul P. C. a chemat in judecata paratele C. G. și A. R., solicitând ca instanța prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate deschisă succesiunea rămasă după defuncta Popaciuc M., sa constate ca masa succesorală ramasa de pe urma defunctei se compune din terenul în suprafață de 4,40 ha, înscris in titlul de proprietate_/30 Lovrin, eliberat la data de 05.11.2001, tarlaua 466/1/3, . ai acesteia sunt C. G. și A. R. în calitate de copii ai defunctei, să constate dobandirea dreptului de proprietate de către reclamant asupra terenului situate în Lovrin înscris în titlul de proprietate_/30, eliberat la data de 05.11.2001, tarlaua 466/13, . de 4,40 ha, să se dispună intabularea dreptului de proprietate, dobandit de reclamant în baza hotărarii cu obligarea paratelor să predea titlul de proprietate în original, avand în vedere că acesta se află la A. R. și să depună actele de stare civilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în fapt, s-a precizat că a cumpărat de la parata C. G. terenul sus arătat prin înscrisul intitulat „Declarație- Promisiune”, și îl stăpaneste din anul 2000, dată la care a plătit impozitele și s-a comportat ca un proprietar.

Datorită faptului că terenul nu era înscris în cartea funciară, iar parata refuză intabularea terenului și predarea titlului de proprietate în original, nu a putut întocmi actul în formă autentică.

În acest sens le-a trimis notificări și s-a deplasat pană la ele, au refuzat și în continuare predarea actelor, respectiv a certificatului, copie de certificate de deces, al mamei lor, copie certificate de naștere și căsătorie, titlu de proprietate în original_/30, eliberat la data de 05.11.2001.

Avand în vedere că, de la data achizitionării acestuia și pană în prezent, taxele și impozitele au fost achitate, solicită a se pronunța o sentintă să țină loc de act de vanzare-cumpărare, dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul de proprietate_/30, eliberat la data de 05.11.2001, tarlaua 466/1/3, .> În drept, cererea s-a intemeiat pe dispozițiile nr. 969, L. 7/1996 modificată.

Parat A. R. a depus actiune reconvențională prin care, în contradictoriu cu numitul P. C., a solicitat:

- admiterea excepției prescriptiei dreptului la acțiune;

- respingerea acțiunii reclamantului;

- admiterea acțiunii reconvenționale;

- să se dispună anularea declarației promisiune din data de 29.05.2002

- obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă, care prevede un termen general de 3 ani pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor neexecutate de bună voie, pentru acțiunile cu caracter patrimonial. Astfel din 2002 și până în prezent a trecut mai mult de 9 ani, perioada în care reclamantul a rămas pasiv cu privire la acesta promisiune sinalagmatică.

Dreptul la acțiune s-a născut la dat semnării documentului declarație promisiune și a încetat după un interval de 3 ani, adică la data de 29.05.2005

2. Cu privire la acțiunea principală

La momentul semnării declarației promisiune a avut reprezentarea faptului că, de fapt, semnează acel document pentru ca surorii sale, ale cărei date sunt trecute în înscrisul respectiv, i se da un avans pentru cota sa din terenul de 4,40 ha dobandit conform Titlului de proprietate nr._/30.05.2001. Urmare a acestui avans sora sa să mai primească diferenta de sumă aferentă părții ce îi revine din acel teren.

Intenția sa nu a fost de a vinde terenul, ci a ajuta pe sora sa să-și încaseze avansul pentru acel teren.

Pentru aprecierea asupra acțiunii reconvenționale, instanța trebuia să aibă în vedere ca și înscrisurile sub semnătură privată trebuie să îndeplinească condițiile stabilite de Codul civil roman, în vigoare în acel moment, care reglementează modul în care pot fi realizate astfel de documente.

Astfel, prin art. 1179 cod civil roman se impune a se efectua actul sub semnatura privată în atatea exemplare cate părți cu interese contrare există in speță de față, se apreciază că respectivul înscris s-a făcut într-un singur exemplar.

Din perspectiva dispozițiilor art. 1180 Cod civil roman, înscrisul nu poartă nici un fel de mențiune de genul „bun și aprobat” și nici catimea obligației părților.

Din lecturarea atentă a Declarației Promisiune se poate observa lesne ca se face referire la „avans pentru vanzarea”, apoi se revine asupra acestui aspect și se spune „prețul negociat pentru vanzarea suprafetei de teren menționată anterior este de …., ceea ce face ca acest document să fie unul ambiguu și validarea sa ar duce la crearea unui prejudiciu patrimonial major.

Terenul în suprafață de 4,40 ha ce se pretinde a fi fost vandut nu a fost identificat topo-cadastral astfel ca dacă titlul de proprietate cuprinde mai multe suprafete de teren ce însumează peste suprafata ce se susține că a fost promisă, se creează premisele ca reclamantul să-și ia din aceasta suprafață parcelele pe care de dorește, la alegere, fără acordul și consimțământul acestora.

Lipsa de identificare topo cadastrală a suprafetei de teren la declarație promisiune face ca aceasta să fie lipsită de obiect.

Proprietate este garantată atat de Constituția Romaniei, cat și de Declarația privind drepturile omului, ceea ce face ca nici un bun să nu iasă din patrimoniu, fără acordul exprimat în prealabil.

O altă neconcordanță a înscrisului atacat este faptul că se menționează în același timp ca tranzacționarea s-a făcut pe titlul de proprietate, cand în fapt mai jos se specifica faptul că adeverinta, ce precede titlul de proprietate rămane la promitentul cumpărător. Ambiguitatea aratată mai sus este de natura să creeze suspiciuni cu privire la adaugiri și completări ulterioare ale înscrisului ulterior semnării.

În drept, prevederile art. 1171 și următoarele Cod civil R. și dispozițiile art. 119 și art. 120 din Codul de Procedură Civilă. De asemenea dispozițiile Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Prin sentinta civila nr. 1699/14.10.2011 pronuntata in dosarul cu numarul de mai sus instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a respins actiunea principala formulate de reclamantul P. C. si a dispus anularea ca netimbrata a cererii reconventionale formulate de parata A. R..

Prin decizia civila nr. 439/R/04.04.2012 pronuntata de Tribunalul Timis a fost admis recursul formulat de recurentul P. C. cu desfiintarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante in vederea suplimentarii probatoriului, inscrisul sub semnatura privata incheiat intre parti constituind un inceput de dovada scrisa. Dosarul a fost reinregistrat sub numarul_ .

Prin sentința civilă nr. 1596/26.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. in dosar nr._, a fost respinsă exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului P. C., exceptie ridicata de parata A. R..

A fost admisă acțiunea civila avand ca obiect dezbatere succesorala formulată de reclamantul P. C., împotriva paratelor C. G. și A. R..

A fost respinsă cererea reconventionala formulata de parata A. R..

S-a constatat deschisa succesiunea dupa defuncta Popaciuc M., decedata la data de 14 decembrie 1991.

S-a constatat ca masa succesorala ramasa de pe urma defunctei se compune din suprafata de 44.000 mp teren arabil inscris in titlul de proprietate nr._/30 emis la data de 05.11.2001 de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timis.

S-a constatat ca vocatie succesorala la succesiunea defunctei o au paratele C. G. si A. R. in calitate de fiice.

S-a constatat ca paratele au acceptat in mod tacit succesiunea.

S-a constatat ca reclamantul P. C. a cumparat de la parate, in calitate de mostenitoare ale defunctei, prin antecontractul de vanzare-cumparare intitulat declaratie-promisiune din data de 29.05.2002 suprafata de 44.000 mp teren arabil inscris in titlul de proprietate nr._/30/05.11.2001constand in ., . tinand loc de contract de vanzare-cumparare intre parti.

Au fost obligate paratele sa predea reclamantei titlul de proprietate mentionat mai sus in original.

S-a dispus inscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in cartea funciara asupra terenului de mai sus cu titlu de cumparare.

Au fost obligate paratele in solidar la plata sumei de 3.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Sânnicolau M. reclamantul P. C. a chemat in judecata paratele C. G. și A. R., solicitând ca instanța prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate deschisă succesiunea rămasă după defuncta Popaciuc M., sa constate ca masa succesorală ramasa de pe urma defunctei se compune din terenul în suprafață de 4,40 ha, înscris in titlul de proprietate_/30 Lovrin, eliberat la data de 05.11.2001, tarlaua 466/1/3, . ai acesteia sunt: C. G. și A. R. în calitate de copii ai defunctei, să se constate dobandirea dreptului de proprietate de către reclamant asupra terenului situat în Lovrin înscris în titlul de proprietate_/30, eliberat la data de 05.11.2001, tarlaua 466/13, . de 4,40 ha, în contradictoriu cu parațele, să se dispună intabularea dreptului de proprietate dobandit de reclamant în baza hotărarii cu obligarea paratelor să predea titlul de proprietate în original, avand în vedere că acesta se află la A. R. și să depună actele de stare civilă.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind dezbaterea succesiunii dupa defuncta paratele nu s-au opus acestui capat de cerere, contestand doar faptul ca ar fi intervenit vanzarea imobilului.

Parata A. R. a formulat in cauza cerere reconventionala solicitand anularea declaratiei-promisiune de vanzare-cumparare din data de 29.05.2002 si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata. Invoca de asemenea pe cale de exceptie prescriptia dreptului la actiune al reclamantului.

Instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata cu titlu de intampinare avand in vedere faptul ca, actiunea intemeiata pe prevederile art. art. 5 alin. 2 - titlul X din Legea 247/2005 nu este supusa vreunui termen, neincadrandu-se in prevederile legale privind prescriptia extinctiva.

Analizand pe fond cererea reclamantului, instanta a constatat urmatoarele:

Conform inscrisului intitulat declaratie-promisiune aflat in copie la fila 6 a dosarului, numita C. G. a convenit cu reclamantul P. C., la data de 29.04.2002 ca acesta sa-i achite suma de 52.800.000 lei, echivalentul a 1760 Euro cu titlu de avans pentru suprafata de 4,40 ha teren arabil inscris in titlul de proprietate nr._/30/05.11.2011. In continuare se arata ca, de fapt acesta este pretul integral al terenului in vederea vanzarii acestuia.

Potrivit art. 1197 alin. 2 Cod civil, avand in vedere faptul ca inscrisul incheiat intre parti indeplineste conditiile de a fi un inceput de dovada scrisa, instanta a dispus suplimentarea probatoriului prin audierea martorilor consemnati in conventie, respectiv B. I. si Negarla I..

Martorii atesta faptul ca au fost prezenti la incheierea conventiei si ca suma achitata a reprezentat pretul intregului teren fata de care s-a convenit vanzarea. Se arata ca suma a fost primita de ambele parate in calitate de mostenitoare ale defunctei, semnand inscrisul in aceasta calitate. Se mai arata ca pretul unui ha de teren la data incheierii contractului era in localitate de 400 Euro.

La dosar reclamantul a depus un set de contracte de vanzare-cumparare terenuri situate in localitatea Lovrin, contracte din care reiese faptul ca pretul terenurilor in decursul anilor 2002-2003 erau in jurul a 16.000.000 lei/ha, echivalentul a 400 Euro.

Coroborand aceste date cu refuzul paratei C. G. de a se prezenta la interogatoriu, instanta a apreciat ca sustinerile partilor sunt neintemeiate, urmand ca actiunea sa fie admisa ca atare.

Astfel, in temeiul art. 954 alin. 1, 2 Cod civil, instanța a constatat deschisa succesiunea dupa defuncta Popaciuc M., decedata la data de 14 decembrie 1991.

In temeiul art. 963 si următoarele Cod civil s-a constatat ca vocatie succesorala la succesiunea defunctei o au paratele C. G. si A. R. in calitate de fiice. In temeiul art.1100 Cod civil instanța a constatat ca paratele au acceptat in mod tacit succesiunea.

Potrivit art. 5 alin. 2 - titlul X din Legea 247/2005 in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract.

Astfel fiind, fata de probele administrate in cauza, instanta a constatat ca reclamantul P. C. a cumparat de la parate, in calitate de mostenitoare ale defunctei, prin antecontractul de vanzare-cumparare intitulat declaratie-promisiune din data de 29.05.2002 suprafata de 44.000 mp teren arabil inscris in titlul de proprietate nr._/30/05.11.2001 constand in ., . tinand loc de contract de vanzare-cumparare intre parti.

Pe cale de consecinta au fost obligate paratele sa predea reclamantei titlul de proprietate mentionat mmai sus in original.

S-a dispus inscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in cartea funciara asupra terenului de mai sus cu titlu de cumparare.

In temeiul art. 274, art. 276 Cod procedura civila, paratele fiind in culpa procesuala, au fost obligate in solidar la plata sumei de 3.860 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.

In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de parata A. R., anterior desfiintarii hotararii s-a dispus anularea acesteia ca netimbrata.

Dupa retinerea cauzei spre solutionare parata a depus prin registratura instantei dovada achitarii taxei de timbru in cuantum de 1850 lei si timbru judiciar in cuantum de 5 lei, cererea fiind legal timbrata.

Analizand pe fond cererea reconventionala instanta a constatat faptul ca aceasta este neintemeiata, aceasta fiind respinsa ca atare, nefiind identificate vicii ale inscrisului care sa conduca la anularea acestuia.

Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a recursului reclamantele pârâte reconvenționale A. R. si C. G., solicitând admiterea căii de atac desființarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, rejudecarea cauzei în fond, iar în subsidiar să se dispună respingerea acțiunii reclamantului, admiterea cererii reconvenționale si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea recursului se arată că, în ce privește capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii după defuncta paratelor nu s-au opus acestui capăt de cerere, contestând doar faptul ca ar fi intervenit vânzarea imobilului.

Instanța urmează a respinge excepția prescripției dreptului la actiune invocată de parata cu titlu de întâmpinare, având in vedere faptul că acțiunea întemeiata pe prevederile art. 5 alin. 2 Titlul X din legea 247/2005 nu este supusa vreunui termen, neîncadrându-se in prevederile legale privind prescripția extinctivă.

C. G. a fost in imposibilitate de a se prezenta in instanță la data la care a fost stabilit termenul de 26.11.2012. Pârâta C. G., lucrează in Italia. La locul sau de munca are un contract pe perioada de timp, care este stabilita de angajator si care se poate modifica functie de nevoile angajatorului.

Pentru termenul din 26.11.2012, a depus la dosarul cauzei prin fax o cerere de amânare, prin care a arătat imposibilitatea lui C. G. de a se prezenta pentru administrarea probei interogatoriului si pentru ca s-a insistat atât de mult asupra probei respective, se dorea ca aceasta sa fie administrată direct de instanța de judecată.

Oricum din 19.10.2012 si până la 26.11.2012 nu se reușea prin comisie rogatorie administrarea probei cu interogatoriul de către autoritățile italiene.

Instanța a respins cererea de amanare si a procedat la judecarea cauzei, in fond.

Instanta de fond nu a apreciat cu privire la punerea recurentelor in imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, prin faptul că nu au putut pune concluzii in fond cu privire la raportul juridic dedus judecătii.

Solutia instantei de recurs, cu privire la o astfel de situatie, nu poate fi decat aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare, cu respectarea dreptului la apărare.

Instanta de fond nu a motivat decizia in perspectiva respingerii cererii reconventionale, ci s-a mărginit sa aprecieze ca aceasta este neintemeiată.

Aceasta motivare a instantei de fond nu reprezinta o motivare a solutiei pronuntate deoarece lipsesc elementele de analiza ale actiunii reconventionale, apărările făcute de parti cu privire la actiunea formulata si retinerile instanței față de argumentele celor două părți.

Astfel, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 din codul de procedură civila (vechi).

Instanta desi a retinut un temei juridic al actiunii pentru actiunea depusa, așa cum a fost formulată de reclamant Legea 7/2006, argumentează solutia pe dispozițiile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 247/2005. Astfel, instanța recalifica temeiul de drept al actiunii reclamantului. Referirea făcuta de instanta de fond in motivare cu privire la alte motive decat cele invocate de parti echivalează cu motivarea făcuta pe considerente străine in cauză.

In ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la actiune, instanta a făcut o apreciere greșita cu privire la această situație.

Instanta a apreciat ca ne aflam in situatia unui inscris sub semnătura privata, care transferă drepturi reale prescriptibile si care dă dreptul la acțiune al beneficiarului promisiunii, insă ne aflăm in prezenta unui drept de creanță a cărui realizare se face prin forța coercitivă a legii.

Pentru acest drept de creanță a intervenit prescripția, iar toate acțiunile exercitate in baza sa sunt lovite de aceeasi sancțiune a prescripției.

Astfel, instanta nu a analizat cauza sub toate aspectele sale si nu a motivat solutia pronuntata raportat la aceste sustineri din cuprinsul întâmpinării.

Instanța de fond nu face referire la apărările făcute cu privire la faptul ca nu s-a acordat decât un avans si nu pretul, nici cu referire la martorii audiati care au fost propusi de recurente, nici de ce înlătură depozițiile acestora si nici un aspect legat de situatia lui A. R..

Instanța a făcut aprecieri cu privire la pretul terenului fără a avea alte dovezi decât cele procurate de reclamanta si fara a lua in calcul valoarea euro la data incheierii contractului (16.000.000 lei impărtite la 46.000 sau la 34.000 înseamnă două rezultate diferite raportat la cursul euro și o diferentă de 125 Euro la preț).

Instanta constata deschisa succesiunea si accepta moștenirea chiar daca nu s-au făcut probe in acest sens.

Instanța a dispus inscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in cartea funciară, in conditiile in care recurentele nu au realizată publicitatea imobiliara asupra parcelei de teren in litigiu si nici o expertiza judiciara din care sa rezulte posibilitatea efectuarii acestei operatiuni.

F. de nulitatea actului numit declarație promisiune, recurentele își mentin pozitia exprimată pe larg in cererea reconventională.

Față de cele de mai sus, recurentele consideră că se impune admiterea recursului.

In drept, se invocă disp. art. 299 si urmatoarele cod procedură civila.

Intimatul reclamant parat reconventional P. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netimbrat și nefondat, menținerea sentinței Judecătoriei Sânnicolau M. ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată pentru următoarele motive:

Conform declarației promisiune, ambele pârâte au semnat declarația promisiune prin care au vândut terenul ambele cu suma de 1760 de euro, sumă care au încasat-o atunci, achitată integral.

Acestea anterior încheierii acestui act au avut contract de arendă încheiat cu S.C. Tomtim Tomnatic în anul 2000.

În anul 2002 conform declarației acestea vând acest teren nu Tomtim-ului, ci persoanei fizice P. C., susținerile pârâtei A. R. că la momentul semnării declarației a avut reprezentarea faptului că de fapt semnează acel document ca surorii sale să i se dea un avans pentru cota ei sunt nereale pentru următoarele motive:

Prin interogatoriul la care a răspuns A. R. a fost întrebată dacă a citit ce a semnat înainte și a răspuns că da.

Mai mult acestea au vândut în anul 2002 la prețul care era atunci pe piață respectiv a depus la dosarul cauzei alte contracte de vânzare cumpărare prin care a arătat instanței care era prețul în acea perioadă.

Martorii prezenți la încheierea convenției au declarat în fața instanței că ambele au declarat astfel martorul Negârlă declară „cele două doamne s-au înțeles să îi vândă d-lui P. 4,40 ha teren cu 400 Euro/ha. Eu am adus banii de la soția d-lui P., banii s-au dat la cele două doamne pentru tot terenul”.

Mai mult, intimatul solicită instanței să constate că, cu toate că în 2000 pârâtele aveau încheiate un contract de arendă cu Tomtim-ul, nu s-au mai prezentat să ridice arenda după anul vânzării terenului (reiese din adresa comunicată de . a ridicat arenda) la expirarea acestui contract nu s-au mai prezentat să încheie altul, solicitându-se a se constata că terenul a fost arendat de d-na M. P. Tomtim-ului. Se solicita a se constata că proprietarul terenului P. C. a fost cel care a achitat taxele și impozitele în fiecare an de la vânzarea terenului de reclamante și până în prezent (la dosarul cauzei se găsesc chitanțele de achitare a impozitului și adeverința primăriei Tomtim Tomnatic din care reiese că d-nul P. C. a achitat aceste taxe și impozite până în prezent.

Dacă pârâta A. R. nu a știut că a vândut terenul de ce nu s-a prezentat din anul 2002 și până în 2011 când a fost dată în judecată de reclamant să achite taxele și impozitele, să ridice arenda, să încheie un nou contract de arendă.

Vânzarea terenului s-a făcut de ambele pârâte la 29.04.2002 și la prețul care era atunci prețul pieței, banii au fost integral achitați atunci, de atunci reclamantul este proprietar deoarece acesta este cel care a achitat taxele și impozitele, a ridicat arenda de pe acest teren.

Susținerile pârâtelor că nu au beneficiat de dreptul de apărare având în vedere că la 08.06.2012 s-au citat prima dată pârâtele la interogatoriu, în 14.09.2012 s-a luat interogatoriul pârâtei A. R., fiind lipsă pârâta C. G. s-a dispus ca interogatoriul să fie trimis în Italia în 05.10.2012, în 05.10.2012 se prezintă d-avocat și susține că pârâta C. G. va fi în țară la următorul termen și ca să o citeze simplu să nu mai trimită actele în Italia că n-a venit la instanță; în data de 26.11.2012 apărătorul pârâtelor nu se prezintă la instanță și prin fax trimite o nouă cerere de amânare că nu ajunge pârâta C. G. la interogatoriu, că nu o lasă angajatorul cu toate că cunoștea faptul că trebuie să se prezinte la interogatoriu din 08.06.2013 și cu toate că dânșii au solicitat ca instanța să nu trimită actele în Italia că se prezintă pârâta C. G..

Prin motivele de recurs se invocă încălcarea dreptului la apărare, solicitându-se a se constata că lipsa la interogatoriu a pârâtei C. G. la termen, prin faptul că nu a putut pune concluzii de fond. Prezența d-nei C. G. sau nu la instanță era la latitudinea dumneaei de a se prezenta sau nu.

Dar la 26.11.2012 apărătorul pârâtelor a lipsit, de la cine să ia instanța concluziile dacă acesta nici măcar nu s-a prezentat fiind o nouă încercare de a amâna cauza prin lipsa pârâtei C. G..

Nu este o lipsă de apărare sau o încălcare a dreptului la apărare când avocatul a considerat că nu este necesară prezența lui la instanță din Sânnicolau M. prin lipsa voluntară a apărătorului la acel termen nu s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cererea reconvențională a fost respinsă având în vedere că din toate probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a cumpărat acest teren din anul 2002, că de atunci el este cel care achită taxele și impozitele pe acest teren, tot el este cel care din 2002 și până în prezent a arenzii pe acest teren fapte ce sunt dovedite cu acte, respectiv adresele Tomtim-ului din care rezultă că din 2002 până la expirarea contractului de arendă încheiat de pârâte cu Tomtim reclamantul a ridicat arenda, ulterior acesta respectiv d-na P. a încheiat un nou contract de arendă cu Tomtim-ul și a ridicat arenda, adresele primăriei din care rezultă că impozitul pe teren a fost achitat de d-nul P. de la cumpărarea acestui teren din 2002 și până în prezent.

Se solicita a se constata că interogatoriul se ia în fața instanței având în vedere că la interogatoriu ies elementele surpriză și că declarația dată în fața notarului este dată de pârâta C. că nu s-a putut prezenta la termenul din 26.11.2012 dar ea este citată la interogatoriu din 08.06.2012, solicitandu-se a se constata că pârâta C. a semnat o declarație prin care asigura dreptul de preemțiune al Tomtim-ului pentru achiziționarea acestui teren.

Pârâta C. a asigurat acest drept Tomtim-ului prin contractul de arendă încheiat de ea și d-na A. în anul 2000 cu Tomtim-ul.

S-a mai solicitat a se constata faptul că nu cu Tomtim-ul a încheiat o declarație promisiune ci cu reclamantul pentru ce a mai primit atunci o sumă de bani de la o persoană fizică când a încheiat această promisiune dacă în 2000 încheiase un contract de arendă pe teren cu Tomtim.

Se solicita a se constata contrarietatea între declarațiile pârâtelor.

Pentru toate aceste motive având în vedere că toate susținerile intimatului că a cumpărat acest teren, a achitat prețul, a achitat impozitele și taxele, a încasat arenda de pe acest teren, fapte dovedite cu acte, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii Judecătoriei Sânnicolau M..

S-a solicitat judecarea în lipsă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.

In drept, au fost invocate disp. art. 112, 115 C.pr.civ.

Examinândlegalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și a motivului de ordine publică invocat oral de către reprezentantul recurentelor, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:

În adevăr, același judecător care a soluționat cauza în primul ciclu procesual a pronunțat și sentința pendinte atacată. Numai că, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din considerentele deciziei de casare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu a intrat în cercetarea fondului cauzei (acesta fiind și motivul casării celei dintâi sentințe). Context în care, neantamându-se fondul pretențiilor deduse judecății, se poarte conchide că judecătorul nu era incompatibil să soluționeze pricina în ce de-al doilea ciclu procesual.

Tribunalul mai observă și că recurentele-pârâte reclamante reconvenționale nu au înțeles să uzeze de instituția recuzării în cel de-al doilea ciclu procesual desfășurat în fața primei instanțe, instituție pusă la dispoziția părților când au îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului chemat să le soluționeze litigiul. Abstracție făcând de faptul că, și dacă s-ar constata incompatibilitatea judecătorului fondului cauzei în a soluționa a cauza pendinte, soluția ar fi o casare cu reținere din partea instanței de recurs ce are a rejudeca fondului cauzei, iar nu cu trimitere, așa cum s-a solicitat prin declarația de recurs, cea din urmă soluție nemaifiind permisă de legiuitor din perspectiva dispozițiilor art. 312 alin. 6 c. proc. civ (acțiunea fiind introdusă după . legii cu nr. 202/2010).

Criticile vizând pretinsa lipsa de apărare și neacordarea unui nou termen în vederea prezentării la interogatoriu a recurentei C. G., de asemenea, nu mai au aptitudinea de a genera o nouă casare cu trimitere a cauzei, pentru considerentele ce preced. Cum în calea de atac a recursului s-a depus o declarație extra judiciară autentificată a recurentei C. G., văzând și probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, instanța de recurs a apreciat că nu se mai impunea administrarea probei cu interogatoriul acesteia după o eventuală casare cu reținere a pricinii.

În ceea ce privește soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentele-pârâte reclamante reconvenționale precum și cererii reconvenționale, tribunalul observă că incidentul procedural a fost soluționat în cel dintâi ciclu procesual de către judecătorie, care a anulat și cererea reconvențională ca netimbrată. Cum în lipsa unei căi de atac promovate de pârâtele reclamante reconvenționale, soluțiile date incidentului procedural (excepției prescripției dreptului la acțiune) și demersului incidental (cererii reconvenționale) s-au sustras ariei de preocupări a instanței de control judiciar (în cel dintâi ciclu procesual), devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că au intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul analizei instanțelor în cel de-al doilea ciclu procesual. În atare situație, judecătoriei nu îi mai era îngăduit a antama incidentul procedural și, mai apoi, a se preocupa de demersul incidental; pe cale de consecință, nici recurentele-pârâte reclamante reconvenționale nu mai puteau critica soluțiile date cu privire la acestea, prin calea de atac, în cel de-al doilea ciclu procesual.

Cu privire la dezbaterea succesiunii autoarei pârâtelor reclamante reconvenționale, tribunalul amintește că acest petit nu era necesar, fiind suficient a se dovedi (cu acte de stare civilă, coroborate cu recunoașterile părților) calitatea de succesibili a subiecților procesuali pasivi după proprietarul terenului promis spre vindere, pentru ca aceștia să se legitimeze procesual pasiv în speță, neavând relevanță dacă au acceptat sau nu moștenirea autoarei lor; de vreme ce ar fi putut emite pretenții asupra nemișcătorului litigios (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciară, C., Secția a IV-a civilă, dec. civ. nr. 1751/8.09.2003, publicată în C., Practică Judiciară civilă pe anii 2003-2004, Colecția Lex Expert p. 374-376). Abstracție făcând de faptul că, perfectând convenția privată prin care au promis vinderea terenului - proprietatea defunctei - este evident că au înțeles să accepte tacit moștenirea acesteia.

Reproșul vizând recalificarea juridică a demersului judiciar nu poate fi primit, judecătorul având obligația în temeiul art. 84 în corelație cu art. 129 c. proc. civ. a da o calificare juridică cererii introductive de instanță. Aplicând aceste dispoziții legale (deși nu le-a menționat în mod expres) instanța de fond nu a schimbat temeiul juridic al acțiunii ci a încadrat-o în drept, apreciind în mod corect că dispozițiile legii cu nr. 7/1996 (mai exact art. 22 lit. b din lege, în forma în vigoare anterior noului cod civil) aveau a fi puse în corelație cu dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al legii cu nr. 247/2005. Și aceasta pentru că, prin demersul judiciar inițiat, reclamantul-promitent-cumpărător, tinde, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, la obținerea unui act apt de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4,40 ha, înscris in titlul de proprietate_/30 Lovrin, eliberat la data de 05.11.2001, promis spre vindere de către pârâtele reclamante reconvenționale.

Pe fondul pretențiilor deduse judecății (criticile vizând aspectele de fond urmând a fi analizate coroborat), tribunalul amintește că, potrivit teoriei generale a obligațiilor, întărită de doctrina de specialitate în materie, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost definit ca fiind acordul de voință cuprins într-un act juridic bilateral, prin care părțile se obligă să încheie, în viitor, un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, privind un anumit imobil, la un preț determinat, fiind întâlnită în practică sub diverse denumiri. Rezultă așadar, că de esența antecontractului, este ca acesta să conțină, explicit sau implicit, clauza potrivit căreia părțile se obligă, reciproc, să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare în forma autentică cerută de lege. Obligația principală pe care o generează încheierea unui antecontract este una de a face, susceptibilă de executare în natură, voluntar - prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică -, sau silit, - pe calea unei acțiuni în justiție având de obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic -, dacă una din părți refuză să contracteze în forma cerută de lege. Fiind o convenție nenumită, devine îngăduită și concluzia că, în ceea ce privește mecanismul formării acordului de voință, forma scrisă este cerută numai ad probaționem. Chiar dacă această condiție este cerută pentru dovedirea existenței promisiunii de vânzare-cumpărare, dacă valoarea bunului promis spre vindere depășește suma de 250 lei, în situația în care există un început de dovadă scrisă, ori, după caz, o imposibilitate, fie ea și morală de preconstituire a unui înscris (art. 1198 din codul civil de la 1864), legiuitorul permite completarea probațiunii cum martori și cu prezumții simple îngăduite judecătorului în lumina art. 1203 din codul civil de la 1864, incident în speță, potrivit principiului „tempus regit actum”.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra validării unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, pretins perfectate între pârâtele reclamante reconvenționale în calitate de promitenți-vânzători și intimatul-reclamant reclamant reconvențional P. C. în calitate de promitent-cumpărător, având de obiect imobilul teren în suprafață de 4,40 ha, înscris in titlul de proprietate_/30 Lovrin, eliberat la data de 05.11.2001. Rezultă că obiectul promisiunii este determinabil, fiind individualizat prin indicarea titlului de proprietate, ce cuprinde numai terenul în discuție (nu și alte parcele pentru a face dificilă individualizarea celei promise spre vânzare). De altă parte, pârâtele reclamante reconvenționale deși au contestat pretinsele contradicții din corpul înscrisului privat prevalat de petiționar, demersul lor incidental a fost anulat ca netimbrat (prin care au solicitat pe cale reconvențională nulitatea convenției pentru lipsa obiectului).

Împrejurarea că înscrisul ce încorporează promisiunea de vânzare-cumpărare (întocmit ad probationem) a fost tehnoredactat într-un singur exemplar nu este de natură a atrage nulitatea absolută a operațiunii juridice în sine, așa cum nejudicios au tins la a acredita ideea recurentele-pârâte reclamante reconvenționale; nerespectarea formalității multiplului exemplar ar fi atras nulitatea relativă a înscrisului ca mijloc de probă (ad probationem) fără însă a afecta valabilitatea convenției.

De altfel, instanța de control judiciar, în cel dintâi ciclu procesual l-a calificat ca având natura juridică a unui început de dovadă scrisă - reținând că a fost semnat de ambele pârâte reclamante reconvenționale -, ce poate fi completat cu martori și prezumții (chestiuni de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi contestate).

Cum nici art. 1180 apartenent aceleiași legi civile nu este incident în speță. Știut fiind că formalitățile instituite de această normă legală se circumscriu sferei înscrisurilor ce constată obligații unilaterale (având de obiect plata unei sume de bani sau a unei anumite cantități de bunuri determinate generic). Or, în speță, convenția privată analizată se privește a fi una sinalagmatică (prin care toate părțile contractante au drepturi și obligații interdependente), indiferent de denumirea acesteia. Știut fiind că o convenție se cere a fi interpretată, după voința reală și comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor folosiți (a se vedea art. 977 din codul civil de la 1864).

În speță au fost audiați martorii semnatari ai convenției private ce au confirmat susținerile reclamantului-promitent-vânzător, a fost audiată de două ori pârâta A. R. ce a avut o poziție procesuală contradictorie (recunoscând perfectarea convenției, semnarea acesteia, primirea sumei consemnate, precum și asumarea intenției de a vinde terenul, adăugând însă că suma primită ar fi reprezentat un avans, fără însă a afirma și, mai apoi, a dovedi care ar fi fost prețul integral negociat; ori, potrivit regulilor de probațiune, sarcina probei se inversa și pârâtele reclamante reconvenționale, la rândul lor, aveau a ieși din pasivitate și a contesta susținerile reclamantului referitoare la natura sumei consemnate, dovedite de cel dintâi cu martori și înscrisuri: aceea de avans, sau, dimpotrivă de preț integral)

Mai mult, potrivit art. 1191 alin. 3 apartenent Codului civil de la 1864 (incident în cauză în baza art. 102 din legea cu nr. 71/2011; „Contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa”), părțile pot conveni, expres sau tacit, să deroge de la regula instituită de alin. 1 al aceluiași text de lege. Cum pârâtele reclamante reconvenționale nu s-au opus administrării probei testimoniale solicitată de reclamantul-pârât-reconvențional în vederea dovedirii încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, se detașează îndeajuns de credibil și concluzia că subiecții procesuali au convenit tacit să deroge de la regula consacrată legislativ de art. 1191 alin. (1) din codul civil de la 1864 (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciar, CA Cluj, Secția I civilă, dec. civ. nr. 1570/R/6.05.2011, publicată, Buletinul Jurisprudenței pe anul 2011, ed. Universul Juridic, CAS; ./1997 - P. P., Practică judiciară civilă comentată și adnotată, Ed. Continent XX1, B.. 1999 - p-138).

Context în care, cu temei a conchis judecătoria că între pârâtele reclamante reconvenționale și reclamantul-pârât reconvențional s-a perfectat o promisiune de vânzare-cumpărare vizând terenul agricol înscris în titlul de proprietate eliberat pe seama autoarei pârâtelor - coroborând declarațiile martorilor semnatari al convenției, cu adeverințele ce atestă achitarea impozitelor de către promitentul-cumpărător din 2006 până în prezent, cu interogatoriile luate precum și cu adeverințele ce atestă că arenda a fost ridicată de promitentul-vânzător în perioada 2002-2011, până la expirarea contractului de arendă -, și că în speță s-au executat clauzele anticipatorii constând în predarea bunurilor și plata prețului. Și aceasta pentru că executarea clauzelor anticipatorii, dovedite cu probele administrate, coroborate cu răspunsurile evazive și contradictorii ale pârâtelor-recurente (care au recunoscut semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, că promitentul-cumpărător folosește terenurile litigioase din anul 2002 până în prezent), dar și cu pasivitatea și delăsarea pârâtelor reclamante reconvenționale care nu s-au interesat de soarta imobilului timp de aproximativ 9 ani (din anul 2002 - până în anul 2011), se constituie în argumente suficient de convingătoare pentru a conduce la concluzia că în speță, s-a dovedit existența consimțământului promitenților-vânzători, și implicit, acordul de voință al părților contractante.

Cu privire la apărarea că ar fi dat terenul în arendă reclamantului, pârâtele reclamante reconvenționale aveau a observa că, în atare situație, sarcina probei se inversa și că le revenea lor obligația procesuală de a dovedi existența convenției de arendă perfectată între ele, în calitate de arendatori și reclamant,în calitate de arendaș, atât în sensul de negotium (formarea acordului de voință), cât și ad probțaionem, prin înregistrarea acesteia la Primărie. Știut fiind că, potrivit art. 6 apartenent legii cu nr. 16/1994 în vigoare la epoca perfectării pretinsei convenții de arendă, aceasta, fiind un contract solemn, cerința încheierii în formă scrisă și cea a înregistrării în termen de 15 zile în evidențele Primăriei, într-un registru special, sub sancțiunea nulității absolute (art. 24 alin. 1 din lege).

Întemeiat se privește a fi însă reproșul vizând intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară. Și aceasta pentru că, potrivit principiului relativității înscrierilor de carte funciară consacrat legislativ de art. 23 alin. 1 lit. a din legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare anterior noului cod civil), și care spune că ”Înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează sa fie făcuta;”. Ori, reclamantul nu a învestit instanța cu un petit întemeiat pe art. 23 din lege prin care să ceară înscrierea succesivă în cartea funciară a proprietarei tabulare - antecesoarea pârâtelor reclamante reconvenționale, a celor două din urmă cu titlu de moștenire, și mai apoi a sa cu titlu de cumpărare. Context în care, numai ignorând principiul supra anunțat, a dispus judecătoria înscrierea directă a reclamantului în cartea funciară.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 c. proc. civ., va admite recursul declanșat de către recurentele-pârâte reclamante reconvenționale A. R. și C. G. împotriva sentinței civile nr. 1596/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant pârât reconvențional P. C..

Va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge petitul vizând intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară.

Va păstra în rest dispozițiile sentinței atacate, întregind însă aparatul argumentativ al primei instanțe cu considerentele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate de voturi,

Admite recursul declanșat de către recurentele-pârâte reclamante reconvenționale A. R. și C. G. împotriva sentinței civile nr. 1596/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant pârât reconvențional P. C..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge petitul vizând intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară.

Păstrează în rest dispozițiile sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.07.2013.

Președinte, Pentru judecător C. B.,

A. A. aflată în concediu de odihnă,

semnează Președintele instanței,

E. S.

Cu opinie separată în sensul că

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea principală.

Menține dispozițiile sentinței privind respingerea cererii reconvenționale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.07.2013.

Judecător,

D. B.

Grefier,

A. T.

Red. A.T.

Tehnored. A.T.

Ex. 2/24.07.2013

Prima instanță: Judecător B. D. L.

MOTIVARE OPINIE SEPARATĂ

Prima instanță a fost sesizată de către reclamantul P. C. cu o cerere având ca obiect devoluțiunea succesorală legală după defuncta Popaciuc M. și o cerere distinctă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare privind suprafața de teren de 4,40 ha - înscrisă în Titlul de proprietate nr._/30 Lovrin.

Prin Sentința civilă nr. 1596/2012 a Judecătoriei Sânnicolau M., au fost admise ambele capete de cerere, primul capăt fiind motivat în drept pe prevederile noului cod civil privind moștenirea, iar cel de-al doilea capăt de cerere pe prevederile art. 5 alin. 2 - Titlul X din Legea nr. 247/2005.

Hotărârea este dată că aplicarea greșită a legii și ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., ce atrag modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii principale, pentru considerentele ce urmează:

Reclamantul, neavând calitate de succesibil și fiind un terț față de moștenirea rămasă după defuncta Popaciuc M., nu poate solicita dezbaterea succesorală legală decât pe calea unei acțiuni oblice.

Pentru aceasta, prima instanță trebuia să pună în discuție și să analizeze condițiile acțiunii oblice prevăzute de art. 974 C.civ., și nu să procedeze la devoluțiunea succesorală legală - în temeiul prevederilor noului cod civil, care nu sunt aplicabile -, la cererea unei persoane care nu are calitatea de succesibil și, implicit, nici calitatea procesuală activă pentru formularea unei astfel de cereri.

Pentru a fi admisibilă acțiunea oblică, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: debitorul să fie inactiv; creditorul să facă dovada insolvabilității debitorului și creanța pe care o are creditorul să fie certă, lichidă și exigibilă.

În speță, nu sunt îndeplinite aceste condiții, reclamantul neavând împotriva pârâtelor o creanță certă, lichidă și exigibilă și nici nu există dovezi ale insolvabilității pârâtelor.

Actul juridic dedus judecății nu poate fi interpretat decât ca o promisiune unilaterală de vânzare, prin care una din părți s-a obligat să vândă la un preț determinat imobilul, iar cealaltă parte, beneficiarul promisiunii, și-a rezervat dreptul de a-și manifesta ulterior consimțământul de a-l cumpăra.

În cuprinsul înscrisului intitulat „Declarație-promisiune” se indică expres că declarația reprezintă o promisiune unilaterală, și nu o promisiune sinalagmatică, reclamantul neasumându-și în mod expres obligația de a cumpăra.

Că aceasta a fost voința reclamantului - și anume acceptarea unei promisiuni de vânzare, fără a se obliga în mod neîndoielnic că va cumpăra terenul - rezultă și din împrejurarea că a lăsat să treacă o perioadă foarte mare de timp - aproximativ 9 ani - pentru a cere executarea promisiunii.

Și declarația martorei M. L. concură la această interpretare a clauzelor actului juridic și, nu în ultimul rând, regula „in dubio pro reo”, potrivit căreia clauzele îndoielnice se interpretează în folosul celui care s-a obligat.

Actul juridic dedus judecății fiind calificat ca o promisiune unilaterală de vânzare, reclamantul - ca și beneficiar al promisiunii - are doar un drept la daune-interese, creanța sa nefiind însă certă, lichidă și exigibilă, pentru a putea fi admisă acțiunea oblică.

În baza promisiunii, dacă promitentul refuză vânzarea, beneficiarul promisiunii are dreptul la daune-interese, potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face (art. 1075 C.civ.), neputându-se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare în temeiul art. 5 alin. 2 - Titlul X din Legea nr. 247/2005 - text de lege abrogat la data pronunțării sentinței.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, reținându-se încălcarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță în soluționarea cererii principale, în temeiul art. 312 alin. 3 și art. 304¹ C.proc.civ., soluția este de admitere a recursului și modificării în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii principale, cu menținerea ca legală a soluției privind cererea reconvențională, întrucât actul juridic îndeplinește toate cerințele legale privind capacitatea, consimțământul, obiect și cauză.

Judecător,

D. B.

← Obligaţie de a face. Sentința nr. 659/2013. Tribunalul TIMIŞ		Rectificare carte funciară. Decizia nr. 561/2013. Tribunalul... →

Succesiune. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul TIMIŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul TIMIŞ