Pretenţii. Decizia nr. 921/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 921/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 06-09-2012 în dosarul nr. 921/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 921/R
Ședința publică din 6 septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: L. Ș.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul T. L. contra sentinței civile nr. 7182/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea recurentului, lipsă, avocat T. A.-R., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul Registratură, în data de 05.09.2012, au fost depuse de către recurent, prin avocat, chitanțele ce atestă plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, precum și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanta recurentului depune împuternicirea avocațială și o copie de pe caietul grefierului conținând consemnările efectuate în dosarul de fond la data de 15.03.2012.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii căii de atac.
Reprezentanta recurentului învederează că hotărârea i-a fost comunicată în data de 10 mai și că a depus cererea de recurs prin curierat, depunând în dovedire chitanța nr._/28.05.2012.
Instanța revine asupra excepției invocate din oficiu, având în vedere depunerea dovezii de trimiterii a recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării probei cu interogatoriul, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin actiunea civila înregistrata la Judecatoria Timisoara sub nr._ /13 iulie 2011 reclamantul T. L. l-a chemat in judecată pe pârâtul A. V., solicitând instanței ca prin hotarârea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 450 Euro, respectiv 1.902,24 lei, ca urmare a neachitarii integrale a sumei împrumutate conform actului sub semnatura privată încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamantul arată că la data de 22.02.2007 a încheiat cu pârâtul un act sub semnatura privată, asistat de doi martori, prin care i-a împrumutat acestuia suma de 1550 Euro, că pârâtul s-a obligat să-i restituie întreaga sumă de bani împrumutată la data de 22.05.2007, că in jurul acestei date, cu o usoară întârziere, pârâtul i-a restituit suma de 1000 Euro, cu promisiunea că îi va restitui si restul sumei de 550 Euro când va avea posibiliăți financiare.
Reclamantul mai arată că a fost de acord cu această înțelegere având in vedere că între părți există o relatie de vecinatate si de amicitie, precum și în contextul economic actual.
Sustine reclamantul că in cursul lunilor aprilie- mai 2011 a mai primit suma de 100 de Euro de la pârât, iar pentru restul sumei de 450 Euro și-a justificat neputința de a-i plati.
Mai arată reclamantul că din luna aprilie si până la momentul introducerii acțiunii a încercat recuperarea restului de bani din suma pe care pârâtul i-o datorează, însă fara succes, iar in luna aprilie- mai când i-a restituit suma de 100 Euro i-a comunicat reclamantului că restitui ce mai datorează cand va dori sau poate chiar nu îi va mai da niciodată înapoi.
Mentionează reclamantul că a incercat solutionarea pe cale amiabilă a litigiului printr-o invitatie la conciliere directă pe care i-a adresat-o pârâtului, însă fără niciun rezultat.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 1576 si urmatoarele Cod Civil, art. 112 Cod Procedura Civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 164 de lei și cu timbre judiciare mobile în valoare de 3 lei.
Pârâtul, desi a fost prezent la dezbateri nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 7182/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă exceptia prescripției dreptului reclamantului de a formula acțiunea - în sens material.
A fost respinsă ca prescrisă, în sens material, actiunea civilă formulată de reclamantul T. L., împotriva pârâtului A. V. pentru pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prima instanță a procedat însă la luarea unui interogatoriu pârâtului (fila 19 dosar) în care acesta a învederat că reclamantul este o persoană care împrumută bani cu dobândă, iar la sfârșitul anului 2007, aproximativ, i-a împrumutat și lui suma de 600 de euro. Ulterior, reclamantul i-a mai împrumutat 200 de euro, iar peste o altă lună de zile, suma de 200 de euro, suma totală împrumutată fiind de 1000 de euro, fără a fi întocmit un înscris care să ateste împrumutul. Pârâtul a învederat că banii au fost împrumutați fără martori, iar pentru împrumut urma să achite o dobândă de 10%/lună din suma împrumutată. Pârâtul a menționat că la jumătatea anului 2008, aproximativ, a restituit suma de 1100 euro, dar reclamantul, apreciind că nu i s-a restituit la termen dobânda, a calculat o dobândă la dobândă și l-a obligat să semneze înscrisul depus la dosarul cauzei, în care este menționată suma de 1550 euro. S-a subliniat că înscrisul s-a întocmit în prezența unor martori, că datele privind scadența erau cele reale, că el a fost constrâns să accepte suma menționată în cuprinsul actului asumat, iar el a restituit 100 de euro în plus față de suma împrumutată, apreciind că nu mai are nicio datorie față de reclamant. Despre martorul M. I., pârâtul a învederat că a fost și el împrumutat de către reclamant, tot cu camătă.
Martorul Gherțan V., propus de către reclamant, a învederat că este martorul semnatar al înscrisului întocmit în luna februarie 2007, când pârâtul era interesat să ia un împrumut de la reclamant, iar împrumutul a fost acordat doar în prezența unor martori. S-a susținut că era vorba despre suma de 1500 de euro, iar termenul convenit pentru restituire a fost acela de 3 luni, la reîntoarcerea pârâtului de la serviciu, din Germania.
Martorul M. I. nu a putut fi audiat, deși a fost citat cu mandat de aducere, procesul verbal de căutare făcând referiri la plecarea sa la muncă în Republica Germania.
Din înscrisul de care se prevalează reclamantul, intitulat “declarație” reiese că pârâtul a împrumutat la data de 22 februarie 2007 suma de 1550 de euro, de la vecinul său, reclamantul, obligându-se să-i restituie acestuia din urmă suma de 1550 euro la data de 22 mai 2007. Declarația poartă semnătura primitorului pârât, a reclamantului, care a predat suma, precum și semnăturile martorilor M. I. și Gherțan V..
Întrucât nu s-au probat susținerile reclamantului, care a învederat că s-a temporizat momentul inițial stabilit pentru restituirea debitului, iar în interogatoriul său pârâtul a declarat că a restituit debitul, dobânda de 10 la sută din valoarea împrumutată, suma de 1100 euro, cu sublinierea că nu mai datorează nicio sumă reclamantului, aspect care nu poate atrage dispozițiile art. 16 alin. 1, litera a din Decretul nr. 167/1958, cu referiri la întreruperea prescripției, prima instanța a admis excepția invocată în cauză, aceea a prescripției dreptului reclamantului de a formula acțiunea - în sens material.
Astfel, prima instanța a conchis că în raport de termenul scadent de restituire a împrumutului acordat, respectiv 22 mai 2007, de momentul introducerii acțiunii civile, respectiv 13 iulie 2011, devin incidente prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul general de trei ani.
Contra acestei hotărâri, în termen legal, a declanșat calea de atac a recursului reclamantul T. L., solicitând admiterea căii de atac și casarea sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare.
În susținerea căii de atac, după reiterarea situației de fapt, recurentul considera ca soluția instanței de fond de a admite excepția prescripției dreptului la acțiune a acestuia este una netemeinica si nelegala atat raportat la circumstanțele invederate de recurent cat si la probele pe care a considerat a le admite si administra in prezenta cauza. Astfel, solicită instanței să observe faptul ca la primul termen de judecata fixat pentru data de 22.12.2011 (termen nejustificat de lung raportat la data introducerii acțiunii - 13.07.2011 - si la obiectul cauzei) desi reprezentantul său a formulat cerere de amânare motivata de lipsa justificata la acel termen de judecata si in ciuda faptului ca instanța a admis cererea de amânare formulata, aceasta a procedat la luarea unei declarații paratului prezentata acel termen. Considera ca aceasta conduita a instanței este inadmisibila, atâta timp cat a admis cererea de amânare a reprezentantului său formulata tocmai in scopul de a nu îl lipsi de apărare la acel termen si de a asigura prorogarea judecării cauzei pentru un termen ulterior. Acest comportament al instanței echivalează fara echivoc cu incalcarea dreptului de aparare a recurentului. Prin urmare orice act procedural administrat in cauza trebuia prorogat până la termenul următor la care reprezentantul recurentului ar fi fost prezent.
Ulterior, la următorul termen de judecata, instanța a încuviințat cererea in probatiune formulata de recurent constând in proba testimoniala cu cei doi martori semnatari ai actului de imprumut incheiat intre el si paratul-intimat. Unul dintre martori a fost audiat, insa cel de-al doilea martor (cel chemat din partea paratului la semnarea actului de imprumut) nu a fost audiat, fiind plecat in Germania, conform susținerilor organelor de politie locale care, deplasandu-se la domiciliul acestuia, domiciliu comun cu cel al părinților martorului, au fost induși in eroare de către tatăl acestuia. Informațiile false obținute de organele de politie sunt combătute de faptele martorului care a fost văzut la adresa de domiciliu si intreprinzand activități profesionale in localitatea de domiciliu. Cunoscând aceste aspecte, recurentul a insistat in fata instanței de fond in audierea acestui din urma martor precum si la procedarea administrării interogatoriului paratului-intimat, in condiții de contradictorialitate, si in cadrul căruia acesta sa răspundă Întrebărilor propuse de recurent, cu respectarea cadrului, condițiilor si consecințelor rezultând din prevederile art. 218 si urm. C.proc.civ. Aceste doua probe au fost respinse de către instanța de fond sub motivația faptului ca paratului i s-a luat o declarație la primul termen de judecata, termen la care recurentul a fost lipsit de apărare din motive justificate si catalogate ca atare si de către instanța prin admiterea cererii de amânare. Mai mult, vazand cele declarate de paratul-intimat la primul termen, susțineri contradictorii si fara echivoc necorespunzatoare adevărului, atribute identificabile la o ușoara lecturare a declarației acestuia, se impunea administrarea interogatoriului, putând, date fiind persoana interogata si eventualele informații furnizate, sa duca la dezlegarea pricinii in mod corect, echitabil si in concordanta cu realitatea faptica si juridica a spetei.
Ulterior respingerii celor doua probe având drept consecința lipsirea recurentului de posibilitatea de a dovedi aspectele susținute prin acțiune, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune a recurentului, dand cuvântul pe aceasta si pe fond reprezentantului său. In mod evident, fiind in imposibilitate de a proba susținerea recurentului privind ultimei plăți de la care avea sa curgă termenul de prescripție general de 3 ani aplicabil in speța, instanța de fond a admis excepția.
Raportat la momentul inceperii curgerii termenului de prescripție, desi acesta a fost marcat ca fiind data de 22.05.2007 prevăzut in Declarație, recurentul considera ca acest termen a fost intrerupt succesiv prin intelegerile verbale avute cu paratul-intimat in cadrul cărora termenul de restituire a fost prorogat in funcție de posibilitățile financiare ale paratului-intimat, funcție de care incepea sa curgă implicit un nou termen de prescripție. Totodată având in vedere faptul ca ultima plata a fost făcuta de paratul-intimat, in considerarea obligațiilor asumate prin Declarație, in perioada aprilie-mai a anului 2011, ca urmare a intelegerilor verbale avute cu recurentul de păsuire in restituirea restului sumei de bani imprumutata, considera ca acesta este momentul de la care ar trebui sa curgă termenul de prescripție in favoarea paratului-intimat.
Recurentul solicită instanței să aibă in vedere la soluționarea prezentului insusi rolul si scopul pentru care a fost reglementata aceasta instituție a prescripției, si anume cea de sancțiune a comportamentului delăsător al creditorului in genere care neglijează, perioada indelungata, exercitarea unui drept al sau. Ori un astfel de comportament nu poate fi atribuit recurentului intrucat, asa cum a arătat si incearcă sa dovedească, a depus toate diligentele in a-și recupera creanța de la paratul-intimat, având cu acesta intelegeri verbale succesive făcute cu buna-credinta in acest scop având totodată si asigurarea din partea acestuia in sensul recuperării creanței. Abia atunci cand a fost informat de către paratul-intimat in sensul ca nu va efectua plata restului de bani, a procedat, prin intermediul reprezentantului legal, in data de 20.06.2011, la invitarea acestuia la soluționarea pe cale amabila a diferendului, solicitare căreia nu i-a dat curs, astfel cum rezulta din procesul-verbal intocmit la data de 07.07.2011.
Pentru toate aceste motive, recurentul considera ca se impune si pe cale de consecința solicita instanței sa dispună in sensul admiterii prezentului si casării sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre soluționare instanței egale in grad celei care a pronunțat soluția atacata.
In drept, a invocat prevederile art. 299 si urm. C.proc.civ.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate pentru considerentele ce succed.
Critica vizând pretinsa încălcare a dreptului la apărare a petiționarului recurent se privește a fi nefondată. De vreme ce, așa cum însuși recurentul subliniază, a avut la dispoziție un timp îndelungat (de la data introducerii acțiunii și până la primul termen de judecată) atât pentru pregătirea apărării cât și pentru ca avocatul titular să își poată asigura substituirea în cauză.
De altă parte, prima instanță nu a purces la discutarea probelor la primul termen de judecată, ci, în virtutea rolului activ consacrat legislativ de art. 129 alin. 4 și 5 C. Proc. Civ., a procedat, din oficiu, la luarea unui interogatoriu pârâtului, prorogând discutarea altor cereri în probațiune. Că nu i-a fost încălcat dreptul la apărare rezultă și din împrejurarea că, ulterior, instanța i-a admis și proba testimonială cu martorii indicați după primul termen de judecată, iar nu prin însăși cererea introductivă, așa cum impunea imperaituvl art. 112 pct. 5 apartenent legii procedurale civile și că a dispus toate măsurile prevăzute de aceiași lege procedurală în vederea audierii celui de-al doilea martor (citându-l cu mandat de aducere). Dacă peitționarul-recurent avea dubii cu privire la exactitatea și veridicitatea mențiunilor din procesul-verbal întocmit de organele de poliție, avea posibilitatea să uzeze de instituția înscrierii în fals. Mai mult, reprezentanta petiționarului, deși “și-a rezervat dreptul de a completa probațiunea cu interogatoriul pârâtului” prin cererea în probațiune aflată la fila 25 din dosarul de fond, nu a solicitat judecătoriei reaudierea acestuia. Context în care tribunalul urmează să respingă ca nefondate reproșurile vizând pretinsa încălcare a dreptului la apărare, căruia i se subsumează și cele vizând posibilitatea de a-și dovedi pretențiile în condiții de contradictorialitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind de ordine publică, putea fi invocată oricând, chiar și din oficiu de către judecătorie, care a procedat întemeiat dându-i eficiență. De vreme ce, așa cum, rezultă din însuși înscrisul constatator al operațiunii juridice de împrumut, și cum învederează chiar petiționarul-recurent, termenul de restituire a împrumultui a fost stabilit la data de 22.05.2007, prin raportare la care, demersul judiciar pendent, inițiat la data de 13 iulie 2011, se privește fi introdus după expirarea termenului general de prescripție consacrat legislativ de art. 3 apartnent D. 167/1958 și incident în speță. Cum petiționarul-recurent nu a reușit să facă dovada întreruperii acestui termen, prin pretinsele înțelegeri verbale, ori prin restituirea în tranșe a sumei împrumutate, iar recunoașterea pârâtului (din interogatoriu) nu poate fi scindată, având a fi luată în considerare în totalitate (inclusiv sub aspectul restituirii în totalitate a sumei datorate), devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că judecătoria în mod corect a respins ca prescris demersul judiciar pendinte.
Față de cele menționate, tribunalul, în temeiul art. 312 C. Proc. Civ., va respinge ca nefondat recursul declanșat de către recurentul T. L. contra sentinței civile nr. 7182/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declanșat de către recurentul T. L. contra sentinței civile nr. 7182/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. V..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. D. D. L. Ș.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/05.10.2012
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 923/2012.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
