Anulare act. Decizia nr. 436/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 6865/327/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.436
Ședința publică din data de 30 mai 2013
Președinte: D. N.
Judecători: E. N.
R. A. V.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-reclamant B. I. domiciliat in Tulcea, ., ., ., . si domiciliul ales la Cabinet avocat A. F. situat in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.3880/21.12.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect constatare nulitate absoluta, in contradictoriu cu intimata-parata ..R.L. reprezentat prin . cu sediul in Bucuresti, Calea Mosilor, nr.51, ..
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 23.05.2013, sustinerile in recurs ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ /2012, reclamantul B. I. a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor penale din contractul de credit nr._ din 17.04.2008.
Prin sentința civilă nr. 3880/21.12.2012, Judecătoria Tulcea a respins cererea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 17.04.2008 reclamantul a încheiat cu B.C.R. Sucursala Tulcea contractul de credit nr._, care ulterior a fost cesionat către pârâtă din prezenta cauza, ..
A mai reținut instanța de fond că în accepțiunea reclamantei, clauzele nule absolut sunt exprimate astfel: „dobânda penalizatoare la credit = % pe an indexabilă”, „penalitate pentru neplata dobanzii = % pe an indexabilă”, „penalitate pentru neplata comisioanelor și spezelor bancare = % pe an indexabila” și în special clauza de la punctul 5, ultima teza din contractul nr._.
A arătat judecătorul fondului cu privire la contractul de împrumut bancar că acesta este guvernat de principiul autonomiei voinței juridice și principiul obligativității efectelor contractului, conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar referitor la clauza penală, a arătat că, așa cum este definită în doctrină, reprezintă acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
A reținut prima instanță că în materie comercială, creditorul poate cere atât executarea contractului, cât și clauza penală, spre deosebire de dreptul civil, când acesta nu poate cere penalitatea și executarea obligației principale, cu excepția daunelor moratorii, astfel încât, dacă debitorul nu-și execută obligația asumată, creditorul este îndreptățit să obțină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului.
În susținerea cererii, reclamanta a invocat practica instanțelor din Tulcea cu privire la cauze similare precum și Decizia nr. XI din 24.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în legii. Potrivit reclamantei, în acord cu această decizie, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
A arătat judecătorul primei instanțe că Decizia I.C.C.J. nr. XI/2005 adoptată în soluționarea recursului în interesul legii – nu este aplicabilă în speța de față, întrucât această instanță a reținut faptul că în cadrul raporturilor civile, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, are o cauză nelicită, potrivit dispozițiilor art. 5 și art. 968 cod civil prin raportare la dispozițiile art.1 și art.5 alin.1 din O.G. nr. 9/2000, întrucât nu există un temei legal care să permită stabilirea a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau sancțiuni constând în penalități de întârziere.
A mai arătat instanța că dacă în materia raporturilor civile, legiuitorul a intervenit și a instituit un plafon – potrivit art.5 alin.1 din O.G. nr. 9/2000 (la care face trimitere și instanța supremă) – în materia raporturilor comerciale nu există nici o limitare, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 11, din Codul Comercial “sunt fapte de comerț operațiunile bancare și de schimb”.
Totodată, potrivit O.G. nr. 9/2000 – părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; în cazul în care părțile nu au stabilit rata dobânzii, iar obligația este purtătoare de dobânzi se va plăti dobânda legală, care se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a Românie
A considerat prima instanță că în atare situație, instanța, în virtutea principiului “generalibus specialia derogant” nu poate să transpună dispozițiile valabile în dreptul material în dreptul special și mai mult decât atât, clauzele din contractul de credit nr._ invocate de reclamant nu sunt clauze penale în accepțiunea Deciziei nr. XI din 24.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, fiind doar o stipulație cu privirea la dobânda curent ce urma să fie percepută de bancă după 3 luni de la data primei trageri, prin urmare, nu se prevede o penalitate la dobânda deja stabilită.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul B. Iulina
A susținut recurentul că este eronată interpretarea instanței de fond potrivit cu care dispozițiile Legii nr. 313/1879 sunt aplicabile exclusiv raporturilor juridice civile nu și celor comerciale.
De asemeni, nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordine publică și bunele moravuri iar dispozițiile art. 1087 din Codul Civil trebuie raportate la prevederile art. 5 din același cod, conform cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
A arătat recurentul că, atât anterior dar și o dată cu . Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, - aprobată cu modificări prin Legea nr. 356 din 6 iunie 2002 și ulterior modificată implicit prin Legea nr. 422 din 10 iulie 2002 – nu se poate admite valabilitatea clauzei penale din contractele de împrumut cu dobândă acordat persoanelor fizice, aceasta fiind ilicită. Că, de altfel, prohibirea clauzelor cămătărești reprezintă o constantă a dreptului românesc, începând din sec. XIX, când prin reglementarea cuprinsă în Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din „oricare contracte și pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil” s-a prevăzut în art. 1: „Clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau prestațiuni în natură, este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere…” iar alineatul 2 al aceluiași articol dispune: „Judecătorul, în caz de împrumut va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 din Codul civil, sau în caz de alte obligațiuni la daune interese, conform art. 1084 din Codul civil.”
Actul normativ menționat (Legea nr. 313/1879 n.n.) nu a fost abrogat și are deplină aplicabilitate în raporturile de orice natură, civile sau comerciale.
A mai învederat recurentul că, în materie de împrumut este permisă stipularea unor dobânzi contractuale mai mari decât dobânda legală, stabilită conform art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, dar în raporturile civile, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an (art. 5, alin. 1) și, în nici un caz, nu este premisă includerea unor penalități, prin stipularea unor clauze penale, (care, în practică, sunt „deosebit de oneroase”, de regulă, 1% pe zi de întârziere). În același sens, sunt relevante și dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora: „Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului”.Din interpretarea acestui text legal pe care debitorul le-ar datora cu titlu de folosință a capitalului, indiferent de forma sau denumirea sub care părțile ar încerca să le escamoteze.
Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că instanța de fond, tot în mod greșit, la termenul din 18.11.2009 a respins cererea intervenientului Simionov V., aceasta în condițiile în care instanța a fost sesizată cu o cerere de intervenție în interesul recurentei reclamante, iar interesul intervenientului decurgând din calitatea acestuia de asociat unic și administrator al recurentei.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia tribunalul reține că recursul este întemeiat.
La pct. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/17.04.2008 încheiat intre B.C.R. S.A. și recurentul-reclamant B. I. se prevede că la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 9,9% /an și este fixă în primele trei luni și administrată ulterior. Dobânda fixă se menține intactă pe o perioadă de trei luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevederilor la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile B.C.R., la care se adaugă 2,95.
Potrivit art. 1066 Cod civil, clauza penală este „aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru, în caz de neexecutare din parte-i.”
Potrivit art. 5 din Codul civil, nu se poate deroga prin convenție sau dispoziții particulare, de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Conform art. 1 din Legea nr. 313/1879, clauza penală aflată în contractele de împrumuturi sau prestațiunii în natură, este și va rămâne anulată, iar alin. 2 al aceluiași articol dispune că „Judecătorul în caz de împrumut va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 Cod civil sau în caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil.”
Actul normativ menționat nu a fost abrogat și are deplină aplicabilitate în raporturile de orice natură civilă sau comercială, exceptând cele pentru care există reglementări cuprinse în legi speciale.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia XI din 24 octombrie 2005 prin care a admis un recurs în interesul legii și a decis că este nulă orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală sau legală, având o clauză nelicită în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 Cod civil coroborate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 313/1879.
Conform art. 968 din Codul civil clauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Cum Legea nr. 313/1879 interzice clauza penală în contractele de împrumut, o asemenea clauză este ilicită în contractul de credit nr._/17.04.2008, dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile B.C.R., la care se adaugă 2,95.
Pentru aceste considerente, urmează a admite recursul și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) pct. 3 Cod proc. civ., se va modifica hotararea atacata in sensul admiterii actiunii si constatarii nulității absolute a clauzei penale din contractul de credit nr._/17.04.2008 incheiat intre parti, respectiv cea referitoare la pct. 5 din contract, reprezentand procentul de 2,95% peste dobanda de referință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de către recurentul-reclamant B. I. domiciliat in Tulcea, ., ., ., . si domiciliul ales la Cabinet avocat A. F. situat in Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3880/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate absolută, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. S. S.A.R.L. reprezentată prin ., cu sediul în București, Calea Moșilor nr. 51, ..
Modifica hotararea atacata in sensul ca admite actiunea si constata nulitatea absoluta a clauzei penale din contractul de credit nr._/17.04.2008 incheiat intre parti, respectiv cea referitoare la pct. 5 din contract reprezentand procentul de 2,95% peste dobanda de referinta. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 30 mai 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
D. N. E. N. R. A. V.
Conf.art.261 Cod proc. civ., pt.jud.în
CO semnează președintele instantei
GREFER,
P. L.
Jud. fond. C.V.
Redactat jud. D.N/30 05.2013
Tehnoredactat gref. G.R./16.06.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 302/2013. Tribunalul... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Decizia nr. 301/2013.... → |
|---|
