Plângere contravenţională. Decizia nr. 302/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 799/179/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.302
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-petent G. L. domiciliat in Galati, ., ., jud. Galati, impotriva sentintei civile nr.46/31.01.2013 pronuntata de Judecatoria Babadag in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN T. cu sediul in T., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe si a fost depusa intampinare, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea contravențională adresată Judecătoriei Babadag la data de 18.07.2012 și înregistrată sub nr._, petentul G. L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 29 iunie 2012 emis de INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE T. – SERVICIUL RUTIER.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut că, la data de 29.06.2012, orele 20:06, ar fi condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 22D, în localitatea Ciucurova, cu viteza de 85 km/h, viteză pe care o contestă, solicitând ca intimatul să depună înregistrarea video, verificarea metrologică și să comunice locul depistării sale în trafic cu viteza indicată în procesul verbal, susținând că în locul unde a fost oprit nu se afla aparatul radar.
Față de cele expuse, s-a solicitat admiterea plângerii și a se dispune anularea procesului verbal, anularea amenzii și a măsurii complementare de 4 puncte penalizare, depunând copia procesului verbal contestat.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentința civilă nr.46 din data de 31 ianuarie 2013 Judecătoria Babadag a respins plângerea ca nefondată
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/29 iunie 2012 s-a reținut că, în data de 29.06.2012, în jurul orei 20:06, pe DN 22 D, în localitatea Ciucurova, petentul a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriclare_, cu viteza de 85 km/h, fiind depistat de aparatul radar Python II, montat pe autospeciala MAI_, caseta 14 M.
Apreciindu-se că fapta întrunește trăsăturile constitutive ale contravenției prevăzută de dispozițiile art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în sumă de 420 lei și 4 puncte penalizare.
În cuprinsul procesului verbal a fost menționat că se refuză semnarea procesului verbal de către contravenient, la rubrica alte mențiuni consemnându-se „nu sunt de acord cu cele constatate de dumneavoastră”.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nu conține și nici alte vicii de formă care să atragă anularea.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea absolută a actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Petentului i-au fost încuviințate proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul S. S. Lali consemnat în procesul verbal.
Legal citat, martorul S. S. Lali nu s-a prezentat în instanță și fiind citat cu mandat de aducere, din procesul verbal de executare a mandatului de aducere a rezultat că acesta este plecat să muncească în diferite localități din țară, context în care s-a încuviințat proba testimonială cu martorul C. M., petentul fiind decăzut din această probă, întrucât nu i-a asigurat prezența la trei termene de judecată.
La cererea petentului s-a solicitat intimatei să comunice ordinul de serviciu al agentului C. M., să precizeze de ce procesul-verbal de contravenție . nr._/29 iunie 2012 a fost întocmit în S. Cercheză, iar fapta a fost constatată pe DN 22 D în localitatea Ciucurova, să înainteze atestatul agentului T. S. A., din care să rezulte că este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparaturii R. Python II - Camera video și aparatura video, valabil pe anul 2012.
Intimatul a formulat un punct de vedere referitor la solicitarea petentului, susținând că activitatea de supraveghere și control trafic rutier nu se desfășoară în baza unui ordin de serviciu și ca urmare nu s-a eliberat un ordin de serviciu, acesta eliberându-se polițiștilor atunci când părăsesc garnizoana T..
De altfel, s-a arătat că ordinul de serviciu este folosit doar pentru decontarea cheltuielilor de deplasare atunci când polițistul părăsește garnizoana și nu se eliberează pentru polițiștii care desfășoară activități pe raza de competență.
S-a mai susținut că agenții de poliție C. M. și T. S. își desfășoară activitatea la Serviciul Poliției Rutiere T., iar ca raza de competență își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul județului T..
A mai susținut intimatul că modul de desfășurare a activității agenților de poliție se efectuează în baza planificării zilnice a programului de lucru, activitate care este consemnată în Buletinul posturilor, document care are un regim juridic special și este document clasificat, iar în data de 29.06.2012, echipajul de poliție a fost planificat în Buletinul postului să desfășoare activități cu aparatul radar.
În ceea ce privește locul întocmirii procesului verbal, s-a susținut că, agentul constatator a specificat în raport de ce a fost întocmit procesul verbal la S. Cercheză, în sensul că erau două echipaje de poliție, respectiv un echipaj la oprire, din care face parte și agentul constatator, iar un echipaj care desfășura activități de operator radar – ag. T. S., fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic de măsurare a vitezei, viteza fiind transmisă prin stație echipajului aflat la oprire.
S-a susținut că potrivit disp. OG nr.2/2001, agentul constatator este persoana care încheie procesul verbal, iar conform metodologiei de utilizare a aparatului radar, echipajul de poliție format din operatorul radar transmite viteza de circulație a autoturismelor, echipajului rutier aflat la oprire.
S-a mai susținut că echipajul de poliție prezent la fața locului are atribuții și competență pentru a desfășura activități pe linie rutieră și dețin atestat în acest sens, în speță, atestatul operatorului radar fiind depus cu viza pentru anul 2011-2012.
În susținere, intimatul a depus dispoziția IGPR 36/19.07.2010 prin care se aprobă Metodologia privind modul de utilizare a echipamentelor fixe și mobile de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de tip „Python II”, „Speedophot” și „Gatso”.
Analizând actele și lucrările dosarului, în contextul legislației interne în vigoare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a constatat că au fost respectate cerințele normei sus-menționate la întocmirea procesului verbal.
În ceea ce privește aspectul invocat de petent, constând în nedepunerea ordinului de serviciu de către intimat, acesta nu este relevant, întrucât nu există nici o dispoziție legală care condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravențiilor de către agenții de poliție rutieră de existența unui ordin de serviciu. Dimpotrivă, potrivit art.2 din O.U.G. nr.195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul I.G.P.R., care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.
Mai mult, potrivit art.179 din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, poliția rutieră poate acționa, pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic, polițistul rutier având ca atribuție principală tocmai constatarea și aplicarea sancțiunilor în cazul contravențiilor aflate în competența sa. Rezultă că, tocmai legea abilitând polițistul rutier să acționeze în sensul arătat, nu este necesară existența, în plus, a unui ordin de serviciu care să prevadă aceeași abilitare pentru un anumit membru al poliției rutiere, cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție legală în vigoare nu condiționează legalitatea unui proces verbal de constatare a contravenției de existența unui asemenea ordin.
Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul verbal ar fi lovit de nulitate deoarece fapta a fost constatată de către intimată pe DN 22 D în localitatea Ciucurova, iar procesul verbal a fost întocmit în S. Cercheză, instanța a apreciat că această apărare nu este întemeiată.
Instanța a apreciat că în speță au fost respectate prevederile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul verbal cuprinzând data și locul unde a fost încheiat, respectiv 29.06.2012, ora 20:06, în localitatea S. Cercheză, precum și descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, și anume localitatea Ciucurova, pe DN 22 D, întrucât, pentru a aprecia asupra întrunirii elementelor contravenționale pentru acest tip de contravenții, este necesar a se indica dacă fapta a fost săvârșită în localitate sau în exteriorul ei, textul de lege neprevăzând obligativitatea ca localitatea în care s-a încheiat procesul verbal de contravenție și cea în care a fost constatată fapta să fie una și aceeași, iar această neregularitate despre care face referire petentul poate fi cel mult caz de nulitate relativă, care ar conduce la anularea actului sancționator doar în ipoteza probării unei vătămări, fapt care nici nu s-a invocat și nici nu s-a probat în prezenta cauză.
De asemenea, art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 prevede că, constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier, iar conform alin.2 al aceluiași articol „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, și potrivit alin.3 al aceluiași articol „în cazurile prevăzute la alin.2, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori”.
În cauză, aceste dispoziții au fost respectate, în speță, constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, de către un agent atestat în acest sens, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, consemnându-se acest lucru în procesul verbal, iar actul sancționator putea fi întocmit de către un alt agent, ambii având însă calitatea de polițist rutier, cerută de art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
De asemenea, a rezultat din raportul agentului care a încheiat procesul verbal de contravenție că operatorul radar i-a comunicat să oprească un autoturism marca Mercedes – Benz, cu nr. de înmatriculare_, întrucât a circulat cu viteza de 85 km/h în localitatea Ciucurova, fiind înregistrat cu aparatul „Python II” montat pe auto Dacia, MAI_.
S-a susținut că înregistrarea abaterii comise de petent a fost făcută pe casetă video, fapt pentru care nu se poate înainta filmarea pe CD pentru că instituția nu beneficiază de aparatură pentru a transforma înregistrarea de pe casetă video pe CD, anexându-se planșe foto privind contravenția săvârșită de petent.
Prin urmare, agentul constatator a fost cel care a încheiat procesul verbal, aflându-se în localitatea S. Cercheză, operatorul fiind cel care a transmis viteza cu care a fost înregistrat petentul, fapta săvârșindu-se în localitatea Ciucurova, operatorul fiind nevoit să stea în autoturism pentru a supraveghea și nota autoturismele ce încalcă regimul de viteza, ora, poziția din filmul foto folosit, buna funcționare a aparatului radar, specificul activității de control a vitezei în trafic impunând lucrul în echipă.
A fost de asemenea înaintat buletinul posturilor și atestat pentru T. S. A., din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție – SPR T., din care rezultă că este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparaturii radar R. Python II – Camera video și aparatura video, aparatură radar care a fost folosită și cu care a fost înregistrată abaterea contestată de petent.
Instanța a constatat că aspectele invocate de petent în plângere, în apărarea sa, nu îl pot disculpa de fapta în sine care rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29 iunie 2012, atât timp cât aceste apărări nu au fost dovedite.
Așa cum a rezultat din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei, aparatul a fost controlat de institutul de specialitate la data de 30.08.2011, iar verificarea are o valabilitate de 1 an, termen în care se încadrează și data la care a fost comisă fapta.
Instanța a reținut că, în cauză sunt aplicabile prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție (Cauza A. contra României), sarcina probei revenind agentului constatator cu respectarea principiului egalității armelor, nu numai în procedura penală cât și în cea civilă.
Prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, în baza art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi răsturnată decât de probe pertinente, iar intimata a produs dovezile necesare pentru susținerea actului contestat.
Astfel, în privința probațiunii, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă, petentul beneficiind în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție sarcina probei revenind în primul rând agentului constatator.
Potrivit art.49 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Înregistrarea fotografică indică faptul că viteza maximă avută la momentul înregistrării a fost de 85 km/h în localitate, petentul depășind astfel limita prevăzută de lege în atare situație.
Petentul nu a propus alte probe cu care să facă dovada netemeiniciei procesului verbal, iar până la proba contrarie, probă pe care petentul nu a administrat-o, planșa foto face dovada deplină a contravenției reținute în sarcina sa prin actul sancționator.
Apreciind că procesul verbal de constatare și aplicarea a sancțiunii contravenționale este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate și în lipsa unor mijloace de probă propuse de contestator prin care să înlăture această prezumție, instanța a constatat că situația de fapt este cea reținută de către agentul constatator în procesul verbal de constatare și aplicare a contravenției.
Împotriva acestei sentinței civile a declarat recurs petentul G. Laurențeiu criticând hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică.
Recurentul petent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare în principal pentru motivul constând în acela că la data la care instanța a rămas in pronunțare, respectiv la data de 31.01.2013, a solicitat prin apărătorul său acordarea unui nou termen de judecată motivat de imposibilitatea obiectiva de a se prezenta, întrucât acesta asigura reprezentarea juridica în fata instanțelor gălățene, astfel cum reiese din cererea de acordarea a unui nou termen de judecata nr. 997/31.01.2013 comunicată instanței la data de 31.01.2013 la nr. de fax_ la ora 9.00.
Recurentul petent menționează și distanta necesara a fi parcursă și timpul necesar a fi alocat pentru prezentarea în fata Judecătoriei Babadag, în vederea asigurării reprezentării juridice, precum și faptul că dacă instanța ar fi avut un dubiu asupra motivului real al amânării, aceasta ar fi putut pune în vedere avocatului sub sancțiunea amendării a face dovada imposibilității de a se prezenta in fata instanței de judecata la termenul stabilit.
Ori, deși instanța avea la dosarul cauzei o cerere de amânare, doar în lipsa căreia putea rămâne în pronunțare, apreciază ca sentința pronunțata este dată cu încălcarea dreptului petentului la apărare drept recunoscut și consacrat de doctrina, literatura de specialitate și Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
A mai arătat că, admiterea recursului cu consecința casării si trimiterii spre rejudecare se impune cu atât mai mult cu cat instanța a încuviințat în cauza proba testimoniala cu martorul Cosnita M., martor care nu a putut fi prezent motivat în principal de lipsa avocatului, martor a cărui audiere o solicită și de asemenea nici martorul asistent din procesul verbal contestat nu a fost audiat, sau daca a fost audiat acest lucru s-a făcut în lipsa petentului, fapt pentru care raportat la motivele plângerii pe care le-a susținut și oral alături de excepțiile peremtorii și absolute invocate, I.P.J. T. nefăcând și necomplinind lipsurile constatate la dosarul cauzei, singura soluție echitabila este aceea de a se admite recursul, de a se casa sentința recurată si de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea stabilirii situației de fapt reale pe baza probatoriilor încuviințate de instanța de judecata puse la îndemna părților de către legiuitor, si la care nu a renunțat.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, precum și din oficiu, conform art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul reține că recursul este nefondat.
Potrivit art. 156 Cod proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
In speță, prima instanță a acordat la cererea petentului recurent două termene de judecată pentru lipsă de apărare, astfel că față de dispoziția legală arătată mai sus, în mod corect a fost respinsă cererea acestuia, formulată pentru termenul din 31 ianuarie 2013, de acordare a unui alt termen pentru lipsă de apărare.
In aceste condiții, nu se poate reține că prima instanță a soluționat cauza prin încălcarea dreptului la apărare al petentului recurent.
Referitor la susținerea petentului recurent potrivit cu care soluționarea cauzei a fost făcută în mod greșit fără administrarea tuturor probelor încuviințate, respectiv fără să fi fost audiați martorii S. S. Lali, indicat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și a martorului Cosniță M. propus de recurent, cu privire la care recurentul a susținut că a fost sancționat contravențional în aceeași zi cu acesta de către același echipaj al poliției este neîntemeiată.
Se constată că martorul S. S. Lali a fost indicat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 pentru a confirma faptul că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție și nu pentru a confirma situația de fapt referitoare la săvârșirea contravenției de către petent, martor care nu a putut fi audiat deoarece nu a fost găsit la domiciliu, fiind plecat prin țară pentru a munci.
Cât privește pe martorul Cosniță M., propus de petent, în mod corect prima instanță l-a decăzut pe recurent din probă cu acesta, deoarece imposibilitatea audierii lui s-a datorat recurentului care nu a asigurat prezența acestuia în instanță, așa cum a susținut.
Mai mult, recurentul nu a învederat că martorul Cosniță M. ar fi perceput împrejurări directe cu privire la fapta contravențională săvârșită de acesta, astfel că declarația acestuia nu apare nici ca fiind utilă soluționării cauzei.
Se constată astfel că, prima instanță a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, că recurentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că situația de fapt prezentată de organul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde realității, că încadrarea juridică a faptei este corectă, iar individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. Nr. 2/2001 și art. 5 alin. 5 din același act normativ.
In consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul-petent G. L. domiciliat în Galati, ., ., jud. Galati, impotriva sentintei civile nr. 46/31.01.2013, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN T. cu sediul în T., ., jud. T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
F. Șurculescu D. N. P. L.
E. N.
14.05.2013
Red.jud.EN
Tehnored.DS/Ex. 2
15.05.2013
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Anulare act. Decizia nr. 436/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
