Plângere contravenţională. Decizia nr. 201/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2778/327/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 201
Ședința publică de la 16 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent P. G., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2956 din data de 13 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, de asemenea, se învederează că apelul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar;apelantul a depus la dosar „note de propunere de probe” după care:
Instanța, deliberând respinge cererea în probatoriu formulată de către apelantul petent privind efectuarea unei adrese către Institutul Național de Metrologie Legală, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Văzând că nu sunt alte motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 din NCPC dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 10.04.2013 sub nr._, petentul contestator P. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, anularea procesului verbal . nr._ (fila 19), încheiat de intimată la data de 07.04.2013, prin care a fost amendat cu suma de 675 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat, în esență, că nu a comis fapta care i s-a reținut în sarcină, că procesul verbal este lovit de nulitate relativă întrucât a fost întocmit de un alt agent decât cel care a constatat fapta, că există o eroare de +/-3km/h și că în procesul - verbal de contravenție nu este descrisă în mod exhaustiv situația de fapt existentă în direcția localității Cataloi, pe DN 22 B 87-km 180, cu privire la indicatoarele rutiere care prevăd limita maximă de viteză admisă.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2956 din data de 13 septembrie 2013 a respins plângerea contravențională formulată de către petentul P. G., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că susținerile contestatorului nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului, petentului fiindu-i asigurare condițiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil.
Prima instanța a constatat că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, conform dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind montat pe autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ (fostul MAI-_ conform adresei IPJ Tulcea atașată la fila 36), verificat metrologic la data de 23.08.2012, cu termen de valabilitate a verificării de un an, până la 23.08.2013, deci mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice (buletinul de verificare metrologică fila 38).
De asemenea, a mai arătat instanța de fond că, între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează; în fotografiile de la fila 34 se observă foarte clar comiterea de către petent a faptei care i-a fost reținută în sarcină: circularea în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, cu o viteză mai mare decât cea legală cu 51 km/h; această probă se coroborează cu procesul-verbal care cuprinde consemnările personale ale agentului constatator.
Cu privire la erorile tolerate ale aparatului radar invocate de către petent, prima instanță a reținut că din adresa Biroului Român de Metrologie Legală nr._/10.12.2009 (fila 40), rezultă că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform paragrafului 3.1.1. din norma menționată) se efectuează numai cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. Aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Măsurătorile efectuate cu un cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni.
Pe de altă parte, prima instanță a arătat că, deși nu se exclude din start ipoteza ca radarul să fie afectat de o eroare maxima de 3%, în speța nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare: a fost o zi însorită, fără precipitații, temperatura exterioară fiind situată la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului.
Prin urmare, a apreciat prima instanță că în speță este un dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de petent.
În opinia primei instanțe, raportat la datele speței s-a apreciat că nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu mai puțin de 101 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
Prin urmare, prima instanță și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, prima instanță a reținut că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată potrivit art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, conform art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale prima instanță a constatat că petentul a fost sancționat cu amenda de 675 lei (9 puncte amendă).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel petentul P. G., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Apelantul a arătat că instanța de judecată s-a limitat în a constata că stabilirea vitezei de derulare a autoturismului s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și nu a dat eficiență prevederilor pct.3.1.1. lit. b din NML 021-05, sub aspectul erorii maxime tolerate de +\_3 % din valoarea convențional adevărată, pentru viteze mai mari de 100 km / h.
Pentru că erorile de măsurătoare inerente oricărui sistem de măsurare a unor valori fizice se pot încadra oriunde în intervalul arătat, este evident că din punct de vedere metrologic, dispozitivele de măsurare a vitezei de circulație nu pot înregistra cu exactitate viteza reală, fapt admis chiar de Biroul Român de Metrologie Legală.
S-a mai susținut că, este nelegală alegația instanței conform căreia “cu privire la erorile tolerate ale aparatului radar, din adresa BRML nr._/10.12.2009, rezultă că verificarea cerințelor impuse de NML 021-05 (printre care se numără și erorile maxime tolerate, conform paragrafului 3.1.1. din norma menționată) se efectuează numai cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt suspuse periodic cinemometrele [...].Măsurătorile sunt legale și a supra lor nu se poate interveni”.
Procesul verbal atacat a fost semnat cu obiecțiuni, în sensul că autoturismul a fost condus cu o viteză mai mică decât cea înregistrată de cinemometru.
În contextul în care însăși legea prevede gradul de eroare tolerată în înregistrarea vitezei de circulație cu aparatele radar, este evident că valoarea indicată de agentul constatator, fără a lua în considerare aceste aspecte, nu prezintă garanția absolută a veridicității, în ceea ce privește valoarea reală a vitezei cu care circula la data săvârșirii contravenției.
Apelantul a mai arătat că, judecătorul fondului nu a aplicat corect principiul in dubio pro reo, deoarece organul de poliție nu a probat dincolo de orice îndoială săvârșirea contravenției, sarcina probei revinind în primul rând organului constatator, deoarece săvârșirea faptei nu a fost constataă prin propriile simțuri și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Deoarece legea nu distinge, rezultă că nu există nicio autoritate cu atribuții în aplicarea erorii maxime tolerate (OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, Normele de Metrologie Legală NML nr. 021-05/23.11.2005), astfel că sentința atacată trebuie să aibă în vedere acest fapt, astfel încât dacă agentul constatator nu a dat eficiență normei privind eroarea maximă tolerată când a întocmit procesul verbal . nr._/07.04.2013, instanța de judecată trebuia să o aplice la momentul soluționării plângerii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 476-482 Cod procedură Civilă, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 195/2002, republicată.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în limitele impuse de motivele de apel, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/07.04.2013 întocmit de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Tulcea, petentul P. G. a fost sancționat contravențional cu nouă puncte de amendă în valoare de 675 lei dispunându-se totodată și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehiculul pentru 90 de zile începând cu data de 23.04.2013, reținându-se în sarcina sa că la data de 7.04.2013, aflându-se pe DN 22, E 87 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 101 km/h, în zona de acțiune a indicatorului de limitare a vitezei la 50 km/h.
Apelantul petent a solicitat ca instanța să țină seama de prevederile art. 3 pct. 1 lit. b din Norma de Metrologie Legală nr. 021-05, respectiv de marja de eroare de +/- 3 % a aparatului radar pentru vitezele mai mari de 100 km/h.
Norma de metrologie legală 021-05 prevede la pct.1.2. că pentru a putea fi introduse pe piață, puse in funcțiune și utilizate în măsurătorile de interes public cinemometrele radar trebuie să îndeplinească cerințele metrologice si tehnice prevăzută de această normă.
Una dintre cerințele metrologice este ca eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare să fie de +/- 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h atunci când măsurarea se face în regim staționar (punctul 3 subpunctul 3.1., paragraf 3.1.1 lit. c prima liniuță conform modificării aduse prin Ordinul nr. 187/14.05.2009).
Prin urmare, dacă în urma testărilor, cinemometrul îndeplinește această cerință metrologică se consideră că este apt să efectueze înregistrarea corectă a vitezei. Aceste toleranțe se au în vedere doar la testarea cinemometrului în vederea obținerii buletinului de verificare metrologică, neavând relevanță ulterior, în ceea ce privește exactitatea vitezei măsurate.
Aceste erori sunt specifice oricărui aparat de măsură întrucât în practică s-a constatat că rezultatul unei măsurători poate fi influențat de o . factori de natură obiectivă sau subiectivă. De obicei, valoarea adevărată a unei măsuri nu poate fi determinată experimental, ea înlocuindu-se cu o valoare convențional adevărată care se obține cu ajutorul unor mijloace de măsurare deosebit de precise. Practic, se consideră că diferența dintre valoarea adevărată și cea convențional adevărată este neglijabilă și deci cele două noțiuni sunt echivalente.
Abaterea valorii măsurate de la valoarea adevărată reprezintă eroare de măsurare, eroare care nu poate fi nici mai mare dar nici mai mică decât cea prevăzută în norma de metrologie legală pentru că aparatul de măsurare să poată fi avizat metrologic. Odată avizat se consideră că aparatul respectiv efectuează o măsurare a cărei valoare este convențional adevărată.
Critica vizând modalitatea de aplicare a erorii maxime tolerate nu va fi reținută de către instanță întrucât dispozițiile punctului 3.1.1 sunt cuprinse în capitolul intitulat ”Cerințe metrolologice și tehnice” și întrucât potrivit pct. 1.1. din NML 021-05 stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice.
În ceea ce privește modalitatea de efectuare a verificării metrologice de către Institutul Național de Metrologie Legală, aceasta constituie un aspect care nu poate reprezenta o critică a hotărârii, întrucât a fost invocat pentru prima dată în apel, fiind totodată și o probă nouă solicitată în apel, astfel că instanța nu o va avea în vedere.
Relativ la efectuarea probei săvârșirii contravenției, instanța reține că, din economia dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție instituie o prezumție relativă de adevăr atât în ceea ce privește situația de fapt cât și în drept, rămânând în sarcina celui care invocă o situație contrară să răstoarne această prezumție.
În ceea ce privește aplicarea prezumției de nevinovăție în materie contravențională, este de precizat că aceasta este oarecum limitată în condițiile în care există un act de autoritate-procesul verbal de contravenție emis în condiții de legalitate de către un funcționar însărcinat de stat să verifice respectarea legii și normelor de conduită într-un anumit domeniu ceea ce conferă actului de autoritate emis o anumită valoare probatorie.
Față de toate aceste considerente și în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de către apelantul-petent G. P., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2956 din data de 13 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Păstrează sentința atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 16 Decembrie 2013.
Președinte, V. M. | Judecător, L. D. P. | Grefier, D. B. |
Red.jud.fond. L.M.G.
Red.dec.civ.jud. P.L.D./16.01.2014
Tehnored. gref. DB/17.01.2014/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 518/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 113/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
