Plângere contravenţională. Decizia nr. 123/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 3819/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.123
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Președinte: D. N.
Judecători: E. N.
F. Șurculescu
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. cu sediul in Bucuresti, ..38, sector 1 si sediul procesual ales in Constanta, ., nr.2, .. Constanta, impotriva sentintei civile nr.3231/06.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata . S. NOUA cu sediul in loc. Fălticeni, ., ., . si in ..42A, judetul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 8.06.2012 sub nr._, petentul G. G., în calitate de administrator al ., a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I. Teritorial 2, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.04.2012.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat, în esență, că în procesul verbal se menționează un sediu greșit al persoanei juridice contraveniente, că avea achitată taxa de înscriere în registrul operatorilor din 19.04.2012, însă parola de acces în sistemul informatic de evidențiere i-a fost trimisă de către intimată abia la data de 25.04.2012.
Prin sentința civilă nr.3231 din data de 06 noiembrie 2012, Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._/23.04.2012, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.04.2012, contestatoarea a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, reținându-se că la data de 9.04.2012, cu ocazia opririi autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ /_ pe DN22, la KM 178, ce efectua transport rutier de marfă pentru petenta ., s-a constatat că această persoană juridică, în calitate de operator de transport, nu a respectat obligația de a transmite autorității rutiere modificările cu privire la situația conducătorilor auto angajați, prin completarea formularului electronic, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării, fapta fiind prevăzută de art. 5 pct. 18 din H.G. 69/2012 (fila 22).
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera în baza legii.
În ceea ce privește pretinsa indicare greșită a sediului social al contravenientei, s-a constatat că această împrejurare nu este susceptibilă a conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, în condițiile în care nu există vreun dubiu rezonabil cu privire la identitatea persoanei juridice sancționate, iar celelalte elemente de identificare ale acesteia au fost corect menționate – codul unic de înregistrare fiscală al agentului economic și numărul de înregistrare la Registul Comerțului (fila 22).
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care instanța de judecată îi asigură petentei condițiile specifice de exercitare a dreptului la un proces echitabil.
În litigiul dedus judecății, fapta reținută în sarcina petentei, constând în depășirea termenului de 15 zile pentru transmiterea modificărilor cu privire la situația conducătorilor auto angajați către autoritatea rutieră, există și nu a fost negată de către contravenientă, căreia îi revenea obligația de a întreprinde toate demersurile legale pentru respectarea termenului legal.
În alte cuvinte, întrucât s-a dovedit că a fost depășit termenul legal, este rezonabil a se presupune că această întârziere este datorată conduitei petentei, care se află în culpă până la proba contrară, care nu a fost efectuată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cărora atunci când fapta prezintă o gravitate redusă, se aplică sancțiunea avertismentului, chiar dacă nu este prevăzută în actul normativ de sancționare a contravenției.
În sensul celor arătate, atingerea adusă valorii sociale protejată prin lege este extrem de redusă, întrucât:
- petenta și-a îndeplinit obligațiile legale încălcate, imediat după data sancționării sale,
- intimata, Autoritatea Rutieră Română, statul român, prin Ministerul de Finanțe sau alte persoane juridice de drept public sau privat nu au suferit vreun prejudiciu, în urma comiterii contravenției de către petentă,
- nu a existat intenția petentei de a se sustrage de la plata obligațiilor sale (taxa de acces fiind plătită încă de la 9.04.2012 – fila 7), iar vinovăția contravenientei a îmbrăcat forma atenuată a culpei simple (neglijență),
- sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a conduce la îndreptarea petentei, iar în ipoteza în care aceasta va continua să încalce dispozițiile legale mai sus menționate, intimata va fi îndreptățită să îi aplice sancțiuni severe, orientate spre pragul maximal impus de textul sancționator.
Împotriva aceste sentinței civile a declarat recurs intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului recurentul intimat a arătat că, în data, ora și locul controlului in trafic, au fost depistate autovehiculul cu număr de înmatriculare SV-Q7-WAX cu semiremorca_ deținute spre utilizare de intimată și conduse de șoferul P. M., în timp ce efectua un transport rutier public de mărfuri, iar în urma verificărilor s-a constatat ca, operatorul de transport rutier petent nu a respectat obligația de a transmite Autorității Rutiere Romane - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibile pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării.
Aceasta, reprezintă contravenția prevăzuta de art. 5, pct. 18 din H.G.R. nr. 69/2012, respectiv, „nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Romane - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de ce mult 15 zile de la apariția modificării”.
A mai arătat că, în mod greșit s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment întrucât art. 21 alin. (3) din O.G.R. 2/2001 (legea contravențiilor) stipulează ca, sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ. Ori, H.G.R. nr. 69/2012 reprezintă în acest caz actul normativ în baza căruia a fost stabilită aceasta contravenție, iar acest act normativ nu prevede aplicarea sancțiunii "avertisment" pentru nici o contravenție, ci prevede numai aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale pentru toate contravențiile.
Susține că, daca legiuitorul ar fi considerat ca aceasta contravenție ar fi avut un grad scăzut de pericol social al faptei ar fi prevăzut expres în cuprinsul acestui act normativ și posibilitatea aplicării amenzii contravenționale alternativ cu sancțiunea „avertisment” așa cum a prevăzut expres și in cuprinsul altor acte normative.
Precizează recurenta intimată că, H.G.R. nr. 69/2012 reprezintă în acest caz norma juridica speciala in materia contravențiilor din domeniul efectuării transporturilor rutiere, în timp ce O.G.R. 2/2001 este norma juridică generală ăn materia contravențiilor.
A mai arătat recurenta intimată că, nerespectarea obligației operatorului de transport de a transmite A.R.R.-ului în termen de 15 zile de la apariția modificării situației conducătorilor auto angajați reprezintă la ora actuală una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, având un rad ridicat de pericol social al faptei. Ori, nu este normal, legal și moral să se înlocuiască în „avertisment” pentru una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, cu un grad ridicat de pericol social al faptei, sancțiune ce nu are nici o consecința asupra contravenientei.
Contravenția a existat, fapt indubitabil recunoscut si de instanța de fond în cuprinsul hotărârii, iar un proces verbal de contravenție este un act unilateral de voința conform O.G.R. 2/2001 (legea contravențiilor) ce face dovada pană la proba contrarie și creează prezumptia de adevăr, iar, în speță, contravenienta a produs probe în dovedirea inexistentei contravenției, rezumându-se la simple scuze fără nici o valoare din punct de vedere juridic.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, precum și din oficiu, conform art. 34 alin. 2 din O.G. Nr. 2/2001, tribunalul reține că recursul este nefondat.
Este neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că, prima instanță nu putea să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, motivat de faptul că actul normativ sancționator, H.G. nr. 69/2012 nu prevede aplicarea sancțiunii avertisment, deoarece potrivit art. 7 alin. 3, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Se constată, deasemeni, că prima instanță, prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 21 alin. 3 referitoare la criteriile de individualizare a sancțiunii și art. 5 alin. 5 din același act normativ.
Actul normativ în baza căruia a fost sancționată petenta, H.G. nr. 69/2012, a fost publicat în Monitorul Oficial din 14 februarie 2012 și a intrat în vigoare, potrivit art. 60 din acest act normativ, în 10 zile de la data publicării.
Față de timpul relativ scurt între data intrării în vigoare a actului normativ și data constatării săvârșirii faptei contravenționale, de împrejurările avute în vedere și de prima instanță, la reindividualizarea sancțiunii, se constată că fapta petentei intimate a adus o atingere redusă valorii sociale protejate prin actul normativ sancționator, astfel că se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a a avertismentului.
In consecință, având în vedere și faptul că nici din oficiu nu au fost găsite motive de reformare a hotărârii primei instanțe, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge civil declarat de către recurenta I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. cu sediul în Bucuresti, .. 38, sector 1 și sediul procesual ales in Constanta, ., nr. 2, . Constanta, împotriva sentinței civile nr. 3231/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata .. S. NOUA, cu sediul in loc. Fălticeni, ., ., . și în comuna C. Luncii, .. 42 A, județul Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
D. N. E. N. P. L.
F. Șurculescu
05.03.2013/red.jud. EN
Tehnored.DS/ex. 2/07.03.2013
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Decizia nr. 140/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
