Plângere contravenţională. Decizia nr. 687/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 687/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 578/253/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 687/2013

Ședința publică de la 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. B.

JUDECĂTOR: V. A.

JUDECĂTOR: R. A. V.

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta C.N.A.D.N.R. - C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București, ..401A, împotriva sentinței civile nr.478/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul petent I. M., cu domiciliul în ., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

T R I B U NA L U L

Asupra recursului civil de față:

Prin plângerea formulată și înregistrată sub nr._ din 19.02.2013 la Judecătoria Tulcea, petentul I. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 06.02.2013 încheiat de C.N.A.D.N.R. CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii.

Prin sentința civilă nr.1585 din 23.04.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, invocându-se prevederile art.158 alin.3 rap. la art.159 alin.1 pct.3 și art.1591 alin.2 și art.101 din OG 5/2002 așa cum a fost modificat prin art.III din Lg.2/2012, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin unde a fost înregistrat sub nr._ din 08.05.2013.

Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.478 din 26 iunie 2013 Judecătoria Măcin a admis plângerea contravențională formulată de petentul I. M. și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 6 februarie 2013 încheiat de C.N.A.D.N.R. Cestrin, exonerând pe petent de plata amenzii.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că din procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.02.2013 încheiat de C.N.A.D.N.R. CESTRIN a rezultat că la 28.11.2012, ora 11,47, pe DN 22, în dreptul Km.112+500, a fost surprins autoturismul de categorie A cu număr de înmatriculare_, aparținând lui I. M., fără a deține rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenție prev. de art.8 alin.1 din OG 15/2002 și pentru care în baza art.8 alin.2 din același act normativ s-a dispus amendarea contravențională cu suma de 250 lei.

Împotriva procesului verbal de contravenție petentul a formulat plângere solicitând anularea acestuia din următoarele considerente:

Nu s-au respectat prevederile art.19 din OG 2/2001, în sensul că procesul verbal de contravenție nu a fost semnat pe fiecare pagină de agentul constatator.

De asemenea a solicitat ca agentul constatator să depună la dosar copia autorizației de control a agentului ce a încheiat procesul verbal și certificatul calificat invocat în actul constatator.

Pe fond, a solicitat anularea procesului verbal arătând că este o persoană cu handicap neurologic grav, așa cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap nr.470 din 14.02.2007 și care la punctul „e” prevede că acest certificat atestă gradul de handicap grav, necesită protecție specială și beneficiază de drepturile prevăzute de Lg.448/2006.

Se mai invocă faptul că art.28 din Lg.448/2006 prevede că persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, beneficiază de scutirea de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale prev. de OG 15/2002.

În dovedire s-au depus la dosar copia procesului verbal de contravenție, copie de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului cu număr_, copie de pe certificatul de încadrare în grad de handicap și copie de pe cartea de identitate.

Prin întâmpinarea depusă C.N.A.D.N.R. CESTRIN a solicitat respingerea plângerii arătând că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.9 alin.2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei și că din procesul verbal rezultă clar că a fost generat și semnat electronic.

S-a mai invocat faptul că petentul în cazul în care este încadrat în grad de handicap avea obligația să depună la primăria din localitatea de domiciliu actele necesare pentru obținerea rovinietei.

Neexistând astfel de documente, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției.

Analizând modul de întocmire a procesului verbal instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat în conformitate cu art.9 alin.2 și 3 din OG 15/2002, art.7 din Lg.455/2001, în sensul că a fost generat și semnat electronic.

Pe fondul cauzei, s-a reținut ca fiind evident că petentul are un grad de handicap grav, permanent, care necesită protecție specială și care, potrivit art.28 din Lg.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Potrivit art.29 din Lg.448/2006, sumele aferente dreptului prev. la art.28 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transportului.

În ceea ce privește o anumită metodologie de obținere a rovinietei de persoanele cu handicap grav, s-a reținut că aceasta nu este prevăzută în Lg.448/2006 și nici în OG 15/2002.

Pe de altă parte, și în situația în care petentul ar fi fost obligat să respecte această metodologie, nu îi poate atrage sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție în condițiile în care legea precizează expres că este scutit de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C.N.A.D.N.R. CESTRIN, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, persoanele cu handicap deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale. În vederea obținerii rovinietei personale care se încadrează în prevederile art. 27 din lege vor depune fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau de reședință, fie la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene documentele necesare obținerii acesteia

Precizează recurenta că aceste documente sunt centralizate lunar de primării și trimise la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împreună cu cererea necesară în vederea obținerii revinietei, motiv pentru care la data de 06.02.2013 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._.

Examinând recursul formulat, se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._ din 06.02.2013 încheiat de C.N.A.D.R. Cestrin, petentul I. M. a fost sancționat cu suma de 250 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se că în data de 28.11.2012 acesta a fost surprins circulând cu autoturismul de categoria A cu nr. de înmatriculare_, pe DN 22, în dreptul km 112 + 500, fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 28 din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

În mod judicios, instanța de fond a apreciat că petentul are un handicap grav, permanent, care necesită protecție specială și care, potrivit art. 28 din Legea nr. 448/2006 beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Din această perspectivă nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora intimatul nu ar fi depus diligențele necesare în vederea obținerii rovinietei în condițiile în care dispozițiile legale mai sus citate prevăd expres că acesta este scutit de plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Respinge recursul civil formulat de recurenta C.N.A.D.N.R. - C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, împotriva sentinței civile nr. 478/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul petent I. M., cu domiciliul în ., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat

Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică la data de 15 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

E. B. V. A. R. A. V.

GREFIER,

L. R.

Jud. fond D.A..

Redactat jud. R.A.V./ 21.10.2013

Tehnoredactat gref. G.R. /30.10.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 687/2013. Tribunalul TULCEA