Plângere contravenţională. Decizia nr. 724/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 724/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5882/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.724
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
L. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-petent N. N. cu domiciliul ales in Tulcea, ., ..4, . civile nr.2489/25.06.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea depusă la Judecătoria Tulcea la data de 23.08.2012, și înregistrată sub nr. 5882, petentul-contestator N. N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.08.2012 de intimata I.P.J. Tulcea, prin care a fost amendat cu 420 lei pentru că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 22 E 87, efectuând depășirea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului –Depășirea interzisă, obligând autovehiculul din sens opus să se angajeze cât mai pe dreapta pentru a evita impactul.
Prin sentința civilă nr. 2489/25.06.2013 Judecătoria Tulcea a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.08.2012 de intimata I.P.J. Tulcea petentul a fost amendat cu 420 lei pentru că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 22 E 87, efectuând depășirea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului –Depășirea interzisă, obligând autovehiculul din sens opus să se angajeze cât mai pe dreapta pentru a evita impactul, fapta petentului fiind prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. I din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut, în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În ceea ce privește forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale instanța a reținut că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, prima instanță a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
S-a mai reținut că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar în lumina acestor principii, instanța a apreciat că a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, a reținut instanța că deși petentul în plângerea contravențională a susținut că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, nu a motivat aceste susțineri și nici nu s-a prezentat în fața instanței, instanța constatând că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
A mai constatat prima instanță că între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează, în planșa fotografică depusă la dosar putându-se observa, la timpul 19:28,58 (fotografia 3, fila 23), cum un autoturismul petentului intră în depășirea altui autoturism.
Din vizionarea înregistrării video a reieșit fără dubiu, că sectorul de drum pe care a fost surprins petentul acționează indicatorul „Depășirea interzisă”.
Întrucât din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolul mai sus menționat și a considerat că nu este oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului, având în vedere gradul de pericol sporit al faptei comise de petent, care a efectuat manevra de depășire într-un loc interzis, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petentul N. N., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală întrucât manevra de depășire nu a fost efectuată în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”
Astfel, susține recurentul-petent că raportat la apărările de fond făcute de către intimată prin întâmpinare, manevra de depășire s-a efectuat în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” montat la o distanță de 200 m de podul Cataloi, pe relația către Tulcea și care are montat plăcuța adițională privind depășirea pe o distanță de 4 km.
Arată recurentul-petent că având în vedere faptul că la momentul săvârșirii presupusei contravenții se afla la o distanță de peste 4 km față de indicatorul în cauză și că a efectuat manevra de depășire peste marcajul discontinuu, a solicitat instanței să îi încuviințeze cercetarea la fața locului pentru a stabili dacă sectorul de drum aflat pe DN22 E81, la km 180 se află în raza de acțiune a indicatorului depășirea interzisă precizat în întâmpinarea depusă de intimată și deși instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale, din vizionarea înregistrării video depusă la dosar a concluzionat că evenimentul rutier ar fi avut loc fără dubiu, în zona de acțiune a acelui indicator, fără ca acesta să fie prezent în vreun cadru al respectivei probe (înregistrarea video), motiv pentru care nu înțelege cum s-a ajuns la concluzia că se afla la o distanță de până în 4 km de indicatorul în cauză.
Susține recurentul-petent că, mai mult decât atât, marcajul longitudinal al carosabilului era unul discontinuu, semn de circulație care permite efectuarea unei manevre de depășire și nu înțelege cum un astfel de sector de drum se poate afla în raza de acoperire a indicatorului depășire interzisă.
În apărare, intimatul I. de Politie Județean Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție se retine că recurentul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că la data de 10.08.2012 a fost amendat cu 420 lei pentru că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 22 E 87, efectuând depășirea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului –Depășirea interzisă, obligând autovehiculul din sens opus să se angajeze cât mai pe dreapta pentru a evita impactul.
Fapta recurentului-petent este prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. I din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține, în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura recurentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, deși recurentul-petent în plângerea contravențională a susținut că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, acesta nu a motivat aceste susțineri și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Din contră, instanța constată că săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestuia a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 19:28,58 (fotografia 3 fila 23), cum autoturismul recurentului-petent intră în depășirea altui autoturism.
Din vizionarea înregistrării video reiese fără dubiu, că pe sectorul de drum pe care a fost surprins petentul acționează indicatorul –Depășirea interzisă.
Prin urmare, se reține pericolul sporit al faptei comise de recurentul-petent, care a efectuat manevra de depășire într-un loc interzis, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul-petent N. N., cu domiciliul ales în municipiul Tulcea ., ..4, . împotriva sentinței civile nr. 2489/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 octombrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. D. N. P. L.
L. N.
Jud. fond. D.G.D.
Redactat jud. D.N./15.11.2013
Tehnoredactat gref. G.R./06.12.2013/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 40/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 729/2013. Tribunalul... → |
|---|
