Contestaţie la executare. Decizia nr. 61/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 61/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 598/253/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 61

Ședința publică de la 30 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. D. P.

JUDECĂTOR: R. A. V.

JUDECĂTOR: Ș. R.

Grefier: D. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-contestatoare I. (B.) STELUȚA, cu domiciliul în localitatea Isaccea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 709 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimații D. I. și D. E., ambii cu domiciliul în loc. Isaccea, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. F. A., în calitate de reprezentant al intimaților, care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 7/2013, lipsă fiind recurenta-contestatoare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen; recurenta-contestatoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei, după care:

Instanța, din oficiu, pune în discuția părții prezente, prin reprezentant, excepția netimbrării recursului.

Av. F. A., în calitate de reprezentant al intimaților, având cuvântul, solicită admiterea excepției și anularea recursului promovat de către recurenta contestatoare, ca netimbrat, de asemenea, solicită obligarea recurentei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța nr. 12/29.01.2013, în cuantum de 3000 lei.

Instanța, lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.

TRIBUNALUL,

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr._ din 08.12.2011 la Judecătoria Tulcea, contestatoarea I. B. Steluța a formulat în contradictoriu cu intimații D. I. și D. E. contestație la executarea silită prin poprire înființată în dosarul de executare silită nr.652/2010 și a executării silite însăși declanșată împotriva sa în baza titlului executoriu – contract de împrumut autentificat sub nr.2096 din 12.11.2007 de BNP J. P., solicitând totodată și suspendarea executării silite.

Prin sentința civilă nr.1470 din 14 mai 2012 Judecătoria Tulcea, invocând prevederile art.400 alin.1 și art.373 alin.2 cod pr.civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin, unde cauza a fost înregistrată sub nr._ din 20 iunie 2012.

Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 709 din 28 noiembrie 2012 a respins contestația la executare formulată de contestatoarea I. (B.) Steluța în contradictoriu cu intimații D. I. și D. E..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță examinând actele și lucrările dosarului, a reținut în fapt următoarele:

Prin cererea formulată, I. B. Steluța a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie desființată poprirea înființată de B. V. I. și M. în dosar execuțional nr.652/2011, prin adresa de poprire din 22.11.2011, a contestat executarea silită însăși declanșată în baza titlului executoriu - contract de împrumut autentificat sub nr.2096 din 12.11.2007 de BNP J. P., precum și procesul verbal din 07.10.2010 și a mai solicitat și suspendarea executării, suspendare care însă prin încheierea din 24.10.2012 a fost respinsă, întrucât reclamanta-contestatoare nu a depus cauțiunea de 3.800 lei.

Reclamanta apreciază că executarea silită și înființarea popririi este netemeinică și nelegală întrucât dosarul de executare este din anul 2010 iar timp de un an de zile intimații au fost în stare de pasivitate, contractul de împrumut nu este un titlu executoriu valabil deoarece a fost încheiat prin presiune, șantaj și amenințare, fiind un act simulat, iar intimații nu i-au predat niciodată vreo sumă de bani, suma invocată fiind predată de Septar Iadighiar, ea numai semnând și asumându-și obligația sub amenințarea formulării de plângeri penale.

Reclamanta invocă, că la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2007, intimații folosindu-se de acte false, respectiv niște adeverințe eliberate chiar de ea, au contractat două credite bancare de la CEC Bank, respectiv BCR – Sucursala Tulcea, iar ulterior, șantajând-o că îi vor face plângere penală, au obligat-o să încheie contractul de împrumut.

Reclamanta-contestatoare I. B. Steluța pretinde că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București se află dosarul nr.123/P/2011 unde, urmare a unui autodenunț al ei, este cercetată pentru fapta de a racola și ajuta să obțină credite în baza unor documente falsificate, un număr de 36 de persoane.

Cu privire la procesul verbal din 07.10.2010, acesta este încheiat de B. V. I. și cuprinde onorariul de 4.822,30 lei pe care îl apreciază ca fiind stabilit către maximul prevăzut de actul normativ, fără a exista o justificare în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă intimații au solicitat să se respingă contestația la executare, arătând că titlul executoriu, respectiv contractul de împrumut, nu este contestabil, nefiind obținut prin presiune, șantaj și amenințare, că s-au obținut într-adevăr niște bani prin credite bancare dar că acești bani au fost remiși în totalitate contestatoarei.

Astfel, prima instanță, verificând întreg probatoriu, a constatat că nu există nici un motiv de suspendare a judecății cauzei prev. de art.244 cod pr.civilă, faptul că împotriva intimaților s-a început urmărirea penală de către P. de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals, nu este de natură a avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în prezenta cauză atâta timp cât falsul nu se referă la contractul de împrumut în baza căruia s-a început executarea.

De asemenea, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite nici una din condițiile prev.de art.399 cod pr.civilă și că executarea respectă prevederile art.372 cod pr.civilă, în sensul că se efectuează în temeiul unui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu, or, contractul de împrumut potrivit art.66 din Lg.36/1995 constituie titlu executoriu.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea I. B. Steluța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că la baza executării silite se află un titlu executoriu-contractul de împrumut cu intimații, contract care face obiectul unei cercetări penale, iar executarea silită nu poate avea loc în baza unui titlu executoriu îndoielnic.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 11 ianuarie 2013 și s-a acordat primul termen aleatoriu la data de 30 ianuarie 2013, pentru când recurenta –contestatoare a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 97, 00 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul stabilit, recurenta - contestatoare nu s-a prezentat în fața instanței și nu a făcut dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar datorate.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit dispozițiilor art.9 alin 2 din OG nr. 32/18.08.1985 aprobată prin Legea nr. 123/9 iulie 1997 rezultă că în cazul nerespectării dispozițiilor cu privire la plata timbrului judiciar, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare, referitoare la taxa de timbru.

Având în vedere faptul că, deși recurenta-contestatoare a fost citată pentru termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 97,00 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care tribunalul urmează a anula recursul civil promovat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul civil formulat de recurenta-contestatoare I. (B.) STELUȚA, cu domiciliul în localitatea Isaccea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 709 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. I. și D. E., ambii cu domiciliul în loc. Isaccea, ., ., ., ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. D. P. R. A. V. Ș. R.

Grefier,

D. B.

Red. Sent. Civ. Jud. D.A.

Red. Dec. Civ. jud. ȘR/26.02.2013

Tehnored.gref. DB/26.02.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 61/2013. Tribunalul TULCEA