Plângere contravenţională. Decizia nr. 729/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 729/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1331/327/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.729
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
L. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-petent S. O. prin avocat I. G. PIERINO cu domiciliul ales la sediul SCPA I., ALTANGIU & ASOCIATII situat in Bucuresti, ., sector 2, impotriva sentintei civile nr.1997/22.05.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, iar recurentul-petent a depus la dosar note de sedinta, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 24.07.2013 sub numărul_, petentul S. O. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/19.07.2012 întocmit la data de 19.07.2012 de intimata I.J.P. Tulcea.
Petentul a învederat faptul că înțelege să invoce excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale prin faptul că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termen de o lună.
P. sentința civilă nr. 2970/16.10.2012, a fost admisă excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei Tulcea și declinată competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoriei Babadag sub nr. 1289/179/24.10.2012, iar prin sentința civilă nr. 840/19.12.2012 a fost admisă excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Babadag și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
A fost sesizat Tribunalul Tulcea pentru a pronunța un regulator de competență.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr._, iar prin sentința civilă nr. 911/1.02.2013 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
La Judecătoria Tulcea, cauza a fost înregistrată sub nr. 1331/14.02.2013.
P. sentința civilă nr. 1997/22.05.2013, Judecătoria Tulcea a respins atât excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, cât și plângerea formulată de petent, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 19.07.2012, ora 11.21, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, reținându-se că în aceeași zi, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, dinspre localitatea N. B. către localitatea Ciucurova, iar la km 24-600 m a fost înregistrat cu viteza de 152 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută susceptibile a fi constatate din oficiu.
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de către petent, instanța a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție se comunică în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în data de 19.07.2012, iar comunicarea acestuia către petent s-a realizat în data de 02.08.2012, conform borderoului de expedieri depus de intimată (fila 22 dosar_ ), și prin urmare a apreciat instanța că intimata a făcut dovada faptului că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat în termenul legal de o lună, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție, prima instanță a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza VästbergaTaxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Referitor la forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale, instanța a reținut că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A mai reținut instanța de fond că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, iar cu privire la persoana sancționată s-a reținut că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
P. urmare, prima instanță a reținut că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european, iar în lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, deși petentul în plângerea contravențională a susținut că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, acesta nu a motivat aceste susțineri și nici nu s-a prezentat în fața instanței, din contră, instanța a constatat că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
Instanța a reținut că între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează, în planșa fotografică depusă la dosar putându-se observa, la timpul 11:20,29 (fotografia 1 fila 20), cum un autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și de culoare cu autoturismul marca AUDI A6 condus de petent (foto 6) este înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 152 km/h, pe un sector de drum cu viteza limitată la 90 km/h.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar) este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, după cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 27.02.2012, depus de intimată din care reiese . și locul fabricației aparatului, și prin urmare, instanța și-a format convingerea că petentul circula cu viteza de 152 km/h în momentul în care a fost oprit și amendat de către organele de control.
Întrucât din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că faptele comise de petent constituie contravenție, prevăzute de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, prima instanță a constatat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere al acestora, în sensul celor de mai sus, reținând pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză mult mai mare decât cea legală, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petentul S. O., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Un prim motiv de critică a hotărârii recurate, susține recurentul-petent, este faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 26 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că, comunicarea procesului verbal s-a realizat în termenul de 30 de zile deoarece intimata a depus la dosar la fila 22 borderoul de expediere.
Învederează recurentul-petent că susținerile I.P.J Tulcea sunt contrazise de faptul că se află în posesia unui înscris primit în acea dată, contrar celor susținute de acesta, aspect care reiese din faptul că nu se pot primi două adrese cu conținut diferit, cu același număr de expediere.
Al doilea motiv de critică, susține recurentul-petent este faptul că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că instanța a considerat că planșele fotografice depuse la dosar sunt conforme normelor legale, neverificând dacă au fost executate în conformitate cu acestea.
În acest sens, arată recurentul-petent că nu există nici o probă materială (foto) care să ateste că autoturismul marca Audi_ circula cu viteza de 152 km/h, iar pentru ca o fotografie să poată produce efecte juridice trebuie să fie realizată în condițiile legii și să îndeplinească mai multe caracteristici. În privința condițiilor legale, prima este aceea de pune la dispoziția instanței înaintea planșei fotografice, fotografia test, care arată că aparatul de măsurare a vitezei a fost calibrat și după aceea fotografia care a stat la baza procesului-verbal și, susține recurentul-petent că această fotografie lipsește de la dosar întrucât nu a fost efectuată.
Consideră recurentul-petent că întrucât fotografia test nu a fost executată, măsurătoarea radar este viciată, astfel că aparatul radar nu a putut să măsoare în mod corect viteza și nici caracteristicile autoturismului, care este obligatoriu să fie evidențiate în imagine, în sensul că nu este identificat conducătorul auto și nici numărul de înmatriculare al autovehiculului, instanța afirmând în acest sens că: „săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri de către agentul constatator”.
Precizează recurentul-petent că instanța de fond a afirmat că din planșa fotografică depusă la dosar se poate observa cum autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și culoare cu autoturismul petentului este înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 152 km/h pe un sector de drum cu viteza limitată la 90 km/h, de unde reiese, în mod indubitabil, că nu există dovada clară că acesta era autoturismul petentului și astfel de poate constata că instanța de fond în mod lejer a trecut peste aceste aspecte pe care nu le-a analizat, deși ele trebuiau sancționate prin anularea procesului-verbal și este cunoscut faptul că orice sancțiune aplicată trebuie să fie efectuată în conformitate cu dispozițiile legale și nu prin încălcarea acestora.
Mai arată recurentul-petent că nu s-au depus la dosar documentele prevăzute de Normele metodologice legale pentru funcționarea cinemometrelor (radar) publicate în Monitorul Oficial nr. 1102 bis din 07.12.2005, respectiv certificatul de omologare al aparatului cu care a fost omologat aparatul radar, cu toleranța acestuia, certificatul de omologare cu toleranța aparatului radar (cu . procesul-verbal) buletinul de verificare metrologică a aparatului radar în termen de valabilitate și cu autorizația de operator radar pentru agentul care operează acest dispozitiv, precum și ordinul de serviciu prin care să se facă dovada că agentul constatator avea voie să efectueze măsurători la acea oră și pe acea porțiune de drum.
În final, recurentul critică faptul că instanța de fond în mod greșit a respins proba testimonială și consideră că era relevantă cu privire la situația de fapt, având în vedere că nu s-a deplasat cu acea viteză și modul în care a fost sancționă.
În apărare, intimatul I. de Politie Județean Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
O primă critică a hotărârii atacate se referă la felul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale și este neîntemeiată.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 21/2001.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție se comunică în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în data de 19.07.2012, iar comunicarea acestuia către petent s-a realizat în data de 02.08.2012, conform borderoului de expedieri depus de intimată (fila 22 dosar_ ), pe borderou fiind identificat procesul-verbal de contravenție la poziția 225 (fila 18 din dosarul_ și fila 28 din dosarul nr._ ).
Pe cale de consecință, intimata a făcut dovada faptului că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat în termenul legal de o lună, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că recurentul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 19.07.2012, ora 11.21, recurentul-petent a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, reținându-se că în aceeași zi, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, dinspre localitatea N. B. către localitatea Ciucurova, iar la km 24-600m a fost înregistrat cu viteza de 152 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006.
Se retine că, deși recurentul-petent în plângerea contravențională a susținut că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, acesta nu a motivat aceste susțineri și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Înscrisurile solicitate de către recurentul-petent au fost depuse la dosarul cauzei, iar în ceea ce privește audierea martorului asistent, în mod corect prima instanță a respins această proba ca nefiind utilă soluționării cauzei, prezența martorului asistent fiind determinată de prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Se reține că săvârșirea faptelor reținute în sarcina recurentului-petent a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
Astfel, între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
În planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 11:20,29 (fotografia 1, fila 20), cum un autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și de culoare cu autoturismul marca AUDI A6 condus de recurentul-petent (foto 6) este înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 152 km/h, pe un sector de drum cu viteza limitată la 90 km/h.
Conform prevederilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar) este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, după cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 27.02.2012, depus de intimată din care reiese . și locul fabricației aparatului, instanța formându-și convingerea că recurentul-petent circula cu viteza de 152 km/h în momentul în care a fost oprit și amendat de către organele de control.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că faptele comise de petent constituie contravenție, prevăzute de articolele mai sus menționate.
S-a susținut de către recurentul-petent faptul că nu s-au depus la dosar documentele prevăzute de nomele metrologice pentru funcționarea cinemometrelor însă, intimata a anexat întâmpinării din data de 10.10.2012 următoarele înscrisuri: procesul-verbal în original, planșe foto, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, raport agent constatator.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, se reține că amenda aplicată recurentului-petent este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere al acestora, nefiind oportună înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul-petent S. O. prin avocat I. G. PIERINO cu domiciliul ales la sediul SCPA I., ALTANGIU & ASOCIATII situat in Bucuresti, ., sector 2, impotriva sentintei civile nr.1997/22.05.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN TULCEA, cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 octombrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. D. N. P. L.
L. N.
Jud. fond. D.G.D.
Redactat jud. D.N./06.11.2013
Tehnoredactat gref. G.R./11.11.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 724/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 172/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
