Pretenţii. Decizia nr. 779/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 779/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 5701/327/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.779

Ședința publică din data de 29 octombrie 2013

Președinte: E. N.

Judecători: D. N.

L. N.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta-reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari IZVORUL cu sediul in Tulcea, ., ., ., impotriva sentintei civile nr.1979/22.05.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimatul-parat C. D. domiciliat in Tulcea, ., ..

Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 17.10.2013, sustinerile in recurs ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr._ din 14 august 2012, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „IZVORUL”, cu sediul în municipiul Tulcea a chemat în judecată pe pârâtul B. C. pentru a fi obligat la plata sumei de 8616,12 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și la plata sumei de 10.658,29 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata debitului principal.

In motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului situat în Tulcea, ., ., .-a achitat obligațiile care îi reveneau conform listelor de plată către reclamantă, nu a contestat aceste liste, nu a dat curs înștiințării prin care a fost atenționat despre aceste obligații constând în contravaloarea apei potabile, canal menajer, energie termică, curățenie și iluminat în scara blocului și diverse reparații comune până în luna iulie 2012 inclusiv.

Pentru întârzierea în plata sumei de 8616,12 lei debit principal, reclamanta a calculat penalități de întârziere în sumă de 10.658,29 lei.

Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 12.528,67 lei către reclamantă reprezentând debit principal și penalități de întârziere.

Pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 500 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul este membru al Asociației de proprietari Izvorul Tulcea, în baza calității de proprietar al apartamentului nr. 2 din ., situat în mun. Tulcea, pe ..

Deși îi revenea, în calitate de proprietar, îndatorirea de a achita serviciile prestate în cadrul asociației, cota parte din facturile achitate de aceasta furnizorilor, precum și plata reparațiilor la părțile comune ale imobilului și cheltuielile administrative, pârâtul nu și-a executat obligațiile, figurând în iulie 2012 cu debitul total solicitat prin cererea de chemare în judecată (fila 5).

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea au fost stabilite prin procesul verbal din 5.03.2011 al adunării generale a asociației, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere (fila 3).

Situația de fapt mai sus expusă a fost dovedită prin listele de plată a cheltuielilor de întreținere, necontestate de către pârât.

În drept, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, în conformitate cu art. 48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat (art. 49 din Legea 230/2007).

Față de cele mai sus expuse, asimilând refuzul pârâtului de a se prezenta la interogatoriu unei recunoașteri a debitului pretins, în baza art. 225 Cod procedură civilă 1865, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă, însă numai în parte, scăzând din totalul debitului aferent lunii iulie 2012 suma de 6.745,8 lei, pe care terțul poprit C. D. a fost obligat să o achite direct creditoarei . sentința civilă nr. 1476/20.04.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, pentru a evitarea obligării pârâtului la dubla plată a aceluiași debit, către doi creditori diferiți (fila 89).

Impotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta Asociația de Proprietari IZVORUL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că în mod greșit prima instanță nu a admis în totalitate pretențiile pe care le-a formulat împotriva pârâtului și nu l-a obligat la întreaga sumă de 19.274,47 lei.

Astfel, referitor la suma de 6745,8 lei pe care prima instanță a scăzut-o din debitul pretins de recurentă ca fiind urmărită de S.C. AQUASERV S.A. prin poprire, ea nu a fost încasată de această societate, astfel că se impunea ca pârâtul să fie obligat și la această sumă către reclamanta recurentă.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 19.274,4 lei,pretinsă de aceasta pentru perioada anterioară lunii iulie (inclusiv) 2012 din această sumă, suma de 8.616,12 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și reparații efectuate la părțile comune, iar suma de_,29 lei penalități de întârziere.

In dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei listele de plată pentru perioada septembrie 2009 – iulie 2012.

Se constată deasemeni că în lista de plată aferentă lunii septembrie 2009, pârâtul C. D. figurează cu o sumă de 88,26 lei contravaloare apă potabilă și 8,29 lei contravaloare iluminat scară pentru luna septembrie dar și cu restanță anterioară lunii septembrie 2009 în sumă de 1.938 din care 1.778,6 lei debit principal iar 160 lei penalizare.

Acest debit este inclus și în listele de plată aferente lunilor următoare, regăsindu-se în debitul final din luna iulie 2012 în sumă de 1.9274,41 lei, iar instanța de fond nu a analizat dacă pentru vreuna din aceste sume a intervenit prescripția,.

Se mai constată că pentru perioada septembrie 2009 – martie 2011, nu s-a făcut dovada că reclamanta a stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea nr. 230/2007 un sistem propriu de penalizări, depunându-se la dosar numai procesul verbal din 05.03.2011 al Adunării generale a asociațiilor prin care a fost stabilit un cuantum al acestora de 0,5% pe zi de întârziere.

De asemenea, prima instanță a scăzut din suma totală de 19.274,47 lei suma de 6.745,8 lei care a făcut obiectul cererii de validare poprire în dosar nr._ al Judecătoriei Tulcea în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1476/20 aprilie 2011, luându-se în considerare listele de plată depuse în acel dosar de către reclamanta-recurentă în calitate de debitor în acel dosar pentru perioada septembrie 2009 – septembrie 2010.

In aceste condiții, tribunalul reține că pentru cercetarea fondului cauzei în speță se impunea administrarea probei cu expertiza contabilă care să stabilească în mod corect sumele pe care pârâtul intimat le datorează reclamantei, având în vedere aspectele arătate mai sus.

In consecință, se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, astfel că în temeiul art. 312 pct. 5 Cod proc. civ., recursul a fost admis și s-a casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de către recurenta-reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „IZVORUL”, cu sediul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1979/22.05.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimatul-parat C. D., domiciliat în Tulcea, ., ., ..

Casează hotărârea atacata și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

E. N. D. N. P. L.

L. N.

27.11.2013

Red.jud.EN

Tehnored.DS/ex. 2

03.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 779/2013. Tribunalul TULCEA