Revendicare imobiliară. Sentința nr. 743/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 743/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 4379/88/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR. 743
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :D. N.
Grefier: L. C.
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanții I. E. F.- domiciliat în C. ., jud.C., A. C. V.- cu domiciliul ales în C. ., jud.C., A. L. D.- cu domiciliul ales în C. ., jud.C., K. F.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., B. I.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., A. D. M.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., B. A.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., C. H.- domiciliat în T. ..1, ., ., O. F.- domiciliată în T. ., ., ., R. E.- domiciliată în T. ..1, ., în contradictoriu cu pârâții S. R. Prin Agenția Domeniilor Statului București – cu sediul în București ..43, M. T. prin Primar- cu sediul în T. ., jud.T., Județul T. prin Președintele Consiliului Județean T.- cu sediul în T. ., și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București cu sediul în București ., sector 5, având ca obiect revendicare imobiliară, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul T. prin Președintele Consiliului Județean T.- cu sediul în T. ..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24 ianuarie 2013 și pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului la data de astăzi 31 ianuarie 2013 când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /3 decembrie 2010 la Tribunalul T., reclamanții I. E. F., A. C. V., A. L. D., K. F., C. V., B. I., B. A. și A. D. M. au chemat în judecată pe pârâții S. R. - prin Agenția Domeniilor Statului; M. T. - prin Primar, Județul T. - prin Președintele Consiliului Județean T. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile și construcțiile ocupate de aceștia, avere imobilă în suprafață de 50 ha, dobândită în proprietate de A. A. (autorul reclamanților) prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul T. sub nr. 880/30.04.1946 și transcris sub nr. 1562/1946.
Totodată, a chemat în garanție S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca în măsura în care restituirea proprietății nu ar mai fi posibilă în natură, în tot sau în parte, să fie obligat la plata către reclamanți a unor despăgubiri până la concurența sumei de 35.000.000 euro, valoarea proprietății revendicate, proporțional cu partea de avere ce nu ar mai fi posibil de restituit reclamanților.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că se legitimează procesual activ în calitate de succesori în drepturi ai autorului lor A. A. și au dobândit proprietatea imobilului, în cote părți corespunzătoare fiecăruia, astfel:
Prin succesiune legală, averea lui A. A. s-a transmis către copii, respectiv A. Ș. și D. (A.) T., respectiv soție supraviețuitoare C. E..
I. E. F. a dobândit de la A. Ș. o fracțiune a dreptului său litigios prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1281/2.06.2004 la B.N.P. F. V..
A. C. V. și A. L. D. au dobândit prin moștenire egală, de la A. Ș. și D. T., tatăl, respectiv mătușa acestora cotele acestora mai puțin fracțiunea cedată ulterior, în timpul vieții sale, lui I. E. F..
Soția supraviețuitoare C. E., care nu a avut succesori în linie directă, a transmis prin moștenire legală, cota sa către K. F. - soră, C. Virorica - soră, B. I. și Bozaghevici M. – nepoți, copii fratelui predecedat B. A., B. G. – frate.
C. dobândită de B. G. a fost transmisă prin moștenire legală fiului acestuia B. A..
C. dobândită de Bozaghevici M. a fost transmisă prin moștenire legală fiului acesteia A. D. M..
Arată reclamanții că, izvorul dreptului lor de proprietate este actul de vânzare autentificat de Tribunalul T. sub nr. 880/30.04.1946 și transcris sub nr. 1562/1946, încheiat de autorul lor A. A., în calitate de cumpărător, cu vânzătoarea A. F. Moruzov.
Precizează reclamanții că, la data întocmirii actului, vânzătoarea avea calitatea de proprietar al imobilului vândut, iar cumpărătorul A. A. a avut posesia imobilului de la momentul întocmirii actuluii de vânzare până la momentul în care autoritățile comuniste l-au deportat împreună cu familia la Râmnicu – Sărat, și, și-au însușit imobilul de față fără a exista nici un temei (de fapt sau de drept) pentru deposedare.
Totodată, arată că actul translativ de proprietate – izvorul dreptului lor – nu a fost niciodată anulat sau declarat nul, astfel că, dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul autorului lor și s-a transmis ulterior în patrimoniul reclamanților, în mod continuu de la momentul constituirii titlului și până în prezent.
Susțin reclamanții că, identificarea imobilului, respectiv limitele și conținutul dreptului lor de proprietate sunt cele stabilite prin expertiza topografică extrajudiciară, administrată în cauză ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T..
În situația în care este imposibilă restituirea în natură a bunului revendicat, consideră reclamanții că, S. R., chemat în garanție, trebuie să suporte, cu titlu de despăgubiri, contravaloarea bunului sau a părților din acest bun care nu ar putea fi restituite proprietarilor de drept, până la concurența sumei de 35 milioane de euro, valoarea la care apreciază bunul revendicat, față de împrejurarea că statul și unitățile administrativ teritoriale au deținut și au dispus în mod nelegal, de bunul proprietatea reclamanților.
În drept, invocă art. 480 și următoarele, art. 998 din vechiul Cod civil, art. 44 din Constituția României.
Pârâtul M. T. - prin Primar a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesuale active a reclamanților motivat de faptul că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc întrucât la data încheierii convenției în anul 1946 (actul de vânzare nr. 880/30.04.1946) A. Moruzov nu avea calitatea de proprietar al imobilului vândut, întrucât bunul era supus unei proceduri de confiscare cauzată de prejudiciile aduse statului prin actele frauduloase săvârșite de M. Moruzov.
Totodată, s-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001, nu mai pot exercita ulterior acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun.
De asemenea, întrucât pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află dosarul nr._ ce are ca obiect revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 a aceluiași imobil, s-a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod pr. civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului sus menționat.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât dreptul pretins nu a existat niciodată în patrimoniul reclamanților.
Pârâtul Județul T. prin Președintele Consiliului Județean T. a formulat întâmpinare invocând excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun întrucât reclamanții au urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001.
S-a mai invocat și excepția netimbrării acțiunii, apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 pentru a fi scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât transferul dreptului de proprietate nu a avut loc la data încheierii actului de vânzare-cumpărare nr. 880/1946, vânzătoarea A. F. Moruzov neavând calitatea de proprietar al imobilului.
La data de 13 ianuarie 2011, urm,are decesului reclamantei C. V., au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia C. H., O. F. și R. E..
La data de 13.01.2011, reclamanții au depus înscrisuri în dovedirea acțiunii: certificate de calitate de moștenitor, acte de stare civilă, contract de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1281/2.06.2004 de B.N.P. F. V. și C. Baturi, act de vânzare nr. 880/30.04.1946.
La data de 13.01.2011, S.C. „E.” S.A. T. și S.C. „Alzo Star” T. au formulat cerere de intervenție în interes propriu invocând excepția de netimbrare a acțiunii, iar pe fond respingerea ei, ca nefondată, întrucât reclamanții nu dețin un titlu de proprietate.
Susțin intervenintele că actul de vânzare nr. 880/1946 este unul formal, că nu a avut loc transferul proprietății de la A. M. la autorul reclamanților A. A., întrucât imobilul a fost preluat de stat în vederea acoperirii prejudiciului produs printr-o infracțiune economică.
Intervenientele își justifică interesul prin aceea că reclamanții susțin că și imobilele pe care le dețin în proprietate fac parte din fosta avere a moșiei Moruzov, așa cum rezultă din cererea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în dosarul nr._ al Tribunalului T. (la acea dată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție).
La data de 14 ianuarie 2011 a formulat întâmpinare Agenția Domeniilor Statului, invocând excepția netimbrării acțiunii, nefiind îndeplinite condițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr.268/2001, A.D.S. neavând atribuții în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate, acestea aparținând Comisiilor Județene de Fond Funciar.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca nefondată – A.D.S. având atribuții în materia fondului funciar care impun respectarea unei proceduri obligatorii de urmat pentru a putea preda către comisia locală de fond funciar o anumită suprafață de teren în baza Legii nr. 1/2000.
Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2011, Tribunalul T. a respins excepția netimbrării acțiunii, reținându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
La data de 21.02.2011, intervenientele S.C. „E.” S.A. și S.C. „Alzo Star” au formulat „Precizări” în sensul că nu mai înțeleg să-și susțină cererea de intervenție care rămâne fără interes și aceasta se transformă în întâmpinare dacă reclamanții își precizează cadrul procesual și înțeleg să-i cheme în judecată în calitate de pârâți.
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2011, față de precizarea reclamanților, prin reprezentantul lor, că nu înțeleg să cheme în judecată pe S.C. „E.” S.A. T. și S.C. „Alzo Star” T. în calitate de pârâte, instanța a dispus scoaterea lor din cauză.
Totodată, prin încheierea din 14 aprilie 2011 s-a dispus în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod pr. civilă suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și având obiect Legea nr. 10/2001 pentru același imobil revendicat în prezenta cauză.
La data de 10 martie 2011 Județul T. - prin președintele Consiliului Județean T. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamanților, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați, în caz de admitere a acțiunii în revendicare, să-i plătească suma de 623.463 lei reprezentând valoarea actualizată a investițiilor realizate de Consiliul Județean T. pentru refacerea, modernizarea și conservarea imobilelor revendicate, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Solicită și recunoașterea unui drept de retenție asupra construcțiilor și terenului până la plata sumei sus menționate.
În dovedirea cererii reconvenționale s-au depus înscrisuri.
La data de 14 aprilie 2011 reclamanții au precizat obiectul cererii, respectiv revendicarea unui imobil compus din teren în suprafață de 50 ha situat în municipiul T. (extravilan la momentul deposedării) cu următoarele vecinătăți: la este lacul Câșla, la sud-est – domeniu aparținând Municipiului T. și . teren ce a aparținut fostei S.C. „Dealu” S.A. T., la est – „Alum” S.A. T., la nord – teren aparținând lui V. Moruzov și M. T., limitele și vecinătățile terenului fiind identificate prin expertiză judiciară administrată în cauza ce face obiectul Legii nr. 10/2001 (dosar nr._ pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Totodată, obiectul revendicării îl constituie și construcțiile existente pe acest teren până la momentul deposerdării (anul 1949), respectiv: casa principală (P+1), casa paznicului, casa morarului, moara, crama, hruba, casa pompei de apă, casa administratorului.
La data de 17 ianuarie 2013 reclamanții au precizat că, cererea de chemare în garanție a Statului R.- prin Ministerul Finanțelor Publice o transformă în capăt de cerere al acțiunii principale.
Prin încheierea din 10 mai 2012 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, urmare soluționării irevocabile a dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, având obiect Legea nr. 10/2001 pentru imobilul revendicat în cauză (dosarul nr._ al Judecătoriei T.).
La data de 7 iunie 2012, reclamanții au solicitat completarea probatoriului cu interogatoriul luat pârâților, iar la data de 13 septembrie 2012 cu înscrisuri, probe încuviințate de către instanță.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a următoarele acte administrative:
1. H.G. nr. 1360/2001 privind atestarea domeniului public al Județului T., precum și al municipiului T., al orașelor și comunelor din Județul T. în ceea ce privește pozițiile nr. 125, 126 și 127 din Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2, corespunzătoare parcelelor de 9.500 m.p. (..555 mp (.> 2. H.C.J. T. nr. 57/2001 de atestare a domeniului public al județului T.;
3. H.C.J T. nr. 100-5/2008 de modificare a H.C.J. nr. 57/2001.
4. H.C.J. nr. 69/1997.
5. H.C.J. T. nr. 133/2008 de însușire a inventarului domeniului public la județului, precum și a altor H.C.J. T. privind domeniul public al Județului T. pe care reclamanții nu le-au mai precizat ulterior ca număr și dată, deși instanța le-a pus în vedere acest lucru.
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că nici una din aceste autorități nu au dobândit în mod valabil în proprietate bunuri ce fac obiectul revendicării, atâta vreme cât autorii acestora (persoanele de la care le-au dobândit) nu aveau la rândul lor titlu de proprietate.
Prin urmare, susțin reclamanții că neavând titlu valabil asupra bunurilor în cauză, emitenții actelor administrative nu își puteau exercita, în condițiile legii, prerogativele de proprietate, inclusiv sub aspectul schimbării regimului juridic din privat în public, fiind încălcate astfel, dispozițiile Legii nr. 213/2001 potrivit cărora nu vor fi trecute în domeniul public decât bunurile asupra cărora entitățile publice dețin un drept de proprietate privată, ceea ce nu este cazul în speță.
Mai mult, în cursul anului 2001, reclamanții au notificat unitățile deținătoare în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel că schimbarea regimului juridic al bunurilor s-a făcut cu rea credință.
În drept, excepția de nelegalitate s-a întemeiat pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din data de 13 decembrie 2012, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1360/2001, H.C.J. T. nr. 57/2001, H.C.J. T. nr._, H.C.J. T. nr. 69/1997 și H.C.J. T. nr. 133/2008 invocată de reclamanți, acestea neavând legătură cu obiectul cauzei în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 55 4/2004.
Astfel, condiția esențială prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru ca instanța să poată sesiza prin încheiere instanța de contencios administrativ cu soluționarea excepției este aceea de a constata că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.
Ori, în cauză, din modul în care reclamanții și-au precizat perimetrul revendicat prin cererea de chemare în judecată și având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța nu a putut constata că bunurile precizate în H.G. nr. 1360/2001 și în celelalte hotărâri atacate (H.C.J.) au legătură cu bunurile revendicate.
Examinând actele și lucrările dosarului și excepțiile invocate, se rețin următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților se reține că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Calificarea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesual activă).
În cauză, pârâtul M. T. - prin Primar a invocat faptul că dreptul pretins nu a existat niciodată în patrimoniul reclamanților, însă în speță acest aspect ține de fondul acțiunii în revendicare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului se reține că este neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, iar în cauză reclamanții au susținut că S. R. - prin Agenția Domeniilor Statului deține încă suprafața de teren în perimetul revendicat, respectiv 1 ha, aspect ce ține, de asemenea, de fondul acțiunii în revendicare.
S-a invocat inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001, nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare. Partea care are cel puțin două căi de utilizare a dreptului pretins trebuie să apeleze pentru exercitarea uneia dintre ele.
S-a arătat că, odată făcută alegerea uneia dintre căi, persona nu poate reveni asupra deciziei sale și să utilizeze și cealaltă cale.
Or, în cauză, invocând dreptul de proprietate al autorului lor asupra moșiei M. în baza actului de vânzare autentificat de Tribunalul T. sub nr. 880/30.04.1946, reclamanții au inițiat demersuri de redobândire (în natură și pe vechiul amplasament) a imobilului în litigiu în temeiul legilor de reparație (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001), urmând atât calea administrativă, cât și cea judiciară.
Excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Relativ la demersul juridic în baza Legii nr. 10/2001, se reține că prin notificarea nr. 793/27.04.2001, succesorii în drepturi ai defunctului A. A., au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 50 ha cu construcții, instalații, vii, livadă, plantații de salcâmi, situat în municipiul T., pe malul lacului Câșla, respectiv pe vechiul amplasament al moșiei M.. Procedura administrativă s-a finalizat prin dispoziția nr. 168/16.01.2001 emisă de Consiliul Județean T., prin care a fost respinsă cererea notificatorilor formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanții au contestat dispoziția emisă, iar Tribunalul T., prin sentința civilă nr. 998/2.06.2005 pronunțată în dosarul nr. 3634/2001 a respins contestația cu motivarea că Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilelor care fac obiectul retrocedării prin sistemul procedural al Legii nr. 18/1991, soluția fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această sentință civilă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 254/C/2009 a Curții de apel C. și decizia civilă nr. 5313/21.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pronunțată în dosarul nr._ (număr nou).
În ce privește, demersul juridic în baza Legii nr. 18/1991 se reține că inițial reclamanții au beneficiat de diferite forme de reparații prevăzute de acest act normativ, concretizate în eliberarea a 3 titluri de proprietate pentru o suprafață de 50 ha de teren situată în județul T., extravilan, dar nu pe vechiul amplasament al moșiei Moruzov. Însă, prin decizia civilă nr. 183/2.03.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ s-a constatat nulitatea absolută a respectivelor titluri de proprietate cu motivarea că au fost emise unor persoane care nu erau îndreptățite la reconstituire, potrivit legii, și nu au avut niciodată teren în proprietate la C.A.P. sau la stat și nici nu au moștenit asemenea terenuri.
Examinând cele două demersuri juridice, se reține că în ce privește Legea nr. 10/2001, instanțele au stabilit, în mod irevocabil, că imobilul în cauză nu face obiectul acestei legi, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege, iar relativ la Legea nr. 18/1991 s-a stabilit că reclamanții nu erau îndreptăți la reconstituire, nefiind dovedit nici dreptul de proprietate
Or, în raport de soluțiile date în cele două acțiuni, întemeiate pe cele două legi speciale, se reține că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că potrivit art. 480 din vechiul cod civil, acțiunea în revendicare este acțiunea civilă prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
În susținerea cererii de revendicare a imobilului, reclamanții arată că titlul în baza căruia invocă dreptul de proprietate este actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 880/30.04.1946 de Tribunalul T., încheiat între A. F. Moruzov și A. A..
În cauză, întreg materialul probator duce la concluzia că, în realitate, transferul dreptului de proprietate nu a avut loc întrucât la data încheierii acestui contract, în anul 1946, vânzătoarea A. F. Moruzov nu avea calitatea de proprietar pe imobil.
Imobilul în speță a fost confiscat de stat proprietarului M. Moruzov, ca pedeapsă pentru prejudicii aduse prin acte frauduloase săvârșite de acesta și pentru că nu justifica dobândirea cu mijloace legale a unor sume de bani.
Urmare acestui fapt, prin Decizia Comisiei Speciale pentru cercetarea fondurilor secrete și de ordine publică nr. 129/3.12.1940 s-a dispus aplicarea măsurilor asiguratorii și conservatorii asupra averii lui M. Moruzov.
De asemenea, prin Ordonanța nr. 129/31.12.1940, a Comisiei de anchetă pentru controlul gestiunii fondurilor secrete și prin Ordonanța nr. 49/23.11.1940 s-a procedat la luarea inscripției ipotecare pe averea imobilă (imobilul din T. situat pe malul Lacului Câșla, fiind menționat în ordonanță) precum și sechestrarea și numirea de custozi pentru averea mobilă a lui M. Moruzov.
Prin decizia nr. 1/1942 a Înaltei Curți de Casație s-a emis Ordinul nr._/18.07.1942 pentru ca Administrația Financiară T. să urmărească imobilul situat a pe malul Lacului Câșla ca urmare a condamnării lui M. Moruzov la plata sumei de 55.000.000 lei sustrase din fondurile Serviciului Secret.
Prin urmare, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între A. F. Moruzov și A. A., autorul reclamanților, imobilul în litigiu era supus unei proceduri de confiscare pentru gestiune frauduloasă, dar și sub proceduri de urmărire pentru dobândirea în mod nejustificat, a averii autorului vânzătoarei.
De reținut este faptul că imobilul nu a fost scos de sub măsurile aplicate de stat printr-o contestație asupra măsurilor de conservare și nici prin plata debitului datorat statului.
De altfel, faptul grevării imobilului cu o sarcină în favoarea statului rezultă din chiar actul de vânzare-cumpărare încheiat în aprilie 1946, în act fiind menționat faptul că datoria a fost stinsă prin achitarea sumei datorată de către debitoare.
Chestiunea stingerii prin plată a datoriei către stat nu a fost însă definitiv stabilită anterior vânzării din aprilie 1946, oferta de stingere a a datoriei defunctului M. Moruzov nefiind primită de către Stat, care a continuat procesul pentru obținerea unei hotărâri definitive de confiscare a averii, dobândită nejustificat, refuzând prin Avizul din 10.07.1946 al Consiliului Superior Juridic al Satului prin Ministerul Justiției propunerea de tranzacționare făcută de A. F. Moruzov care solicitase retragerea recursului declarat de către Stat împotriva deciziei nr. 1/1942, ca urmare a plății datoriei constatate prin deciziile nr. 1/1942 și nr. 20/1942 a Înaltei Curți de Casație.
Ulterior, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, urmare respingerii de către Stat a ofertei de stingere a datoriei, imobilul compus din teren, vie și locuință a fost preluat în patrimoniul creditorului, împreună cu întreaga avere rămasă de pe urma defunctului M. Moruzov, instanța înlăturând ca nerelevantă pentru aplicarea măsurii confiscării averii dobândită nejustificat apărarea privind plata creanței.
Prin urmare, în condițiile sarcinii legale ce greva imobilul - dispusă conform art. 7 din Decretul –lege nr. 3263/1940 și a lipsei oricărei dovezi privind scoaterea nemișcătorului de sub măsura asiguratorie legală aplicată potrivit art. 121 Cod pr. penală, anterior vânzării măsură urmată de confiscare prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia nr. 948/1.08.1950 a Curții Supreme de Justiție) se poate concluziona că actul exhibat de reclamanți este unul „formal” fără să fi avut efect transmiterea dreptului de proprietate către autorul reclamaților A. A..
Pentru aceste considerente, cum dreptul de proprietate al reclamanților nu a fost dovedit, acțiunea în revendicare este neîntemeiată și, pe cale de consecință, și cererea de plată a despăgubirilor pentru imobilul revendicat.
Relativ la cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul T. - prin Consiliul Județean T., se reține că este admisibilă în raport de dispozițiile art. 119 alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă potrivit cu care este mijlocul procedural prin care pârâtul dintr-un proces pendinte formulează pretenții proprii împotriva reclamantului, respectiv dacă are pretenții în legătură cu cererea reclamantului.
Pe fondul cererii reconvenționale, se reține că este nefondată ca urmare a respingerii acțiunii reclamanților, obiectul cererii reconvenționale fiind plata c/valorii unor lucrări la construcțiile revendicate de către reclamanți și instituirea unui drept de retenție asupra construcțiilor și terenului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii principale, ca nefondate.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca nefondată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. București, ca nefondată.
Respinge acțiunea principală privind pe reclamanții I. E. F.- domiciliat în C. ., jud.C., A. C. V.- cu domiciliul ales în C. ., jud.C., A. L. D.- cu domiciliul ales în C. ., jud.C., K. F.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., B. I.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., A. D. M.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., B. A.- cu domiciliul procesual ales în C. ., jud.C., C. H.- domiciliat în T. ..1, ., ., O. F.- domiciliată în T. ., ., ., R. E.- domiciliată în T. ..1, ., ., în contradictoriu cu pârâții S. R. Prin Agenția Domeniilor Statului București – cu sediul în București ..43, M. T. prin Primar- cu sediul în T. ., jud.T., Județul T. prin Președintele Consiliului Județean T.- cu sediul în T. ., și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București cu sediul în București ., sector 5, având ca obiect revendicare imobiliară, ca nefondată.
Respinge excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, ca nefondată.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul T. prin Președintele Consiliului Județean T.- cu sediul în T. ., ca nefondată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013.
P R E Ș E D I N T E, GREFIER,
D. N. L. C.
Redactat. jud. D.N./28.02.2013
Tehnoredactat gref. G.R./11.03.2013/21 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
