Anulare act. Decizia nr. 314/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 118/327/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.314
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul – reclamant P. DE PE L. JUDECATORIA TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.821/05.03.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect anulare act, in contradictoriu cu intimatul-parat M. N. A. domiciliat in localitatea Valea Teilor, jud. Tulcea.
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 17.04.2013, sustinerile in recurs ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Tulcea a solicitat anularea procesului-verbal privind rezultatul alegerilor – Consiliul Local Valea Teilor, încheiat la nivelul Biroului Electoral al Secției de Votare nr.1 Valea Teilor din cadrul Circumscripției Electorale nr.50 Valea Teilor.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în momentul întocmirii procesului-verbal, pe fondul stării de oboseală și a neatenției, a fost consemnat inversat numărul de voturi obținute de către Partidul Democrat Liberal cu cele ale Uniunii Social Liberale și invers.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin Sentința civilă nr. 821 din 5 martie 2013, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 89 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, parchetele de pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică; parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 1 C. proc.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată. Cu alte cuvinte, numai entitățile cu personalitate juridică pot fi parte în procesul civil.
De la această regulă, art. 41 alin. 2 C. proc. civ. instituie o excepție, arătând că pot fi chemate în judecată ca pârâte asociațiile sau societățile fără personalitate juridică, dacă au organe proprii de conducere. Întrucât acest text de lege instituie o excepție, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, rezultă că asemenea entități nu pot sta în judecată ca reclamante, afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar dispune altfel.
Pe parcursul procesului, lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție de fond, absolută și peremtorie de către oricare din părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice etapă procesuală, iar actele de procedură săvârșite de o persoană fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.
Orice persoană juridică, indiferent că este de drept public sau privat, trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general (art. 187 Noul Cod civ.).
Capacitatea civilă constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile. Cum legiuitorul nu a recunoscut parchetului de pe lângă judecătorie – calitatea de persoană juridică, în mod evident aceasta nu poate fi titular de drepturi și obligații civile.
În atare situație, P. de pe lângă Judecătoria Tulcea nu are legitimitate procesuală întrucât, potrivit art. 41 alin.1 C.proc.civ. – doar persoanele care au folosința drepturilor civile pot sta în judecată.
Impotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Tulcea, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Se susține că, în mod greșit Judecătoria Tulcea a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea și a respins acțiunea.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a reținut faptul că, potrivit prevederilor art. 89 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică și deci nici capacitate procesuală de folosință.
Potrivit disp. art. 1 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: „Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii”.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: „In activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”.
Potrivit disp. art. 63 lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuții:
- d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege”.
Potrivit disp. art. 45 din Codul de procedură civilă, „Ministerul Public poate porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege”. Aceste dispoziții se regăsesc și în noul Cod de Procedură Penală la art. 92 având același conținut.
Astfel, se poate observa că toate prevederile legale prezentate mai sus, fac referire la Ministerul Public care își exercită atribuțiile conferite de lege, prin procurori, și niciuna dintre aceste prevederi nu face distincția dintre procurori de la P. de pe lângă Judecătorii, procurori de la P. de pe lângă Tribunale, procurori de la P. de pe lângă Curți de Apel sau procurori de la P. de pe lângă Î.C.C.J., toți procurorii exercitând aceleași atribuții.
In soluționarea unui recurs în interesul legii, Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011, a statuat următoarele:
„In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, combinat cu disp. art. 245 alin.1 lit. c1) Cod proc. penală, stabilește că:
Procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată”.
Nici în această situație, Inalta Curte de Casație și Justiție nu face o distincție între procurori de la parchete cu grade diferite de jurisdicție, deși prevederile art. 89 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, erau în vigoare la acea dată.
Potrivit dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 304/2004: „Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite”.
Analizând întreaga secțiune 3 din Capitolul II din Legea nr. 304/2004, rezultă că legiuitorul prin art. 89 alin. 3, a urmărit aspecte de ordin financiar-administrativ și nicidecum nu a avut intenția de a limita atribuțiile parchetelor de pe lângă judecătorii, care se exercită prin procurori.
Potrivit disp. art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de proc. penală, „prin ordonanță de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra:
c1) sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris”.
Potrivit disp. art. 228 alin. 6 din Codul de proc. penală, „In cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale. In situația în care procurorul își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluției este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. C. de pe rezoluție și de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum și, după caz, persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1) se aplică în mod corespunzător”.
Astfel, se observă că, indiferent de soluția adoptată în cursul urmăririi penale, în caz de sesizare a instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, temeiul legal este cel prevăzut la art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de proc. penală.
Dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală nu doar legitimează această acțiune a procurorului, ci și obligă la sesizarea instanței civile, pentru desființarea totală sau parțială a acestor înscrisuri, justificat prin interesul social general ce presupune, în mod indubitabil eliminarea lor din circuitul juridic civil și, implicit, restabilirea ordinii de drept prin înlăturarea tuturor consecințelor ce decurg din acestea, dispoziții care se completează cu cele prevăzute de art. 45 din Codul de procedură civilă.
Deci, acțiunea procurorului în materie tinde la realizarea unui incontestabil interes public și se desprinde din procesul penal, care nu a putut fi continuat, ci s-a oprit în faza de urmărire penală.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 41 din vechiul Cod de procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Totodată, potrivit art. 89 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, parchetele de pe lângă Judecătorie nu au personalitate juridică.
Prin urmare, conform textelor legale enunțate mai sus, P. de pe lângă Judecătoria Tulcea, neavând personalitate juridică, este lipsit de capacitate de folosință așa cum corect a reținut prima instanță.
Susținerile reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în sensul că art. 245 alin. 1 lit. c/1 Cod proc. penală, îl obligă pe procurorul care a dat soluția de scoatere de sub urmărire penală să sesizeze instanța civilă sunt corecte însă instanța apreciază că acest text nu este în măsură să confere personalitate juridică instituției trecând peste prevederile unei legi organice cum este legea privind organizarea judiciară.
Este perfect adevărată susținerea că procurorul, indiferent de gradul său ierarhic este obligat să sesizeze instanța, însă nu în orice condiții, în speță pentru ca sesizarea să fie una legală trebuia ca aceasta să fie însoțită de un mandat din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea,care are capacitate de folosință, având personalitate juridică.
In consecință, pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul-reclamant P. DE PE L. JUDECATORIA TULCEA cu sediul in Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentintei civile nr. 821/05.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. N. A. domiciliat în localitatea Valea Teilor, județul Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
F. Șurculescu D. N. P. L.
(Conf.art.261 Cod pr. civ.,
pt. jud.transfer., semnează
președintele instanței)
E. N.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 492/2013. Tribunalul TULCEA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 43/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
