Pretenţii. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 975/327/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 452/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă . T., cu sediul procesual ales la Cabinet av.T. N. în T., ., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.3213/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în București, ..3, ..10, sector 3, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat av.T. N. pentru recurenta reclamantă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Av.N. T. având cuvântul în recurs pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii instanței de fond avându-se în vedere că a fost încheiat contract de management și nu contract de mandat, urmând a se lua act că nu avea nicio atribuție în legătură cu polița de asigurare, cu cheltuieli de judecată
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta .., cu sediul în București, ..3, . și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat T. N. din T., ., ., apt.19, jud. T. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. R. ASTRA S.A., cu sediul București, ..3, ., sector 3, prin care s-a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5879,02 lei și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței de judecată obligarea reclamantei-pârâtă la plata sumei de 2809,03 lei.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3213 din 06 noiembrie 2012 instanța a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă ., a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 5652,89 lei către reclamanta pârâtă, reprezentând indemnizație management pentru lunile iunie și iulie 2010 și comisioane aferente lunii iulie 2010 și a respins ca nefondată cererea privind plata dobânzilor legale.
Totodată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă . SA și a obligat reclamanta pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 287 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății.
A compensat cheltuielile de judecată, obligând pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă la plata sumei de 1467 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-au desfășurat relații comerciale, concretizate în contractul de mandat TL 501/05.11.2004 având ca obiect încheierea contractelor de asigurare, și contractul de management din 08.11.2004 având ca obiect organizarea, conducerea și gestionarea activității desfășurate de S.C. A.-R. Astra S.A. (filele 7-22).
Contractul de management încheiat inițial pentru o perioadă de 5 ani a fost prelungit prin două acte adiționale succesive până la data de 09.07.2010 (filele 13 și 162). În conținutul acestor din urmă înscrisuri s-a consemnat obligația pârâtei-reclamante de a-i achita reclamantei-pârâte pentru serviciile prestate suma totală de 659,09 Euro pentru plata căreia aceasta din urmă a emis facturile . nr._ și nr._ din data de 30.06.2010 și respectiv, 30.07.2010 (filele 25 și 26).
S-a constatat că ambele facturi poartă semnătura de primire a societății pârte, iar în lipsa unor probe din care să rezulte că persoana care le-a primit nu avea această calitate, în conformitate cu disp. art. 46 din Codul comercial, instanța de fond a reținut că facturile au fost acceptate la plată.
Așadar, susținerile pârâtei-reclamante cum că nu datorează sumele de bani cu titlu de indemnizație de management nu au fost reținute, iar susținerile acesteia referitoare la maniera necorespunzătoare în care reclamanta-pârâtă și-a îndeplinit obligațiile contractuale fiind lipsite de relevanță.
Prin contractul de mandat TL 501/05.11.2004 pârâta-reclamantă s-a obligat să-i plătească reclamantei-pârâte un comision deductibil din primele de asigurare, determinat pe bază de procent din valoarea primelor de asigurare (art. 9 din convenție). În art. 57 din convenție s-a prevăzut obligația asigurătorului de a plăti mandatarului comisioanele pentru polițele încheiate, la data de 10 ale fiecărei luni pentru încasările din luna precedentă sub sancțiunea achitării unor penalități convenționale de întârziere.
Pentru comisioanele aferente lunii iulie 2010 în sumă de 2800,15 lei, precum și pentru penalitățile de întârziere în valoare de 226,13 lei datorate de către pârâta-reclamantă pentru plata cu întârziere a unei facturi anterioare, reclamanta-pârâtă a emis facturile ._/13.09.2010 și ._/31.08.2010, facturi ce poartă semnătura de primire a pârâtei-reclamante.
Constatând că pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de plată asumată prin cele două convenții încheiate de reclamanta-pârâtă, căreia îi datorează suma de 5652,89 lei rezultată din cele patru facturi acceptate la plată, prin semnătura de primire, referitoare la acest debit cererea principală a fost admisă.
Cât privește cererea reclamantei-pârâte relativ la plata dobânzilor legale calculate în conformitate cu disp. art. 3 din OG 9/2000, instanța de fond a respins-o ca nefondată.
Cumulul penalităților de întârziere cu dobânda legală nu este permisă atunci când ambele sancțiuni privesc același prejudiciu. Are prioritate voința părților exprimată în contract, prin evaluarea de comun acord a prejudiciului produs prin întârziere în executarea obligațiilor.
În cauză, în ambele contracte s-au stipulat penalități de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor asumate de ambele părți, împrejurare față de care cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtei-reclamante la plata dobânzii legale nu a fost primită.
Referitor la cererea reconvențională, s-a reținut că expertul contabil P. A. a concluzionat că prejudiciul creat față de S.C. A. R. ASTRA S.A. prin polița CASCO ., nr._/13.03.2009 este în sumă de 287 Euro, echivalent în lei, 1215,13 lei exprimată în moneda națională a României.
Pentru considerentele de fapt și de drept sus expuse, văzând și disp. art. 969-970 C.civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, instanța de fond a admis în parte cererea principală și în totalitate cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în motivarea recursului că, recurenta a încheiat cu debitoarea două contracte, respectiv unul de mandat cu nr. TL 501/05.11.2004, care avea ca obiect negocierea și încheierea de contracte de asigurare în numele și în contul Asigurătorului, cu clienți persoane fizice sau juridice, și contractul de management din 8.11.2004 privind activitatea de organizare, conducere și gestionare a activității desfășurate de Astra – sucursala T., în limitele consiliului de administrare Astra, pe baza unor obiective și criterii de performanță prevăzute în contract, în schimbul unei plăți.
Întrucât cele două contracte s-au realizat în iulie 2010, debitoarea Astra S.A. urma să achite facturi în valoare de 5.879,02 lei pentru care reclamanta se consideră îndreptățită să perceapă penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a prețului, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins această cerere.
De asemenea, s-a criticat că greșit instanța de fond a admis cererea reconvențională și a obligat recurenta la plata sumei de 287 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, atât timp cât reclamanta nu a creat nici un prejudiciu pârâtei, acea poliță fiind încheiată de către un angajator al pârâtei care dacă se face vinovat trebuie tras la răspundere.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.
Examinând cauza în raport de critica formulată, Tribunalul constată recursul nefondat.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut corect soluția de fapt, în sensul că în derularea celor două contracte încheiate între părți, unul de mandat și celălalt de management a rezultat că, facturile emise în 30.06.2010 și 30.07.2010 pentru serviciile prestate poartă semnătura de primire a societății pârâte și deci au fost acceptate la plată.
În ce privește comisioanele aferente în baza contractului de mandat, pentru luna iulie 2010 și penalitățiele de întârziere, de asemenea rezultă că s-au emis facturile din 13.09.2010 și 31.08.2010, semnate de primire și pentru că nu au fost achitate instanța a apreciat în mod corect că pârâta trebuie să achite c/val acestor facturi.
Referitor la dobânda legală, cererea a fost respinsă în mod corect de vreme ce în contracte părțile au prevăzut clauza penală sub forma penalității de întârziere și, deși reclamanta era îndreptățită să solicite pentru întârziere aplicarea clauzei penale, a înțeles nejustificat să solicite dobânda legală, cerere ce se situează în afara clauzelor contractului.
De altfel, prin facturile neachitate și care au format obiectul primului capăt de cerere s-au avut în vedere și penalitățile de întârziere, ori acestea nu mai pot fi solicitate din nou, separat printr-un capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât dobânda legală nu se poate acorda dacă s-au calculat și acordat penalități de întârziere, avându-se în vedere tocmai faptul că și penalitatea și dobânda legală reprezintă daune interese pentru neexecutarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, nefiind deci permis un cumul, ambele privind sancțiuni pentru întârziere.
Cu privire la cerea reconvențională, în mod corect a fost admisă de către prima instanță în condițiile în care a rezultat din probele administrate prejudiciul produs pârâtei-reclamante prin punerea în executare a poliței Casco din 13.03.2009, așa cum a stabilit și expertul contabil.
Față de toate aceste considerente, cum hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în conformitate cu art. 312 al. 1 Cod pr. civilă se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E D I D E:
Respinge recursul civil formulat de recurenta-reclamantă .. T., cu sediul procesual ales la Cabinet av.T. N. în T., ., ..A, ., împotriva sentinței civile nr.3213/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. R. ASTRA S.A., cu sediul în București, ..3, ..10, sector 3, având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. B. E. B. V. A.
Pt. jud. în C.O,conf. art. Pt. jud. în C.O,conf. art.
426 al.6 c.p.c., semnează 426 al. 6 c.p.c. semnează
președintele instanței. președintele instanței
GREFIER,
R. L.
Pt. grefier în C.O.,. conf. art. 426
al. 6 c.p.c., semnează primul grefier
Jud. fond. S.G.
Redactat jud. E.B./08.07.2013
Tehnoredactat gref. G.R./22.07.2013/2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 43/2013. Tribunalul TULCEA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 743/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
