Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1117/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1117/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 1117/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1117/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR cu sediul procesual ales la Cabinet av.T. G. în Tulcea, ..54, jud.Tulcea și apelanta pârâtă ., cu sediul în Tulcea, ., ., Demisol, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2339/11.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală și cererea de intervenție accesorie formulată de .. SRL cu sediul în ., ., jud.Tulcea.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2015, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile analizate:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 17.01.2014, reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR l-a chemat in judecata pe paratul ., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei totale de 53.142 lei reprezentand debit restant până la data de 30.09.2011 aferent contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 și contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006, încetarea acestora și evacuarea pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2339 din 11 septembrie 2014 instanța a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 5.071 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011.
Pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta S C E. . de 5.071 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011 aferent contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 ca lipsită de interes.
A admis cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta S C E. . de 6862 lei, aferent contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014.
A respins cererea de obligarea pârâtei la plata sumei de 4.425 lei reprezentând majorari de întârziere, aferent contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 ca nefondată.
A admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 și a dispus rezilierea contractului și evacuarea pârâtei din imobilul care face obiectul acestuia.
De asemenea, a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 18.522 lei reprezentând debit restant aferent contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 la data de 30.09.2011.
Pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta S C E. . de 18.522 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011 aferent contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 ca lipsită de interes.
A admis cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta S C E. . de_ lei, contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014.
A respins cererea de obligarea pârâtei la plata sumei de 8215 lei reprezentând majorari de întârziere, aferent contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 ca nefondată.
A admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 și a dispus rezilierea contractului și evacuarea pârâtei din imobilul care face obiectul acestuia.
Totodată, a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a analizat cele doua contracte după cum urmează:
1. În ceea ce priveste legea aplicabilă contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004, s-a reținut ca a fost încheiat în anul 2004, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a Codului civil dispune că „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.”
Cum contractul de închiriere este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabila inclusiv în materia executării si încetării contractului.
Prin contractul de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004 . a închiriat suprafața de 33 mp situata in mun. Tulcea, .. Tulcea pentru un preț de 60.054.000 ROL ( 6.005,40 lei), suma ce se va indexa anual cu indicele de inflație, pe o durata de 1 an, contract ce a fost reînnoit.
În ceea ce priveste excepția lipsei de interes pentru suma de 5.071 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, instanța de fond a reținut următoarele:
Exceptia lipsei de interes a cererii are natura unei exceptii de fond, peremptorii, deoarece priveste exercitiul dreptului la actiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanta are obligatia de a se pronunta mai întâi asupra acestei exceptii.
Interesul reprezinta folosul practic urmarit prin introducerea unei actiuni în justitie si este o conditie de exercitiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creantelor fiscale se face în baza unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silita nr. 2010-902, emitând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 ( f. 14-47).
În cauza, reclamanta detine deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei actiuni în justitie pentru obtinerea unui alt titlu executoriu (hotarâre judecatoreasca), cu privire la aceeasi suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta actiune este lipsita de interes pentru suma de 5.071 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța de fond nu a putut trece peste interpretarea data de către reclamanta creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv daca pretențiile au sau nu natura fiscala, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce priveste posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare..
Instanța de fond nu a putut reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Cu privire la cererea formulată de reclamanta pentru suma de 4.425 penalități de întârziere s-au reținut următoarele:
Așa cum rezultă din adresa din 23.06.2014 ( f. 125), debitul de 4.425 lei reprezintă majorari de întârziere pentru perioada 01.10._14.
Din cuprinsul contractului nu rezultă cuantumul penalitatilor, art. IV din contract aratând că se datoreaza o penalitate zilnică potrivit normelor legale in vigoare.
În ceea ce priveste existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților, reclamanta nu a depus decât HCL nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevada cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului concesionat, și-a asumat obligația de a plăti redevența prevăzută în contract.
Redevența astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamanta, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de luna”, așa cum s-a arătat mai sus redevența este o obligație bugetara nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligatiile fiscale.
2. În ceea ce priveste legea aplicabilă contractului de închiriere nr. 4329/ 16.06.2004, s-a reținut ca a fost încheiat în anul 2004, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a codului civil dispune că „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.”
Cum contractul de închiriere este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabila inclusiv în materia executării si încetării contractului.
Prin contractul de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 . a concesionat suprafața de 2584 mp situata in mun. Tulcea, .. Tulcea pentru un preț de 15.000 lei, suma ce se va indexa anual cu rata medie a inflației, pe o durata de 25 ani.
În ceea ce priveste excepția lipsei de interes pentru suma de 18.522 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, instanța de fond a reținut următoarele:
Exceptia lipsei de interes a cererii are natura unei exceptii de fond, peremptorii, deoarece priveste exercitiul dreptului la actiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanta are obligatia de a se pronunta mai întâi asupra acestei exceptii.
Interesul reprezinta folosul practic urmarit prin introducerea unei actiuni în justitie si este o conditie de exercitiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creantelor fiscale se face în baza unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silita nr. 2010-902], emitând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 ( f. 14-47).
În cauza, reclamanta detine deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei actiuni în justitie pentru obtinerea unui alt titlu executoriu (hotarâre judecatoreasca), cu privire la aceeasi suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta actiune este lipsita de interes pentru suma de 87.722 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța de fond nu a putut trece peste interpretarea data de către reclamanta creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv daca pretențiile au sau nu natura fiscala, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce priveste posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța de fond nu a putut reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Cu privire la cererea formulată de reclamanta pentru suma de 8215 lei debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014, debit reprezentând penalități de întârziere s-au reținut următoarele:
Așa cum rezultă din adresa din 23.06.2014 ( f. 125), debitul de 8215 lei reprezintă majorari de întârziere pentru perioada 01.10._14.
Din cuprinsul contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 nu rezultă cuantumul penalitatilor, CAP.V art. 11 din contract aratând că se datoreaza o penalitate zilnică potrivit normelor legale in vigoare.
În ceea ce priveste existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților, reclamanta nu a depus decât HCL nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, deși s-a solicitat de către instanța, a unui act normativ care să prevada cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
Între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului concesionat, și-a asumat obligația de a plăti redevența prevăzută în contract.
Redevența astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamanta, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de luna”, așa cum s-a arătat mai sus redevența este o obligație bugetara nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligatiile fiscale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel reclamanta U.A.T. TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR și pârâta ..
În motivare apelului susține reclamanta U.A.T. TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR în ceea ce privește excepția lipsei de interes, că în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție și a constatat faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume.
Consideră apelanta reclamantă nelegală soluția instanței deoarece conform art. 33 cod proc.civ. ”Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formida o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. ”
Așa fiind, învederează apelanta reclamantă că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2014, titlurile executorii emise până în anul 2011, astfel că în mod nefondat a considerat instanța de fond că ”reclamanta deține mai multe titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011 iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu ... nu îi poate aduce nici un folos practic deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei”.
Titlurile executorii și somațiile, emise în cadrul procedurii fiscale, pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Menționează în continuare apelanta reclamantă că aceste acte juridice sunt golite de conținut și de efecte juridice prin modificările aduse codului de procedură fiscală, începând cu data de 01.09.2011.
Prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011 organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
în acest context, arată apelanta reclamantă că sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au temei legal să le execute.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale și reprezentând chirii nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale.
Astfel, subliniază apelanta reclamantă că prin soluția injustă a instanței de judecată aceste sume, individualizate în somațiile și titlurile executorii depuse la dosar (sume reprezentând creanțe până în anul 2011) nu vor mai fi recuperate în niciun fel.
Pe calea executării silite fiscale nu sunt susceptibile de executare deoarece legiuitorul a interzis expres să mai fie considerate creanțe fiscale, iar pe calea executării silite civile, precizează apelanta reclamantă că s-a adresat unui executor judecătoresc și acesta solicită un titlu executoriu valabil la data încuviințări executării silite, titlu pe care instanța de judecată îl consideră ca fiind lipsit de interes.
În aceste condiții, solicită apelanta reclamantă admiterea acest motiv de apel și obligarea pârâtei la plata sumei de 3076 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
In ceea ce privește majorările de întârziere, în sumă de 4425 lei, instanța de fond le-a respins pe motiv că sumele reprezentând chiria nu reprezintă debite fiscale.
În acest sens, arată apelanta reclamantă că instanța de fond, o dată califică și admite faptul că reclamanta a considerat aceste debite ca fiind fiscale, pentru ca, în considerentele respingerii cererii privind majorările de întârziere, să se contrazică și să arate că aceste debite sunt nefiscale, motiv pentru care majorările de 2% pe lună nu sunt corect calculate. Așadar prevederile codului de procedură fiscală, până la modificare se aplicau și creanțelor născute din raporturi juridice contractuale.
In acest context, deși judecătorul fondului respinge ideea că s-ar face aplicarea art. 1241 alin.2 din OG 92/2003, consideră apelanta reclamantă că o altă majorare decât cea de 2% nu avea cum să se aplice, din moment ce aceste redevențe din raporturi juridice contractuale comportau regimul juridic al creanțelor fiscale.
Pentru contractul de concesiune nr.G 3083/15.06.2006 a fost respins capătul de cerere privind suma de 18.522 lei ca lipsit de interes și suma de 8215 lei pentru majorările de întârziere ca nefondat, astfel că susținerile anterioare sunt valabile și pentru aceste capete de cerere respinse.
In consecință, în temeiul art. 480 alin.2 cod proc.civ. solicită apelanta reclamantă admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței apelată în sensul obligării pârâtei și la plata sumelor care au fost respinse.
În motivarea apelului declarat, pe cale de excepție, apelanta pârâtă . invocă excepția lipsei calitatii procesual active a reclamantului U. A. TERITORIALA TULCEA - prin PRIMAR, in promavoarea prezentei acțiuni, arătând că una din condițiile pentru a fi parte in procesul civil, alaturi de interes, capacitate procesuala si formularea unei pretentii, este calitatea procesuala (legitimatio ad causam), care presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului afirmat (calitatea procesuala activa), precum si intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecații (calitatea procesuala pasiva), fiind necesar ca reclamantul sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva.
In cauza de fata, învederează apelanta pârâtă că reclamantul U. A. TERITORIALA TULCEA - prin PRIMAR nu este titular al dreptului afirmat, intrucat atat contractul de concesiune nr.G 3038/2006, cat si contractul de închiriere pentru constructii provizorii nr.4329/2004 au fost incheiate intre societatea E. . Local Tulcea. Prin urmare, atat cererea de plata a debitelor restante, cat mai ales rezilierea contractelor incheiate nu poate fi solicitata decât de părțile din contract, U. A. Teritoriala prin Primar fiind un tert fata de cele doua contracte in cauza.
Pe cale de consecință, solicită apelanta pârâtă admiterea apelului, admiterea excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantului UAT - prin Primar si shimbarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
Referitor la contractul de concesiune nr. G 3083/15.05.2006, precizează apelanta pârâtă că instanta de fond nu a avut in vedere, in mod corect, adresa depusă de către reclamanta la dosarul cauzei in data de 23.06.2014 (fila 125), prin care au fost detaliate sumele solicitate in baza celor doua contracte, debite anterioare datei de 30.09.2011, debite ulterioare datei de 01.10.2011, cat si sumele solicitate cu titlu de majorari de intarziere pentru perioada 01.10._14.
Astfel, subliniază apelanta pârâtă că prin adresa mai sus menționata, reclamanta a specificat in mod expres ca debitul solicitat aferent contractului nr. G 3083/ 15.05.2006 este de 64.939 lei din care suma de 18.522 lei reprezintă debit anterior datei de 30.09.2011.
Prin urmare, in raport de precizările reclamantei, instanta de fond a dispus in mod greșit obligarea sa la plata sumei_ lei, reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 23.06.2014, in loc de 46.417 lei (64.939 lei - 18.522 lei).
Mai mult decât atat, arată apelanta pârâtă că precizările reclamantei sunt greșite in raport de prevederile art.6 din contractului de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006, conform caruia prețul concesiunii a fost stabilit la 15.000 lei /an. Presupunând ca nu ar fi achitat deloc prețul concesiunii in perioada 01.10._14, suma care ar fi datorata ar fi fost de 41.250 lei, si in nici un caz suma de_ lei dispusa de instanta, si nici suma de 46.417 lei indicata de reclamanta prin adresa din data de 23.06.2014.
De asemenea, apreciază apelanta pârâtă . că sentinta pronuntata de prima instanta este nelegala si netemeinica intrucat nu a avut in vedere toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv adeverința nr. G1B5/12.01.2012 emisa de Consiliul Local Tulcea, conform careia concesionarul figura cu plata la zi a obligațiilor de plata rezultate din contractul de concesiune teren nr. G 3083/ 15.05.2006 pana la finalul anului 2011.
Susține apelanta pârâtă că nu a avut in vedere nici adresa emisa sub nr. G4867/06.07.2012 de Consiliul Local Tulcea, conform careia era la zi cu plata redeventei datorate in baza contractul de concesiune nr. G 3083/ 15.05.2006 la data de 06.07.2012.
Prin urmare, eventualele debite restante puteau viza doar perioada ulterioara datei de 06.07.2012, si nu ulterioara datei de 31.09.2011, astfel cum in mod greșit a retinut instanta de fond.
In concluzie, solicită apelanta pârâtă admiterea apelului si schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul respingerii cererii reclamantei de obligare la plata sumei de 56.232 lei reprezentând debit incepand cu data 01.10.2011 pana la data de 23.06.2014, aferent contractului de concesiune nr. G 3083/15.05.2006.
Un alt motiv de nelegalitate al sentintei apelante, învederează apelanta pârâtă . că este determinat de faptul ca prima instanta a incalcat principiul disponibilității si acordat mai mult decât a solicitat reclamanta prin cererea introductiva, fara a fi investita si cu cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii, formulate in scris sau verbal in condițiile art. 204 alin.2 Cod procedura civila.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de_ lei, reprezentând prejudiciu creat prin neexecutarea obligațiilor asumate prin cele doua contracte, respectiv prin contractul de inchiriere pentru constructii provizorii nr. 4329/ 16.06.2004 si prin contractul de concesiune nr.G3038/2006, iar instanta a dispus obligarea la plata sumei totale de_ lei, aferent celor doua contracte ce au făcut obiectul cauzei.
Apreciază apelanta pârâtă că instanta de fond in mod greșit a admis capatul de cerere privind rezilierea contractului de concesiune nr.G3038/2006 si a dispus evacuarea sa din imobil, in condițiile in care obiectivul contractului: Reabilitare Topogan Acvatic si Amenajare Zona Agrement L. C. a fost realizat parțial de ea, conform procesului-verbal de recepție parțiala la terminarea lucrărilor nr.165 din 27.10.2014.
Concluzionează apelanta pârâtă că întarzierea in executarea lucrărilor si finalizarea acestei investitii s-a datorat culpei reclamantei, care a predat cu intarziere terenul ce face obiectul contractului de concesiune, acesta fiind predat abia in data de 28.11 2008, la un interval de peste 2 ani de la data încheierii contractului de concesiune.
De asemenea, arată în continuare apelanta pârâtă că pe parcursul executării lucrărilor au aparut neconformitati care nu au fost remediate in timp util de către reclamanta ( de ex. amplasarea de către Primaria Tulcea a conductei de apa de 710 ml pe terenul concesionat; nedesfiintarea construcțiilor existe pe teren - punct trafo dezafectat, etc).
Pentru toate aceste motive, solicită apelanta pârâtă E. . astfel cum a fost formulat.
În apel, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba privind efectuarea unei expertize contabile.
La data de 16 iunie 2015, în cauză, s-a depus cerere de intervenție accesorie formulată de .. SRL, iar prin încheierea din 16 octombrie 2015, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.63 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța de apel a admis în principiu această cerere.
Examinând apelurile promovate în cauză, prin prisma criticilor aduse, Tribunalul constată următoarele:
Excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantei, pentru pretențiile anterioare datei de 30.09.2011 ridică problema existenței în speță a unui titlu executoriu care să o îndreptățească pe aceasta să pășească la executarea silită.
Art. 372 Cod procedură civilă (act normativ în vigoare la data mai sus arătată) definește titlul executoriu ca fiind hotărâre judecătorească, precum și orice înscris care, potrivit legii, poate fi pus în executare.
În cauză, între părți a intervenit contractul de închiriere nr. 4329/16-06-2004, având ca obiect un teren în suprafață de 33 mp situat în Tulcea, . Liceul de Artă, județul Tulcea,pe care locatarul avea amplasat un chioșc.
Ca preț al închirierii, pârâta-intimată și-a asumat obligația achitării unei chirii lunare în cuantum de 5.004,5 lei, respectiv 60.054 lei anual.
S-a stipulat în contract că întârzierile la plata chiriei atrag o penalizare pentru fiecare zi de întârziere, conform normelor legale în vigoare.
Totodată, între aceleași părți s-a încheiat și contractul de concesiune nr.G3083/15-05-2006 având ca obiect un teren în suprafață de 2853 mp, situat în Tulcea, . domeniului public al Mun.Tulcea, extinsă apoi la 3820 mp, în vederea realizării obiectivului ,, Ștrand ,,, prețul concesiunii fiind de 15.000 lei/an, iar în înțelegerea semnată s-a prevăzut că întârzierile la plata chiriei atrag o penalizare pentru fiecare zi de întârziere, conform normelor legale în vigoare.
Tribunalul reține, că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către pârâta cu titlu de chirie și respectiv redevența, convenția părților nu are nici funcția de titlu executoriu în sensul art. 372 din Vechiul Cod de procedură civilă, și nici aceea de titlu de creanță fiscală definit de art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală ca fiind actul juridic unilateral prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală.
În aceste condiții, în mod greșit a concluzionat judecătorul fondului că apelanta-reclamată deține deja un titlu executoriu pentru sumele anterioare datei de 30.09.2011
Cum convențiile părților nu constituie un titlu de creanță care în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală să devină titlu executoriu prin expirare termenului de plată a chiriei sau a redevenței, executarea silită pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către pârâtă cu acest titlu s-a declanșat cu încălcarea prevederilor art. 372 din vechiul Cod de procedură civilă care arată că executare silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Tribunalul apreciază că titlul executoriu emis de către organul de executare este doar un act de executare și nu un titlu executoriu care să asigure legalitatea declanșării sau continuării procedurii executării silite reglementate de Codul de procedură fiscală.
Împrejurarea că până la acest moment actele de executare nu au fost anulate în cadrul unei contestații la executare, nu echivalează cu o lipsă de interes a acțiunii apelantei-reclamante de a i se recunoaște dreptul de creanță printr-o hotărâre judecătorească în temeiul căreia să se pornească executarea silită, în eventualitatea în care debitorul nu și-ar îndeplini obligația de plată de bunăvoie cu atât mai mult cu cât calea contestației la executare nu-i este accesibilă apelantei-reclamante, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană interesată în sensul art. 172 din codul de procedură fiscală.
O opinie contrară ar nesocoti nu doar dispozițiile art. 33 din codul de procedură civilă cu privire la interes ca și cerință de exercitare a acțiunii civile, ci și a art. 6 C.E.D.O., interzicând apelantei-reclamante dreptul la un proces asupra fondului.
Pe lângă situația de fapt reținută, este de relevat și poziția procesuală a apelantei-pârâte care a recunoscut obligațiile de plată către apelanta-reclamantă, atât cu titlu de chirie, cât și cu titlu de redevență, conform cererii formulate, semnând un angajament de plată pentru suma de 90.932 lei prin care s-a convenit și asupra unei eșalonări a plății sumelor.
În condițiile în care debitul a fost recunoscut așa cum l-a pretins reclamanta, atât pentru contractul de închiriere, cât și pentru contractul de concesiune, se va da eficiență expertizei efectuată în dosar la solicitarea apelantei-pârâte cu privire la sumele datorate cu titlu de redevență numai relativ la sumele pentru care prima instanță a constatat acțiunea lipsită de interes.
De asemenea, cât timp s-a recunoscut întreg debitul, nu se mai impune analizarea adeverințelor invocate în motivele de apel, prin care Consiliul Local atesta că nu sunt obligații de plată restante deoarece o atare obligație nu poate izvorî dintr-o adeverință, ci din contract și evidențele contabile ce ulterior au arătat o altă situație.
Nu s-a încălcat în cauză nici principiul disponibilității deoarece prin completările din data de 25-06-2014, reclamanta a precizat cuantumul sumelor datorate, defalcat pe perioade, iar calitatea procesuală activă în dosar este dată de calitatea de administrator al terenurilor ce aparțin domeniului public și privat al localității.
Însă recunoașterea debitului și achitarea lui parțială nu atrage inaplicabilitatea clauzelor contractuale privind rezilierea pentru neachitarea la termenul convenit a chiriei și respectiv redevenței cât timp reclamanta nu a renunțat la judecată relativ la acest capăt de cerere.
Realitatea relevată de probele cauzei este că pârâta nu și-a îndeplinit o lungă perioadă de timp obligațiile de plată a chiriei și redevenței asumate prin contractele încheiate, reacționând doar atunci când s-a pus problema rezilierii și evacuării acesteia din cele două imobile, dar rămân aplicabile clauzele asumate privind rezilierea în cazul neplății chiriei sau redevenței la termenele convenite prin înțelegerile semnate de părți, neavând relevanță sub acest aspect gradul de realizare a obiectivului de pe terenul concesionat.
Cât privește penalitățile de întârziere, se constată că părțile nu au convenit asupra unei modalități de calcul a acestora prin contractele încheiate, nefiind incidente nici reglementările din materie fiscală deoarece, după cum a învederat și prima instanță, sumele datorate nu sunt creanțe fiscale, izvorul lor fiind convențiile părților, iar raporturile ce au luat naștere sunt de drept civil.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul va respinge apelul promovat de pârâta ca nefondat, ca și cererea de intervenție în interes accesoriu, însă va admite apelul reclamantei și va anula sentința atacată doar în ce privește soluționarea excepției lipsi de interes pe care o va respinge ca neîntemeiată pentru ambele contracte.
Pe fond, având în vedere situația de fapt reținută și poziția procesuală a pârâtei, tribunalul apreciază că soluția ce se impune în cauză este de obligare a pârâtei la plata către reclamantă și a sumei de 5071 lei, cu titlu de debit restant la data de 30.09.2011, aferent contractului de închiriere nr.4329/2004, precum și a sumei de 12.301 lei, cu titlu de debit restant la data de 31.12.2010, aferent contractului de concesiune nr.G3083/2006, valorificând cu privire la acest contract concluziile expertizei contabile efectuate în cauză din care rezultă că debitul la data de 31-12-2010 este în acest cuantum, în timp ce debitul datorat pentru anul 2011 a fost inclus în suma de plată la care a obligat prima instanță.
D. consecință,vor fi păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul reclamantei UAT Tulcea-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu.
Respinge apelul pârâtei ca nefondat.
Respinge cererea de intervenție în interes accesoriu ca nefondată.
Anulează în parte sent.civ.nr. 2339/11-09-2014 a Judecătoriei Tulcea numai în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes în cazul ambelor contracte și, judecând procesul sub acest aspect, cu evocarea fondului
Respinge excepția lipsei de interes cu privire la debitul restant la data de 30-09-2011 aferent contractului de închiriere nr.4329/16-06-2004, ca nefondată.
Obligă pârâta și la plata sumei de 5071 lei, cu titlu de debit restant la data de 30-09-2011 aferent contractului de închiriere nr.4329/16-06-2004, către reclamantă.
Respinge excepția lipsei de interes cu privire la debitul restant la data de 30-09-2011 aferent contractului de concesiune nr. G 3083/15-05-2006, ca nefondată.
Obligă pârâta și la plata către reclamantă a sumei de 12.301 lei, cu titlu de debit restant la data de 31-12-2010 aferent contractului de concesiune nr. G 3083/15-05-2006.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud.fond FȘ
Red./tehnored.jud.CDA/14-12-2015
Gref.șed.LR/5 ex./.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1130/2015. Tribunalul... → |
|---|
