Contestaţie la executare. Decizia nr. 1130/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1130/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1130/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1130
Ședința publică din data de 03 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta contestatoare S.C. T. P. S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 7, județul Tulcea, impotriva Încheierii din 08.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare, in contradictoriu cu intimatul C. T., domiciliat în Tulcea, ., ., județul Tulcea și domiciliul ales în Tulcea, ., județul Tulcea – la Sindicatul Liber al Salariaților S.C. T. P. S.A.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 11.11.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 21.01.2015 sub nr._ contestatoarea S.C. T. P. S.A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul C. T., solicitând anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 18/2015 al Biroului executorului judecătoresc Ș. A. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
Prin Încheierea din 08.07.2015 Judecătoria Tulcea a respins contestația la executare ca nefondată; a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatului la plata de daune-interese, ca nefondată și a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu expert.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, intimatul C. T. a fost angajat al contestatoarei S.C. T. P. S.A. Tulcea, iar ca urmare a încetării raporturilor de muncă din inițiativa societății, între părți au avut loc litigii pe rolul instanțelor judecătorești.
Astfel, prin sentința civilă nr. 3995/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea intimatului având ca obiect contestație decizie concediere și a anulat în parte decizia nr. 150/14.05.2014 emisă de S.C. T. P. S.A. Tulcea numai sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare. Totodată, contestatoarea a fost obligată la reintegrarea intimatului pe postul deținut anterior concedierii prin decizia contestată, precum și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia și până la reintegrarea sa efectivă.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de contestatoare, prin decizia civilă nr. 133/CM/08.04.2104 a Curții de Apel C..
A mai arătat prim ainstanță că prin sentința civilă nr. 1702/24.09.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea intimatului având ca obiect contestație decizie de concediere și a anulat în parte decizia nr. 29/14.05.2013 emisă de S.C. T. P. S.A. Tulcea, ca netemeinică și nelegală. Totodată, contestatoarea a fost obligată la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în perioada de la data concedierii și până la reintegrarea sa efectivă.
Prin cererea depusă la data de 12.01.2015 intimatul a solicitat Biroului executorului judecătoresc „Ș. A.” punerea în executare silită a titlurilor executorii, fiind constituit dosarul de executare nr. 18/2015.
Prin încheierea din data de 13.01.2015 executorul judecătoresc a admis cererea creditorului și a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei S.C. T. P. S.A. conform titlurilor executorii, pentru recuperarea unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia și până la reintegrarea sa efectivă, cât și pentru perioada 14.05.2014 și până la data rămânerii definitive a titlurilor executorii.
La data de 13.01.2015 executorul judecătoresc a comunicat încheierea de încuviințare a executării silite contestatoarei și intimatului.
S-a mai arătat de către prima instanță că din înscrisurile depuse la dosar de contestatoare rezultă efectuarea unor plăți către intimat prin dispozițiile de plată nr. 81/30.01.2014 în sumă de 2497 lei și nr. 217/13.03.2014 în sumă de 4177 lei.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert F. C. I. s-a stabilit cuantumul exact al sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite intimatului potrivit contractului colectiv de muncă și conform celor două hotărâri judecătorești, pentru perioadele 18.03.2103 – 13.05.2104 și respectiv 14.05.2014 – 17.11.2014, actualizate cu indicele de inflație.
Totodată, s-a mai arătat de către prima instanță că suma ce trebuie plătită de angajator cu titlul de drepturi salariale, prin diferența dintre totalul drepturilor cuvenite în baza hotărârilor judecătorești și cele achitate cu dispozițiile de plată nr. 81/30.01.2014 și nr. 217/13.03.2014 este de 20.459 lei.
Din analiza motivelor expuse în cererea de chemare în judecată, a arătat prima instanță rezultă că principala critică adusă de contestatoare se referă la inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, situație în care, în opinia sa, încuviințarea executării silite s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 662 și art. 663 din Codul de procedură civilă, argumente care însă nu pot fi primite de instanță.
Sub acest aspect, potrivit art. 662 alin. 1 din codul de procedură civilă „executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă”, iar conform dispozițiilor alin. 2 - 4 ale aceluiași articol, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța de fond a constatat că prin cele două hotărâri judecătorești ce constituie titlurile executorii s-a stabilit în mod cert obligația contestatoarei de a achita intimatului sume cu titlul de drepturi salariale, iar hotărârile conțineau elemente care permiteau stabilirea obiectului creanței, în condițiile în care s-a dispus obligarea la plata unor despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat angajatul. În același timp, obligația de plată era ajunsă la scadență, întrucât sentințele pronunțate erau executorii.
Fiind vorba de drepturi salariale pentru perioade determinate prin hotărâri judecătorești pronunțate în litigii în care a fost parte, contestatoarea S.C. T. P. S.A. avea în mod cert posibilitatea de a realiza un calcul al acestora și a-și îndeplini de bună voie obligațiile stabilite prin titlurile executorii, având cunoștință despre conținutul celor două hotărâri judecătorești pronunțate încă din luna octombrie 2014.
A mai arătat prima instanță că pe de altă parte, legea dă posibilitatea și executorului judecătoresc de a stabili cuantumul acestor sume, astfel cum rezultă din prevederile art. 628 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.”
Ca atare, instanța de fond a constatat că încuviințarea executării silite s-a realizat de către executorul judecătoresc cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în baza titlurilor executorii ce conțineau o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind incidente ale cauze din cele de la art. 665 alin. 5 din Codul de procedură civilă care să fi constituit impedimente la încuviințare.
A fost respinsă ca nefondată și cererea contestatoarei privind obligarea intimatului la plata sumei de 1000 lei cu titlul de daune-interese, motivele invocate în susținerea acesteia nefiind întemeiate.
A arătat prima instanță că în calitatea sa de creditor în temeiul unor hotărâri judecătorești prin care i s-au conferit drepturi salariale restante, intimatul era îndreptățit să inițieze procedurile de executare silită, astfel cum rezultă și din prevederile art. 662 alin2. Din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Pe cale de consecință, a arătat prima instanță că nu se poate considera că demersurile întreprinse de intimat în vederea recuperării sumelor datorate de contestatoare ar constitui o presiune asupra societății sau ar reprezenta un comportament șicanatoriu și iresponsabil aducând prejudicii societății, așa cum s-a susținut prin acțiune.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel contestatoarea S.C. T. P. S.A. TULCEA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat apelanta că instanța de fond și-a argumentat respingerea contestației în principal pe raportarea motivelor acesteia din contestație la textele de lege care stabilesc condițiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească orice creanță pentru a putea fi executată silit - certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea - ori aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ și nu selectiv. Atât prin contestație, cât și prin răspunsul la întâmpinare și notele scrise la dezbaterile pe fond arată că a susținut și argumentat temeinic că încuviințarea executării hotărârilor judecătorești nu îndeplinește condițiile legale, executorul judecătoresc încălcând, printre altele, și dispozițiile art. 665 (3) din Codul de procedură civilă, care prevăd imperativ că încheierea de încuviințarea a executării trebuie să cuprindă suma de executat atunci când este determinabilă. Ori această sumă putea fi stabilită chiar și aproximativ de executor, împreună cu intimatul-creditor, deoarece instanța a apreciat că “hotărârile conțineau elemente care permiteau stabilirea obiectului creanței”, iar intimatul-creditor cunoștea și primise anterior despăgubiri în temeiul hotărârilor judecătorești pentru anumite perioade. În acest context și invocarea de către instanță a prevederilor art. 628 (2) din Codul de procedură este eronată, deoarece acestea se referă la alte sume accesorii debitului de bază determinabil.
Consideră apelanta că pe astfel de motive de nelegalitate și-au motivat hotărârile și completele de judecată care au soluționat prin admitere contestațiile la executare în dosarele nr._ și_, cu același obiect și pentru situații similare, încuviințările de executare fiind pronunțate tot de B.E.J. Ș. A..
A mai susținut apelanta că din alt punct de vedere, instanța de fond nu a dat valoare probelor depuse la dosar și nu a făcut o legătură juridică între cele două hotărâri judecătorești puse în executare în acord cu situația de fapt reală existentă în societatea apelantă: prima hotărâre nu putea fi pusă în executare decât pentru perioada 18.03- 31.07.2013, dată până la care posturile de șoferi au ființat în societate, iar prin cea de-a doua s-a dispus plata drepturilor de la data de 14.05.2014, când s-a emis decizia de concediere individuală și nicidecum de la data de 01.08.2013, deoarece creditorul-intimat nu a solicitat instanței repunerea în situația anterioară prin cererea de anulare a acestei decizii. Prin urmare, consideră apelanta că instanța de fond nu a reținut printre considerente situația de fapt argumentată și probată în executarea celor două hotărâri, față de care trebuia să respingă încuviințarea executării silite.
Procedând în acest mod, a arătat apelanta că instanța de fond nu a făcut decât să gireze o gravă atingere adusă patrimoniului societății apelante, să ignore dreptul unui angajator de a-și organiza și conduce activitatea conform obiectivelor și intereselor sale economice și să susțină comportamentul antidisciplinar al unui salariat la locul de muncă, deoarece, inițial, intimatul-creditor a fost concediat disciplinar împreună cu alți colegi ai acestuia, care, la rândul lor au solicitat executări silite identice.
Consideră apelanta că nu datorează intimatului-creditor suma de bani stabilită prin raportul de expertiză efectuată în acest dosar, deoarece nefiind repus în situația anterioară, scriptic și faptic, acesta nu a mai fost salariatul societății și nu a mai prestat niciun minut de muncă în folosul acesteia.
În ce privește incorectitudinea și nelegalitatea acestei executări silite arătă apelanta situația incomodă, neplăcută și atipică în care a fost pusă instanța de a calcula taxele de timbru și cauțiunea la valoarea unor sume pe care apelanta le plătise intimatului și nicidecum la valoarea unei creanțe certe și lichide rezultate din titlul executoriu. De asemeni insistă apelanta și în menținerea celorlalte două capete de cerere ale contestației - obligarea intimatului la plata de daune-interese si cheltuieli de judecată – deoarece aceste cereri sunt justificate, societatea apelantă nefiind dispusă să facă cheltuieli fără o temeinică și corectă motivație, contribuind la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului-intimat.
Apelanta și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 ș.u. din Codul de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A solicitat apelanta anularea încheierii din data de 08.07.2015 a Judecătoriei Tulcea și, prin efectul devolutiv al apelului, să se rejudece cauza pe fond și să se admită contestația la executare împotriva încheierii din data de 13.01.2015 a B.E.J. Ș. A. pronunțată în dosarul de executare nr. 18/2015, iar intimatul să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând criticile aduse de apelantă împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Principala chestiune pusă în discuție în calea de control judiciar a apelului a constat în verificarea caracterului determinabil al creanței puse în executare silită, susținându-se de către apelanta debitoare că aceasta nu ar mai datora suma stabilită prin raportul de expertiză judiciară administrată în prezenta cauză, în primul ciclu procesual, cu motivarea că prin titlurile executorii – hotărârile judecătorești 3995/2013 și 1792/2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea – nu s-ar fi dispus repunerea în situația anterioară a intimatului C. T., iar executarea silită ar ignora dreptului angajatorului de a-și organiza și conduce activitatea conform intereselor sale economice.
Aceste alegații nu pot fi primite, fiind lipsite de suport legal: interesele economice ale societății apelante nu pot prevala asupra interesului public de natură statală, concretizat în forța coercitivă și executorie a hotărârilor judecătorești definitive prin care apelanta a fost obligată la plata despăgubirilor, în maniera efectivă stabilită de către instanțele judecătorești.
În alte cuvinte, apelanta este obligată să execute întocmai dispozitivele celor două hotărâri judecătorești, chiar împotriva propriilor obiective și interese economice, care nu interesează în prezenta speță.
În concret, litigiul dedus judecății a ridicat problema interpretării și delimitării întinderii efectelor juridice generate prin dispozitivele celor două hotărâri judecătorești mai sus citate, cu precădere raportat la sentința civilă nr. 2995/2013 pronunțată de către Tribunalul Tulcea, prin care s-a hotărât obligarea apelantei din prezenta cauză “să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia și până la reintegrarea sa efectivă” (fila 34, dosar prima instanță, sublinierea noastră).
În realitate, prin titlul executoriu emis ulterior - sentința civilă nr. 1792/8.10.2014 pronunțată de către Tribunalul Tulcea - s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că “angajatorul a dispus concedierea la data de 14.05.2014, chiar înainte să fi dispus o reintegrare efectivă” (pagina 8 din sentința civilă menționată, paragraful 10, fila 38 verso dosar prima instanță).
Or, este cunoscut că “autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o problemă litigioasă” (art. 430 alin. 2 C.), deci considerentele hotărârii judecătorești fac corp comun cu dispozitivul, în măsura în care îl explică și se reflectă în acesta.
Aplicând această regulă la litigiul dedus judecății, tribunalul reține că aparenta chestiunea litigioasă a datei de la care s-a dispus reintegrarea efectivă a intimatului (dată până la care apelanta datora despăgubiri în baza primului titlu executoriu - sentința civilă nr. 2995/2013 pronunțată de către Tribunalul Tulcea) a fost tranșată definitiv prin considerentele obligatorii ale celui de al doilea titlu executoriu, reținându-se, în esență, că până la data de 14.05.2014 nu a existat o reintegrare efectivă a intimatului.
Această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție în prezentul litigiu având ca obiect principal contestația la executare, pentru că nu este permis a se cenzura al doilea titlu executoriu în scopul de a nu se pune în executorie primul titlu, fiind evident că între cele două hotărâri judecătorești există un element preponderent de continuitate, atât logică cât și temporală.
Ca atare, nu interesează, raportat la executarea hotărârilor, data reintegrării pur formale a intimatului sau motivele pentru care au fost desființate posturile de șoferi în unitatea apelantă, având relevanță doar data reintegrării efective a intimatului, element determinabil la care tribunalul a făcut referire chiar în dispozitivul primei hotărâri judecătorești pronunțate asupra apelantei debitoare.
În concluzie, determinarea datei până la care se întind efectele primei hotărâri judecătorești (14.05.2014) s-a realizat, în mod firesc, prin cea de a doua hotărâre judecătorească, care a acordat intimatului aceleași drepturi bănești ca prima hotărâre, dar în continuare, până la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1792/2014, respectiv 17.02.2015, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 89/CM de către Curtea de Apel C., prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a apelantei ..
În ceea ce privește modalitatea de calcul a taxelor de timbru de către prima instanță, această chestiune nu are vreo relevanță raportat la fondul problemei pus în discuție, fiind tranșată în mod definitiv de prima instanță.
Față de cele arătate, soluția de respingere a contestației la executare pronunțată de judecătoria Tulcea este justă, având caracter legal și temeinic.
Raportat la capetele de cerere prin care s-au solicitat daune interese și cheltuieli de judecată de către debitoarea apelantă, acestea sunt accesorii capătului principal având ca obiect contestația la executare, depinzând de soluția pronunțată asupra acestuia (accesorium sequitur principale), motiv pentru care soluția de respingere pronunțată de către prima instanță este corectă (cât timp executarea silită are caracter legal, nu a existat vreo faptă ilicită comisă de către creditor cu prilejul efectuării demersurilor firești pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești mai sus citate).
Pentru considerentele expuse, nu există temeiuri valide pentru modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, care are caracter legal și temeinic, astfel încât apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanta contestatoare S.C. T. P. S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 7, județul Tulcea, impotriva Încheierii din 08.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare, in contradictoriu cu intimatul C. T., domiciliat în Tulcea, ., ., județul Tulcea și domiciliul ales în Tulcea, ., județul Tulcea – la Sindicatul Liber al Salariaților S.C. T. P. S.A., ca nefondat.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 03.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, E. B. D. N. G. P. L.
Jud.fond.G.N.
Red.jud.D.N.G./19.01.2016.
Tehnored.gref.P.L./19.01.2016/4ex.
.>
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1117/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 25/2015.... → |
|---|
