Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 834/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 834/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 834/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.834
Ședința publică de la data de 14 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. Tulcea, ..54, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.747 din 17 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. T. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., jud.Tulcea.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 7 octombrie 2015 și, ulterior la data de 14 octombrie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 17.07.2014, reclamanta U. A. Teritorială Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar i-a chemat în judecată pe pârâtul S.C. E. T. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 7.737 lei reprezentând prejudiciul produs prin neexecutarea contractului de închiriere nr. 7797/12.11.2008, precum și la plata majorărilor de 2%/lună de întârziere calculate pentru acest debit de la data introducerii cererii și până la data plății efective. A solicitat, totodată, rezilierea contractului și evacuarea chiriașului.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 7797/12.11.2008 prin care pârâta s-a obligat să plătească prețul chiriei.
S-a învederat că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somându-l însă fără niciun efect.
In drept s-au invocat disp. art. 1350 și urm., art.1817, art.1831 din NCPC.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus la dosar răspunsul la interogatoriu și acte atașate.
Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.747 din 17 martie 2015 a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 1.798 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantă, pentru suma de 1.798 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011, ca fiind lipsită de interes.
A admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 3.377 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 14.10.2014, precum și la plata majorărilor de 2%/lună de întârziere calculate pentru acest debit de la data introducerii cererii și până la data plății efective.
A respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.662 lei majorări de întârziere pentru perioada 01.10.2011 – 14.10.2014, ca nefondată.
A admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 7797/ 12.11.2008 și evacuarea pârâtei și, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 7797/ 12.11.2008 și evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafață de 11.2 mp din domeniul privat al municipiului Tulcea, județul Tulcea.
Totodată s-a luat act de faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut că, prin contractul de închiriere nr. 7797/12.11.2008, pârâta S.C. E. T. S.R.L. a închiriat suprafața de 11,2 mp din domeniul privat al municipiului Tulcea, teren situat în Tulcea, diverse zone – conform anexei care face parte integrantă din contract, pentru realizarea obiectivului „Montare suport – amplasare panou publicitar, electronic derulant”, pentru o perioadă de 5 ani, începând de la data de 15.11.2008, pentru o chirie de 1422 lei/an.
Excepția lipsei de interes pentru suma de 1798 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011 are natura unei excepții de fond peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin promovarea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011 sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silită nr. 2009-2577, emițând titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003 (filele 41-56).
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea acțiunii în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma de 1.798 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
S-a mai arătat că, o acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
Nu se poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2011, deoarece pârâtul are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
La acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Astfel, prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamantă pentru suma de 3.377 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 14.10.2014, creanța rezultând din contract, respectiv din neplata prețului chiriei timp de mai mult două luni consecutive, potrivit art. 4 alin.3 din contract, așa cum rezultă din fișa de rol depusă, pârâta nefăcând dovada plății.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă pentru suma de 2.662 lei debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 14.10.2014, debit reprezentând penalități de întârziere s-a reținut că, așa cum rezultă din adresa din 16.10.2014 (fila 59), debitul de 2.662 lei reprezintă majorări de întârziere pentru perioada 01.10._14.
Din cuprinsul contractului de închiriere nr. 7797/12.11.2008 nu rezultă cuantumul penalităților, art. 3 alin.4 din contract arătând că orice întârziere atrage o penalitate zilnică potrivit normelor legale în vigoare.
În ceea ce privește existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care să se stabilească cuantumul penalităților, reclamanta nu a depus decât HCL nr. 36 din 27.02.2014 prin care se arată că se menține nivelul majorării de întârziere de 2% /lună, însă aceasta dispoziție are efecte pentru viitor, nefăcându-se dovada, a unui act normativ care să prevadă cuantumul penalităților pentru sumele restante anterior anului 2014.
S-a mai reținut că, între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâta, în schimbul folosinței spațiului închiriat, și-a asumat obligația de a plăti chiria prevăzută în contract, iar chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceeași chirie reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
În consecință, s-a apreciat că astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirie și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel reclamanta U. A. Teritorială Tulcea-Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, prin Primar, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelanta că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție și a constat faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, iar reclamanta nu mai are interes a solicita aceste sume.
Reclamanta nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, în anul 2014, titlurile executorii emise până în anul 2011.
În mod nefondat consideră instanța de fond că reclamanta deține mai multe titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011 iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu nu îi poate aduce niciun folos practic deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei.
În mod netemeinic se consideră că o acțiune în pretenții ar fi inadmisibilă deoarece s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate fi acceptat.
Titlurile executorii și somațiile emise în cadrul procedurii fiscale, pentru aceste sume, nu mai produc efecte juridice.
Totodată, apelanta a mai arătat că, prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2014, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete deoarece executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au abilitatea prevăzută de lege.
Prin interdicția instituită de lege, începând cu 01.09.2011, de a considera aceste creanțe născute din raporturi juridice ca fiind creanțe fiscale, nici sumele individualizate în actele fiscale și reprezentând chirii nu mai comportă regimul juridic al creanțelor fiscale.
Arată apelanta-reclamantă că într-o motivare a Tribunalului Tulcea s-a arătat faptul că titlul executoriu emis de către organul de executare este doar un act de executare și nu un titlu executoriu în sensul art. 372 din vechiul cod de procedură civilă și consideră că titlul executoriu deținut nu este un titlu executoriu care să asigure legalitatea declanșării sau continuării procedurii executării silite reglementate de codul de procedură fiscală, iar împrejurarea că actele de executare nu au fost anulate în cadrul unei contestații la executare nu echivalează cu o lipsă de interes a acțiunii sale de a i se recunoaște dreptul de creanță printr-o hotărâre judecătoreasă în temeiul căreia să pornească executarea silită în eventualitatea în care debitorul nu și-ar îndeplini obligația de plată de bună voie, cu atât mai mult cu cât, calea contestației la executare nu-i este accesibilă întrucât nu are calitatea de persoană interesată în sensul art. 172 Cod procedură fiscală.
In consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.662 lei, reprezentând debit până la data de 30.09.2011.
Intimata S.C. E. T. S.R.L. nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed:
Din probele administrate în cauză, rezultă că între apelantă și pârâtă a fost încheiat la data de 12 noiembrie 2008 contractul de închiriere nr. 7797/12.11.2008, privind suprafața de 11,2 mp din domeniul privat al municipiului Tulcea, teren situat în Tulcea, diverse zone, conform anexei care face parte integrantă din contract, pentru realizarea obiectivului „Montare suport–amplasare panou publicitar, electronic derulant”, pentru o perioadă de 5 ani, începând de la data de 15.11.2008, pentru o chirie de 1422 lei/an.
Critica sentinței apelate referitoare la excepția lipsei de interes având ca obiect debitul neachitat de pârâtă în cuantum de 2.662 lei aferent perioadei de până la data de 30.09.2011, este neîntemeiată întrucât, așa cum s-a reținut deja în mod corect de către prima instanță, reclamanta deține o . titluri executorii pentru pretențiile cu titlu de chirie aferente acestei perioade, titluri ce nu au fost desființate și care pot sta la baza unei executări silite.
La data emiterii acestor titluri executorii, se reține că au fost respectate dispozițiile art. 1 din O.G. Nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, anterior intrării în vigoare la data de 17.09.2011 a O.G. nr. 29 din 31 august 2011 conform cărora ,,Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”. Totodată s-au aplicat și prevederile art. 110 alin.2 din același act normativ potrivit cu care „colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz.”
Astfel, întrucât reclamanta deține deja titluri executorii pentru sumele aferente perioadei de până la data de 30.09.2011( la data de 17.09.2011 a fost modificat Codul de procedură fiscală), titluri ce nu au fost desființate și care pot sta la baza unei executări silite, îi lipsește folosul practic pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, fiind de altfel inadmisibilă obținerea unor titluri executorii diferite pentru aceeași creanță.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, atâta timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
În ceea ce privește natura juridică a titlului executoriu emis în baza Codului de procedură fiscală, trebuie menționate prevederile art. 141 alin.1 din acest act normativ potrivit căruia „ Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Astfel, cum executarea silită se realizează în baza legii speciale menționate care îl consideră un veritabil titlu executoriu și nu în temeiul Codului de procedură civilă, este lipsit de relevanță juridică faptul că el nu este un titlu executoriu conform acestui cod.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin.1 din N.C.P.C., tribunalul urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și ADMINISTRARE PATRIMONIU prin PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat T. G. din mun. Tulcea, .. 54, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.747 din 17 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. T. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., jud.Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 14 Octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. V. Ș. R.
Grefier,
D. B.
Red.sent.civ.jud. L.M.G.
Red./dec.civ.jud.R.S./12.11.2015
Tehnored.gref.DB/12.11.2015/4ex.
..apelantă/1 ex. intimată.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 831/2015. Tribunalul TULCEA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia... → |
|---|
