Ordin de protecţie. Decizia nr. 222/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 222/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 222/2015
Ședința publică de la 20 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin
Procuror: D. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul pârât V. N. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.3531/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. F. cu domiciliul în Tulcea, ., ., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat apelantul pârât, personal și asistat de avocat din oficiu P. M. și intimata reclamantă, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, apelantul pârât a depus cerere prin care solicită renunțarea la judecată, după care:
Apelantul pârât având cuvântul precizează că nu mai vrea judecăți, că vrea să fie ca înainte deși are cunoștință că are 5 luni de restricție, însă în prezent doarme acasă.
Intimata reclamantă având cuvântul precizează că a fost primit în casă de copil datorită condițiilor meteo din luna ianuarie, însă chiar zilele trecute a fost din nou amenințată cu moartea.
Fiind întrebată, arată că doarme cu apelantul întrucât nu poate dormi în cameră cu băiatul.
Av.P. M. având cuvântul pentru apelantul pârât solicită a se lua act de poziția apelantului în situația în care se apreciază această cale ca fiind apelul deoarece conform Legii 217/2003 privind ordinul de protecție calea de atac este recursul.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că în cauză calea de atac este apelul, urmând a se lua act de manifestarea de voință a apelantului.
Deliberând, instanța constată că în cauză calea de atac este apelul în raport de dispozițiile art.7 alin.2 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă și acordă cuvântul părților asupra cererii de renunțare formulată de către apelantul pârât.
Apelantul pârât având cuvântul solicită a se lua act renunțarea sa la judecata apelului.
Intimata reclamantă având cuvântul arată că nu se opune acestei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită a se lua act de manifestarea de voință a apelantului.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare asupra cereri de renunțare la judecata apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Sub numărul_ din 31.10.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea cererea formulată de către reclamanta V. F. în contradictoriu cu pârâtul V. N. prin care s-a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție a reclamantei față de pârât.
Reclamanta a solicitat să se dispună evacuarea temporară a pârâtului, soțul reclamantei, din locuința comună, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, de copiii reclamantei și alte rude ale acesteia, fără a preciza care anume, de locuința reclamantei, să îi fie interzis pârâtului de a se deplasa în localitățile Jurilovca, Sălcioara, Babadag, precum și interzicerea oricărui contact al pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3531 din 18 decembrie 2014 instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V. F. in contradictoriu cu pârâtul V. N., având ca obiect ordin de protecție.
A dispus emiterea unui ordin de protecție a reclamantei față de pârât, pe o durată de 5 luni.
Pe durata ordinului de protecție, a dispus următoarele măsuri, în sarcina pârâtului:
- evacuarea din imobilul situat în mun. Tulcea, ., ., .> - obligația de a păstra o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și față de locuința acesteia, situată în mun. Tulcea, ., ., .> - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta este căsătorită cu pârâtul și locuiesc împreună în imobilul situat în mun. Tulcea, ., ., .> Potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 217/2003, în accepțiunea acestui act normativ prin membru de familie se înțelege și soțul, cum este cazul în speță.
Din declarațiile martorilor Ș. E. și V. M., frații reclamantei, instanța de fond a reținut că pârâtul a exercitat asupra reclamantei acte de violență fizică și verbală, constând în loviri, insulte, amenințări. Aceste acte de violență au avut ca motivație nemulțumirea pârâtului în legătură cu viața sexuală pe care o are împreună cu reclamanta.
De asemenea, pârâtul a exercitat și violențe psihologice asupra reclamantei, care au constat în amenințări repetate cu moartea, împrejurare pe care au relatat-o ambii martori propuși de reclamantă, acțiuni care se încadrează în definiția dată prin art. 4 lit. b din Legea nr. 217/2003 violențelor psihologice.
Existența violențelor fizice reciproce între părți a fost recunoscută și de pârât, care, prin memoriul depus la ultimul termen de judecată, precum și prin înscrisul depus de către reclamantă pe care pârâtul l-a recunoscut ca fiind o declarație olografă a acestuia, arată că părțile se bat „parte în parte”, pentru că reclamanta este foarte agresivă iar pârâtul este nevoit să se apere. Acest fapt, al violențelor reciproce, a fost confirmat și de către martorul Z. D..
Din declarația pârâtului, depusă la dosar de reclamantă și recunoscută de către pârât ca fiind scrisă personal de acesta, reiese și faptul că pârâtul a dezumflat pneurile autoturismului proprietatea comună a părților, pentru ca reclamanta să nu îl poată folosi, motivat de faptul că aceasta ar fi refuzat să îi predea pârâtului cheile, pentru a putea și acesta să folosească autoturismul.
Din declarațiile martorilor propuși de pârât, a reieșit că reclamanta este o fire foarte agresivă, care îi jignește mereu pe pârât și pe membrii familiei acestuia.
Apreciind asupra gravității violențelor exercitate de către pârât asupra reclamantei, instanța de fond a reținut că acestea au fost de natură să pună în pericol integritatea fizică și psihică a reclamantei, ceea ce reprezintă o condiție esențială pentru a se putea emite un ordin de protecție, conform art. 23 din Legea nr. 217/2003.
Instanța de fond a reținut în principal, ca astfel de violențe grave ale pârâtului asupra reclamantei, amenințările repetate cu moartea adresate reclamantei, din pricina nemulțumirii pârâtului în legătură cu viața sexuală pe care a are împreună cu reclamanta. Aceste amenințări au fost relatate de martorii propuși de reclamantă, frații acesteia, de care instanța a ținut seama având în vedere obiectul cererii precum și faptul că fiind membri de familie cunosc cel mai bine faptele petrecute, acesta fiind și motivul pentru care legea permite audierea ca martori a membrilor de familie mai apropiați decât gradul al treilea, în procesele privitoare la raporturi de familie, conform art. 316 C.p.civ.
De asemenea, potrivit art. II din Legea nr. 25/2012, Legea nr. 217/2003 se completează și cu dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că, și din această perspectivă, audierea fraților reclamantei în calitate de martori este admisibilă ca probă.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
La stabilirea măsurilor instanța de fond a avut în vedere natura violențelor, locul și modalitatea de producere a acestora, așa cum au fost descrise mai sus, reținând că măsurile dispuse sunt apte să prevină producerea și pe viitor a unor astfel de violențe.
Instanța de fond a reținut că celelalte măsuri solicitate de reclamantă, prin care se are în vedere ocrotirea și a altor membri ai familiei acesteia, nu se justifică, deoarece din întreg probatoriul administrat nu reiese că s-ar fi exercitat acte de violență, în sensul Legii nr. 217/2003, asupra altor persoane decât reclamanta.
De asemenea, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei ca pârâtul să păstreze o distanță minimă determinată față de localitățile Jurilovca, Sălcioara și Babadag, în primele două dintre aceste localități fiind domiciliile unor membri ai familiei reclamantei, este de asemenea nejustificată, având în vedere că singura victimă a violențelor pârâtului s-a dovedit a fi reclamanta, iar obligarea acestuia să nu se apropie la mai puțin de 200 m de reclamantă sau de locuința acesteia, precum și să nu ia legătura cu aceasta, este suficientă pentru atingerea scopului ordinului de protecție, și anume protejarea victimei de violențele agresorului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâtul V. N..
Înainte de termenul de judecată fixat, apelantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecata apelului, semnată personal, reiterând această solicitare și la termen.
Relativ la cererea de renunțare la judecata apelului, tribunalul reține că, potrivit art.406 alin.1 și 4 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă; dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
În acest context, sunt de relevat dispozițiile art.482 NCPC conform cu care dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.
În cauză, renunțarea la judecata căii de atac promovată a intervenit după comunicarea cererii de apel, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile să fie legal citate, așa încât nu este necesar acordul intimatului în acest sens.
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că apelantul V. N. renunță la judecata apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.406 NCPC
Ia act de renunțarea apelantului V. N. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., la judecata apelului promovat împotriva sentinței civile nr.3531/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. F. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud.Tulcea, având ca obiect ordin de protecție.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond GN
Red.jud.CDA/08.04.2015
Tehnored.gref.LR/08.04.2015
4 ex./.>
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 324/2015. Tribunalul TULCEA | Curatelă. Decizia nr. 430/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
