Pensie întreţinere. Decizia nr. 811/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 811/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.811
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile formulate de către apelanta-pârâtă S. S., cu domiciliul în Tulcea, ., ., . și apelantul-reclamant C. F., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.969 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”reducere pensie de întreținere„.
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ din 10.07.2014, reclamantul C. F. a chemat în judecată pe pârâta S. S., solicitând instanței reducerea pensiei de întreținere convenită potrivit convenției autentificată sub nr.2440/30.09.2013, de la un procent de 1/4 din veniturile lunare nete, la un procent de 1/6 din aceste venituri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că prin convenția autentificată sub nr.2440/30.09.2013 de BNP V. V. V. s-a desfăcut căsătoria dintre părți și s-a convenit ca reclamantul să achite lunar în favoarea minorului C. Dennis V. o pensie de întreținere în procent de ¼ din veniturile lunare nete însă la data încheierii acelei convenții părțile nu au făcut partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei iar după divorț s-a partajat doar activul nu și pasivul, reclamantul fiind cel care plătește ratele lunare. A arătat reclamantul că întâmpină mari greutăți cu plata ratelor bancare, a cheltuielilor cu întreținerea apartamentului, autoturismul a necesitat și necesită în continuare cheltuieli de reparație și întreținere iar prin contribuția de ¼ din venitul lunar îi este foarte greu să se întrețină fiind nevoit să se împrumute cu sume de bani pentru a-și asigura traiul, comparativ cu veniturile pârâtei care se ridică lunar la suma de aproximativ 5200 lei, fără a avea datorii sau credite bancare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.529 și art.531 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. A arătat pârâta că cele precizate de reclamant referitor la modalitatea de partajare a bunurilor comune nu au nicio relevanță în cauză iar bunurile au fost împărțite în urma înțelegerii dintre părți. A mai arătat pârâta că în afară de suma convenită cu titlu de pensie de întreținere, reclamantul nu manifestă nici un alt interes sau ajutor față de copil, pârâta fiind cea care se ocupă de toate cheltuielile suplimentare ale minorului iar dacă reclamantul are cheltuieli mai mari decât își poate permite sau daca nu își economisește veniturile în mod corespunzător, nu poate fi imputat minorului care este la vârsta adolescenței și are nevoi din ce în ce mai mari iar orice aspect legat de sănătate, educație sau viață socială a minorului sunt în sarcina pârâtei.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.205 C.p.c.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.969 din 03 aprilie 2015 a respins acțiunea formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâta S. S., având ca obiect pensie întreținere reducere, ca nefondată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin convenția autentificată sub numărul 2440/30.09.2013 de Biroul Notarului Public V. V. V., încheiată cu ocazia divorțului, părțile au căzut de acord ca reclamantul C. F. să în favoarea copilului minor rezultat din căsătorie, C. Dennis –V., o pensie de întreținere lunară de 1/4 din venitul său lunar net.
Ulterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub numărul 2562/10.10.2013 de Biroul Notarului Public V. V. V., părțile au făcut împărțeala bunurilor comune, reclamantul preluând în lotul său și un apartament de trei camere situat pe .. Tulcea, împreună cu obligația de plată a împrumutului bancar cu care a fost cumpărat acest imobil.
În cauză pensia de întreținere a fost stabilită în concordanță cu prevederile art. 529 alin. 2 C.civ. conform cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul net al acestuia pentru un copil.
Potrivit art. 531 C. civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța, potrivit împrejurărilor, poate micșora pensia de întreținere.
A mai reținut prima instanță că, în cauză nu există împrejurări care să justifice diminuarea pensiei de întreținere datorate de către reclamant minorului. Faptul că, ulterior stabilirii obligației de plată a pensiei, reclamantul a ales să se angajeze la plata ratelor pentru apartamentul pe care l-a preluat în proprietate ca urmare a partajului, nu este de natură să constituie un temei pentru a considera că mijloacele reclamantului de plată a pensiei de întreținere s-au diminuat.
În fapt, aceste mijloace nu s-au diminuat, însă reclamantul, prin acordul de preluare a creditului, a ales să își distribuie resursele materiale într-un alt mod decât cel pe care l-a avut în vedere cu ocazia înțelegerii de plată a pensiei. Dar această împrejurare nu poate justifica reducerea pensiei de întreținere, deoarece dacă s-ar accepta contrariul, ar însemna să se admită că, ori de câte ori debitorul obligației de plată a pensiei ar dori să diminueze unilateral sau chiar să înlăture obligația de plată a pensiei, ar putea contracta prin libera manifestare de voință, în interes propriu, diverse obligații civile.
Situația în speță ar fi similară cu ipoteza în care debitorul unei pensii de întreținere ar încheia un contract de împrumut, ulterior nașterii obligației de plată a pensiei. Această împrejurare, în mod evident, nu ar fi de natură să poată fi considerată ca o diminuare a mijloacelor materiale ale debitorului, deoarece acesta avea obligația să aibă în vedere, la momentul asumării noii obligații, obligația de plată a pensiei.
Această soluție este în concordanță cu viziunea legiuitorului asupra obligației de întreținere, reglementată în art. 513 și urm C. civ., de unde reiese că obligația de plată a întreținerii are prioritate în fața altor obligații ale debitorului.
Potrivit art. 527 alin. 1 C. civ., poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. În cauză, este evident că, chiar și în cazul în care s-ar considera că reclamantul nu ar avea posibilitatea să plătească pensia, acesta ar avea fără îndoială posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, prin renunțarea la cea de a doua obligație asumată, aceea de plată a ratelor pentru cumpărarea imobilului.
De asemenea, s-a mai reținut că, faptul că legea acordă prioritate obligației de plată a pensiei înaintea oricărei alte obligații civile, rezultă și din dispozițiile art. 525 C.civ., potrivit cărora doar dacă părintele și-ar primejdui propria existență prin prestarea întreținerii, se admite posibilitatea scutirii părintelui de la îndeplinirea acestei obligații.
În speță, nu se poate reține că posibilitățile materiale ale reclamantului de a-și asigura traiul ar fi într-o mai mare măsură afectate de obligația de plată a pensiei, decât de celelalte cheltuieli pe care acesta le învederează prin cererea de chemare în judecată. Nu există nici un motiv pentru a se acorda prioritate reducerii cheltuielilor reclamantului prin micșorarea pensiei de întreținere, decât prin micșorarea altor cheltuieli, cum ar fi cele cu combustibilul și întreținerea autoturismului, abonament de internet, și chiar a ratelor bancare, prin renegocierea contractului sau prin vânzarea imobilului.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că este mai degrabă în interesul superior al copilului să îi fie prestată obligația de întreținere într-un cuantum mai ridicat, în prezent, decât să îi fie diminuat acest drept, în schimbul unui ipotetic și viitor drept de moștenire asupra patrimoniului reclamantului, tatăl minorului. Reducerea pensiei de întreținere este o măsură privitoare la copil, astfel că instanța are obligația să țină seama de interesul superior al copilului, potrivit art. 263 C. civ., astfel că urmează să respingă acțiunea, ca nefondată.
Față de soluția pronunțată în cauză, respectiv respingerea cererii, în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, prima instanță a obliga reclamantul și la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus de la suma de 1500 lei, cât s-a solicitat.
Astfel, prima instanță a acordat doar parțial cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, potrivit art. 451 alin. (2) C.p.c., ținând seama de complexitatea redusă a cauzei și munca depusă, reținând că, inițial, la promovarea acțiunii, pârâta a plătit suma de 500 lei ca onorariu de avocat, iar apoi, anterior terminării cercetării judecătorești, a mai plătit un onorariu de 1000 lei.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal au declarat apel pârâta S. S. și reclamantul C. F..
Astfel, a arătat apelanta că, prin sentința atacată i-a fost redus onorariul apărătorului ales, av. S. A. E., de la suma de 1.500 lei la suma de 500 lei.
Prin reducerea onorariului plătit avocatului, se află în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecata, deși nu ea le-a provocat, nu s-a aflat în culpă procesuală și nici în culpa de a conveni cu avocatul un onorariu exagerat. Procesul s-a desfășurat în trei termene de judecată, ca au fost administrate probe și s-au parcurs toate etapele procedurii in mod corespunzător și calificat. Cu toate acestea, instanța de fond a redus onorariul avocatului, recurgând la o apreciere subiectivă și total eronată a criteriilor legale ce trebuie avute în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată, acordând astfel cheltuieli de judecată derizorii.
Este adevărat că apărătorul său a efectuat o apărare calificată, a îndeplinit toate actele specifice diligențelor ce se impuneau în cauză, studiind pricina, redactând întâmpinarea, motivând în fapt și în drept, asigurând reprezentarea la proces și formularea de concluzii în fond, iar toate aceste operațiuni au condus la triumful meu în cauză și conservarea drepturilor minorului. Toate aceste prestații, contra unui onorariu de avocat rezonabil, proporțional cu obiectul pricinii și munca depusă în raport de elementele mai sus amintite. Deși astfel de cauze sunt situate în categoria cauzelor cu o complexitate redusă, instanța trebuia de asemenea să aibă in vedere că reclamantul a fost cel care a stabilit cadrul procesual și a făcut ca această cauză să nu aibă o complexitate redusă prin apărările pe care le-a formulat și pe care a trebuit să le combată în mod calificat, apărând astfel interesele minorului.
De asemenea, apelanta a mai subliniat că, posibilitatea judecătorului de a interveni și cenzura onorariul stabilit între client și avocat nu trebuie confundată sau transformată într-un abuz de drept sau cu o ingerința injustă și nejustificată a magistratului într-un raport de asistență juridică între client și avocat. Trebuie amintit că potrivit statutului avocatului, acesta prestează munca pentru onorariul convenit cu clientul, aceasta fiind unica modalitate a avocatului de a obține venituri într-un mediu de piața concurențială.
Nu are nici o relevanta motivarea instanței din sentința apelată cu privire la faptul că onorariul a fost achitat în doua rate atât timp cât aceasta a fost înțelegerea dintre avocat și client și cât dovada plații onorariului de avocat a fost atașată la dosar anterior terminării cercetării judecătorești pentru a lua la cunoștință de aceasta și partea adversă.
Față de toate aceste aspecte, apelanta S. S. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.480 din NCPC.
Apelantul C. F. a critica hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, arătând că, contrar celor reținute de instanța de fond există împrejurări noi care să justifice diminuarea pensiei de întreținere, deoarece reclamantul nu a ales să se angajeze la plata ratelor pentru apartamentul cu trei camera după divorț sau partaj, ci obligația la plata a ratelor subzistă din momentul angajării creditului și anume din 21.09.2012, prin semnarea la acea dată a contractului cu BRD.
Împrejurarea nouă este că, până la divorț, ambii soți au contribuit la plata ratelor, iar după divorț, doar una din părți. Mama minorului a fost scutită de orice rate/obligații cum ar fi creditul de 50.000 de euro pe care îl suportă în prezent doar reclamantul, urmărindu-se în acest sens interesul minorului de a avea lipsa de datorii a celui care îl întreține. Este foarte vizibilă disproporția activului și pasivului redistribuit după divorț/partaj, tocmai în favoarea și bunul trai al minorului.
Pe acest raționament s-a bazat reclamantul la momentul partajării bunurilor, să lase în deplina proprietate mamei minorului un apartament liber de sarcini și fără datorii.
Instanța a reținut greșit faptul că mijloacele reclamantului nu s-au diminuat, însă așa cum s-a precizat, aceste mijloace au fost diminuate tocmai prin asumarea preluării ratelor bancare, obligație deja existentă din 21.09.2012.
Până la partaj această obligație cădea în sarcina ambilor soți, iar plata ratelor era realizată în comun.
Este greșit raționamentul instanței folosind ipoteze care nu sunt similar speței de față și anume, dacă debitorul unei pensii de întreținere ar încheia un contract de împrumut, ulterior nașterii obligației de plata a pensiei, acesta situație de fapt nu ar fi de natură să poată fi considerată ca o diminuare a mijloacelor materiale ale debitorului.
În speța de față, reclamantul nu a contractat un nou împrumut, împrumutul era deja contractat din 21.09.2012, cu obligația de plata timp de 25 de ani, conform contractului încheiat cu BRD și graficului, înscrisuri atașate la dosar.
In ipoteza în care, după divorț, mama minorului ar fi cea care ar prelua ratele de la BRD, aspect asupra căruia părțile s-au înțeles, veniturile reclamantului ar crește lunar cu 300 de euro, iar ale pârâtei s-ar diminua cu aceeași sumă, în schimb pensia de întreținere rămâne aceeași, ca și în momentul de față. În aceasta ipoteza ar avea de pierdut foarte mult și mama și minorul. Or, reclamantul a ales o situație de fapt care ar aduce profit minorului, fără rate, obligații, gândindu-se strict la interesul suprem al acestuia.
A mai arătat apelantul că, obligația de plata a întreținerii nu este statuată întotdeauna la maximul ei de ¼. Legiuitorul a prevăzut în art. 529 al. 2 cod civil cuantumul pensiei de întreținere este de până la 1/4, per a contrario, aceasta putând fi diminuată, în funcție de noua situație de fapt și mijloacele materiale ale celui obligat la plată.
Potrivit art. 527 cod civil poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.
In sentința atacată se invoca art. 513 și urm cod civil, care ar prevede faptul ca obligația de plata a întreținerii are prioritate în afara altor obligații ale debitorului. Însă la o analiză atentă a textelor de lege invocate nu reiese o stabilire a ordinii de plata a obligațiilor.
Instanța nu a ținut cont de probele cu înscrisuri, interogatorii, concluzii scrise atașate la dosar. A reținut din toate probele doar faptul că reclamantul a preluat creditul, neținând cont de faptul că a lăsat pârâtei și minorului toate bunurile mobile din apartamentul cu două camere, că a fost nevoit în continuare să mobileze apartamentul revenit prin partaj, să cumpere toate bunurile mobile necesare unui apartament. Ori prin toate aceste demersuri s-a urmărit interesul suprem al minorului.
Totodată, apelantul a mai precizat că, din înscrisurile prezente de pârâtă aceasta nu face dovada unor cheltuieli considerabile efectuate cu întreținerea minorului, creșterea și educarea sa sau cele medicale, însă contribuția reclamantului la întreținerea minorului este, considerabilă, ținând cont că acestea depășesc lunar un salariu minim pe economie.
Nu este de neglijat nici faptul că reclamantul a acordat mici atenții la întâlnirile cu minorul, cadouri de sărbători, s-a îngrijit de starea sa de sănătate, plimbări, achitarea unor mese, achitarea în parte a meditațiilor, ședințe cu părinții la școală, întâlniri cu dirigentele de clasă, deși începând cu ianuarie 2014, pârâta a început să manifeste un comportament agresiv la adresa reclamantului, reușind să îl îndepărteze din punct de vedere emoțional, afectiv pe copil și să provoace o ruptură în relația dintre copil și tată.
În consecință, apelantul a solicitat reaprecierea probelor administrate în fața primei instanțe și, pe cale de consecință, admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii.
În drept s-au invocat art.466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelurile sunt nefondate potrivit celor ce succed.
Inițial, prin convenția autentificată sub numărul 2440/30.09.2013 de Biroul Notarului Public V. V. V., încheiată cu ocazia divorțului, părțile au convenit cu apelantul C. F. să de în favoarea minorului rezultat din căsătorie o pensie de întreținere de 1/4 din venitul său lunar net.
Mai apoi, prin actul de partaj voluntar autentificat sub numărul 2562/10.10.2013 de Biroul Notarului Public V. V. V., părțile au făcut împărțeala bunurilor comune, apelantul preluând în lotul său și un apartament de trei camere, situat pe . Tulcea, împreună cu obligația de plată a împrumutului bancar cu care a fost cumpărat acest apartament.
În ceea ce privește apelul declarat de C. F., se observă că, în speță, pensia de întreținere a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 529 alin. 2 Cod civil, conform cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul net al acestuia pentru un copil.
Iar potrivit art. 531 Cod civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța, potrivit împrejurărilor, poate micșora pensia de întreținere.
În aceste coordonate nu pot fi primite susținerile apelantului C. F. potrivit cărora au intervenit împrejurări noi care să justifice diminuarea pensiei de întreținere.
În mod judicios prima instanță a observat că ulterior stabilirii obligației de plată a pensiei apelantul a ales să se angajeze la plata ratelor pentru apartamentul pe care l-a preluat în proprietate ca urmare a partajului, însă acest aspect nu este de natură să constituie un temei pentru a considera că mijloacele sale de plată a pensiei de întreținere s-au diminuat.
În adevăr, apelantul C. F., prin acordul de preluare a creditului a ales să-și distribuie resursele materiale într-un alt mod decât cel pe care l-a avut în vedere cu ocazia înțelegerii privind plata pensiei.
Nici susținerile apelantului C. F., potrivit cărora prima instanță nu ar fi ținut cont de probele administrate în cauză nu sunt întemeiate în condițiile în care instanța a apreciat în mod corect ansamblul probator administrat și plecând de la premise exacte a ajuns la o soluție corectă.
În ceea ce privește apelul formulat de S. S., acesta nu este întemeiat în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 451 alin 2 din Codul de procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Or, în cauză criteriile mai sus amintite au fost avute în vedere de prima instanță făcându-se o corectă reducere a cheltuielilor de judecată.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelurile ca nefondate și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile civile formulate de către apelanta-pârâtă S. S., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., ., ., județul Tulcea și apelantul-reclamant C. F., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., ., ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 969 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „reducere pensie de întreținere”.
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 07 Octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. V. Ș. R.
Grefier,
D. B.
Redactat sent. civ. jud. I.H.
Redactat dec. civ. jud. R.A.V./04.11.2015
Tehnored. gref. DB/G.R./05.11.2015/4ex.
..apelanți
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul TULCEA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 60/2015.... → |
|---|
