Partaj judiciar. Decizia nr. 1051/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 1051/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1051/2015
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul pârât I. I. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1853/12.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. V. cu domiciliul procesual ales la Cabinet av.F. C. A. în Tulcea, ..54, jud.Tulcea, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat apelantul pârât, personal și asistat de av.P. M. și intimata reclamantă,personal și asistată de av.F. C. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și timbrat, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare, după care:
Instanța pune în dezbatere cererea în probatoriu formulată de apelant prin cererea de apel.
Av.P. M., având cuvântul pentru apelantul pârât, apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare sau să se răspundă obiecțiunilor formulate la instanța de fond la raportul de expertiză tehnică imobiliară pentru că, în realitate, nu s-a răspuns acestor obiecțiuni.
Astfel, arată că se impune a se răspunde obiecțiunilor în totalitatea lor, fie încuviințarea unei noi expertize pe criticile reprezentând obiecțiunile la raportul de expertiză.
De asemenea, arată referitor la expertiza merceologică că deși în cererea reconvențională se face precizarea că o parte din bunuri au fost luate de partea adversă, pe baza listei depusă la dosar, acestea nu au fost avute în vedere de către instanța de fond și nici de către expertul merceolog deși erau bunuri comune.
În acest sens, precizează că a solicitat casarea hotărârii atacată și trimiterea spre rejudecare pentru administrarea probelor, fie în temeiul art.480 alin.3 NCPC administrarea acestor probe de către instanța de apel.
Av.F. C. A., având cuvântul în probatoriu pentru intimata reclamantă, referitor la susținerea că expertul nu ar fi răspuns obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică imobiliară arată că există răspunsul la obiecțiunile încuviințate de prima instanță și trimise expertului, iar conform acestui răspuns imobilul a fost reevaluat și chiar i-a crescut un pic valoarea.
În ce privește expertiza merceologică, precizează că a recitit cererea reconvențională și arată că în acest act nu se identifică care sunt aceste bunuri, în concluzii depuse la dosar cu ocazia discuțiilor pentru încheierea de admitere în principiu unde reclamanta a arătat bunurile care se includ în masa de partaj, astfel că evident expertul a evaluat ceea ce i s-a comunicat.
Consideră că nu se impune efectuarea expertizei merceologice pentru că aceste bunuri nu au fost specificate în cererea reconvențională.
Av.P. M., având cuvântul în combatere pentru apelantul pârât, precizează că s-a făcut trimitere la procesul-verbal care le individualiza.
Av.F. C. A., având cuvântul în combatere pentru intimata reclamantă, solicită a se verifica cererea reconvențională pentru a se observa că nu se specifică nimic cu privire la aceste bunuri.
Deliberând, instanța respinge cererea privind efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare întrucât în dosarul primei instanțe expertul a răspuns obiecțiunilor formulate în cauză și a explicat pe larg care au fost criteriile avute în vedere la determinarea valorii imobilului.
De asemenea, respinge și cererea privind efectuarea expertizei merceologice deoarece nu s-a solicitat includerea acestor bunuri cuprinse în procesul-verbal la care s-a făcut trimitere în masa de partaj și nu fac obiectul nici a cererii principale și nici a cererii reconvenționale.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Av.P. M., având cuvântul în apel pentru apelantul pârât, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea hotărârii atacată în sensul admiterii în parte a cererii principale și în totalitate a cererii reconvenționale, respectiv a se constata cota de 80% contribuție pentru apelant și 20% pentru intimată pentru bunurile reținute în încheierea de admitere în principiu la care solicită să se respingă acele bunuri dobândite în timpul căsătoriei reprezentând certificatele de trezorerie, valoare pe care instanța de fond nu a inclus-o în masa de partaj.
De asemenea, arată că nu se poate primi motivarea judecătorului fondului cum că declarațiile martorilor propuși de apelant nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, pentru că aceste declarații se coroborează cu mențiunile rezultate din înscrisurile depuse referitor la faptul că a muncit în străinătate și a trimis sume importante de bani în țară, ceea ce confirmă contribuția sa.
Totodată, precizează că în perioada căsătoriei intimata a primit o donație de la persoane care nu aveau nicio legătură de rudenie cu ea, ceea ce a dus la bănuia legitimă că banii pe care-i trimitea din străinătate au reprezentat prețul unei vânzări deghizate într-o donație, sens în care arată că a formulat și plângere penală.
În concluzie, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, de maniera cum a fost motivat, cu cheltuieli de judecată.
Av.F. C. A., având cuvântul în apel pentru intimata reclamantă, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, care a reușit să dezlege această acțiune cât se poate de corect.
Astfel, arată că ambele părți au solicitat imobilul, iar cu tot materialul probator intimata a reușit să dovedească că a avut un loc de muncă permanent, că realiza venituri și că a avut un depozit bancar, ceea ce a condus la dobândirea imobilului în cote egale.
Totodată, menționează că apelantul trebuia să fi fost remunerat destul de bine pentru că în timpul căsătoriei a fost constituit un depozit de 45.ooo lei și în acest timp au fost trimiși bani și acasă, lucru destul de neverosimil.
În acest sens, precizează că acești bani niciodată nu au fost constituiți pentru a fi folosiți de ambii soți pentru că apelantul a ascuns acest depozit, lucru descoperit de reclamantă inopinat printr-un înscris aflat într-un buzunar.
În concluzie, solicită a se constata că părțile au cotă de contribuție egală, iar instanța de fond a analizat toate capetele de cerere, soluția fiind una temeinică și legală, urmând a fi menținută, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 9.12.2013 sub nr._ reclamanta-pârâtă F. V. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I. I., solicitând instanței să dispună stabilirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, stabilirea valorii bunurilor mobile și atribuirea acestora în totalitate pârâtului cu obligarea acestuia la plata unei sulte, stabilirea valorii bunurilor aflate în posesia sa, atribuirea acestora și compensarea valorii lor cu cele atribuite exclusiv pârâtului, atribuirea imobilului bun comun cu obligarea la plata sultei către pârât, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul-reclamant I. I. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat lichidarea comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu reținerea unei contribuții de 80% din partea sa și 20% din partea fostei soții, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.1853 din 12 iunie 2015 instanța a admis în parte acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, formulată de reclamanta F. V., în contradictoriu cu pârâtul I. I. și cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant I. I..
Pe cale de consecință, a constatat că părțile dețin în coproprietate, cu cote egale, imobilul apartament situat în mun. Tulcea, ..4, ., . baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 906/14.06.1999 la Biroul notarului public „A. G.” din Tulcea.
A constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri mobile: mobilă dormitor formată din comodă, mobilă perete, pat mijloc, saltea, mobilă sufragerie formată din canapea tip colțar, șifonier 2 uși, vitrină cu o ușă, dulap și masă televizor, mobilă bucătărie formată din corpuri suspendate, corpuri zidite, masă extensibilă 10 persoane, scaune pliante 4 buc., canapea, cuier cu dulap, pantofar și dressing, 2 televizoare, DVD cu radio si 2 boxe, cuptor cu microunde, frigider Arctic, aragaz, congelator, mașină de spălat, boiler, instalație de gaz și centrală termică.
A mai constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit cu titlul de bun comun, suma de 45.724 lei, depusă de pârâtul-reclamant pe numele său la Banca Comercială Română SA, Agenția Delta Tulcea, conform convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr. 1/21.05.2010.
Totodată, a reținut că asupra bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei părțile au cote de contribuție egale.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților, astfel:
A atribuit pârâtului-reclamant imobilul apartament situat în mun. Tulcea, ..4, ., . baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 906/14.06.1999 la Biroul notarului public „A. G.” din Tulcea;
A atribuit pârâtului-reclamant bunurile mobile, respectiv mobilă dormitor formată din comodă, mobilă perete, pat mijloc, saltea, mobilă sufragerie formată din canapea tip colțar, șifonier 2 uși, vitrină cu o ușă, dulap și masă televizor, mobilă bucătărie formată din corpuri suspendate, corpuri zidite, masă extensibilă 10 persoane, scaune pliante 4 buc., canapea, cuier cu dulap, pantofar și dressing, 2 televizoare, DVD cu radio si 2 boxe, cuptor cu microunde, frigider Arctic, aragaz, congelator, mașină de spălat, boiler, instalație de gaz și centrală termică.
A atribuit reclamantei-pârâte suma de 45.724 lei, aflată în depozitul bancar deschis pe numele pârâtului-reclamant la Banca Comercială Română SA, Agenția Delta Tulcea, conform convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr. 1/21.05.2010.
A obligat pârâtul-reclamant la plata sumei de 46.616 lei către reclamanta-pârâtă, cu titlu de sultă.
A obligat reclamanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul-reclamant, în cuantum de 1.250 lei.
De asemenea, a obligat reclamanta-pârâtă la restituirea ajutorului public judiciar în cuantum de 5.589 lei, sumă ce va fi achitată în contul bugetului local al Municipiului Tulcea.
A obligat pârâtul-reclamant la restituirea ajutorului public judiciar în cuantum de 5.589 lei, sumă ce va fi achitată în contul bugetului local al Municipiului Tulcea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta-pârâtă F. V. și pârâtul-reclamant I. I. au fost căsătoriți din data de 12.02.2000, iar prin sentința civilă nr. 1605/3.05.2011 a Judecătoriei Tulcea s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că anterior căsătoriei părțile au dobândit împreună, în cote egale, imobilul apartament situat în mun. Tulcea, ..4, . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 906/14.06.1999 la Biroul notarului public „A. G.”, la prețul de 54.000.000 lei vechi.
Instanța de fond a reținut că imobilul este bun comun al părților, achiziționat cu cote de contribuție egală, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare dar și din înscrisurile depuse la dosar, iar susținerile pârâtului-reclamant în sensul că bunul a fost cumpărat numai din banii săi nu au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză.
Astfel, instanța de fond a reținut că într-adevăr în anul 1998 pârâtul-reclamant a dobândit un autoturism marca Dacia 1310 prin actul de partaj voluntar încheiat cu fosta soție, autentificat sub nr. 2334/20.10.1998 la Biroul notarial „M. D. – U. L.”, autoturism din vânzarea căruia susține că a obținut o parte din banii necesari pentru achiziționarea imobilului, fiind depuse un contract și o factură încheiate la data de 30.09.1998 prin care bunul este vândut cu suma de 25.000.000 lei vechi.
Instanța de fond a remarcat totuși faptul că, potrivit actului de partaj voluntar, valoarea totală a apartamentului cu 2 camere în suprafață de 40,29 mp situat în Tulcea și a autoturismului a fost de numai 39.500.000 lei vechi, în vreme ce autovehiculul a fost vândut ulterior cu suma de 25.000.000 lei vechi, împrejurare care dă naștere unor rezerve cu privire la valoarea exactă a sumelor folosite pentru achiziționarea bunului comun, dar și cu privire la valoarea acestuia. Totodată, pârâtul-reclamant nu a făcut dovada existenței unor sume de bani provenite din economiile sale la momentul achiziționării bunului, dar nici a faptului că ar fi condiționat de fosta soție să fie trecută în actul de cumpărare al imobilului cu o cotă de 1/2 deși contribuția lui a fost totală, așa cum a afirmat în cererea reconvențională.
Pe de altă parte, reclamanta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri care atestă că la data de 04.01.1999 avea depusă la Bankcoop SA Sucursala Tulcea suma de 13.223.118 lei vechi în depozite bancare de economii, precum și înscrisuri care dovedesc existența altor depozite bancare în perioada 1997 – 1999, elocventă fiind în acest sens o retragere în numerar din cont de 23.599.533 lei vechi la data de 23.11.1998 (filele nr. 7 și 88 - 99).
Totodată, declarațiile martorilor audiați în cauză nu au format convingerea instanței cu privire la o contribuție mai mare din partea pârâtului-reclamant la achiziționarea imobilului. Martorul L. R. a afirmat că ambele părți au avut sume de bani din economii, martorul C. V. a precizat că nu cunoaște contribuția concretă a fiecăruia, iar martorul L. V. a susținut că știe din relatările pârâtului-reclamant că acesta ar fi avut o contribuție mai mare la cumpărarea apartamentului.
Ca atare, în lipsa unor dovezi contrare, instanța de fond a reținut că imobilul apartament situat în mun. Tulcea, ..4, ., . de părți în coproprietate, în cote egale.
Referitor la bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată, pârâtul-reclamant nu a contestat existența acestora prin cererea reconvențională și răspunsurile la interogatoriu, mai puțin o instalație home cinema cu DVD si 4 boxe, existența acestui bun nefiind confirmată nici de martorul C. V. care a făcut precizări în declarația sa despre bunurile mobile din locuința părților.
Pe cale de consecință, astfel cum s-a reținut și prin încheierea de admitere în principiu a acțiunii din data de 8.12.2014, instanța de fond a reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit în comun următoarele bunuri mobile: mobilă dormitor formată din comodă, mobilă perete, pat mijloc, saltea, mobilă sufragerie formată din canapea tip colțar, șifonier 2 uși, vitrină cu o ușă, dulap și masă televizor, mobilă bucătărie formată din corpuri suspendate, corpuri zidite, masă extensibilă 10 persoane, scaune pliante 4 buc., canapea, cuier cu dulap, pantofar și dressing, 2 televizoare, DVD cu radio si 2 boxe, cuptor cu microunde, frigider Arctic, aragaz, congelator, mașină de spălat, boiler, instalație de gaz și centrală.
Totodată, a reținut în masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și suma de 45.724 lei depusă de pârâtul-reclamant pe numele său la BCR agenția Delta Tulcea, conform convenției de depozit la termen pentru persoane fizice nr. 1/21.05.2010 (fila nr. 31).
Chiar dacă susține că banii au fost obținuți din munca prestată în străinătate, aceștia constituie bunuri comune în sensul dispozițiilor art. 339 din Codul civil, neexistând elemente care să conducă la concluzia că ar putea reprezenta bun propriu potrivit art. 340 din Codul civil.
Referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor în litigiu, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 357 alin. 2 teza a doua din Codul civil, potrivit cărora, până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
Din probatoriul administrat nu a rezultat o contribuție mai mare a pârâtului-reclamant I. I. la dobândirea bunurilor comune, așa cum precizează acesta în cererea reconvențională. În susținerea cererii a fost depusă la dosar copia carnetului de muncă din care rezultă că cel în cauză nu a lucrat în mod continuu, iar după luna august 2003 figurează șomer. Martorii L. V. și C. V. au precizat în declarațiile date că pârâtul-reclamant lucrează în domeniul amenajărilor interioare unde se obțin câștiguri materiale consistente, însă această activitate nu este una cu caracter permanent, iar din copia carnetului de muncă rezultă că până în anul 2003 acesta a lucrat în domeniul agricol și operator sală jocuri.
Pârâtul-reclamant nu a dovedit afirmațiile sale în sensul că în perioada când a lucrat în străinătate ar fi trimis fostei soții suma de aproximativ 150.000 lei, iar martorul C. V. a arătat că banii câștigați în aceste condiții ar fi fost într-un cuantum de cel mult 16.000 de euro, ceea ce reprezentă aproximativ jumătate din valoarea indicată de pârât.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamanta-pârâtă a avut un loc de muncă permanent în toată perioada căsniciei, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă de la dosar, iar la scurt timp după încheierea căsătoriei, a vândut un imobil cu suma de 10.000.000 lei vechi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2140/1.09.2000 la Biroul notarului public „E. Frosina”.
Chiar dacă prin natura profesiei sale pârâtul-reclamant a efectuat amenajări interioare în imobilul proprietate comună, nu se poate ignora aportul adus de reclamanta-pârâtă la munca în gospodărie, în condițiile în care părțile au și un copil minor, născut la data de 21.03.2002.
Declarațiile martorilor audiați în cauză nu au evidențiat o contribuție mai mare a pârâtului-reclamant la dobândirea bunurilor mobile comune, iar afirmația martorului L. V. în sensul că reclamanta-pârâtă ar fi luat o sumă mare de bani nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
În privința sumei de 3.300 lei reprezentând certificate de trezorerie, la care a făcut referire pârâtul-reclamant, instanța de fond a constatat că procesul-verbal încheiat între părți la data de 29.06.2011 pârâtul-reclamant a renunțat la aceasta în favoarea fostei soții, împrejurare în care suma de bani nu mai poate fi inclusă în masa bunurilor comune (fila nr. 41).
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică de evaluare a proprietăți imobiliare de expert M. V., iar prin răspunsurile la obiecțiuni s-a stabilit că valoarea imobilului apartament situat în mun. Tulcea, ..4, ., . 133.704 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică merceologică întocmit de expert P. I. s-a stabilit că valoarea totală a bunurilor mobile reținute ca fiind bunuri comune ale foștilor soți este de 6512 lei.
Cu privire la bunurile mobile ale părților sunt aplicabile dispozițiile art. 339 din Codul civil potrivit cărora „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”, iar în conformitate cu prevederile art. 357 alin. 2 teza I, la lichidarea comunității de bunuri „se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune”.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii.
La adoptarea soluției privind atribui pârâtului-reclamant imobilul apartament situat în mun. Tulcea, ..4, ., . baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 906/14.06.1999 la Biroul notarului public „A. G.” din Tulcea, instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că reclamanta-pârâtă F. V. deține în proprietate un alt imobil, dobândit cu puțin timp înainte de desfacerea căsătoriei cu pârâtul-reclamant în baza contractului de donație autentificat sub nr. 2389/17.11.2010, având practic unde să locuiască, iar prin atribuirea și a acestui bun s-ar ajunge la situația de a deține două imobile, iar fostul soț să rămână fără practic fără locuință, măsură ce ar crea în mod evident o inechitate între părți. Argumentele în sensul că imobilul reclamantei-pârâte este o garsonieră în care este nevoită să locuiască împreună cu minorul în vârstă de 13 ani nu pot determina admiterea cererii sale, această situație locativă nefiind una extrem de dificilă, iar pe de altă parte pârâtul-reclamant va fi obligat la plata unei sulte de o valoare consistentă, care îi poate permite pe viitor achiziționarea unei alte locuințe.
În privința cheltuielilor de judecată, s-a constatat că ambele părți au cerut acordarea acestora, iar hotărârea judecătorească le profită în aceeași măsură, procedându-se la compensarea lor potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Referitor la taxa judiciară de timbru pentru plata căreia ambele părți au fost scutite prin acordarea ajutorului public judiciar prin încheierile din 16.12.2013 și 27.06.2014,instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 potrivit cărora „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență”.
Astfel, valoarea totală a bunurilor supuse partajului este de 184.680 lei, iar prin hotărârea judecătorească atât reclamanta-pârâtă cât și pârâtul-reclamant au obținut bunuri în valoare de 92.340 lei fiecare, corespunzătoare celor două loturi, valoare care depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat părților pentru sumele de 5.598 lei fiecare, reprezentând taxa judiciară de timbru.
În privința modalității de executare a obligației de plată, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 în sensul că „Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei”.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâtul I. I..
Se susține în motivarea apelului că în mod greșit prima instanță a dispus în principal respingerea cererii sale cu privire la obiecțiunile formulate la care expertul a refuzat a răspunde și în subsidiar, respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare.
Astfel, arată că criticile aduse raportului de expertiză tehnică imobiliară, concretizate în obiecțiuni admise de către instanța de fond, au rămas fără nici un răspuns din partea expertului și procedând de această manieră, expertul a stabilit o valoare nereală pe piață a apartamentului.
De asemenea, susține apelantul că instanța de fond nu a reținut în masa de partaj prin încheierea de admitere în principiu și a bunurilor luate de soția sa din locuință și care erau menționate în procesul-verbal depus la dosarul cauzei, bunuri ce trebuiau a fi avute în vedere de către expertul merceolog la stabilirea valorică a bunurilor mobile din masa de partaj.
Pentru aceste considerente, în baza art.480 pct.3 din C.p.c. solicită apelantul admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea administrării probelor și desăvârșirii fondului.
În măsura în care nu se va împărtăși acest punct de vedere, solicită apelantul administrarea probelor mai sus menționate de către instanța de apel.
Cu privire la fondul cauzei, apreciază apelantul că hotărârea instanței și implicit încheierea de admitere în principiu sunt netemeinice și nelegale întrucât în mod greșit a fost exclusă din masa de partaj suma de 3300 lei reprezentând certificate de trezorerie și însușită de fosta soție pe motivarea instanței.
Totodată, precizează apelantul că din probele administrate în cauză rezultă fără niciun dubiu cota sa de contribuție de 80%, această situație fiind relevată de declarațiile martorilor propuși de el, declarații pe care însă judecătorul fondului nu le-a luat în considerare cu motivarea că acestea nu se coroborează cu nicio altă probă.
Consideră apelantul că o astfel de motivare nu poate fi reținută întrucât în această perioadă, când a trimis sume mari de bani fostei soții, a și constituit depozitul bancar reținut în masa de partaj.
Mai mult, învederează apelantul că fosta soție a primit în timpul căsătoriei cu titlu de donație un apartament de la persoane străine de familie, ce demonstrează împrejurarea că de fapt acel apartament a fost cumpărat cu banii trimiși de el, însă actul juridic a fost unul deghizat.
Menționează apelantul că față de această situație a și formulat plângere penală împotriva fostei soții și a donatarilor.
De asemenea, susține apelantul că nu poate fi reținută nici motivarea atribuirii lui a bunurilor mobile în totalitate pentru că o astfel de motivare este nerealistă.
În acest sens, arată că în mod corect o parte dintre bunurile mobile trebuiau atribuite și reclamantei.
Concluzionează apelantul că nu se poate reține nici motivarea referitoare la reținerea cotei de 50% și pentru intimată invocându-se faptul că până în anul 2010 aceasta a realizat venituri și a avut depozite bancare, putându-se constata că venituri a realizat și când s-au constituit și s-au retras bani din acele depozite.
Pentru toate aceste argumente, solicită apelantul admiterea apelului și schimbarea încheierii de admitere în principiu și a hotărârii instanței de fond în sensul celor arătate.
Intimata reclamantă F. V. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Susținerile apelantului referitoare la raportul de expertiză judiciară nu sunt întemeiate, activitatea de evaluare a imobilului în litigiu fiind desfășurată de către expert cu respectarea standardelor de evaluarea adoptate de A.N.E.V.A.R. conform prevederilor O.G. nr. 24/2011. Opinia apelantului în sensul că valoarea imobilului este inferioară celei stabilite de către expert, prin ea înseși, nu justifică efectuarea unui nou raport de expertiză, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, valoarea estimată de către expert este apropiată de valoarea de impozitare a imobilului (fila 27).
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la componența masei partajabile, hotărârea apelată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. 6 și art. 397 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, instanța este obligată să se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.
Sub acest aspect, Tribunalul observă că prima instanță s-a pronunțat doar cu privire la bunurile indicate în cererea principală, și că prin cererea reconvențională pârâtul-apelant a solicitat numai o cotă de contribuție mai mare, nu și partajarea altor bunuri în afara celor solicitate de către reclamantă. În aceste condiții, instanța nu putea partaja bunurile la care face referire apelantul, chiar și în situația în care din ansamblul materialului probator administrat în cauză ar fi reieșit că acestea au fost dobândite în timpul căsătoriei, întrucât ar fi depășit limitele investirii, lucru interzis de normele legale anterior precizate.
În privința aportului părților la dobândirea bunurilor comune, care trebuie analizat doar în raport de bunurile mobile, întrucât imobilul a fost dobândit înainte de încheierea căsătoriei în cote-părți indivize, stabilite și prevăzute în mod expres în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, Tribunalul constată că în cauză există suficiente probe care confirmă o contribuție egală a părților, soluția adoptată de către judecătorul fondului sub acest aspect fiind legală și temeinică.
Nu poate fi acceptată critica apelantului privitoare la modalitatea de atribuire a bunurilor mobile, hotărârea primei instanțe respectând criteriile stabilite de art. 987 Cod procedură civilă.
Se constată că de la momentul despărțirii în fapt a părților, care a intervenit în cursul anului 2011 și până în prezent, bunurile în discuție care mobilează locuința apelantului-pârât s-au aflat în folosința exclusivă a acestuia, situație în raport de care în mod corect au fost incluse în lotul atribut pârâtului.
Pentru considerentele mai sus arătate, Tribunalul constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică și pe cale de consecință, apelul va fi respins ca nefondat.
Ca urmare a respingerii apelului, în temeiul art. 451 și următoarele Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariului apărătorului redus în raport de criteriile stabilite în acest sens de aceleași norme legale..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât I. I., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1853/12.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av.F. C. A. în Tulcea, în Tulcea ..54, județul Tulcea, având ca obiect partaj judiciar, ca nefondat.
Păstrează sentința civilă nr. 1853/12.06.2015 a Judecătoriei Tulcea ca legală și temeinică.
În temeiul art. 451 și următoarele Cod procedură civilă.
Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond G.N.
Redactat jud. SG/15.12.2015
Tehnored. gref. L.R./G.R./17.12.2015
4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 688/2015. Tribunalul... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
