Plângere contravenţională. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 243/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 243
Ședința publică de la data de 25 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-petent M. G., cu domiciliul în com. Ivești, ..680, jud. G. și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură Cabinet Individual de Avocat I. S. din mun. G., ., nr.79, împotriva sentinței civile nr.718 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constat lipsa părților.
Procedura de citare este legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că apelul este declarat în termen și legal timbrat; intimatul a depus la dosar, în termen procedural, întâmpinare, 2 ex.,un exemplar al întâmpinării s-a comunicat apelantului-petent, care nu a formulat răspuns la întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 din NCPC, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ din 30 mai 2014, petentul Momoloaca G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/20 mai 2014, încheiat de IPJ Tulcea – Poliția Rutieră Isaccea și înlăturarea măsurilor aplicate.
Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 718 din data de 12 noiembrie 2014 a respins plângerea contravențională formulată de către petentul M. G..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 20 mai 2014, în jurul orelor 11,06, pe . Rachelu, jud. Tulcea, a fost surprins autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, condus de petent, circulând cu viteza de 97 km./h. într-un sector de drum în care viteza maximă admisă era de 50 km./h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin.l. din RA OUG nr. 195/2002 și pentru care în baza art. 102 alin.2 și art. 108 alin.1 lit. „d” pct. 3 din OUG nr. 195/2002 i s-a aplicat o amendă de 765 lei și 6 puncte penalizare.
Împotriva procesului-verbal de contravenție petentul a formulat plângere, arătând că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, întrucât nu a circulat cu viteza înscrisă în actul sancționator, mai mult, aparatul radar nici nu era în funcțiune, întrucât agentul constatator a refuzat să arate înregistrarea.
Pentru aceste considerente a solicitat ca agentul constatator să facă dovada verificării metrologice a aparatului radar și faptul că pe acesta a lucrat un operator atestat.
În întâmpinarea depusă IPJ Tulcea a solicitat respingerea plângerii arătând că procesul-verbal de contravenție este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, că viteza a fost măsurată cu un mijloc legal de măsurare care îndeplinește condițiile de verificare metrologică iar operatorul care a exploatat aparatul radar este atestat să desfășoare astfel de activități.
În dovedire, s-a depus la dosar patru planșe foto însoțite de CD, atestatul de operator Autovision a lucrătorului de poliție care a încheiat actul sancționator și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Raportând fapta reținută în sarcina petentului la dispozițiile normative enumerate în actul sancționator, s-a constat că această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilită de organul constatator prin procesul-verbal contestat.
S-a mai reținut că, procesul-verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a dus la încheierea sa și care conduce în mod rezonabil la o acuzație ce se bazează pe împrejurări de fapt care, pentru a putea fi înlăturate, necesită susțineri întărite de probe din partea celui sancționat.
Petentul nu a administrat probe prin care să răstoarne prezumția relativă de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Mai mult, IPJ Tulcea a depus la dosar dovezi din care rezultă că aparatul radar cu care s-a măsurat viteza de circulație a autoturismului condus de petent era verificat metrologic, iar agentul de poliție era atestat să lucreze pe acest aparat iar cu planșele foto se face dovada că petentul a condus un autoturism având o viteză de circulație de 97 km./h. pe un sector de drum în care viteza maximă admisă era de 50 km./h.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petentul M. G., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul că, din planșa video existentă la dosarul cauzei la fond, se poate observa și reține că fapta reținută în sarcina sa s-a produs pe un drum fără circulație intensă și fără a pune în pericol alți participanți la trafic. Față de această împrejurare, instanța este abilitată să aprecieze asupra gradului redus de pericol social al faptei și să dispună înlocuirea sancțiunilor din procesul-verbal cu sancțiunea avertismentului.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlocuirii sancțiunilor dispuse prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.05.2014, cu sancțiunea avertismentului.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a depus la dosar în termen procedural întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 20 mai 2014 încheiat de I.P.J. Tulcea- Poliția Rutieră Isaccea, s-a reținut că la data de 20 mai 2014, în jurul orelor 11:06, pe . Rachelu, jud.Tulcea, a fost surprins autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, condus de petentul apelant Momoloaca G., circulând cu viteza de 97 km/h într-un sector de drum în care viteza maximă admisă era de 50 km/h, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 121 alin.1 din RA OUG nr. 195/2002 și pentru care în baza art. 102 alin.2 și art. 108 alin.1 lit.d pct.3 din OUG nr. 195/2002 i s-a aplicat o amendă de 765 lei și 6 puncte penalizare.
Cercetând procesul verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei Tribunalul constată că procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Se reține că starea de fapt a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 din OG nr. 195/2002 după cum rezultă și din buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
Mai este de reținut că măsurarea vitezei de circulație a fost efectuată de către un operator calificat, conform paragrafului 4.2 din norma de metrologie legală NML 021-05, aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, aprobată prin Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 emis de Biroul român de metrologie legală.
Se reține că situația de fapt din procesul legal atacat a fost reținută cu respectarea cerințelor metodologice prevăzute de paragraful 3.5.1 și 4.3 din Norma de metodologie legală aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 emis de BRML.
Rezultă din probele administrate că apelantul a circulat în localitate cu viteza de 97 km/h în condițiile în care pe acest sector de drum viteza maximă admisă este de 50 km/h.
Nu pot fi primite susținerile apelantului din apel în sensul că circula pe un drum fără circulație intensă și fără a pune în pericol alți participanți, deoarece legislația în vigoare nu face referire la nici un astfel de aspect ci este prevăzut cu claritate că viteza de circulație în localitate este de 50 km/h și nu de 97, viteză cu care acesta a fost înregistrat de aparatul radar.
De altfel, petentul apelant nici nu a putut răsturna prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție, în sensul că nu a dovedit prin nici un mijloc de probă o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul verbal.
Analizând procesul verbal raportat la planșele foto depuse în probațiune de către IPJ, instanța reține că, agentul constatator a consemnat în mod corect numărul de înmatriculare al autoturismului condus de către petentul apelant, iar în fotografiile efectuate au fost evidențiate toate elementele cerute de punctul 3.5.1 din NML- 021-05. De asemenea din analiza buletinului de verificare metrologică reiese că fotografiile au fost efectuate de un aparat atestat în condițiile legale, iar succesiunea logică a acestora indică faptul că este vorba despre același autoturism în toate fotografiile.
Instanța constată că s-a aplicat apelantului o amendă în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptei, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acesteia.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelantul-petent M. G., cu domiciliul în com. Ivești, ..680, jud. G. și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură Cabinet Individual de Avocat I. S. din mun. G., ., nr.79, împotriva sentinței civile nr.718 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2015.
Președinte, S. R. | Judecător, R. A. V. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. D.A.
Red./dec.civ.jud.RS/21.04.2015
Tehnored.gref.DB+ gref.GE/21.04.2015 - 4ex.
..apelant/1 ex. intimat.
← Validare poprire. Decizia nr. 287/2015. Tribunalul TULCEA | Cerere necontencioasă. Decizia nr. 18/2015. Tribunalul TULCEA → |
---|