Plângere contravenţională. Decizia nr. 274/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 274/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul - petent S. I. M., cu domiciliul în București, .. 87, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2895/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
Încheierea de ședință din data de 26 martie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la această dată.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ din data de 02.06.2014, numitul S. I.-M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ emis de I. de Politie al Județului Tulcea prin care a fost sancționat cu amendă de 765 lei, pentru faptul că a condus pe DN 22 (E87) 179+400 m autovehiculul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 117 km/h in zona de limitare de viteză la 50 km/h.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, faptul că procesul verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, întrucât cele constatate nu corespund realității. A precizat că prin procesul verbal atacat i s-a produs o evidentă si certă vătămare a drepturilor sale întrucât echipajul care a constatat fapta contravențională nu a fost același cu cel care a aplicat sancțiunea. În acest sens i s-a adus un prejudiciu constând in sumele de bani care trebuie să le plătească cu titlu de amendă si interzicerea exercitării dreptului său legal de a conduce. Petentul a mai arătat că procesul verbal este nelegal întocmit întrucât nu cuprinde toate împrejurările care pot conduce la aprecierea gravității faptei constatându-se si lipsa caracterului proporțional al sancțiunii in raport cu fapta comisă si persoana contravenientului.
Cererea a fost întemeiata in drept pe dispozițiile OUG 195/2002, HG 1391/2006 si OG 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică întrucât în mod legal a fost constatată si sancționată fapta contravenționala descrisă în procesul verbal încheiat de agentul constatator.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 2895 din data de 29 octombrie 2014, a respins plângerea contravențională, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 21.05.2014, reclamantul S. I.-M. a fost sancționat cu amendă de 765 lei, pentru faptul că a condus, pe DN 22 (E87) 179+200 m, autovehiculul marca Audi cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 117 km/h in zona de limitare de viteza la 50 km/h.
Fapta a fost încadrată in drept pe dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 – Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 („conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”).
Fapta a fost probată cu înscrisurile depuse la dosar.
În materie contravențională, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciată în mod diferit în funcție de sistemul de drept în care se aplica, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă. Cu toate acestea, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei noțiuni, delimitat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În lumina acestor principii, instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil însă acesta nu a făcut dovada contrară a situației de fapt consemnate în procesul verbal de contravenție.
Din planșele foto aflate la dosarul cauzei (filele 26-28), înregistrarea video (fila 25), fotografii radar realizate cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic (Buletinul de verificare metrologică nr._/26.08.2013 aflat la fila 29, si atestatul operator „autovision” al agentului constatator care a efectuat înregistrarea radar (fila 30) rezultă că petentul a circulat, pe un sector de drum cu limitare de viteză la 50 km/h, cu viteza de 117 km/h (foto 3,4,5).
Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 si 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/ 2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. Totodată, aceștia trebuie să respecte si restricționările impuse de indicatoarele amplasate pe marginea carosabilului.
Apărările petentului potrivit cărora privind încălcarea dispozițiilor art. 180 alin. 1 din HG 1391/2006 si art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 nu pot fi primite fapta contravențională fiind corect descrisă in procesul verbal de contravenție, simpla arătare a faptului că petentul a condus cu viteza de 117 km/h pe un segment de drum unde limita de viteză este de doar 50 km/h fiind suficientă pentru aprecierea gravității faptei acestuia.
Susținerile petentului potrivit cărora agentul constatator nu a indicat corect temeiul de drept care a stat la baza sancționării sale contravenționale apar ca fiind făcute cu rea credință de petent, situându-se la limita abuzului de drept in condițiile in care din procesul verbal de contravenție rezultă in mod clar că fapta contravențională a fost încadrată in drept pe dispozițiile Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 (prescurtat ROUG 195/2002). Nici scrisul agentului constatator, considerat de petent ilizibil, nu constituie un motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție, apărare pentru care nici chiar petentul nu a indicat vreun temei legal pentru constatarea nulității. Față de considerentele expuse, in cauza de față nu se poate aprecia că nu au fost respectate principiile nullum crimen sine lege sau nullum poena sine lege sau nullum judicium sine lege.
Aserțiunile petentului cu privire la faptul că in fotografiile depuse de intimată nu apare vreun indicator care să ateste existența vreunui segment de drum cu limitare de viteză la 50 KM/h sau vreo dovadă că se află . nu pot fi primite in condițiile in care locul săvârșirii faptei contravenționale a fost descris in urma constatărilor făcute de agentul constatator cu mijloace tehnice, consemnări care fac dovada până la înscrierea in fals.
S-a reținut că petentului i s-a aplicat o singură sancțiune principală, amenda contravențională si o singură sancțiune complementară, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, măsura reținerii permisului de conducere fiind doar una administrativă, nefiind vorba despre o confiscare a permisului de conducere si nici de încălcarea vreunui drept care să fi fost exercitat in mod legal de către petent. Dimpotrivă, se reține faptul că petentul si-a exercitat dreptul său de a conduce un autoturism in mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor legale, circulând cu o viteză de 117 km/h pe un sector de drum unde limita de viteza era de doar 50 km/h.
Constatând că prin probele administrate in cauză nu s-a făcut dovada susținerilor petentului și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate până la proba contrară, instanța a apreciat că situația de fapt reținută corespunde realității.
Faptul că procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție, ci o modalitate de stabilire legală a vinovăției în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului. Petentul nu a făcut dovada că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal nu corespunde adevărului, susținerile făcute în cuprinsul plângerii nefiind susținute de probe. Față de cele constatate anterior, instanța a reținut că petentul a săvârșit contravenția pentru care fost sancționat.
Verificând legalitatea si temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost in mod corect reținută.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, au fost invocate prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și s-a reținut că procesul verbal de contravenție . nr._ a fost temeinic si legal întocmit de agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de Politie al Județului Tulcea.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel petentul S. I. M., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul că sentința apelată este lipsită de motivare în fapt și drept, neexistând o limitare de viteză la locul săvârșirii faptei. Instanța de fond a individualizat greșit și locul săvârșii faptei (la km 179+200m în loc de km 179+400m), conform înscrisului depus de pârâtă ce individualizează indicatoarele rutiere existente pe drumul european 87 sensul C.-Tulcea, nici la km 179+ 400 m și nici la km 179+200 m nu exista o limitare de viteză de 50 km/h.
A mai arătat că instanța a refuzat să țină seama de înscrisurile existente la dosar (procesul- verbal nr. 215/14.01.2014 privind locația indicatoarelor rutiere de limitare de viteză), depus chiar de pârâta-intimată la dosarul cauzei, este documentul oficial care individualizează locul instalării indicatoarele de viteză pe drumul european 87, pe sensul C.-Tulcea.
Astfel cum rezultă fără dubii din acest înscris, pe drumul european 87, pe sensul de deplasare C.-Tulcea, nu exista niciun indicator de limitare de viteză nici la km,179+ 400 m, nici la km 179+200 m.
Întrucât la locul săvârșii faptei menționat în procesul-verbal atacat ( km l79+400m) nu exista nici o limitare de viteză, consideră apelantul că sancționarea acestuia pentru o presupusă depășire cu peste 60km/h a vitezei legale pe un sector de drum cu limitare de viteză este ilegală, fiind lipsită de motivare în fapt și drept.
Mai mult, pentru a crea aparența inexistenței acestui înscris la dosarul cauzei, instanța de fond a refuzat să-l menționeze în cadrul sentinței apelate.
A mai arătat apelantul că, viteza legală la locul săvârșirii faptei ( drum european) era de 100 km/h, iar depășirea vitezei legale cu 17 km/h nu poate atrage sancționarea sa nici cu interzicerea dreptului de a conduce pe drumurile publice, nici cu reținerea carnetului de conducere, nici cu 9 puncte- amendă. Depășirea vitezei legale cu 17km/h atrage doar sancțiunea aplicării a 2 puncte amendă în cuantum de 170 lei.( art.108 alin.l pct 4 din o.u.g. 195/2002).
A mai menționat apelantul că la locul săvârșirii faptei ( km 179+400m drumului european 87) nu exista o limitare de viteză la 50 km/h.
În consecință, la oricare din presupusele locuri ale săvârșirii faptei (km l79+400 m-conform procesului-verbal atacat sau la km l79+200-conform sentinței apelate) viteza legală era cea prevăzută pentru drumuri europene, respectiv 100 km/oră, conform art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002, republicată.
În cazul în care este condus un autoturism cu viteza de 117 km/h la locul săvârșirii faptei, adică pe un drum european unde viteza legală maximă este de 100 km/h, nu putea fi aplicată nici sancțiunea interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice, nici măsura reținerii carnetului de conducere.
Singura sancțiune aplicabilă era amenda în cuantum de 2 puncte penalizare, în valoare de 170 lei, conform art.108 alin.l pct. 4 din OUG 195/2002.
În concluzie apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate sentinței atacate și, pe fondul cauzei, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, precum și obligarea obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.U.G 2/2001, ale O.U.G. 195/2002, ale H.G.1391/2006 și ale Noului Cod de Procedură Civilă, precum și pe celelalte dispoziții legale enunțate în cuprinsul prezentei acțiuni.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat potrivit celor ce succed:
În acest sens, tribunalul concluzionează că în mod corect, prima instanță a reținut legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că probatoriul administrat face dovada că numitul S. I. M. este culpabil de comiterea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, faptă constând în aceea că, la data de 21.05.2014, ora 1112,
a fost înregistrat cu aparatul radar PYTHON 2 instalat pe auto_, mijloc tehnic omologat și verificat metrologic conform Buletinului de verificare metrologică_/26.08.2013, conducând pe DN 22 (E87) 179+400 m, pe ruta Cataloi-Tulcea, jud. Tulcea, autoturismul marca Audi, cu număr de înregistrare_, cu viteza de 117 km/h in zona de limitare de viteza la 50 km/h, faptă petru comiterea căreia a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 m lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În drept, potrivit art. 121 ,,Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [..] e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”
Deși apelantul-petent a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, nu a dovedit aceste susțineri.
Concluzia că este culpabil de comiterea contravenției se desprinde din observarea planșelor fotografice în succesiunea lor cronologică, succesiune ce evidențiază același context de loc, de timp și un autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și de culoare cu autoturismul condus de către apelant.
Cu privire la împrejurarea că sectorul de drum pe care a fost surprins nu era supus restricției de viteză de 50 km/h, tribunalul reține că procesul-verbal se bucura de forta probanta până la proba contrară.
Or, apelantul nu a dovedit co ntrariul împrejurării că limita de viteză era de 50 km/h. Procesul verbal nr. 212/21.01.2014 întocmit de SDN Tulcea și IPJ Tulcea la care apelantul face referire nu constituie probă contrară ci dimpotrivă este înscrisul întocmit cu prilejul reamplasării indicatoarelor rutiere de instituire a restricțiilor de viteză de 50 km/h pe DN 22, pe tronsonul de drum cu curbe succesive, de la de la km 178 la km 183 și vine să confirme cele inserate în procesul verbal contestat, fiind depus de altfel de către intimat.
Relativ la menționarea în sentința apelată cum că apelantul a fost surprins pe DN 22 (E87) la km 179+200 m, tribunalul reține că este rezultatul unei erori materiale, nefiind concluzia instanței că fapta contravențională a fost comisă în alt loc decât cel consemnat în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, se reține că acestea este în cuantumul prevăzut de lege și proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca neîntemeiat cu consecința păstrării sentinței ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - petent S. I. M., cu domiciliul în București, .. 87, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2895/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca neîntemeiat și păstrează sentința apelată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent.civ.jud. VC
Red/Tehnored.dec.civ.jud. NL/14.04.2015
Tehnored.gref. BFV/14.04._./4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul... → |
|---|
